Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Evenimentul ”Moldova Automotive Days 2017” va atrage mai mulți investitori din industria auto
18 Mai 2017, 08:43
Industria auto există și în Moldova. În acest sector din țara noastră au investit deja 15 companii de top din Germania, SUA, Japonia, Austria și Italia. Volumul exporturilor în această industrie
constituie peste 400 milioane de dolari, deținând o pondere de peste 20% din totalul de exporturi din țară. Actualmente, companiile din Moldova produc componente și software pentru
milioane de automobile BMW, Mercedes-Benz, Toyota, Ford, Nissan, Volvo, Skoda, asigurând cu tapițerii peste 700,000 automobile anual. În acest sector activează circa 10,000 de persoane.
Pentru a atrage și mai multe investiții străine în industria auto din Republica Moldova, Organizația pentru Atragerea Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Agenția Germană pentru Dezvoltare (GIZ) și Asociația Businessului European (EBA) vor organiza pe 13-14 iunie 2017 evenimentul ”Moldova Automotive Days 2017”.

Scopul evenimentului este de a promova Republica Moldova ca destinație pentru investiții în industria componentelor auto la nivel regional, de a crea o platformă internațională pentru interacțiunea dintre actorii naționali și internaționali din industria componentelor auto, entitățile publice și private pentru dezvoltarea potențialului autohton în acest sector, dar și de a promova oportunitățile de angajare pentru absolvenții facultăților inginerești din țară.
La evenimentul ”Moldova Automotive Days 2017” vor participa companiile din sectorul automotive din Moldova, manageri ai multinaționalelor din industria constructoare de mașini, reprezentanți ai Guvernului, mediului academic și profesioniști în domeniu.

Evenimentul va fi inaugurat de prim-ministrul Pavel Filip și ambasadorul delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, după care vor urma prezentări privind climatul de afaceri și potențialul investițional în sector, evoluții și perspective în industria auto. Speakerii la eveniment vor fi Octavian Calmîc, ministru al Economiei, Dimitri Gvinadze, șeful Biroului BERD Moldova, șeful de vânzări globale Gebauer & Griller, Martin Zwotzl, reprezentantul Comitetului german pentru relațiile economice din Europa de Est.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
562
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!