Pilotul Audi, Lucas di Grassi, a devenit campion la Formula E

Campionatul mondial al bolizilor electrici, Formula E, devine din ce în ce mai interesant pentru producătorii auto. Pe lângă Audi, Renault, Citroen (DS), Jaguar şi Mahindra, în următoarele sezoane de Formula E îşi anunţă participarea cei de la BMW, Mercerdes-Benz şi Porsche!
În cel de-al treilea sezon (2016-2017), supremăţia piloţilor Renault a fost întreruptă de către pilotul echipei ABT Schaeffler Audi Sport, Lucas di Grassi. Brazilianul a căştigat prima cursă din ultima etapă din Montreal, Canada şi a venit pe locul 7 în cea de-a doua cursă, ceea ce a fost suficient, pentru a devansa principalul concurent şi campionul sezonului trecut, Sebastien Buemi. Lucas di Grassi a avut locul trei în primul sezon, a fost vicecampionul celui de-al doilea sezon, iar acum, cu 18 puncte în avans, di Grassi a devenit campion la Formula E, având un total de 6 victorii şi 20 de podiumuri în 33 de curse. Anterior brazilianul a câştigat Grand Prix-ul din Monaco din Formula 3 în 2005, a fost pilot de Formula 1 şi a participat împreună cu Audi în Campionatul de Anduranţă WEC, având la activ trei podiumuri în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
În clasamentul echipelor, cei de la Audi au luat poziţia secundă, pe primul loc clasându-se echipa Renault e.dams, care, la moment, nu se lasă depăşită. Şi mai interesant va fi atunci când vor veni mai mulţi producători auto!
0
2,288
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!