Top 20 mărci auto care nu se mai produc

Pentru a supravieţui în lumea auto, producătorii trebuie să fie în pas cu timpul, să lanseze automobile competitive, fiabile şi plăcute. Un factor important sunt deciziile corecte şi fluxul de finanţe, fără de care niciun brand auto nu poate supravieţui. În istoria auto există sute de branduri, care dintr-un motiv sau altul, au încetat existenţa, din lipsa de finanţe, din cauza deciziilor eronate, din cauza crizelor globale, fie că au fost „înghiţite” sau pentru că pur şi simplu le-a fost „închis oxigenul”… Doar în Franţa aproape 400 de mărci auto au încetat să existe, unele dintre care au „trăit” doar un singur an, fără a lăsa o urmă pronunţată în istoria lumii auto.

Astăzi am decis să facem o listă de mărci auto care la moment sunt defuncte sau inactive şi nu mai produc automobile, structurate într-un Top 20 după anul „decesului”.

Auburn (1900-1937)

Marca americană Auburn a creat unele dintre cele mai spectaculoase automobile din era “art-deco”, care şi astăzi îţi taie respiraţia prin formele sale. Ajunsă în mâinile antreprenorului Errett Lobban Cord, compania Auburn a încetat din existenţă în anul 1937, maşinile fiind prea sofisticate şi scumpe pentru perioada marii crize economice. Unul dintre cele mai renumite modelele este Auburn Speedster, care şi acum impresionează cu aspectul său impunător.

Duesenberg (1913-1937)

Considerate drept Rolls-Royce-uri americane, automobilele Duesenberg erau create manual, fiind unele dintre cele mai bune şi mai luxoase automobile din lume la acel moment, dar şi rapide, Duesenberg dominând legendarele curse Indy 500. Precum şi Auburn, după mai multe probleme, Duesenberg a ajuns în imperiul lui E. L. Cord, care s-a prăbuşit, punând cruce şi pe brandurile Auburn, Duesenberg şi Cord. De-a lungul anilor urmaşii fondatorilor Duesenberg au continuat încercările de a reînvia brandul, dar toate au eşuat. Ultima încercare a eşuat relativ recent, în anul 2012 din cauza lipsei finanţelor.

Tucker (1947-1949)

Tucker, probabil, a fost una dintre cele mai inovative companii la momentul apariţiei, care a creat modelul Tucker Sedan, sau Tucker 48, cunoscut şi sub denumirea de Torpedo. La momentul lansării Tucker 48 era la fel de avansat precum este Tesla Model S în zilele noastre. Compania însă are, probabil, cea mai tristă istorie, aceasta nu a reuşit să răsară, că a şi fost „îngropată” de politica negativă din presă, iniţiată de către cei trei giganţi, Ford, General Motors şi Chrysler... Fondatorul companiei, Preston Tucker, a fost judecat, pentru că şi-ar fi atribuit ilegal 30 de milioane de dolari, pentru cele 300,000 de comenzi de automobile. În ciuda faptului că a câştigat judecata, clienţii manipulaţi de presă, şi-au pierdut încrederea în companie şi au cerut banii înapoi. Astfel, au fost produse doar 51 de automobile, 47 ajungând până în zilele noastre şi un al 48-lea exemplar fiind reconstruit din una din maşinile avariate şi un şasiu de la un prototip iniţial. Vă imaginaţi, unde ar fi putut ajunge Tucker dacă nu ar fi fost „înjunghiat pe la spate”?

Packard (1899-1956)

Automobilele Packard au fost sinonime cu tehnologiile avansate şi luxul. Producătorul american crea automobile monumentale, care le dădeau bătăi de cap celor de la Cadillac şi Lincoln, fiind şi producătorul legendarului avion P-51 Mustang în timpul celui de-al doilea război mondial. Din cauza deciziilor proaste în ceea ce priveşte afacerile, Packard şi-a pierdut toată puterea financiară în doar câţiva ani, mai cu seamă după fuziunea dezastruoasă cu Studebaker.

Prince (1952-1966)

Compania niponă Prince, a fost de fapt cea care a dat lumii legendarul model Skyline, Prince fiind şi producător de vehicule electrice (modelul Tama în 1946), atunci când încă se numea Fuji Precision Industries. La insistenţa prim-ministrului Japoniei de atunci, compania Prince a fuzionat cu Nissan în 1966, pentru a spori competitivitatea. Modelele Prince Skyline, au fost redenumite în Nissan Skyline, cele din urmă devenind legendare.

