Viitorul BMW Seria 8 sună glorios pe Nurburgring! (Video)
3 Aprilie 2017, 15:57
Se zvonește că succesorul actualei BMW Seria 6, în caroseriile Coupe și Convertible, va fi redenumit în Seria 8 și transformat într-un model mai mare, concurent cu Mercedes-Benz S-Class Coupe/Cabriolet. La rândul
său, Seria 6 va oferi caroseria în patru uși Gran Coupe și, ar putea avea versiuni Coupe și Convertible, mai compacte și mai ușoare decât actuala Seria 6, care vor concura la egal cu Porsche 911 și Mercedes-AMG GT.
Totuși, un Gran Coupe ar putea fi banal să rămână împreună cu versiunile mai compacte Seria 6, astfel, și acesta ar putea migra în gama Seria 8. Toată gama actuală Seria 6 va fi redenumită în Seria 8?!
O eventuală redenumire nu este exclusă, pentru că anterior bavarezii au mai „dezlipit” de la gama Seria 3 coupe-ul și decapotabila, transformându-le în Seria 4, adăugând și o Seria 4 Gran Coupe. Astfel, modelele cu cifre pare (Seria 2, 4, 6, 8)
vor fi în caroserii Coupe, Convertible sau Gran Coupe-uri. Mai mult decât atât, acum un an bavarezii au înregistrat denumirile 825, 830, 835, 845, 850, M850 și chiar M8!

Recent spionii au surprins
viitoarea Seria 8, în timpul testelor de pe Nurburgring Nordschleife. Pe imaginile foto surprinse pe celebrul circuit, putem vedea o versiune de performanță a viitoarei Seria 8, având în vedere prizele imense de aer. Ar putea fi chiar vârful de gamă, BMW M8!
În filmulețul de mai jos puteți asculta și sunetul glorios al acestui exemplar! Cert este faptul, că acesta are un V8 Twin Turbo sub capotă, care aduce aminte și de sunetul rivalilor de la AMG! Dacă într-adevăr acest prototip este
viitorul BMW M8, atunci acesta va fi dotat cu un V8 de 4.4 litri, care va dezvolta peste 600 CP, precum cel de pe viitorul M5. Pe cel de-al doilea video puteți vedea o versiune obișnuită al viitorului BMW Seria 8, care nu are un
sunet la fel de spectaculos și o bară de protecție față mai puțin musculoasă. Modelele bavareze ar putea debuta deja către anul 2018!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,280
GALERIE FOTO (9 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!