Reportaj, ziua 3: explorarea galopantă a sudului Moldovei, într-un road show alături de Orange Moldova şi Samsung

Cineva bătuse la uşă dis-de-dimineaţă, mai înainte de a-mi suna alarma telefonului. Eram în camera de hotel din Comrat, în care poposisem peste noapte. Am deschis ochii, m-am uitat la ceas, aş mai fi putut dormi un pic, aşa că m-am deconectat pentru alte zece minute. M-a trezit alarma, iar în scurt timp, o nouă bătaie în uşă. De data asta mi-am zis că ar fi cazul să deschid. Era femeia de serviciu a hotelului, care avea grijă într-un mod cât se poate de casnic să nu dormim prea mult ca să ratăm startul foarte matinal pe care trebuia să-l facem în această zi. Bătuse la toate uşile, nu doar la a mea.

Peste vreo trezeci de minute, eram cu toţii pregătiţi de acest start al unei zile lungi în kilometri şi program. Aveam să ajungem seara la destinaţie abia pe la vreo 10-11, după vreo 450 de kilometri parcurşi prin Moldova. Aveam şi un traseu nebunesc în faţă – să mergem spre sudul extrem, apoi să ieşim din „piciorul” vestic al ţării spre cel estică, ajungând până dincolo de Ştefan Vodă, în est.

După o scurtă vizită în Comrat, am apucat-o spre partea de est a oraşului, prin zone în care nu fusesem niciodată. Ne îndreptam spre orăşelul Tvardiţa, dar până la el a trebuit să trecem prin peisaje cu tot soiul de carosabil – de la asfalt bun, până la asfalt rău, apoi prundiş, apoi drumuri cu petriş şi noroi. Ploaia mai contenise, dar cele 2 zile anterioare pline de ploi au făcut traseul foarte mustos, iar cele 4 exemplare Hyundai din coloana îndurau un tratament mult mai dur decât frumuseţile descrise într-o broşură de showroom. În scurt timp am ajuns în Tvardiţa, la una din companiile bifate pe traseu de cei de la Samsung şi Orange Moldova. Era o companie producătoare de vinuri, spumante şi tot felul de alte băuturi. Înainte de a ajunge acolo am rămas plăcut impresionat de curăţenia din orăşelul Tvardiţa, însă atunci când am păşit pe teritoriul acestei fabrici, am început a avea impresii contradictorii, pentru prima dată în acest road show. Gazda noastră era foarte amabilă, fără fără îndoială, dar ni se arătau cât de multe mărci de şampanie şi prosecco se îmbuteliază aici, inclusiv una din mărcile moldoveneşti despre care auzisem anterior – „Apriori”. Apoi nişte prosecco pentru nişte companii cu denumiri franceze. Practic, aici se face un fel de outsourcing – când vrei să produci şampanie sau alte băuturi, dar nu ai propriile facilităţi, aşa că poţi contracta o asemenea fabrică să-ţi facă munca pentru tine, cu denumirea mărcii tale aplicate pe sticlă. Toate bune, doar că denumirea „Prosecco”, prezentă pe aceste sticle mi-a dat de gândit – pentru că, din câte ştiu, e o denumire cu origine controlată, adică nu poţi îmbutelia prosecco decât în regiunea Prosecco din Italia, la fel cum e Champagne sau Cognac, sau Bordeux. Apoi mi-am amintit de renumitul scandal moldovenesc, cu compania care pretindea la marca „Prosecco” pe teritoriul Moldovei şi care, în virtutea unor procese judiciare, se pare că l-a obţinut, deşi nu intrasem foarte mult în detalii, dacă e vorba de ultima instanţă sau nu. Am decis să întreb gazda: „Dvs. sunteţi cei care... protagoniştii scandalului cu denumirea Prosecco?” Mi-au răspuns afirmativ, menţionându-se imediat şi dârzenia cu care a luptat directorul sau proprietarul companiei pentru a câştiga acel proces de judecată. Impresiile mele au devenit şi mai contradictorii, dar mi-am zis că nu e cazul să intru mai departe în polemici. „Dar aveţi vreo marcă proprie de vin sau spumant, pe care o produceţi?” „Da, avem, Crico. Aproape că am auzit Cricova, dar nu, denumirea corectă era Crico.