Studebaker (1852–1967)

Primele maşini Studebaker au fost electrice, apărute în 1902, iar în 1904 au fost produse şi primele automobile cu propulsor cu ardere internă. Cunoscut prin modelele sale neordinare, precum Hawk sau Avanti, în anii ’50 ai secolului trecut, Studebaker a intrat într-o criză financiară, din cauza că nu putea să reducă costurile de producţie pentru a rămâne competitiv. Ultima ţintă în sicriul companiei a fost bătută în urma fuziunii dezastruoase cu Packard.

Hispano-Suiza (1904-1968)

Compania aviatică a început să construiască automobile mai întâi în Spania, apoi şi în Franţa, unde se produceau cele mai scumpe modele. Hispano-Suiza a introdus mai multe invenţii, iar soluţiile patentate de către spanioli au fost utilizate de către mai mulţi producători auto. Spre exemplu, mai mulţi ani la rând Rolls-Royce utiliza sistemul de frânare asistat, elaborat de către cei de la Hispano-Suiza. În 1937 divizia franceză a fost preluată de către francezi şi reorientată în producţia motoarelor pentru avioane. În 1940 Hispano-Suiza împreună cu banca spaniolă şi un grup de companii spaniole industriale au format o societate de automobile, care a evoluat în brandul SEAT. După cel de-al doilea război mondial compania s-a focusat pe motoarele cu turbină pentru avioane, iar în 1968 a fost „înghiţită” de SNECMA. În 2010 a fost lansat un concept bazat pe Audi R8, care intenţiona să reînvie brandul spaniol, aceste intenţii însă, nu s-au materializat.

Auto Union (1932-1969)

Auto Union nu a fost un brand auto în tot sensul cuvântului, ci un amalgam de branduri germane, precum Audi, Horch, DKW şi Wanderer. Tehnic vorbind sub brandul Auto Union au fost produse doar modelele din seria „1000”, însă compania este cunoscută, în mare parte, prin „Săgeţile Argintii” cu care câştigau numeroase curse Grand Prix, dar şi băteau recorduri de viteză, echipa Auto Union fiind cel mai agresiv rival al celor de la Mercedes-Benz prin anii ’30 ai secolului trecut. Auto Union a dispărut atunci când a fuzionat cu NSU în 1969. Acea fuziune a generat ulterior compania, pe care o cunoaştem acum sub denumirea de Audi. Astfel, de-a lungul istoriei au pierit un total de patru branduri germane - Horch, DKW, Wanderer şi NSU, doar Audi supravieţuind acele fuziuni critice. Denumirea Auto Union aparţine celor de la Audi şi continuă să fie utilizată de producătorul german sub forma unei companii create în 1985 pentru a păstra mărcile istorice şi proprietatea intelectuală, precum şi gestionarea operaţiunilor istorice Audi. Chiar şi aşa, Auto Union nu mai are rol de producător auto şi nu mai bucură cu „Săgeţile Argintii” de altă dată…

ISO (1953-1974)

ISO a fost o companie italiană producătoare de motociclete şi automobile. În 1953 debuta legendara ISO Isseta, care a fost preluată şi produsă de către bavarezi ca BMW Isseta, care a avut mai mult succes decât originalul, fiind produsă în 130,000 de exemplare. Dar cele mai interesante modele, pe care le producea ISO au fost sport-car-urile de performanţă cu propulsoare V8 de origine Chevrolet sau Ford, precum modelul legendar Grifo. În 1967 debuta sedanul Fidia, care a devenit cea mai rapidă maşină din lume cu patru “fotolii” la bord, fiind capabilă să atingă o viteză maximă de 240 km/h. În 1973 ISO a fost vândută unui businessman american, care a promis să implementeze managementul american, înainte ca compania să cadă în obscuritate. În anii ’90 ai secolului trecut s-a încercat resuscitarea brandului, fiind prezentate două concepte, ISO Grifo 90 şi Grifo 96, dar mai departe de concept nu s-a ajuns.

Austin (1905-1987)

Compania britanică a fost cea care a creat modelul Austin 7, care ulterior a dat startul diviziei auto BMW, primul automobil fiind BMW Dixi, identic modelului Austin 7. Compania britanică a fost şi cea care a creat legendarul Mini cu ajutorul lui Alec Issigonis! Iniţial Mini se vindea sub denumirea de Austin Seven şi Mini Minor, dar cel din urmă a prins mai bine la public, iar versiunea celor de la Austin a fost redenumită în Mini. Denumirea Austin a fost utilizată pe modelele bugetare din grupul Austin Rover până în anul 1987, atunci când aceasta a dispărut, grupul fiind redenumit în Rover Group, iar modelele Austin primind logouri Rover.

