Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Porsche oferă 5,000 de euro în UE celor ce vor scăpa de vehiculele diesel vechi Euro 1 - Euro 4!

După cei de la BMW, care au anunţat că vor oferi un discount de 2,000 de euro, pentru cei ce vor scăpa de vehiculele diesel vechi în favoarea unui BMW sau MINI nou, diesel, plug-in hybrid sau pe benzină Euro 6, acum şi cei de la Porsche anunţă o iniţiativă similară, care promovează schimbarea tehnologică a diesel-urilor.
Astfel, deţinătorii de automobile diesel vechi care corespund normelor ecologice Euro 1 – Euro 4, indiferent de marcă şi model, vor primi un discount de 5,000 de euro la procurarea unui Porsche modern cu patru uşi - Macan, Cayenne sau Panamera! Această reducere va fi oferită doar în cazul în care europenii vor scăpa de vehiculul diesel pe care-l au în posesie, deci acesta nu trebuie să revină pe drumurile publice şi să fie eliminat din starea activă! Iniţiativa, care aminteşte „Programul Rabla”, este valabilă în toată Europa până pe data de 31 decembrie 2017.
În acest mod producătorii speră să vâneze posesorii de vehicule diesel vechi, îndemnându-i să scape de ele în favoarea automobilelor moderne şi ecologice. Credeţi că este posibil ca un deţinator de un Volkswagen Golf Mk2 diesel, spre exemplu, să scape de el, pentru a procura un Porsche? Pare a fi ceva imposibil. Mai degrabă cei ce au bani pentru un Porsche, vor putea procura un vehicul diesel vechi, doar pentru ca să-l dea la gunoi şi să primească bonusul la procurarea unui Porsche nou-nouţ. Chiar şi aşa, clienţii vor avea o implicare în eliminarea diesel-urilor vechi de pe drumurile europene.
Se pare că de acum înainte diesel-urile vechi sunt considerate drept rable, de care oamenii ar trebui să scape…
0
483
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!