UBER a suspendat testele vehiculelor autonome în urma unui accident (Video)
27 Martie 2017, 09:35
După un accident recent, UBER a suspendat testele vehiculelor autonome, până decurge investigaţia. În accident, care s-a întâmplat în Arizona, SUA, au fost implicate trei vehicule, printre care şi un Volvo XC90 complet autonom a companiei UBER, care s-a răsturnat. Deşi în acel moment XC90 conducea în regim
autonom, un alt conducător se face vinovat de accident şi anume conducătorul SUV-ului Ford Edge. În ciuda acestui fapt, cei de la UBER au fost nevoiţi să înceteze testele vehiculelor autonome în Arizona. Cei de la UBER au declarat, că la volanul vehiculului autonom se afla o persoană, care supraveghea lucrul acestuia, iar la acel moment nu a fost transportat nici un pasager. Nimeni nu a avut de suferit în urma accidentului, dar, din păcate,
viitorul testelor vehiculelor autonome al celor de la UBER este sub un semn mare de întrebare.

Reamintim că UBER şi Volvo au semnat un contract de 300 de milioane de dolari, care presupune livrarea a 100 de exemplare Volvo XC90 T8 Twin Engine, care, ulterior, au fost transformate în vehicule complet autonome de către specialiştii UBER, prin suportul inginerilor Volvo.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,626
GALERIE FOTO (1 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!