MINI Countryman la Women SUV Maraton: impresiile fetelor maratoniste despre SUV-ul MINI
2 Iulie 2017, 09:24
MINI Countryman a fost maşina la bordul căreia toate fetele şi-au dorit să ajungă încă înainte de startul maratonului feminin când noi, organizatorii bărbaţi, începuserăm să facem distribuţia echipajelor pe
automobile. Eh, şi nu putem spune că nu înţelegeam dorinţa fetelor maratoniste – la cât de stilat şi frumos arată MINI, cine din ele nu şi-ar dori să călătorească anume la bordul acestui minunat SUV?
Sub capota acestui MINI Cooper Countryman se află cel mai deosebit motor dintre toate motorizările acestor SUV-uri: un propulsor turboaspirat pe benzină, de 1.5 litri, cu doar 3 cilindri. E unicul motor de 3 cilindri din maraton şi, atunci când redacţia noastră a făcut un prim test drive cu acest model,
spuneam că ne place agresivitatea cu care poate fi condus, dar nu reuşisem să-l coborâm la un consum mai mic de aproape zece litri în afara oraşului şi 12 în oraş. Însă fetele maratoniste aveau
să ne demonstreze că acesta poate fi mult mai eficient decât am fi crezut noi!

Întâmplarea a făcut ca la bordul lui MINI Countryman să nimerească echipajul forma din Olga Ţăpordei,
cofondator Evenda şi Angry Business, şi Corina Frumuzachi, jurnalist Canal 2, iar temporar SUV-ul MINI a mai fost condus de Ana Ciorici şi Marianna Petrenko. Deci haideţi să vedem care au fost impresiile fetelor maratoniste despre MINI Countryman!
Olga Ţăpordei

Curiozitatea de a vedea de ce i-au fost atribuite caracteristici de SUV unei maşini pe care cei mai mulţi dintre noi o ştim mai bine ca mașină de „fițe”, era foarte mare. Iată ce pot spune după 4 zile condus acest stilat și cochet „bărbat”.
Motorul este destul de puternic şi rapid ca răspuns, la cei 136 CP – chiar m-a uimit plăcut! Countryman este generos cu ocupanţii locurilor din faţă (în spate nu am mers), e de apreciat și salonul căptuşit cu stofe şi piele bună bună!

Încă un aspect important pentru mini(e) e cotiera dintre scaunele faţă, care conţine un docking cu ventilaţie pentru
iPhone, device ce poate fi folosit prin intermediul aplicaţiei MINI Connected la o mulţime de lucruri interesante prin folosirea internetului, actual pentru era tehnologiilor în care trăim!

Concluzia este următoarea, am descoperit o maşină genială din punct de vedere al modului în care te poate face să te simţi la volan, confortului şi designului cochet de bărbătesc şi pe care aş recomanda-o oricui este
suficient de iscusit în a pune la treabă toţi cei 136 CP.

Tot Olga este şi protagonista
uneia din cele mai nebune fotografii a acestui Women SUV Maraton,
în care ea stă întinsă pe şinele
de cale ferată, alături de MINI Countryman, parcat alături. Ţinem
să vă asigurăm că în procesul creării acestei poze n-a avut de suferit nici un tren.
Corina Frumuzachi

Maşina a consumat mai puţin decât ne-am aşteptat. Când am pornit în expediție, era indicat 11.5 litri la sută, iar a doua zi am observat că indicatorul consumului scăzuse până la 9 litri la sută.
Aşa cum suntem femei şi ne-am luat cu noi jumătate de casă, vreau să remarc faptul că valizele noastre au încăput în portbagajul care mi s-a părut imens pentru această maşină. Un plus pentru cei ce iubesc să călătorească!
Am rămas uimită ce putere de tracțiune are. Prin cât noroi, pante abrupte şi drumuri complicate am mers, niciodată nu ne-a trădat. Ne-a scos şi din porţiunile în care am crezut că o să ne înglodăm şi acolo o să înnoptăm.
Marianna Petrenko

Una din fetele maratoniste care au împrumutat temporar volanul lui MINI Countryman este Marianna Petrenko, personal branding coach, stilist şi fotograf, tot ea mamă a 4 copii! Iată care sunt impresiile ei despre acest SUV!
Cu vreo 3 ani în urmă am pus
ochiul pe MINI. Fiind pasionată de
stilul vintage în toate, fie decorarea
locuinţei, asortarea vestimentaţiei cu
accesoriile sau editarea pozelor,
mi-am zis că anume aşa tip de
maşină îmi completează perfect
starea emoţională şi look-ul de un
stilist la 4 ace.
În acest SUV maraton am savurat plăcerea de offroad între lanuri aurii, dar şi pe traseul Căuşeni - Chişinău, a unul MINI COUNTRYMAN de un roşu intens conturat cu negrul sobru. Sunt pur şi simplu vrăjită de designul cadranelor circulare de la interior! Ce să vă spun: pe cât de dulce şi rafinat pare la exterior, confortabil şi elegant
în salon, pe atât de puternic l-am sesizat în viteză, urcând dealuri şi zburând lin prin serpentine. Am rămas cu cele mai plăcute impresii! Un test drive mai reuşit nici nu îmi imaginam!

Acum sunt sigură ca niciodată că în viitorul apropiat voi savura plăcerea
de a conduce un MINI superb propriu, plin de nobleţe şi rafinament!

***

Deci, nu ne-am mira dacă în
următoarele săptămâni sau
luni maratonistele de
la Women SUV Maraton se vor întâlni întâmplător în showroom-ul MINI Moldova, în timp ce-şi aleg vehiculul lor preferat! Cert e faptul că MINI Countryman a ajuns la destinaţie cu un consum de 8.9 litri/100 km, absolut perfect în raport cu staţionările lungi cu motorul pornit şi climatizorul
funcţionând, de care a tot avut parte în acest maraton, absolut perfect în raport cu traseele pline de segmente de dealuri şi offrorad. Şi mai ales, mult mai eficient decât am putut obţine noi,
bărbaţii, la testul nostru drive obişnuit de dinaintea maratonului! Să fie oare motivul ascuns în faptul că femeile maratoniste conduc mai eficient ca noi, bărbaţii? Sau să se datoreze totul
benzinei mai bune de la Petrom –
pentru că am alimentat exclusiv în
staţiile Petrom Moldova pe
toată durata
maratonului!
Cert e că rezultate mult mai bune de consum decât am fi aşteptat le-au obţinut cam toate SUV-urile din Women SUV Maraton, însă despre
cifre şi verdicte finale vă zicem un pic mai încolo!

Pe curând, dragilor!
PiataAuto.mdIlie Toma
0
3,828
GALERIE FOTO (26 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!