Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Moldova Pick-up Maraton, ziua 2: prin colţuri neumblate ale ţării, sau cât de sălbatică şi magnifică poate fi Moldova!

10 Mai 2017 - 07:30
Ilie Toma
Moldova Pick-up Maraton, ziua 2: prin colţuri neumblate ale ţării, sau cât de sălbatică şi magnifică poate fi Moldova!
Pentru că explorăm Moldova la bordul unor pick-up-uri dure şi neînfricate, am îndrăznit să trasăm o rută foarte adâncită prin zone în care nu ne-am fi aventurat cu alte tipuri de maşini, iar cea de-a doua zi a MOLDOVA PICK-UP MARATON 2017 ne-a dat ocazia să simţim mult mai intens cum e să ajungi cu maşina acolo unde arareori calcă picior de om! Dar, dragii noştri, în multe din aceste locuri, atunci când te aciuiezi în mijlocul lor şi priveşti în jur, ajungi să te întrebi dacă eşti cu adevărat în Moldova, sau e doar un vis plăcut în care se îmbină imaginile unui film de pe National Geographic cu nişte drumuri un pic mai dificile.

Şi asta se întâmplă pentru că multora dintre noi încă ne mai este aproape imposibil să gândim despre ţara noastră – despre geografia şi oamenii ei – ca despre un colţ de paradis pe care să-l iubim cu tot sufletul şi să-l protejăm, mobilizaţi, împreună. Dar simptomul ăsta iluzoriu dispare ca praful în vântul primăverii pe măsură ce-ţi explorezi mai mult ţara, pe măsură ce cunoşti oameni minunaţi în provinciile ţării.

Înnoptasem în Lalova, un sat de pe malul Nistrului, relativ izolat în materie de infrastructură, dar care-ţi oferă nişte privelişti magnifice. Vă vorbeam în relatarea anterioară şi despre pensiunea la care poposisem – Hanul lui Hanganu, iar gospodarului din această casă îi spune Sergiu Hanganu, un om dintre aceia care şi-ar putea regăsi oglindirea într-o povestire literară. Or, să vezi un om care a creat o pensiune în acest colţ de Moldova care-şi adăposteşte cu atâta căldură vizitatorii, încât nu scade niciodată sub calificativele Excelent şi Superb pe Booking.com, şi care e vizitată de cei mai curajoşi turişti străini şi prea puţin de către cei din Moldova – să-l vezi pe acest om în faţa ta vorbind despre satul său cu atâta dragoste, despre festivalurile pe care ei, comunitatea din Lalova, le organizează în fiecare an, e ceva absolut admirabil. Într-atât de admirabil, încât am vrea să-i dedicăm dânsului ceva mai târziu o poveste mai detailată, iar astăzi vă vom spune doar că domnul ne-a invitat să ne ghideze spre înălţimile satului, să urcăm cu pick-up-urile noastre acolo şi să vedem de la înălţime frumuseţile din jur.

Aşadar, ne-am făcut din nou bagajele, le-am aruncat în benele pick-up-urilor şi am pornit motoarele. Ford Ranger Wildtrack, Nissan Navara şi Toyota Hilux era gata să pornească într-o nouă zi plină de aventuri, iar între timp ne-am zis să vedem cât au consumat maşinile noastre în prima zi a expediţiei. Computere de bord ale celor trei pick-up-urile arătau după cum urmează: 13.0 litri/100 km pentru Ford Ranger WIldtrack 3.2, 10.9 litri/100 km pentru Nissan Navara 2.3 şi 11.6 litri/100 km pentru Toyota Hilux 2.4. La ce condiţii dure au îndurat pick-up-urile în prima zi, cifrele de consum sunt cât se poate de potrivite.

Ei bine, iată-ne, deci, urcând împreună cu ghidul nostru spre înălţimile Lalovei, pe un drum pietros, lângă care se deschide un canion de o adâncime ameţitoare. Într-atât de ameţitoare, încât nu i se mai vede capătul de pe marginea abisului. Colegii noştri din România, de la Automarket.ro, tot exclamau de extaz şi uimire cu expresii nuanţate la văzul acestor priveşti! Drumul acesta, se pare, era vechiul drum comercial între Orhei şi Balta, într-o vreme în care negustorii mergeau mult pe jos, apoi cu carele pe aceste trasee. Pe vremea aia de demult, fiecare locuitor al satului avea în grija sa un sector de drum, de care trebuia să aibă grijă şi imediat după o ploaie mare sau alte condiţii extreme sătenii ieşeau să cureţe drumul şi să se asigure că acesta e în continuare utilizabil. Erau, deci, vremuri în care nu aşteptam doar autorităţile să facă ceva.

