Noul Volkswagen California XXL Concept. Casa pe roți de vis dezvăluită în detaliu! (Video)

La Salonul Caravanelor din Dusseldorf, care va avea loc între 26 august şi 3 septembrie 2017, cei de la Volkswagen vor prezenta conceptul California XXL. Această casă pe roți de vis a fost dezvăluită în detaliu și este de-a dreptul impresionantă!
California XXL a fost bazată pe noua generație Crafter cu ampatament mediu (3,640 mm), având o lungime de 6,238 mm, o lățime de 2,030 mm și o înălțime de tocmai 2,900 mm, dimensiunile fiind indicate inclusiv cu imensul acoperiș fix și partea posterioară alungită. Pe lângă designul arătos, accentuat de caroseria bicoloră “Candy White” și “Mojave Beige” și jantele din aliaj, California XXL bucură cu suspensie pneumatică, care sporește confortul și tracțiune integrală, care-i va permite să treacă aproape oriunde în timpul călătoriilor. Sub capotă se regăsește un diesel Euro 6 de 177 CP și 410 Nm.
Cele mai picante idei însă, se regăsesc la interior. Ce ziceți despre podeaua încălzită? O opțiune extrem de benefică pe timp de iarnă! Aici California XXL dispune de un pat de doi metri cu încălzire și ventilare, o bucătărie cu lungime variabilă de la 1,100 mm la 2,050 mm, aragaz, două frigidere a câte 50 de litri, chiuvetă şi o masă extensibilă, dar şi o cabină de duş transformabilă şi veceu! Scaunele faţă pot fi rotite la 180 de grade, cu faţa înspre celelalte două scaune spate, iar între ele poate fi amenajată o masă cu o lungime ce variază între 910 mm și 1,235 mm și o lățime fixă de 600 mm.
Pentru a amplasa toate aceste comodităţi compact, mai multe elemente sunt transformabile. Spre exemplu, chiuveta din veceu este pliabilă. Majoritatea funcțiilor pot fi controlate prin intermediul unei aplicații pentru smartphone sau tabletă, printre care iluminarea de la interior sau sistemul multimedia.
Printre alte comodități pot fi menționate cele 9 prize de 220 volți, 6 porturi USB, un loc special pentru încălțămintea murdară la intrare, un proiector pentru imagini sau video și scaunele pentru camping. California XXL poate lua la bord 37 de litri de gaz, 140 de litri de apă curată și dispune de un rezervor de 90 de litri pentru apă folosită.
Cel mai important, probabil, este acoperișul panoramic care are o lungime de 3,700 mm și o lățime de 1,100 mm. Aici, la etajul doi, există un pat care oferă un spațiu de 1,720 mm în lungime și 1,320 mm în lățime, perfect pentru adolescenți. Înălțimea este de doar 600 mm, dar acoperișul panoramic lărgește spațiu, oferind posibilitatea de a urmări peisajele frumoase în timpul călătoriei și cerul înstelat pe timp de noapte!
Sperăm că măcar o parte din toate aceste bunătăți de la bordul conceptului California XXL să ajungă și pe modelul de producție.
0
4,428
GALERIE FOTO (41 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!