Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Primul trailer al celui de-al doilea sezon The Grand Tour este aici! (Video)

12 Iulie 2017 - 15:21
Denis Godorozea
Cei de la The Grand Tour au lansat trailerul celui de al doilea sezon al emisiunii televizate, protagoniştii căreia sunt foştii prezentatori Top Gear, Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May.
Show-ul revine în acest an cu cei trei bărbaţi de vârstă mijlocie, care vor porni în aventuri neobişnuite în jurul lumii la volanul unor maşini spectaculoase şi nu se vor lăsa de argumentul – „care dintre ei este cel mai mare idiot” (potrivit descrierii la video).
În noul sezon cei trei prezentatori ne vor delecta cu astfel de bijuterii precum Mercedes-AMG GT R, McLaren 720S sau Bugatti Chiron, dar şi cu pick-up-uri, avioane şi chiar tancuri!

La finalul trailerului apare şi Richard Hammond, la volanul hyper-car-ului electric Rimac Concept_One cu cuvintele „Watch this!” (Uite-te la asta!), după care cunoaştem cu toţii ce s-a întâmplat – Hammond a accelerat prea rapid şi nu a putut intra într-o curbă, zburând de pe drum! Maşina s-a răsturnat şi a luat foc, iar prezentatorul, din fericire, s-a ales doar cu o fractură la genunchi. Interesant cum va fi tratat acest incident în noul sezon The Grand Tour!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter