Unul dintre cele mai iconice modele Ferrari, cu siguranţă este legendarul F40, construit pentru a celebra 40 de ani de istorie Ferrari. Uite că de atunci au şi trecut 30 de ani, iar Ferrari F40 rămâne a fi la fel de impresionant şi dorit de pasionaţii auto.
Istoria acestui model este una extrem de atipică, modelul fiind rezultatul unor evenimente succesive. Pentru a concura în curse Ferrari a creat modelul 288 GTO Evoluzione, omologat pentru celebra Grupa B, maşina însă aşa şi nu a mai apucat să participe din cauza că Grupa B a fost anulată. Cei de la FIA au considerat că Grupa B a devenit prea periculoasă, mai cu seamă după teribilul accident de la Raliul Corsicii din 1986, atunci când pilotul Henri Toivenen şi co-pilotul său, Sergio Cresto, au decedat la bordul unei Lancia Delta S4 de raliuri.
Producătorul italian nu a aruncat la gunoi know-how-ul modelului 288 GTO Evoluzione şi l-a transformat într-un vehicul de stradă, pe care îl cunoaştem drept F40.
Anume în această zi, pe 21 iulie 1987, perfecţiunea stilului şi ingineriei italieneşti, Ferrari F40, a şi debutat în Civic Centre din Maranello (acum Muzeul Ferrari). Modelul F40 a fost şi ultimul model din istoria Ferrari, care a purtat semnătura fondatorului, Enzo Ferrari, decedat în august 1988. În teorie, Ferrari F40 nu era altceva decât 288 GTO Evoluzione, „îmbrăcat” în caroseria iconică marca Pininfarina. Totuşi, în cele 13 luni, timp în care a fost elaborat F40, şasiul şi propulsorul au fost cizelate şi adaptate inclusiv exploatării pe drumurile publice. În rezultat, F40 a devenit primul Ferrari de stradă care a depăşit viteza maximă de 320 km/h.
Propulsorul bazat pe cel de curse, era un V8 de 2.9 litri cu două turbocompresoare, acesta primind elemente din magneziu, care costa atunci de cinci ori mai mult decât aluminiul, dar era mai uşor. Din magneziu au fost executate capacele chiulasei, pompa de ulei, colectoarele de admisie şi carcasa cutiei de viteze. Totul pentru a reduce greutatea totală a maşinii, care era de doar 1,100 kg la gol, datorită implementării pe larg a kevlarului.
Puterea propulsorului însă a fost redusă de la 650 CP la 478 CP (577 Nm), totuşi aceasta era suficientă pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în 4.1 secunde şi atinge o viteză maximă de 324 km/h. Pentru a conduce un Ferrari F40 trebuia să ai multă experienţă, pentru că acesta nu avea servodirecţie şi nici sistem de frânare asistat, ne mai vorbind de ABS sau alte sisteme electronice. În schimb, maşina oferea o experienţă unică de condus, precum şi o dinamică nemaivăzută pe acele timpuri pe un model de stradă.
Nu doar acum Ferrari F40 este un model foarte căutat de către colecţionari. La sfârşitul anilor ’80 colecţionarii ofereau pe un exemplar în exces de 1 milion de lire sterline, deşi preţul de listă era de „doar” 193,000 de lire sterline. Un total de 1,311 de exemplare Ferrari F40 au fost produse în perioada anilor 1987-1992.
