Mercedes-Benz se dezice de tehnologia celulelor de combustibil în favoarea vehiculelor hibride şi electrice?
5 Aprilie 2017, 12:38
Deşi au avansat mult în tehnologia celulelor de combustibil alimentate de hidrogen, se pare că cei de la Mercedes-Benz, doresc să se dezică de aceasta în favoarea vehiculelor hibride plug-in şi cele pur electrice. Potrivit şefului Daimler AG, Dieter Zetsche, această tehnologie nu mai joacă rol central pentru companie.
Având în posesie cea mai avansată tehnologie în acest domeniu, plusurile acesteia se diminuează comparativ cu tehnologia vehiculelor pur electrice, care au la bază baterii. „Costul de
producţie a bateriilor declină extrem de rapid, în timp ce costurile producţiei a hidrogenului, rămân a fi foarte mari”, a concluzionat Zetsche.
Chiar dacă vor lansa curând modelul GLC F-Cell (pe imagine), cei de la Mercedes-Benz vor investi mai puţin în tehnologia celulelor de combustibil, iar pe viitor, s-ar putea să se dezică definitiv de aceasta.
Cel mai mare avantaj al acestei tehnologii este autonomia mare (în jur de 700 km pentru Honda Clarity) şi timpul de alimentare cu hidrogen foarte mic (3 minute), dar în ultimii ani apar tot mai multe vehicule electrice cu baterii performante care oferă autonomie mai
mare, iar odată cu lansarea sistemului de încărcare ultra-rapidă de 350 kW şi timpii de încărcare se vor reduce drastic. Astfel, tehnologia celulelor de combustibil nu va mai fi relevantă şi nu-şi va mai argumenta preţul exagerat, unde mai pui că şi infrastructura staţiilor de alimentare cu hidrogen este slab dezvoltată.
Având în vedere că viitorul GLC F-Cell va avea o autonomie de 500 km, care va fi identică viitorului SUV electric al celor de la Mercedes-Benz, putem intui de ce o tehnologie mai scumpă nu-şi are locul, chiar dacă este mai ecologică. Se pare că doar Toyota şi Honda, care au lansat modelele Mirai şi, respectiv, Clarity F-Cell, dar şi cei de la BMW şi Hyundai, vor rămâne în luptă pentru tehnologia celulelor de
combustibil. Vor mai participa cei de la Daimler AG în proiectul de 10 miliarde de euro pentru dezvoltarea acestei tehnologii împreună cu producătorii menţionaţi mai sus, nu se cunoaşte. În schimb, Mercedes-Benz va investi singur 10 milioane de euro în
dezvoltarea vehiculelor electrice şi va lansa 10 vehicule pur electrice deja către anul 2022 în cadrul sub-brandului EQ, dar şi diverse versiuni hibride plug-in cu posibilitatea de încărcare de la priză.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru via smart2zero.com
0
2,054
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!