Moldova Pick-up Maraton: ziua 4, cea în care ni s-a interzis să intrăm în Transnistria, dar n-am încetat să explorăm frumosul ţării
12 Mai 2017, 08:02
Această zi începuse la fel de frumos pe cât ne obişnuiseră celelalte zile ale minunatului nostru maraton. Suntem nedormiţi de multe zile, dar atunci când eşti în mijlocul acestui film viu cu milioane de cadre de frumuseţi neverosimile, nu mai dai importanţă unor asemenea mici detalii precum lipsa de somn, ba chiar din când în când
ajungi să inspiri adânc în piept în timp ce conduci prin zone cu relief neverosimil, să te gândeşti cât de special e momentul pe care-l trăieşti, iar odată cu acea tragere de aer în piept se întâmplă să-ţi încarci din nou bateriile şi devii şi mai inspirat în explorarea pe care o faci.
Eram în Comrat şi traseul un pic mai lejer pentru prima jumătate de zi ne permisese să luăm micul dejun ceva mai târziu faţă de orele 6-7 dimineaţa, cu care ne-am obişnuit în acest maraton. Găgăuzii ne-au impresionat la micul dejun şi mai tare decât la cina din seara de dinainte. Ne-au servit cu nişte ouă prăjite în ochiuri cu nişte verdeţuri gustoase presărate pe ele şi brânză de oi, iar după aia ne-au şi adus nişte
clătite uriaşe, dulci şi energizante, de să ai forţe toată ziua după asta. Aşa că, vă puteţi imagina cât de energici am ieşit din hotelul din Comrat!

Am apucat-o spre nord pe traseul frumos asfaltat cu numele de cod E584, dar nu pentru mult timp, pentru că de îndată ce-am ieşit din Găgăuzia şi am întrat în raionul Cimişlia, în satul Ciucur Mingir, am făcut la stânga spre Topala
şi Cenac. Traseul de aici a luat repede o formă de carosabil cu care ne-am obişnuit foarte mult în aceste zile – de prundiş alb cu moluz, care poate scoate din sărite maşinile „normale”, „civile”, dar nu şi pe pick-up-urile noastre. Am uitat să vă spun că astăzi conduc Ford Ranger Wildtrack din nou, iar suspensia lui Ranger e cumva mai moale cam pe toate tipurile de carosabil. Pe aici, pe acel drum de prundiş, poţi merge
lejer cu 80-100 la oră în confort
absolut.

Dar meleagurile ţării nu ne-au lăsat prea mult să înaintăm fără a ne abate din drum. De o parte şi de alta a
drumului se întindeau nişte câmpii incredibil de artistice, cu dealuri perfect ondulate, cu iarbă mustoasă în bătaia vântului, cu cer pestriţat cu nori ca-n pastelurile lui Alecsandri. Am ieşit de pe drumul cu prundiş pe imensitatea
de iarbă şi am înaintat departe în mijlocul ei, fără direcţie exactă. Ne doream să fim în inima acestui peisaj superb. Cu un pick-up ca Ranger, Navara sau Hilux, poţi face asta neînfricat.
Apoi, pe un câmp alăturat, am găsit şi o fântână din alea clasice de pe meleagurile moldoveneşti. Ne-am îndreptat spre ea, dar ca să ajungem acolo a trebuit să trecem de un pârâu,
intrând în forţă în apă şi în noroiul de lângă ea. Însă acest pârâu nu era unica apă de pe acest câmp – zonele în care apa noroioasă mustea de sub iarbă alternau cu cele uscate peste tot. Chiar
şi pentru un SUV aceste zone mlăştinoase ar fi nişte capcane aproape sigure care să-l imobilizeze în noroi. Dar nu şi pentru pick-up-urile noastre. Am
cuplat doar tracţiunea integrală, să ne asigurăm că avem cuplu pe toate roţile şi asta a fost suficient să înaintăm în toate aceste condiţii, chiar şi după opriri
în mijlocul mocirlei şi chiar şi cu Ranger sau Hilux, care au anvelope mai simple de offroad, nemaivorbind de Nissan Navara.
Ce faci în offroad când traseele se termină?

Când zicem offroad, cei mai mulţi dintre noi ne imaginăm un traseu dificil, denivelat, poate condimentat cu nişte
zone cu noroi, cu
pante dificile sau orice alte
provocări ce fac un traseu
greu de trecut. Dar ce te faci
atunci când traseele se
termină pur şi simplu, iar tu
trebuie să ajungi hăt dincolo, înainte, pe celălalt capăt de deal, unde vezi satul de destinaţie?