Am ajuns sus, pe un platou superb, cu o viziune extraordinară asupra râului Nistru, care e mult mai scăzut de ceva vreme încoace, de când ucrainenii barează debitul de apă pentru hidrocentrala lor de pe susul cursului. Priveliştea de aici, însă, îţi dă voie să admiri ţinuturi îndepărtate în susul şi josul cursului, iar Sergiu Hanganu ne povesteşte şi istoria strămutării unei părţi din sat atunci când construcţia unei altei hidrocentrale din josul cursului a însemnat schimbarea nivelului apei. Apoi, dânsul ne dă sfatul de traversare a unei porţiuni de drum apropiată de malul Nistrului către nord şi atunci când îl rog să-mi arate traseul orientativ pe ecranul telefonului, pe harta cu imagini de satelit afişată pe el, sunt uimit să văd cât de familiarizat e acest domn cu tehnologiile de tipul ăsta. De obicei suntem dispuşi să credem că oamenii atât de capabil se trag cu toţii spre capitală, sau poate spre alte oraşe mai mari, dar poate că tocmai cei ce se încumetă să trăiască cu dragoste de satul lor în asemenea locuri şi-şi pun priceperea la treabă acolo, în sat, aduc marea diferenţă şi marele progres al ţării?

După acest episod de admiraţie peisagistică, ne-am luat la revedere de la gazda noastră şi am urmat cu exactitate traseul sugerat, ajungând cu precizie în punctul țintit. Mergeam pe drumuri de deal, neacoperite cu nimic, având doar pământ sub roţi. S-ar putea spune că suntem în offroad, însă pentru maşinile astea acest offroad e o normalitate. Am dat peste noi privelişti magnifice, stâncoase, de pe malul Nistrului, unde pick-up-urile noastre au pozat de la înălţime.

Au urmat peisaje de-a dreptul idilice – câmpii dungate apoi câmpii de un verde plin de viaţă, prin mijlocul cărora trecea o fâşie de copaci, aşa cum nici celui mai bun pictor nu i-ar fi venit în gând să-i picteze. Drumul nostru mergea doar pe asemenea tărâmuri, departe de asfalt şi prundiş. Ne simţeam mândri că aceste pick-up-uri pot ajunge pe aici, dar şi mai mândri de frumuseţea ce ne desfăta privirea. Uite şi un călător în faţă, cu o căruţă şi un cal, ce conduce agale prin aceste tărâmuri. Omul mergea cu atâta linişte în el prin aceste ţinuturi încât mă întrebam cât de fericit s-o fi simţit el, de fapt, în mijlocul acestor peisaje epice. Aceste imagini par să ne tot amintească, din nou şi din nou, că fericirea, liniştea şi veşnicia s-au născut la sat.

Am ieşit, fireşte, şi la un traseul mai cu prundiş, de unde am început a galopa mai intens bolizii noştri. E foarte utilă posibilitatea de cupla şi decupla tracţiunea integrală a celor 3 pick-up-uri când crezi că ai nevoie de ea sau nu, iar cuplarea şi decuplarea e una adevărată. Astfel, când ai un drum cu aderenţă mai scăzută, faci uz de ea, când ai un drum asfaltat uscat – o poţi deconecta şi ai tracţiune spate. Şi toate cele 3 pick-up-uri ale noaste au o asemenea funcţie.

Am tot înaintat cu maşinile noastre şi eram tot mai aproape de unul din cele mai exotice puncte ale traseului nostru – buncărul atomic de la Olişcani. E o relicvă a unei perioade numită în cărţile de istorie drept Război Rece, ascunsă în pădurile de lângă Olişcani, iar ca să ajungi la ea, ai nevoie de o maşină dură, întrucât drumul de acces e îngust şi la un moment dat faci uz la maxim de ecartament, întrucât plăcile de beton de pe centru lipsesc. Odată ajunşi la buncăr, vezi de la suprafaţă o construcţie titanică ascunsă în pământ, gândită cândva să reziste atacurilor nucleare. E înfricoşător şi magnific în acelaşi timp şi cu siguranţă acest loc are potenţialul de a atrage mii de turişti anual.

Eh, dragilor, de aici a urmat un traseu excepţional de frumos şi pitoresc prin nordul ţării. Era un traseu cu dealuri şi văi ce ondulau frumos în linie dreaptă, aşa cum doar în Moldova poţi să vezi. Îmi amintesc aceste drumuri ondulate încă din copilărie, atunci când le priveam de pe bancheta spate.

Apoi, am ajuns în Soroca pentru un scurt popas, iar maşinile noastre au trecut printr-o împrospătare. Aproape că ne părea rău să dăm jos noroiul de pe ele, dar eram convinşi că în scurt timp le vom murdări din nou. În Soroca, ieşind pentru prima dată în ultimele două zile într-o zonă mai intens populată, am fost plăcut surprinşi de oameni care ne recunoşteau şi ne salutau, ba chiar şi copii care şi-au dorit poze cu noi. Le-am arătat şi harta cu traseul nostru celor care au fost curioşi.

Offroad până unde nu se mai poate

Ce-a urmat mai departe a fost aventura zilei. Am parcurs iniţial un drum asfaltat, dar într-atât de deteriorat, încât chiar şi cu pick-up-urile a fost nevoie să încetinim, pentru a nu sălta prin aceste denivelări ca pe trambulină. Am luat-o spre Tătărăuca Veche şi cea nouă, iar de aici relieful începuse a fi unul demn de cărţile de geografie. Un contrast rar întâlnit între dealuri acoperite cu o pânză lină de iarbă şi între abisuri stâncoase.