AMC (1954-1987)

AMC sau American Motors Corporation, a fost creată după fuziunea a două branduri americane, Nash-Kelvinator şi Hudson în 1954, pentru a concura la egal cu triada americană - Ford, General Motors şi Chrysler. Compania avea un as în mânecă, brandul Jeep, care începea să câştige popularitate cu modele utilitare compacte, care au pornit trendul de SUV-uri. AMC s-a aliat cu Renault pentru a vinde modelele Renault 9 şi 11 în SUA, sub brandul AMC. Acestea au avut un start bun, dar problemele cu calitatea şi suportul slab a distribuitorilor au dus la consecinţe dezastruoase. Compania AMC nu putea fi competitivă şi a fost înghiţită de către Chrysler în 1987, care a transformat AMC într-o subdiviziune a sa – Jeep-Eagle.

Plymouth (1928-2001)

Acest brand american a fost creat de către Chrysler, pentru a concura în nişa brandurilor accesibile unde domina Ford şi Chevrolet. Plymouth însă a fost cunoscut prin muscle-car-urile sale, precum Super Bee, având succese şi în sporturile cu motor, cu legendarul Plymouth Road Runner Superbird. În ultimii ani ai existenţei sale, Plymouth s-a transformat într-un brand fără imagine, ce producea modele Dodge Neon şi monovolume Chrysler pe care au fost lipite logourile Plymouth. Din cauza preţului şi dotărilor identice, dar şi a vânzărilor slabe, brandul nu mai avea rost să mai existe, Chrysler fiind nevoit să-l „ucidă” în 2001.

Oldsmobile (1897-2004)

Compania americană a fost prima din lume, care se considera drept un producător la scară largă, producând tocmai 425 de automobile în 1901. Din 1976 până în anii ’80 ai secolului trecut cea mai bine vândută maşină în SUA a fost modelul Oldsmobile Cutlas. În anii ’90 ai secolului trecut, General Motors avea o mulţime de branduri, care se suprapuneau, iar din această cauză majoritatea au fost închise. Deşi gama modelelor sale a început să se deosebească mai mult de ceea ce ofereau alte branduri din cadrul GM, aceeaşi soartă a avut-o şi Oldsmobile, compania fiind închisă în 2004, ultimele 500 de automobile fiind dintr-o ediţie de adio, deosebindu-se prin logouri clasice şi o schema coloristică Dark Cherry Metallic.

Rover (1904-2005)

Istoria companiei datează cu anul 1878, atunci când aceasta producea biciclete, iar mai apoi şi motociclete, până a începe să producă automobile începând cu 1904. În Moldova Rover-ul este cunoscut prin modelele sale bazate pe platforme Honda, producătorul nipon având 20% din acţiunile Rover, pe care le-a cedat atunci când BMW a procurat compania în 1994. Din rămăşiţele grupului Rover a fost creată compania MG Rover, care, ulterior a ajuns pe mâinile chinezilor de la Nanjing Automobile. Chinezii au dreptul să utilizeze doar denumirea MG, pentru că drepturile mărcii Rover în continuare le aparţine celor de la Land Rover. Poate îl vor renaşte, cine ştie?

Pontiac (1926-2010)

Producătorul american ne-a delectat cu aşa legende precum Pontiac GTO sau Firebird, dar în anii ’90 şi la începutul anilor 2000, brandul de performanţă al celor de la General Motors nu impresiona cu gama sa de modele mediocre şi lipsite de performanţe. Mai multe încercări de a readuce faima de altă data, cu lansarea modelelor de performanţă precum GTO sau G8, cel din urmă fiind nu alt ceva decât un Holden australian cu volanul pe stânga, nu au avut succes, compania fiind închisă în 2010.

Mercury (1938-2010)

Fiind creat de către cei de la Ford drept un brand incipient premium, Mercury a fost poziţionat între brandurile Ford şi Lincoln. Printre cele mai de succes modele a fost Mercury Cougar, care a intrat în segmental pony-car-urilor în anul 1967. Problema celor mai recente modele Mercury a fost similară cu cea a modelelor Plymouth, fiind doar nişte Ford-uri cu logo Mercury. În 2008 cei de la Ford au început o companie de a atrage mai multe femei, care a eşuat şi a deteriorat şi mai mult imaginea brandului, care în anii ’60 se focusa doar pe bărbaţi cu pony-car-urile sale. Astfel, în 2010 Ford a decis să se lase de Mercury, hotărând să se focuseze pe brandurile Ford şi Lincoln.