Aşa am păţit-o noi astăzi, când
am apucat-o din Cenac
spre Javgur, sate care nu sunt conectate cu un drum normal şi direct între ele, deşi sunt, practic, vecine. Drumul de la traseul R47
spre Jaguar a degradat rapid din niţel de pietriş în pământ gol, dar noi ne ghidam de nişte imagini din satelit ca să dibuim traseul cel mai potrivit spre Javgur. Doar că şi conexiunea asta de internet, bat-o vina, care asigură funcţionarea live a navigaţiei, a
dispărut odată cu drumul şi acum bea Gheorghe agheasmă! Am zis că ne descurcăm noi cumva, ştiind direcţia şi fiind la volanul acestor pick-up-uri. Şi adevărul e că am tot înaintat, şi am tot înaintat preţ de vreo câţiva kilometri buni şi la un moment dat părea că
limanul este aproape, dar de îndată am întâlnit şi o pădurice în faţa noastră. Drumul – care acum nu mai era decât două urme acoperite cu iarbă, semn că e extrem de rar circulat – părea să continue pe marginea ei şi ne-am zis că ajungem noi la luminiş până la
urmă. Dar drumul s-a înfundat. Am dat vreo 50 de metri înapoi, până la locul în care părea că era un drum în jos. Am luat-o pe acolo şi peste alţi 100 metri s-a dovedit a fi şi acela înfundat cu copaci crescuţi cu generozitate, aşa că am revenit la primul. Am oprit pick-up-ul şi am ieşit pe pragul uşii privind în depărtare, încercând să găsim soluţia de a înainta. Alături, în dreapta, erau
câmpuri agricole, dar pe care nu creştea nimic. Am apucat staţia radio şi le-am zis camarazilor mei „unica soluţie e s-o luăm prin arătură, fraţilor. Cu tracţiunea integrală cuplată, asiguraţi-vă că nu rămâneţi blocaţi.”

Zis şi făcut. Ford Ranger Wildtrack, Nissan Navara şi Toyota Hilux au intrat în sălbăticie, pe pământ fără direcţie şi
au început a hurui de plăcerea
traversării arăturii, afundându-se uşor
cu fiecare brazdă nouă călcată, apoi
reajustându-şi poziţia cu fiecare
cal-putere de forţă aplicată în cele
patru roţi ale maşinii. E o senzaţie de
încredere într-un crescendo continuu,
când încerci la început nebuneşte
această soluţie, apoi îţi dai seama
că ea chiar funcţionează,
că pick-up-ul acesta, bată-l vina de monstru motorizat ce este, chiar poate înainta pe aici!

Şi anume aşa am ajuns în final la liman şi am ieşit la un imaş pe unde sătenii din Javgur îşi păşteau vacile. Ne-am
oprit şi le-am dat bineţe, iar ei se uitau cruciţi la noi, întrebându-se fireşte de unde om fi apărut şi noi din direcţia din care veneam. Eram salvaţi, însă! Cum zice prietenul nostru coechipier din acest maraton, Bodgan Mirică de la Automarket.ro, după experienţele
primelor zile ale maratonului ăsta aproape că ne vine să ne luăm câte un pick-up la gospodărie, ca să-ţi fie exact ca-n cântecul celor de la Carla’s Dreams atunci când înaintezi pe drumuri de orice dificultate!
Benzinăria veche şi mătuşa Violeta, paznic la benzinăria din Marienfeld

A urmat un sat pe care vrem să-l vizităm de foarte multă vreme, dar tot n-am apucat să-l includem în traseele
anterioare. E vorba de satul Marienfeld, spre care am putut merge pe un traseu de prundiş, de care eram acum perfect mulţumiţi după arăturile anterioare. Marienfeld e un sat cu denumire nemţească pentru că aici au trăit
cândva germani, iar istoria acestui sat e foarte zvăpăiată şi pe alocuri tristă. Astăzi aproape că nu mai există germani pe aici, deşi cei care au plecat fie la mijlocul secolului trecut, fie în
ultimii 20 de ani, mai vin din când în când să-l viziteze.