Mai departe impresiile mele au fost şi mai colorate, când am aflat că tot aici pe aproape se produc şi produse de tutungerie, iar paradoxul a fost să vedem denumiri de tot soiul, dar toate create să copie aproape identic mărci cunoscute de ţigarete – Reglament în loc de Parlament, cu aceeaşi factură alb-albastră a cutiei, o altă denumire care copia Marlboro, şi tot aşa – fumătorii ar fi recunoscut mai multe analogii decât mine. Uh, aveam senzaţia că mă aflu în China, la o companie ce clonează produse renumite, gen „adibas” sau „Reabok”. O fi având compania asta performanţe la numărul de angajaţi sau la profiturile scoase, dar nu pot spune că modelul acesta de afacere mă inspiră să-l admir. Însă, probabil pentru o comunitate mică şi îndepărtată, cum este cea a orăşelului Tvardiţa, o asemenea companie poate contribui esenţial prin taxele plătite, la formarea bugetului acestei localităţi şi la asigurarea locurilor de muncă pentru oamenii din jur.

De aici, am luat-o direct spre Cahul, iar tempoul de deplasare a crescut simţitor. Acum, după frânarea înaintea unui viraj, urmau acceleraţii mai pronunţate, astfel încât să putem să fim cât mai aproape de programul rigid pe care-l aveam. Aşa că cele patru exemplare Hyundai au avut de îndurat un ritm şi mai galopant decât până acum!

În apropierea oraşului Cahul am făcut un popas la o companie pe nume Gebhardt Plus, care este şi cel mai mare magazin de materiale de construcţie din regiune. De obicei, când auzim magazin de materiale de construcţie, avem imediat stereotipuri în cap, însă aici am fost plăcut surprinşi să aflăm că în jur de 50 la sută din produsele expuse sunt produse în Moldova, astfel promovându-se mai ales producătorii autohtoni.

Iar de aici încolo a urmat o adevărată exclusivitate, întrucât ne-am îndreptat spre portul Giurgiuleşti, unde ni s-a permis accesul direct în port. Da, dragii noştri, odată cu portul Giurgiuleşti, Moldova a devenit oficial ţară maritimă, chiar dacă fâşia de apă la care avem acces e destul de mică. Totuşi, aceasta ne deschide accesul la transporturi marimite, iar ele sunt întotdeauna cele mai avantajoase din punct de vedere economic.

E neobişnuit să vezi nave imense în faţa ta, macarale uriaşe de descărcare a lor şi în acelaşi timp să realizezi că te afli în Moldova. Tot aici poţi vedea zone în care sunt clădite zeci de containere maritime, ce-şi aşteaptă fie încărcarea pe navă, fie încărcarea pe un camion pentru a-şi urma drumul pe uscat mai departe.

Se lăsa deja spre seară, iar noi mai trebuia să mergem în Vulcăneşti, la Vinia Traian, o altă companie producătorare de băuturi, de această dată o companie ce exportă cam 95 la sută din ceea ce produce, în mare parte în Belarus şi România. Uite aşa un contrast, dar e plăcut să vezi şi în aceste colţuri îndepărtate de ţară companii care muncesc şi progresează, care asigură bunăstarea comunităţilor din care fac parte şi le oferă un loc de muncă oamenilor din jur.

Da, dragilor, nu doar capitala ţării noastre mişcă din punct de vedere economic, iar dacă road show-ul ăsta, alături de Orange Moldova şi Samsung, Lukoil şi Hyundai, ne-a demonstrat cu prisosinţă un mare lucru, acel lucru e anume faptul că există performanţă şi departe de capitală, performanţă mişcată de oameni care gândesc global fiind localizaţi departe de capitală. Iar asta rezonează atât de mult cu ceea ce facem noi în maratoanele noastre, or, noi vrem să fim o entitate de presă care nu pândeşte ştiri şi reportaje doar pe reţele sociale, ci una care iese mai ales în teren, una care merge în viaţa reală şi aduce oameni, istorii şi trasee sau aventuri automobilistice fascinante de acolo, din lumea mult prea puţin cunoscută de lângă noi!

Înnoptase deja când am apucat-o într-un ultim sprint de 230 km din Vulcăneşti spre Crocmaz, acolo unde aveam să poposim la EtCetera, mica şi intima vinărie cu hotel pe care trebuie s-o vizitaţi neapărat, cu familia, sau doar cu soţia, măcar o dată în an. E atât de frumos şi stilat aici!

Maşinile noastre au parcurs în ritm intens cei 230 km şi parcă nu ne mai păsa nici de consum. Cifrele se stabilizaseră deja la nivelele zilelor anterioare, or, noi adunam media globală a expediţiei. Acum eram la volanul lui Tucson, farurile căruia mă bucurau cu o claritate plăcută în timpul acestei alergări nocturne, iar următoarea zi îmi doream să probez şi Elantra, un model proaspăt în gama Hyundai, pe care încă n-apucasem să-l conduc.

A urmat o cină frumoasă la EtCetera, după care o trezire mai târzie a doua zi, un dejun la fel de plăcut şi o pornire spre Chişinău, cu un popas programat la Castelul Mimi. În ultimul an, am fost de câteva ori pe aici în diverse expediţii ale noastre şi de fiecare dată ieşim cu admiraţia faptului a ceea ce s-a făcut aici între timp şi a dedicaţiei cu care se munceşte. Nu ştiu cine e bucătarul şef, dar restaurantul de aici e demn de o stea Michelin, chiar dacă nu merge pe ideea microporţionării. Combinaţiile de ingrediente şi bucate, fantezia bucătarului şi gustul final – mai ales gustul – sunt demne de cea mai înaltă etichetare în lumea restaurantelor. Dacă vreţi un week-end mai special, sau dacă aveţi un oaspete din străinătate pe care vreţi să-l impresionaţi profund, duceţi-l la Castel Mimi.

Iar de aici încolo a urmat o cursă spre Chişinău, pe traseul estic dinspre Bulboaca spre Vadul-lui-Vodă apoi Chişinău. Conduceam Elantra şi-mi aminteam cu plăcere de Lancerul X pe care-l avusesem câţiva ani în urmă. Aceeaşi senzaţie a unei maşini cu suspensie independentă, foarte manevrabilă şi foarte capabilă să înghită denivelările drumurilor autohtone şi-n acelaşi timp foarte capabilă să-i asigure maşinii o ţinută excelentă de drum chiar şi la viteze mai mari. Suspensia e cu siguranţă marele plus al acestui model! Istoria rămâne silenţioasă la valorile atinse de vitezometrul nostru pe durata acestui sprint, dar e cert că peste mai puţin de 30 de minute eram la intrarea în Chişinău, iar eu eram chiar tentat să spun că dintre toate cele 4 exemplare Hyundai ale acestui road show, am condus Elantra cu cea mai intensă plăcere.

La final, tabloul eficienţei a rămas cam acelaşi – Hyundai Grand Santa Fe diesel e campion la eficienţă în materie de costuri, dar în raport de litri consumaţi – Accent şi Elantra sunt mai eficiente, aproape la egalitate. Tucson cu motor aspirat natural, pe benzină, e mai ineficient, dar cei ce fac sprinturi prin ţară ca noi au alternative la alegere, sub forma motorizărilor diesel ale aceluiaşi Tucson. N-am condus versiunea turbo pe benzină, poate ea ar fi demonstrat o eficienţă bună – dar alte explorări în lumea modelelor Hyundai le lăsăm deschise pentru viitor.