Mercedes-Benz C-Class la 65,000 km parcurşi. Alegerea anvelopelor de vară.
8 Iunie 2017, 15:07
Automobilul nostru redacţional a împlinit de curând 3 ani de exploatare şi am intrat în cel de-al 4-lea an de exploatare cu odometrul indicând 65,000 km parcurşi.

Primăvara noastră a fost marcată de multe călătorii, în care n-am prea avut timp să-i dedicăm maşinii, iar ea ne
aştepta cuminte în parcarea subterană a biroului, aşa că abia prin luna aprilie, când încă temperaturile de afară erau acceptabile, ne-am zis că ar fi cazul să dăm câteva telefoane pe la magazinele de anvelope pentru a-i găsi un set potrivit de anvelope de vară. Vă amintim, atunci când în toamna anului 2016 am scos anvelopele Pirelli de
vară, cu care maşina venise din uzină, acestea erau crăpate pe stratul de dinăuntru, deşi pe dinafară arătau că încă mai au multă rezervă de profil. Dezamăgire cu acele anvelope Pirelli deci, şi o altă dezamăgire am avut-o în ultimul an cu anvelopele de iarnă Pirelli de pe B-Class, aşa că în lista de mărci de anvelope căutate de noi acum Pirelli nu se mai afla.
Ne doream nişte anvelope bune, cu adevărat bune, demne de ţinuta rutieră a maşinii, cu care să putem goni şi pe autostrăzi în călătoriile din afara ţării, dar care să nu fie nici prea dure pe drumurile din Moldova. Experienţa noastră de exploatare a automobilelor redacţionale din 2008 încoace ne-a dat întotdeauna doar impresii pozitive de la anvelopele Continental. Am avut
anvelope de vară Continental instalate de uzină pe B-Class şi au fost cele mai bune, apoi de iarnă Continental pe B-Class şi pe Mitsubishi Lancer X şi au fost din nou super bune. Cele de iarnă Barum de pe Lancer au lăsat mult de dorit în comparaţie cu Continental. Pirelli Carving de iarnă pe B-Class au fost excelente în primul an, cu un profil scandinav, însă în al doilea şi al treilea
an au progresat cu un zgomot infernal, compoziţia cauciucului schimbându-se cu timpul. Erau făcute în Rusia şi, deşi eram tentaţi să credem că o uzină Pirelli din Rusia va opera cu standarde Pirelli, produsul ne-a dezamăgit până la urmă. B-Class-ul are acum anvelope de vară Toyo, care sunt foarte silenţioase şi plăcute şi, deşi nu sunt la primul sezon, îşi păstrează aceleaşi calităţi
excelente. Iar C-Class-ul exploatează nişte anvelope de iarnă tot Continental, fabricate în Germania, de care suntem extrem de satisfăcuţi.
Pentru C-Class, aveam în vizor mărcile de top de anvelope – Continental, Michelin, Bridgestone, Good Year. Am dat telefoane în câteva magazine, căutând anvelope de dimensiunea 225/50 R 17, Contiental avea un
singur set de anvelope, dar care fusese rezervat de altcineva. Am căutat şi online pe Zapp.md, am găsit o ofertă, dar lipsea o informaţie importantă – data producţiei anvelopei. Atunci când am dat un sunet la magazinul online, operatorul ne-a spus ceea ce ne aşteptam – că va suna distribuitorul să întrebe data producţiei şi va reveni. Deci, magazinul online e încă o
activitate de intermediere şi livrare, probabil firesc pentru o piaţă mică. Am dat de curiozitate un sunet şi noi la distribuitor, după un minut de discuţie preţul oferit era deja mai avantajos ca pe magazinul online. Marca anvelopei, însă, nu era cea dorită de noi. Un alt model era produs acum doi ani. Ni se propuneau alternative de la Nexen, dar nu ne-am dorit să mergem pe o asemenea variantă.
Practic, am ajuns la situaţia să constatăm că nu avem de unde să ne alegem anvelopele dorite pentru automobilul nostru în Chişinău! Poate dimensiunea e mai rară, poate ne-am trezit noi prea târziu în aprilie, dar era un fapt împlinit. Unele magazine au promis livrări peste câteva săptămâni, aşa că am continuat să circulăm cu anvelopele de iarnă şi ninsoarea din 20-21 aprilie ne-a prins cu anvelopele de iarnă, din fericire, deşi în ziua de apogeu nici n-am ieşit din parcare.
Abia peste vreo două săptămâni, la început de mai, am mai dat un sunet la câteva magazine. Bridgestone avea anvelope Potenza S001 la un preţ de 10,800 lei pentru 4 anvelope de dimensiunea noastră. Părea varianta salvatoare. Am mai căutat păreri de
exploatare online, dar şi modele care se echipează cu acest tip de anvelope, şi am constatat că acel tip de anvelopă e lăudat pentru sportivitate, dar oferă mai puţin confort şi e criticat pentru rigiditate şi deranjament acustic, exact ce nu ne prea doream noi pentru drumurile
din Moldova cu o suspensie şi aşa uşor rigidizată de pachetul Avantgarde.

