Motocicletele Ural, legendele care trăiesc şi astăzi
17 Iulie 2017, 14:17
Sunetul tipic al boxerului în 2 cilindri, vântul ce-ţi vine în faţă şi senzaţia deosebită pe care o simţi atunci când te afli ca pasager în ataş! Eh, motocicletele cu ataş Ural, probabil fiecare dintre noi s-a dat măcar o data cu una când era copil, împreună cu
tatăl, bunicul sau unchiul său, iar apoi şi la ghidonul acesteia când am crescut mai mari. Îmi aduc aminte ce impresionat eram când călătoream cu nanul Mihai într-un Ural cu ataş de culoare albastră. Senzaţie de nedescris! Şi mai avea şi revers!
Acele senzaţii şi motociclete, au rămas, probabil, undeva acolo, în adâncurile amintirilor noastre din copilărie. Dar ştiaţi că legendarele Ural-uri se mai produc şi în ziua de astăzi?!
IMZ-Ural este unicul producător de motociclete cu ataş din lume, fiind şi unul dintre cei mai vechi producători de motociclete cu ataş, istoria căruia începea în 1939. Pentru cel de-al Doilea Război Mondial armata roşie avea nevoie de un mijloc de transport pentru trupele terestre. O motocicletă cu ataş rezistentă, care putea duce o mitralieră pe ataş şi avea tracţiune pe două roţi, a fost opţiunea perfectă în locul vechiului PMZ-A-750.
Uzina de motociclete din Irbit, IMZ, a creat prima motocicletă în anul 1941, modelul M-72, aceasta fiind o copie trasă la indigo a motocicletei germane BMW R71. Primind drept cadou de la germani un BMW R71 din 1938, ruşii au procurat prin intermediari alte cinci exemplare din Suedia, care au fost dezasamblate până la ultima piuliţă,
pentru a fi luate măsurările şi create matricele pentru componentele motorului şi transmisiei. La sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut uzina ucraineană KMZ a luat asupra sa producerea motocicletelor militare, în timp ce IMZ a continuat să producă motociclete doar pentru consumatori. În anul 1957 liniile de asamblare a modelului M-72 au fost vândute chinezilor, care au produs motocicletele Chang Jiang CJ750.
Motocicletele Ural continuă să fie produse şi astăzi în oraşul Irbit, care se află la 250 de km de munţii Ural. Aceste motociclete sunt extrem de populare în lumea întreagă, de la momentul apariţiei şi până acum fiind produse peste 3.2 milioane de motociclete.
Exporturile motocicletelor au demarat în anul 1953, iar în perioada 1973-1979 Ural-urile se vindeau în Marea Britanie sub denumirea Cossack. Incredibil,
dar acum IMZ-Ural vinde motocicletele sale nu doar în Rusia, dar şi
în Kazahstan, Europa, Singapore, SUA, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, China, Tailanda, Chile, India, Indonezia, Filipine, Brazilia, Malaezia, Mongolia şi Africa! La moment, aproape 97% din motocicletele produse sunt pentru export. Motocicletele Ural moderne au acelaşi design clasic, care este recunoscut instant.
Ural-urile pe care le ţinem noi minte aveau un propulsor boxer în 2 cilindri de 650 cm cubi, acum însă, motocicletele produse începând cu 2002 sunt echipate cu noul propulsor de 745 cm cubi (41 CP şi 57 Nm), care în 2014 a primit şi sistem electronic de injecţie. În acelaşi an a apărut şi sistemul de frânare pe discuri Brembo pe toate cele trei roţi. Sistemul de frânare nu este unicul component de origine străină în motocicletele Ural.
