Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Astăzi îşi ia startul Moldova Pick-up Maraton – marea expediţie de 2000 km la bordul a trei pick-up-uri prin Moldova
8 Mai 2017, 07:44
Se zice că Moldova e cea mai frumoasă primăvara. Se mai zice că în luna mai imaşurile Moldovei sunt acoperite cu cea mai mustoasă iarbă, iar ţărâna Moldovei e în toiul muncilor agricole care ne pot hrăni un an mai apoi.

Ei bine, dragilor, vineri am adus aceste minunate pick-up-uri din România, sâmbătă le-am „îmbrăcat” în straiele
maratonului, duminică le-am dus la o sesiune de frumuseţe fotografică în nişte zone măreţe din apropierea capitalei, chiar dacă ne-a prins şi o ploaie violentă, iar azi!...

Astăzi dăm startul primul maraton de primăvară prin Moldova făcut de noi vreodată, un maraton pe care-l facem la bordul celor mai dure 3 pick-up-uri
ale Europei – Ford Ranger Wildtrack, Nissan Navara şi Toyota Hilux. Mai mult ca atât, e şi prima expediţie-maraton transfrontalieră, în care îi avem drept membri ai echipajului şi parteneri pe cei de la Automarket din România, care vor avea astfel şansa să descopere pentru prima dată cum este, de fapt, Moldova, în toată plinătatea şi diversitatea sa şi să povestească publicului din România aceste experienţe!
Iar noi avem pregătit pentru
următoarele 5 zile un traseu
de aproape 2,000 km, un
traseu care va explora iniţial
centrul Moldovei, apoi se va
îndrepta spre nordul ei,
pentru ca ulterior să coborâm
spre sud şi ulterior spre est.
Aici, în partea de est a ţării,
intenţionăm să intrăm şi în
Transnistria, pentru prima
dată din istoria maratoanelor
noastre, or, la maratoanele
anterioare am primit pe bună
dreptate şi remarci din partea
cititorilor că n-am inclus şi
malul stâng al Nistrului în
traseului nostru. Ei bine, de
această dată intenţionăm
s-o facem şi sperăm mult
să ne reuşească!
Deoarece suntem la bordul unui pick-up-urilor neînfricate în offroad, traseul MOLDOVA PICK-UP MARATON conţine mai multe zone de offroad, inclusiv scurtături „pe de-a dreptul” între sate, zone în care ne vom deplasa exclusiv prin orientare de direcţie, ajutaţi de viziunea prin satelit a Google Maps
şi busolarea către punctul dorit. S-ar putea să avem şi surprize ce-ar putea lua forme de relief imposibile trecerii unei maşini, care să ne impună la ocolişuri, dar tocmai aceste necunoscute din calea PICK-UP MARATON 2017 vor face această expediţie mai captivantă ca oricând. Pe
lângă toate, ia priviţi-l pe Nissan Navara, care e cel mai pregătit dintre toţi aceşti bravi cavaleri pentru atacarea zonelor dure de offroad – maşina asta e singura echipată cu anvelope specializate de offroad şi cu troliu, iar aceste atribute, cu toate accesoriile suplimentate pe care le încărcăm în benele pick-up-urilor, ar trebui să ne
garanteze înaintarea în orice condiţii. Iar Ford Ranger are o capacitate de a înainte prin ape de până la 80 cm adâncime, graţie unei construcţii inteligente a filtrului de admisie şi a poziţionării înalte a motorului. Dar, în acelaşi timp primăvara pământul gol poate fi cel mai amăgitor pentru o
maşină, astfel încât să te împotmoleşti chiar şi acolo unde nici n-ai fi bănuit de un asemenea risc...

Şi apoi, dragi cititori, în cadrul maratonului ăsta de pick-up-uri vrem să cunoaştem şi mai mulţi oameni admirabili din Moldova, oameni
apropiaţi de pământ, oameni care muncesc şi prin munca lor au reuşit să-şi schimbe esenţial comunitatea în care trăiesc. Sunt oameni care ar merita să
fie mult mai mult cunoscuţi de opinia publică, dar din păcate îşi găsesc loc prea rar în obiectivele jurnalistice. Iar noi vrem să vă aducem nişte istorii
incredibile care îşi au izvorul aici,
undeva, lângă noi, într-un colţ
al micei, dar frumoasei, noastre
ţări!
Şi, poate cel mai util pentru mulţi dintre Dvs. care ar vrea să călătorească mai mult, mai des şi mai frumos în Moldova, cel puţin în escapade de week-end, de această dată, tot în urma multiplelor Dvs. solicitări, ne vom strădui să vă oferim informaţii cât mai complete
despre locurile extraordinare surprinse în imagini – unde se află acestea cu exactitatea unor coordonate geografice şi cam cât de uşor se poate ajunge acolo, iar unde e cazul – şi cât v-ar putea costa o cazare cu familia într-o escapadă autohtonă de week-end.
Cine sunt aventurierii PICK-UP MARATON 2017?

Vom fi 8 aventurieri la număr, care vor călători la bordul celor 3 pick-up-uri. Pe Ilie Toma, Anatolie Untura, Alex Bred şi Dan Untură îi cunoaşteţi de la alte expediţii anterioare PiataAuto.md. Încă
doi aventurieri vin din România – redactorul Bogdan Mirică şi fotograful Ciprian Mihai. Un aventurier ce ni se alătură pentru prima dată, dar care împărtăşeşte aceeaşi dorinţă de explorare a ţării noastre, este Adrian Radu, aşa că-i spunem şi lui un cald „bine ai venit” în echipă!
Iar aventurierul-surpriză al acestui maraton este Sasha Lopez. Da, da, chiar acel Sasha Lopez, care a sucit minţile a milioane de fani din toată lumea cu piesele sale. Mulţi dintre voi ştiu probabil că dânsul este originar
din Republica Moldova, deşi îşi desfăşoară cariera muzicală în mare parte din România, iar atunci când a aflat de acest maraton inedit prin Moldova, Sasha Lopez şi-a zis că asta
ar fi o oportunitate superbă să-şi descopere patria aşa cum n-a făcut-o niciodată şi să o arate şi fanilor lui prin intermediul reţelelor sociale, unde Sasha Lopez e foarte activ!
Porniţi pariurile! Cine credeţi că va consuma mai mult şi cine va fi mai eficient?

Deci, dragii noştri – urmează o săptămână absolut extraordinară
pe PiataAuto.md, cu o Moldovă extraordinară de care să fiţi mândri – şi noi, şi Dvs., o Moldovă cu oameni admirabili şi cu istorii care să ne inspire pe toţi să credem în propriile forţe şi în puterea schimbării spre bine! Iar prin
tot acest frumos ne vom mai şi da nebuneşte cu aceste formidabile 3 pick-up-uri cu care călătorim prin ţară, împroşcând prin părţi noroiul, escalând înălţimi şi învingând dificultăţi! Plus la toate, le vom şi urmări consumul!
Care din cele trei pick-up-uri credeţi că va fi mai eficient în consum – Ford Ranger 3.2 200 CP, Nissan Navara 2.3 160 CP sau Toyota Hilux 2.4 150 CP?
Staţi pe aproape, vom munci fără
somn şi vă vom relata tot ce se
întâmplă la Moldova Pick-up Maraton
2017 – aici, pe PiataAuto.md, dar
şi pe pagina noastră de
Facebook
.

Să pornim la drum!
PiataAuto.mdIlie Toma
1
3,914
GALERIE FOTO (26 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!