A doua zi eram gata să mergem la Bridgestone, din lipsă de alternative, şi să cumpărăm acele anvelope. Dar ne-am zis să mai dăm un sunet
la Continental. Fericire, tocmai
ajunsese o nouă livrare la ei şi
aveau un set de anvelope de
dimensiunea noastră de model Premium Contact 6, la un preţ de 12,300 lei pentru întreg setul. Trebuia
doar să mai aşteptăm o zi descărcarea anvelopelor, iar următoarea zi puteam să le cumpărăm.
Ah, dar aici vine marea surpriză plăcută – Continental Premium Contact 6 este cel mai nou model de anvelope de vară al celor de la Contiental, anunţat la sfârşitul anului 2016 pentru anul 2017, o anvelopă care vine să înlocuiască simultan două modele anterioare, unul axat spre confort şi silenţiozitate, şi altul axat spre sportivitate şi manevrabilitate. Şi asta pentru că despre noua anvelopă inginerii Continental zic că e cea mai avansată creată vreodată de germani
şi poate satisface pentru prima dată cu excelenţă ambele direcţii aparent contradictorii – confort şi sportivitate. În testul celor de la AutoBild de la începutul anului 2017 dintre câteva zeci de modele de anvelope modelul acesta – Continental Premium Contact 6 – a luat titlul de cea mai bună anvelopă.

Având toate aceste informaţii despre modelul de anvelope Continental pe care în sfârşit puteam să-l cumpărăm,
ne-am zis că diferenţa celor 1,500 de lei dintre aceste anvelope şi cele Bridgestone îşi merită efortul, iar în următoarea zi eram la cei de la Continental. În sfârşit, printr-un concurs de circumstanţe favorabile, am găsit cele mai bune anvelope, la care nici nu puteam spera, pentru automobilul redacţional! Aşa că de astăzi înainte vom avea o perioadă lungă de exploatare a acestor anvelope Continental!
Au trecut deja câteva săptămâni bune şi putem să vă spunem şi primele impresii de exploatare a acestor anvelope – Continental Premium Contact 6. Sunt absolut formidabile! Maşina a devenit mai moale – adică mai confotabilă – pe drumurile cariate ale ţării noastre şi e şi mai silenţioasă la zgomotele de rulare,
compoziţia excelentă a cauciucului spunându-şi cuvântul. În acelaşi timp, avem o aderenţă excelentă în viraje şi o manevrabilitate la fel de încrezută în cele mai strânse curbe, cu care ne-am obişnuit la C-Class. În volan se simte informativitate şi conectivitate cu drumul, plăcere în condus – într-un
cuvânt sunt de departe cele mai plăcute anvelope pe care le puteam pune pe sedanul nostru Mercedes-Benz!

Vă spunem cu mâna pe inimă – cei de la Continental nici nu ştiu că noi scriem aici despre anvelopele lor, şi n-au ştiut nici când le-am cumpărat – pentru
vânzătorul care ni le-a vândut am fost nişte cumpărători obişnuiţi. Astfel, părerea bună despre aceste anvelope e una pe care n-o aşteaptă nici măcar vânzătorii.
După ce-am instalat anvelopele pe maşină, ne-am amintit de indicele de viteză, pe care nu-l verificasem la aceste anvelope. C-Class C180 poate atinge o viteză maximă de 233 km/h,
iar pe autobahnele germane noi am atins şi 210 km/h cu el, aşa că un indice bun de viteză era important. Uitasem să-l verificăm pentru că eram fascinaţi de aprecierile pozitive date acestui nou
model de anvelope şi când mai
văzusem că setul nostru e fabricat tot
în Germania, nu ne-am mai amintit de
indicele de viteză. Acum, însă, cu
anvelopele deja încălţate pe maşină,
ne-am amintit de el. E „Y”. Asta
înseamnă că sunt pregătite să
ruleze excelent cu o viteză
de până la 300 km/h! Trei
sute kilometri la oră! Mai
bun de atât nici nu puteam spera!
Aşadar, cu asemenea anvelope noi, avem în faţă un sezon de vară în care ardem de nerăbdare să mai conducem Mercedes-Benz C-Class într-o călătorie frumoasă şi îndepărtată, să-l savurăm pe drumuri epice!... Deocamdată avem mult de lucru aici, în Chişinău, dar sedanul acesta îţi sopteşte în fiecare zi când îl conduci cât de mult i-ar plăcea
şi ţi-ar plăcea să-l scoţi la o plimbare lungă pe coastele europene scăldate în lumina soarelui de vară!... Are 65 mii km parcurşi, dar se simte de parcă ar avea 10 mii şi astăzi. Suntem entuziasmaţi de maşina asta şi astăzi la fel cum eram în prima lună de când am apucat s-o conducem. Ne place emoţional, e o maşină pe care s-o iubeşti cu sufletul
în fiecare clipă în care o conduci sau o priveşti. Şi numai pentru sentimentul acesta, care ţine şi ţine deja de peste 3 ani, Mercedes-Benz C-Class W205 merită să-i mai spunem odată că e unul din cele mai BUNE automobile create de marca germană în ultimii ani.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
5,208
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (2)
Serghei
Cantemir, Moldova
la 9 Iunie 2017 - 22:01
De ce nu ati incercat si Michelin ?
0
0
Redacţia PiataAuto.md
Chişinău
la 10 Iunie 2017 - 07:22
Am încercat, dar cei din Moldova nu aveau nici un set de mărimea noastră în stoc. Michelin era una din opţiunile pe care am fi vrut s-o analizăm serios.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!