Hummer (1992-2010)

Compania Hummer a debutat în 1992, atunci când AM General a început să vândă versiunea civilă Hummer H1 (numit iniţial HMC4) – un model derivat din HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), vehiculul destinat armatei americane, lansat în 1984. H1 a prins popularitate, fiind una din maşinile preferate ale lui Arnold Schwarzenegger. Ulterior General Motors, care a pus mâna pe brand în 1998, a lansat modelele H2 şi H3, inspirate din originalul Hummer, care au fost destul de populare la timpul lor, dar din cauza preţurilor sporite la combustibil, lipsa practicismului şi clovneria vizuală, acestea şi-au pierdut din viabilitate. GM a decis că Hummer nu va mai avea continuitate după ce în 2009 a intrat în faliment. Brandul a mai fost păstrat un an de zile, pentru o potenţială vânzare chinezilor, care a eşuat. Legendarul Hummer H1 însă, a fost reînviat în 2017 sub denumirea de Humvee C-Series datorită celor de la VLF Automotive.

SAAB (1945-2011)

Producătorul suedez a fost cel care a adus propulsoarele supraalimentate în producţia la scară largă, cu modelul SAAB 900 Turbo. Deşi a fost un producător de nişă pe tot parcursul vieţii, acesta putea supravieţui, datorită modelelor sale neordinare cu elemente inspirate din aviaţie. Din păcate, General Motors a pus mâna pe SAAB şi a început să vândă sub acest brand modele Chevrolet şi Cadillac, logoul SAAB primind chiar şi Subaru Impreza. În 2010, SAAB părea că începea să se revigoreze lansând modelul 9-5 de nouă generaţie. Atunci a şi fost vândut companiei Spyker, iar din cauza problemelor financiare ale acesteia, SAAB a falimentat. Activele companiei aparţin acum celor de la NEVS (companie suedeză cu capital chinez), dar aceasta nu poate vinde modelele sale electrice, bazate pe vechiul SAAB 9-3, sub brandul SAAB, ne având drepturi pentru denumire. Ei bine, virtual SAAB continuă să trăiască, dar nu mai poate fi numit SAAB...

De Tomaso (1959-2015)

Iniţial brandul italian producea prototipuri şi maşini de curse, inclusiv de Formula 1, fiind cunoscut drept un producător de sport-car-uri carismatice. Spre exemplu, un De Tomaso Pantera avea şi regele Rock n Roll-ului, Elvis Presley. În 2002 De Tomaso îşi dorea să producă tot-terenuri în parteneriat cu UAZ, dar aceste planuri au eşuat. Producţia modelului Guara, apărut încă în 1993, a fost terminată în 2004, tot atunci compania a fost lichidată. În 2009 drepturile pentru brandul De Tomaso au fost procurate de către Gian Mario Rossignolo, fiind creată o nouă companie care intenţiona să producă SUV-uri, sedan-uri de lux şi sport-car-uri cu două uşi. În 2011 a fost prezentat conceptul unui SUV de lux numit Deauville, care a rămas doar în stagiu de concept, Rossignolo fiind arestat în 2012 pentru că a utilizat greşit 7.5 milioade de euro din fonduri publice. Această întorsătură însemna sfârşitul brandului, care nu a apucat să se renască pentru a doua oară.

Scion (2003-2016)

Cel mai recent brand auto care a încetat să existe, este şi cel mai tânăr din această listă. Scion a fost creat de către cei de la Toyota în 2003 pentru a atrage tineretul şi de al aduce în familia Toyota, care suferea de cea mai mare medie de vârstă din industria auto. Acum însă, Toyota se axează şi pe modele dedicate tinerilor, iar rostul brandului Scion nu a mai avut sens. Astfel, după 13 ani de existenţă, Scion a fost „ucis” de către cei de la Toyota, iar modelele transformate în Toyote, ceea ce au şi fost de fapt, cu excepţia lui Scion iA care a fost bazat pe Mazda2 Sedan, acesta fiind redenumit în Toyota Yaris iA. Sport-car-ul Scion FR-S, s-a transformat, la rândul său, în Toyota 86 (GT86 în Europa).

Care din aceste mărci auto aţi dori să reînvie sau care merită să fie resuscitate?