Pentru a îmbunătăţi fiabilitatea şi a înlătura problemele modelelor precedente, majoritatea componentelor începând cu rulmenţii roţilor şi terminând cu sistemul electric, au fost preluate de la furnizori străini, precum Denso (generatorul), Sachs (amortizoare) sau Ducati (sistemul de aprindere electronic). Mai mult decât atât, toleranţele elementelor mecanice (în mare parte componente germane Herzog) sunt mai mici, calitatea
asamblării este mult mai bună, iar controlul calităţii este la nivel înalt, în timp ce elementele metalice sunt acoperite cu vopsea cu pulbere, care protejează mai bine elementele de
coroziune. Astfel, aceste motociclete aproape că nu mai au componente de la furnizori ruşi, până şi furtunile sistemului de combustibil (Semperit, Suedia) sau claxonul (LEB, Italia), venind din străinătate! Deci, Ural-urile sunt motociclete moderne cu aparenţă clasică.
Ural-ul modern poate atinge o viteză maximă de 110-115 km/h, viteza recomandată însă fiind de 70 km/h, probabil, din motive de siguranţă, pentru că pilotarea unei motociclete cu ataş nu este tocmai una uşoară (vedeţi filmuleţul de mai jos). Cutia de viteze este cu 4 trepte, având şi revers acţionat mecanic. În dependenţă de piaţă, sunt disponibile mai multe
modele, precum cel de bază Ural cT, Tourist (numit Dalesman în Marea Britanie), Retro M70, T TWD, Patrol, Gear Up, Sahara, Sportsman şi Ranger. Primele trei
modele au tracţiune pe roata din spate, în timp ce celelalte au tracţiune pe două roţi, inclusiv pe roata ataşului. Tracţiunea 2WD poate fi conectată la dorinţă, fiind extrem de utilă în teren accidentat şi pe timp de iarnă.
Extrem de practic! Şi mai practic
îl face portbagajul din ataş cu
un volum de 60 de litri.
Modelul Ural Retro inspirat din originalul M-72 a apărut în 2004, fiind unicul model care se deosebeşte mai mult în gamă, fiind dotat cu jante mai mici de 18 inch (19 inch pe celelalte modele), o furcă telescopică şi o suspensie coborâtă, ce reduce considerabil garda la sol – 85 mm faţă de 173 mm pe celelalte modele.
Fiind echipate cu componente germane, austriece, italiene, nipone, suedeze şi americane, motocicletele Ural nu sunt tocmai ieftine. În Germania, spre exemplu, modelul de bază Ural cT începe de la 13,220 de
euro, acelaşi model având un preţ de 14,499 de dolari în SUA. Sunt disponibile şi diverse accesorii,
extrem de importante pentru călătorii, inclusiv în jurul lumii. Credeţi că nu este posibil să faci înconjurul lumii la ghidonul unui Ural?
Aceste motociclete sunt extrem de populare printre aventurieri, precum este francezul Hubert Kriegel, care a vândut tot ce avea şi a pornit în călătoria în jurul lumii pe trei roţi cu al său Ural! Călătoria a început în 2005 la New York, continuând şi acum, deja pe al 13-lea an! Hubert a călătorit pe toate continentele, a vizitat peste 140 de ţări şi îşi continuă călătoria pe calul său cu trei roţi, pensia franceză şi cea americană fiindu-i de ajuns, pentru a continua călătoria în jurul lumii atât timp, cât va putea.

Ural-urile sunt extrem de populare şi printre aventurierii ce călătoresc cu câinii săi în calitate de copilot!
Un alt călător pe trei roţi, este românul Mihai Barbu, care a pornit într-o mică vacanţă la ghidonul Ural-ului său în versiune Gear Up, împreună cu familia. Vacanţa a evoluat într-o călătorie prin ţările din Europa, iar la moment cei trei
revin dintr-o călătorie din est. Potrivit lui Mihai, nu există un copil în lumea asta, căruia nu i-ar plăcea să călătorească într-o motocicletă cu ataş! Uite că am şi încheiat acest articol cu aceleaşi
senzaţii unice pe care le-am simţit cu toţii în copilărie în ataşul Ural-ului! Legenda Ural trăieşte şi este mai
vie ca niciodată!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
2
27,319
GALERIE FOTO (48 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!