Mai departe, ne-am îndreptat spre rezervaţia Rudi-Arioneşti, dar drumul de acces devenea tot mai dificil. Denivelările drumurilor de aici erau tot mai pronunţate, iar între timp ne dispăruse cu desăvârşire semnalul de internet şi operator de telefonie mobilă, aşa că devenise cam complicat să ne orientăm în regim live cu imagini din satelit. Drumul avea la un moment dat nişte şanţuri săpate probabil de vreun camion militar, în care era absolut contraindicat să intrăm cu pick-up-urile noastre, întrucât riscam să rămânem suspendaţi acolo. Înaintam alături de traseul liniilor de electricitate pe aici iar gradul de dificultate al traseului creştea cu fiecare metru cu care înaintam. Ne doream să ajungem în satul Rudi, dar lipsa conectivităţii deja de vreo 30 de minute ne dezorientase un pic, încât am ratat drumul ce o lua la stânga prin pădure. Am tot înaintat până când ne-am pomenit că ne mişcăm cu 5 km la oră şi am privit în faţa noastră, unde drumul devenea tot mai palid bătătorit şi părea să dispară cu totul ceva mai încolo. Era o fundătură, probabil, iar noi aşa şi nu aveam conexiune de telefon sau internet pe aici. Cu siguranţă prin aceste locuri nu prea păşeşte picior de om foarte des. Ne prinsese pe toţi suspansul, dar ne dădeam seama că acest moment de dezorientare ne răpeşte din timpul zilei de azi.

Apoi am auzit sunetul unui tractor, care se ridica dinspre râul Nistru şi urma să se intersecteze cu drumul pe care ne aflam, întrucât toată această nebunie avea loc paralel cu cursul râului, la distanţă de vreo 2-3 sute de metri, printr-o fâşie de luminiş dintre păduri. Am oprit tractorul şi i-am întrebat pe cei de la bordul lui dacă ajungem acolo unde ne doream în cazul în care înaintam mai departe. Ni s-a spus „nu, nicidecum, mai departe e o înfundătură şi nu aveţi cum să ajungeţi, trebuie să vă întoarceţi înapoi şi s-o luaţi pe drumul din pădure de lângă livadă şi veţi ajunge în Rudi. Se pare că mersesem mult mai departe şi lăsasem Rudiul mult în spate. În fine, ne-am gândit că e mai logic să facem un pic de cale întoarsă şi să ieşim spre Rudi, acolo unde ne doream. Am mers mult prin pădure, într-o aventură în care eram şi încordaţi, dar şi entuziasmaţi. Asemenea aventuri spontane rămân cel mai mult în memorie, chiar dacă acum eram îngrijoraţi de cele vreo 2 ore consumate în această escapadă de offroad extrem. Dar cine a zis că va fi uşor? Ne-am asumat asemenea escapade!

Au urmat noi înaintăm prin câmpuri, apoi trasee magnific de frumoase de la nordul ţării. Relieful de aici e pur şi simplu înălţător prin simplul fapt că-l admiri când treci pe lângă el. E vorba de traseul dintre satele Sudarca, Braicău, Elizavetovca şi Plop, şi mi-am promis că revin aici cu familia neapărat, să-i arăt şi copilului meu asemenea frumuseţi din propria noastră ţară. Şi suntem convinşi că asemenea escapade de familie ar putea fi foarte cognitive pentru educaţia copiilor şi pentru formarea dragostei lor de ţară.

Am ajuns şi în Paris. Parisul de la nordul Moldovei.

Au urmat mai multe zeci de kilometri cu mici popasuri, după care ajungeam în Corjăuţi, satul de la nordul Moldovei, care are o replică a turnului Eiffel din Paris. Da, da, un turn Eiffel în Moldova! E mai mic, fireşte, dar ne spune foarte mult despre această localitate, în care foarte mulţi oameni muncesc în Paris şi există chiar şi două curse săptămânale de autobuz Corjăuţi-Paris. E unicul sat din Moldova conectat direct cu Parisul şi se vede de la o poştă că e un sat de oameni gospodari. Despre el, din nou, vă vom spune mai multe ceva mai târziu, într-un material, din seria istoriilor frumoase pe care le adunăm în acest traseul. Astăzi am vizitat şi o renumită stâncă de lângă sat. Iar pick-up-urile noastre se potriveau perfect acestui peisaj admiraibil.

De aici, am luat-o spre Edineţ, oraşul în care urma să poposim pe timp de noapte. Ah, ce zi intensă am avut şi azi! Cât de multe şi diverse peisaje poţi vedea într-o singură zi în Moldova! Şi nu e un vis şi nici măcar nu e neapărat meritul unei fotografii frumos colorate – e realitatea magnifică de lângă noi, dragii noştri. Aşa e Moldova de fapt, în cea mai mare parte a ei! Şi e atât de uşor să trăieşti închistat într-un oraş, aproape de aceste frumuseţi, dar niciodată în mijlocul lor! Călătoriţi mai mult şi mai departe în inima ţării, dragii noştri! Vedeţi jumătatea plină de culoare a paharului! Iubiţi-vă ţara!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (85 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter