Skoda Kodiaq Coupe a fost confirmată împreună cu alte două SUV-uri!
22 Martie 2017, 12:56
În perioada 2017-2019 cei de la Skoda vor lansa un total de patru SUV-uri! Primul va fi modelul Kodiaq, care este pe cale de a fi lansat în Moldova, iar celelalte trei, de curând, au fost confirmate în cadrul unui evenimet ce a avut loc în China.

Astfel, unul din celelalte trei SUV-uri va fi versiunea coupe a lui Kodiaq, care se va deosebi printr-un design mai emoţional şi printr-o linie a acoperişului coborâtă. Viitorul Kodiaq Coupe va fi doar cu 5 locuri, iar lansarea acestuia va avea loc doar către anul 2019.
Unul dintre celelalte două SUV-uri va fi viitoarea generaţie Yeti (numit Model K în una din imagini), care va fi bazată pe actualul Volkswagen Tiguan.

Înaintea viitorului Yeti însă, va fi lansat un SUV mai compact (nume de cod – Model Q), care se va situa cu o treaptă mai jos de Yeti. Detaliile despre acest SUV compact sunt limitate. Conform unor surse acesta ar putea fi construit pe platforma actualului Yeti, sau ar putea avea la bază cea mai compactă platformă a grupului Volkswagen, MQB A0, care stă la baza noii generaţii Seat Ibiza.

Viitorul Yeti şi viitorul SUV compact vor fi lansate până la sfârşitul anului 2017.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,876
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!