Clasicul Porsche 911 de la Singer va primi un motor de 500 CP creat de Williams!
10 August 2017, 15:22
Vehiculele create de către cei de la Singer Vehicle Design pe baza modelelor clasice Porsche 911, îţi lasă gura apă prin aspectul imaculat, atenţia
la detalii desăvârşită şi propulsoarele sonore aspirate natural şi răcite cu aer. Se părea că nu există ceva mai perfect, până cei de la Singer nu au
anunţat o colaborare cu Williams Advanced Engineering – compania cunoscută prin implicarea sa consistentă în Formula 1!
Cei de la Williams vor crea pentru viitoarele modele Singer 911, un nou propulsor aspirat natural şi răcit cu aer, iar acesta va fi o adevărată bijuterie inginerească! Propulsorul în 6 cilindri boxer este bazat pe unitatea regăsită pe modelele Porsche 911 în caroseria 964, dar este revizuit complet, volumul fiind sporit de la 3.6 la 4.0 litri, primind elemente realizate din fibră de carbon, un sistem de răcire cu aer mai performant, chiulase cu patru supape per cilindru, câte două arbore cu came, sistem de injecţie cu două injectoare pe cilindru (sus şi jos) şi un sistem dublu de lubrifiere.
În rezultat unitatea produce 500 CP şi poate fi turată peste 9.000 rpm! Aceeaşi putere o dezvoltă propulsorul aspirat natural, dar răcit cu lichid, de pe noul Porsche 911 GT3, care dispune de aceeaşi cilindree.

Noul propulsor se va regăsi într-un nou Singer 911, bazat pe Porsche 911 din 1990, care va fi creat pentru Scott Blattner - un client care deja deţine trei exemplare Singer 911. Ulterior, acelaşi propulsor va putea fi comandat şi de către viitorii clienţi.
Din imagini se observă că modelul Singer 911 sub capota căruia se va afla această bijuterie de propulsor, va avea aripi evazate, dar şi un sistem ingenios de admisie, ce suplineşte propulsorul
cu aer datorită inciziilor amplasate în regiunea geamurilor laterale spate. După cum observăm şi sistemul de evacuare realizat din inconel şi titan, va fi nu mai puţin sofisticat, amintind de
bolizii de Formula 1 din anii ’60 ai secolului trecut. Se pare că maşina va fi o adevărată bestie şi va deschide un nou capitol în istoria Singer! Ardem de nerăbdare să o vedem!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,622
GALERIE FOTO (9 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!