Sfaturi utile: cum să exploatezi corect maşinile cu cutie de viteze automată

Cutii automate nu mai sunt un lux – în segmentul maşinilor noi modelele premium aproape că nu mai oferă cutii manuale, iar cele automate au ajuns să fie oferite până şi pe modele bugetare. Până şi în segmentul automobilelor de mâna a doua, de vârstă mai înaintată şi preţ mai accesibil, cutiile automate devin tot mai căutate şi mai dominante.
Vreo zece ani în urmă, încă se mai credea că transmisiile automate sunt mai pretenţioase, mai problematice şi mai generatoare de consum crescut de combustibil decât cele manuale. Astăzi mai degrabă ajungi să schimbi un disc de ambreiaj la o cutie manuală decât să intervii cu vreo lucrare la o cutie automată, iar cifrele de consum sunt adesea fie aproape identice cu cele de pe versiunile cu cutii manuale, fie chiar mai eficiente. Totuşi, din experienţa noastră de exploatare a cutiilor automate şi a problemelor posibile cu ele, dar şi din interacţiunile directe cu inginerii din taberele producătorilor, am identificat mai multe sfaturi utile care să vă ajute să exploataţi cutiile automate de orice vârstă. Există şi sfaturi specifice unor anumite tipuri de cutii automate, despre acelea, însă, vom vorbi într-un alt articol, iar acum ne vom referi la sfaturile valabile practic pentru orice tip de cutie automată.

1. Atenţie la regimul Parking. Nu abuzaţi de forţa acestuia şi folosiţi frâna de mână!

Aţi parcat maşina pe o pantă şi aţi cuplat cutia de viteze în regimul Parking, maşina a mai mişcat câţiva centimetri, s-a blocat, dar la pornire, când scoateţi cutia din regim Parking, se aude un troncănit neplăcut? E firesc, pentru că mecanismul de blocare a roţilor din regimul Parking e astfel solicitat mai mult decât ar trebui, menţinând toată rezistenţa la rularea maşinii în locul frânei de mână. Ah, aţi tras şi frâna de mână? Contează consecutivitatea! Dacă puneţi întâi cutia în P, apoi luaţi piciorul de pe pedala de frână, şi abia apoi trageţi frâna de mână, greul forţei oricum va reveni cutiei de viteze, în loc să revină frânei de mână.
Iată care e consecutivitatea care vă va garanta o protejare a cutiei de viteze la parcarea în pantă:

Întâi, când aţi oprit, ţineri piciorul apăsat pe pedala de frână şi scoateţi cutia în poziţia N (la unele maşini, mai ales la cele cu frână de mână electronică, merge şi direct trecerea în poziţia P, dar nu eliberaţi înainte de asta piciorul de pe pedală). Deci, cu piciorul pe frână şi cu cutia în N, trageţi frâna de mână până ea se cuplează.

Odată cuplată, luaţi piciorul de pe pedala de frână – maşina ar putea să se mişte un centimetru. Abia apoi puneţi cutia de viteze în poziţia P şi opriţi motorul. La unele maşini cu frână de mână electronică puteţi pune deodată în P, dar asiguraţi-vă oricum că frâna de mână s-a tras complet înainte de a elibera pedala de frână.

Această consecutivitate face ca forţa de rulare a maşinii să fie ţinută de frâna de mână, şi nu de cutia de viteze, mecanismul de blocare a poziţie Parking din cutia de viteze fiind astfel doar în rol auxiliar de asigurare. La pornirea ulterioară nu veţi mai auzi acel trosnet neplăcut, iar cutia Dvs. va fi ferită de sarcini şi funcţii care-i grăbesc uzarea şi-i cresc riscul de a se deteriora.
2. Atenţie la primele clipe de condus pe timp mai rece

Uleiul din cutia de viteze se încălzeşte mai greu decât cel din motor, ţineţi minte! Unele cutii de viteze transmit aceste semnale motorului şi motorul, în primele clipe de la pornire, va menţine rotaţii mai înalte ale lui, pentru a face mai puţine schimburi de trepte şi a vă sugera să conduceţi un pic cu viteză constantă şi nu prea mare. În funcţie de temperatura iniţială a aerului de afară şi a uleiului, această adaptare poate dura de la câteva zeci de secunde la câteva minute, dar chiar şi vara ar trebui să-i daţi cutiei de viteze şansa să-şi lubrifieze bine toate componentele înainte de a o forţa. Un inginer Mercedes-Benz AMG ne-a zis nouă o dată că o cutie de viteze germană ajunge la temperatura internă normală de funcţionare cam după vreo 10 minute de la startul mişcării pe timp mai rece. Aşa că ţineţi cont de acest fapt, pentru că el se poate dovedi determinant pentru durata de viaţă a cutiei.
3. Schimbaţi uleiul în cutia de viteze întotdeauna la timp

Nu economisiţi niciodată pe uleiul din cutia de viteze. La unele maşini el se schimbă o dată la 60 de mii de km, la altele la 80 sau 90 de mii. Respectaţi intervalul recomandat de schimb al uleiului, pentru că în transmisie calitatea şi suficienţa uleiului e absolut crucială! Schimburile de ulei în cutie sunt operaţiuni destul de scumpe, în Moldova ele costând de obicei între 3,000 şi 7,000 lei, în funcţie de cutie, model şi marcă, dar e mai bine s-o faceţi în service-ul oficial al mărcii, întrucât multe cutii pot avea secţiuni izolate de lubrifiere, unde de asemenea se schimbă uleiul, sau pot avea componente suplimentare ce trebuie schimbate odată cu uleiul, aşa că, atunci când vine vorba de cutia de viteze, încredinţaţi aceste operaţiuni doar profesioniştilor! De asemenea, dacă vă apropiaţi de parcursul unui schimb de ulei de motor, puteţi ruga mecanicii să vă inspecteze şi cutia de viteze, dacă are suficient ulei, pentru a vă absolvi de eventuale riscuri. Un ulei expirat poate deveni vâscos, sau dimpotrivă, rarefiat şi ar putea să grăbească cu paşi rapizi uzarea şi defectarea cutiei sau a unor componente ale ei. Iar cutia de viteze automată e una din cele mai scumpe piese ale automobilului!
4. Aveţi grijă de radiatorul principal al motorului

Aţi putea să nu vă fi gândit niciodată la asta, dar cutiile de viteze automate, având piese în mişcare, au nevoie să fie protejate de supraîncălzire, iar maşina face asta de obicei cu ajutorul radiatorului principal al maşinii, existând o parte de circuit ce răceşte şi cutia de viteze.

Astfel, trebuie să aveţi grijă dacă în sistemul de răcire există lichid de răcire suficient, dacă nu există scurgeri, să urmăriţi ca lichidul să fie înlocuit cam o dată la doi ani. De obicei, atunci când temperatura internă a unei cutii de viteze ajunge aproape de limita admisibilă, cutiile de viteze moderne transmit un semnal de avertizare pe panoul de bord al maşinii. Nu-l neglijaţi, e mai bine să staţionaţi, să răciţi cutia de viteze şi să mergeţi apoi la un service.
Riscul de supraîncălzire e mai mare la maşiniile care tractează remorci grele şi la cele care abuzează de episoade de derapaj când sunt blocate în zăpadă sau noroi. Nu forţaţi cutia de viteze dacă nu aveţi şanse să ieşiţi dintr-un blocaj într-un timp rezonabil de scurt.

5. Schimbaţi cu răbdare regimurile D şi R între ele

Vă întoarceţi într-un spaţiu mic şie nevoie să cuplaţi în mod repetat regimurile de condus înainte şi în marşarier? Faceţi-o cu răbdare şi lăsaţi o fracţiune de secundă de pauză cutiei pentru a se cupla dintr-un regim în altul, înainte de a ridica piciorul de pe frână şi a accelera în direcţie opusă. Majoritatea cutiilor de viteze vor continua cuplarea sigură a regimurilor chiar dacă aţi ridicat piciorul de pe frână, care are rol şi de activare a ambreiajului la o cutie automată, însă un scenariu precum mişcarea repetată şi agresivă înainte şi înapoi, uneori şi fără oprirea completă a maşinii la schimbarea acestora, nu va face decât să ridice riscuri unor disfuncţii temporare sau permanente.
Mai multe sfaturi specifice doar anumitor tipuri de cutii de viteze, într-un articol viitor

Acestea sunt cele mai importante sfaturi pentru exploatarea corectă a unei cutii de viteze automate, sfaturile fiind valabile pentru toate tipurile de cutii. Mai există şi sfaturi specifice, valabile pentru un anumit tip de cutie de viteze, dar pe ele le vom include într-un viitor articol în care vom descoase diferite tipuri şi construcţii ale cutiilor de viteze.

Conduceţi prudent şi asiguraţi-vă o durată de exploatare maximă pentru cutia Dvs. de viteze!
6
56,169
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!