Şi când tocmai să ieşim din sat, am văzut o benzinărie veche, din alea ce
funcţionau prin anii ’60 ai secolului trecut. Eram siguri că e abandonată şi am intrat să facem o poză acolo, încât aproape că ne veni să strigăm „îmi place atmosfera” aici, ca-n faimosul
spot. Dar uite că în timp ce stăm noi aşa şi pozăm, vine mătuşa Violeta – o doamnă ce trăieşte în casa de vizavi de benzinărie şi ne întreabă cu grai dulce ce-om fi căutat şi noi pe aici. Aflăm
repede că benzinăria este încă una activă şi aici tractoarele mai sunt alimentate din când în când cu motorină!
Dar mătuşa Violeta nu se rezumă doar la asta. Ea ne povesteşte cu tristeţe despre lipsa tinerilor ca şi segment social din satul său şi cât s-a bucurat
când ne-a văzut pe noi să mai schimbe o vorbă. Îl strigă şi pe „moşneag”, adică pe soţul ei să se alăture, dar nu-i răspunde nimeni din curtea de vizavi,
aşa că îşi continuă istorisirea cu ceva mai vesel – are şase copii şi ne spune cu bucurie că aceştia îi poartă de grijă, iar când vin cu toţii de sărbători,
sunt 21 de oameni în curtea ei. Tuşa Violeta ne întreabă de maratonul nostru, pe unde am mai fost şi ce-am mai văzut şi noi ne convingem încă o
dată cât de deschişi sunt oamenii Moldovei şi cât de repede şi franc pot intra în vorbă cu tine. Nu veţi avea parte de asta niciunde altundeva.
De aici încolo am continuat pe un traseu de 12 kilometri de pietriş dur prin noi locuri magnific de frumoase. Ne-am pomenit conducând cu viteze de trei cifre şi din nou, nimic din şocurile
prundişului de sub roţi nu se simţea la bordul lui Ford Ranger pe care-l conduceam. O capacitate de absorbţie excelentă, deci. Pe alocuri, pietrişul cu
aderenţă minimă ne mai arunca în mici drifturi, dar chiar şi la asemenea viteze, cu tracţiunea integrală cuplată, bolizii sunt perfect controlabili!
Zloţi, satul înconjurat de păduri, la care am ajuns mergând lângă calea ferată

De la Valea Perjii am mers din nou o parte de traseu pe asfalt până spre
traseul M3, dar suntem absolut
convinşi că aproape nimeni din cei care circulă pe acest traseu nu ştiu că la doar vreo 20 de metri depărtare de el, în pădure, se ascunde un drum de care n-am mai văzut în Moldova. Prima cale
de acces către el era imposibilă din
cauza copacilor afectaţi de ultimile
ninsori, însă peste vreo 50 de metri
există o altă intrare, care e utilizabilă.
Am făcut dreapta în pădure şi după 20 de metri am ieşit la un drum ce părea
scos din filmele înceţoşate. Drumul merge alături de o cale ferată şi e înconjurat peste tot de pădure, doar o fâşie de luminiş existând pe lungimea lui. Şi deoarece e alături de calea ferată, e acoperit cu pietre mari, din cele care se folosesc la stratul de susţinere
a căilor ferate. Aşa că ne-am continuat călătoria noastră preţ de vreo 2-3 kilometri, până am ajuns în satul Zloţi, un sat excepţional prin simplul fapt că e înconjurat de zone mari de păduri din toate părţile. Eh, dacă cineva din Moldova se poate lăuda cu cel mai
curat aer, aceea sunt probabil locuitorii din Zloţi.

De aici încolo am condus spre Căinari, Căuşeni şi Bender. Urma experienţa cea mai terifiantă a zilei – intrarea în Transnistria...
Interzis

De câteva zile bune explorăm
frumuseţile Moldovei şi oamenii
admirabili ai acestei ţări în cadrul
PICK-UP MARATONULUI nostru şi o facem cu o profundă dragoste de ţară. Este primul maraton cu pick-up-uri, primul maraton născut dintr-o primă colaborare transfrontalieră a
redacţiei PiataAuto.md cu redacţia prietenilor de la Automarket.ro din România, dar este al treilea maraton al nostru prin Moldova, primele două maratoane fiind organizate anul trecut la bordul unor SUV-uri.

În acele maratoane, cititorii ne-au sugerat să includem neapărat şi Transnistria în traseele maratoanelor
noastre şi ne-a părut oarecum motivat acest demers, tocmai de asta, acum, când a venit timpul celui mai dur maraton de pick-up-uri, la bordul celor mai dure vehicule, ne-am zis că a venit şi momentul potrivit de a face o incursiune în Transnistria, mai ales că luasem legătura şi cu cineva de pe malul stâng al Nistrului, care se oferise să ne susţină cu suportul necesar
pentru a realiza acest deziderat. Dar, se pare că până şi frumosul are câte o rană netratată uneori, iar rana netratată a Moldovei e fără îndoială Transnistria.

Am ajuns la Bender, la punctul de control al autorităţilor vamale din Moldova, care ne-au recunoscut şi după câteva întrebări ne-au urat drum bun mai departe. Atunci când am ajuns la „vama” transnistreană, cei de acolo au adresat iniţial câteva întrebări formale şi fireşti şi nu s-au arătat deloc deranjaţi de plăcuţele de înmatriculare ale pick-up-urilor, de cetăţenii români de la bord sau chiar de autorizaţiile pe care le aveam. În scurt timp am fost rugaţi să tragem pe dreapta pentru un control
suplimentar, apoi ni s-a spus că mai durează un pic. Ceva mai târziu, unul din lucrătorii de acolo ne spune că ar trebui să plătim un soi de garanţie-acciz de tranzit, despre care şi-au amintit tocmai acum. Zice că au calculat preliminar pentru Ford Ranger, care era primul în coloană, şi era de vreo 87-90 de euro. Ce garanţie, ce acciz, domnilor? Ne zic că trebuie să dea sunet pe la şefia vămii lor, să vadă dacă se poate fără această taxă de tranzit. Îi zicem să vadă sigur, pentru că n-am vrea să ajungem nici în situaţia în care aici să ni se permită intrarea, apoi să ne oprească vreun miliţian pe undeva şi să ne ceară dovada plăţii acelor accize, după care să ne invoce tot soiul de
prostii. „Mai durează 15 minute”, ne-au zis după ceva timp. A mai durat şi a mai durat, apoi a venit un domn cu toate actele, ni le-a înmânat şi ne-a zis „Accesul vă este refuzat. Vă rugăm să întoarceţi acolo după zona de despărţire cu beton şi să faceţi cale întoarsă.”. Nu ni s-au dat explicaţii, nu mai era condiţională nici măcar achitarea acelei taxe. Nu vi se permite, atâta tot, o interdicţie valabilă pentru orice punct de intrare în Transnistria.

Eram, fireşte, indignaţi. Puteam doar intui c-au fost deranjaţi de ceva, inclusiv de mediatizarea pe care o facem cu acest maraton şi probabil cineva acolo un pic mai sus de şefia vămii o fi decis
să nu le distrugem corola de minuni a lumii lor conservate în trecutul glorios. Sau poate fi şi orice alt motiv, pe care nu-l ştim, pentru că n-au vrut să ne explice nimic.
Dar nu era cazul să ne amărâm şi să dăm peste cap intenţiile noastre frumoase din acest maraton. Călătoria continuă, chiar dacă suntem nevoiţi să ne abatem de la traseul iniţial. Am vrut să includem şi regiunea de pe malul drept al Nistrului în harta explorării
frumosului şi eram convinşi că aveam să descoperim lucruri frumoase şi acolo, dar din păcate rana asta a Moldovei încă mai dă de veste uneori că are microbi în ea şi doare. Asta e realitatea şi noi nu vrem să v-o filtrăm doar prin prisma locurilor magnifice de pe traseu şi a oamenilor admirabili. Dar în acelaşi timp nu ne lăsăm descurajaţi şi ne continuăm înaintarea la MOLDOVA PICK-UP MARATON cu noi segmente de traseu prin locurile superbe ale Moldovei!
Pe această notă am mers spre colţul sud-estic al ţării, la EtCetera, iar pe drum am făcut din nou plinul, cel anterior fiind făcut în după-amiaza zilei anterioarei. Media globală a expediţiei
se situează în jur de 11.4 litri la sută pentru Ranger, 10.8 pentru Hilux şi 9.8-10.0 pentru Navara, dar acum, la ultima alimentare Ford Ranger cu motor de 3.2 litri s-a dovedit a fi cel mai eficient,
consumând pe acelaşi traseu 39 de litri de combustibil, faţă de 40, cât a consumat Navara şi 42 pentru Hilux. Ciudat, dar adevărat!

Ajunşi la EtCetera, am întâlnit un minunat şi cald apus de soare,
savurând din bucatele şi priveliştea de aici. Nu, nu ne lăsăm descurajaţi de evenimentul de azi şi continuăm minunata noastră aventură motorizată prin Moldova cu acelaşi entuziasm înălţător! Savuraţi, dragii noştri,
tot ce vă oferă acest maraton
şi iubiţi-vă ţara!
PiataAuto.mdIlie Toma
1
5,531
GALERIE FOTO (67 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!