Audi a sistat vânzare modelelor A4, A5, S4 şi S5 din cauza consumului necorespunzător!

Cei de la Audi au scos din vânzare de pe piaţa Europei unele modele A4 (sedan şi avant) şi A5 (coupe, cabriolet şi sportback), dar şi versiunile de performanţă S4 şi S5, din cauza consumului necorespunzător! Testele de evaluare a consumului au arătat, că modelele A4 şi A5 echipate cu benzinarul 2.0 TFSI, au un consum mai mare decât cel indicat iniţial de către producător.
Problema se ascunde în sistemul mild-hybrid, care a fost adăugat pentru a reduce consumul. Datorită generatorului electric, care are rol şi de starter, acest sistem este capabil să reducă consumul combustibilului cu aproximativ 0.7 l/100 km în condiţii reale de exploatare, în testele de laborator însă (după ciclul european NEDC), maşinile au indicat un consum mai mare decât cel declarat iniţial cu 0.2 – 0.3 l/100 km, pentru că în regimuri de laborator sistemul mild-hybrid nu funcţionează.

Probleme cu consumul au apărut şi pe modelele de performanţă S4 şi S5, propulsorul cărora, 3.0 V6 TFSI, de asemenea, a indicat un consum peste cel declarat iniţial. Această disparitate a apărut din cauza modificărilor realizate ulterior la unitatea de control al propulsorului, menite să „liniştească” temperamentul motorului în regimurile Auto şi Comfort, dar şi să-l dezlănţuie în regimul Dynamic. Aceste modificări însă, au avut un impact negativ asupra consumului.
Pentru ca noile cifre de consum să fie aprobate, cei de la Audi vor trebui să aştepte cel puţin două luni până autorităţile germane vor confirma rezultatele testelor. În această perioadă producătorul german a fost nevoit să sisteze vânzările europene ale acestor modele, până nu se fac schimbări în datele de consum oficiale. Potrivit celor de la Audi, teoretic ei ar putea vinde aceste modele, dar, de fiecare dată ei vor trebui să explice clienţilor că cifrele de consum sunt de fapt mai mari, decât cele indicate. Astfel, cei de la Audi au decis întâi să clarifice situaţia, pentru a scăpa de eventualele probleme şi neînţelegeri din partea consumatorilor privind consumul modelelor sale.
0
2,808
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!