Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Aston Martin dezvăluie versiunea de pre-producţie a hyper-car-ului demenţial Valkyrie!

După ce a fost anunţat în 2016, fiind prezentată doar o machetă statică, hyper-car-ul demenţial Aston Martin Valkyrie a fost dezvăluit în versiunea sa de pre-producţie! Deosebirile faţă de macheta prezentată anterior sunt extrem de vizibile.
Pe lângă elementele evidente, precum apariţia blocurilor optice, schimbările sunt substanţiale, mai cu seamă la elementele aerodinamice de la posterior unde a apărut un difuzor proeminent şi un eleron dublu.

În spatele aripilor faţă au apărut incizii pentru a scoate o parte din aer venit din partea frontală, inclusiv cel cald de la sistemul de frânare. Deşi nu dispune de eleroane masive, forma aerodinamică va genera o forţă de apăsare gigantică de peste 1,800 de kilograme, care va permite acceleraţii laterale în curbe de 4G! Au apărut şi noi jante realizate aproape integral din fibră de carbon şi „încălţate” în cauciucurile Michelin pilot Sport Cup 2 cu dimensiunea 265/35 ZR20 pe axul faţă şi 325/35 ZR21 pe axul spate. Pentru a reduce greutatea inginerii Aston Martin în colaborare cu Red Bull Advanced Technologies şi AF Racing, s-au bătut pentru fiecare milimetru şi gram, pentru a reduce greutatea. Spre exemplu, stopul central este cel mai mic stop din lume, având doar 9.5 mm pe înălţime şi 5.5 mm pe lăţime! Au apărut şi noi blocuri optice spate, care au un design diferit.
Blocurile optice faţă integrate într-o carcasă de aluminiu sunt cu 30-40% mai uşoare decât cele regăsite pe orice alt Aston Martin modern. Logoul frontal, de asemenea a fost dus până la extreme fiind din realizat din aluminiu cu o grosime de doar 70 de microni sau cu 30% mai subţire decât firul de păr uman, fiind şi cu 99.4% mai uşor faţă de un logo obişnuit! Logoul este aplicat pe caroseria vopsită, după care toată caroseria împreună cu logoul este acoperită cu lac.

Pentru prima dată ne este dezvăluit şi interiorul. Conducătorul şi pasagerul vor sta foarte aproape unul de celălalt, iar poziţia acestora va fi similară piloţilor de Formula 1 şi a prototipurilor LMP1 cu picioarele poziţionate mai sus. Fiecare client în parte va fi scanat, pentru a fi creat scaunul perfect ergonomic, care va fi fixat rigid de structura din fibră de carbon. Vor fi oferite centuri de siguranţă cu prindere în 4 sau 6 puncte. La interior putem vedea volanul inspirat din bolizii de Formula 1, care va fi demontabil şi pe care se regăsesc toate organele de control şi display-ul planşei de bord. Un alt display este montat aproape de centrul bordului, iar alte două display-uri instalate la extremităţi îndeplinesc funcţia oglinzilor retrovizoare.
Potrivit producătorului britanic noul Aston Martin Valkyrie va mai suferi ceva schimbări, dar, per general, va arăta similar acestui exemplar de pre-producţie. La moment nu sunt informaţii oficiale despre propulsor şi performanţele hyper-car-ului Valkyrie. Se cunoaşte însă că acesta va avea un raport putere/greutate de „unu la unu” (1 CP/1 kg), iar unele surse sugerează că acesta va avea un propulsor V12 aspirat natural de 6.5 litri, care va fi ajutat de un sistem de recuperare a energiei KERS cu baterii livrate de către cei de Rimac, pentru o putere estimativă de 1,000 CP! Vor fi construite 150 de exemplare, care vor putea conduse şi pe drumurile publice, dar şi 25 de exemplare destinate în exclusivitate circuitelor de curse.
0
367
GALERIE FOTO (17 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!