Pagina principală
CITIRE ŞTIRE:
Prima zi la drum cu 6 maşini superbe: Maybach, Skoda, Renault, Mercedes! Cum e să călătoreşti într-o asemenea componenţă de maraton?
8 Septembrie 2017 - 06:50
De Ilie Toma
Oh, suntem în toiul marii noastre misiuni expediţionale alături de Orange Moldova la bordul a 6 automobile superbe, iar să călătoreşti cu o asemenea componenţă automobilistică într-un maraton, înseamnă să ai parte de experienţe inedite faţă de orice altă expediţie anterioară a noastră de până acum.
Coloana maratonistă e formată din 6 automobile, după cum deja ştiţi – Skoda Kodiaq, Renault Koleos, Skoda Superb, Mercedes-Benz G-Class, Mercedes-AMG S63 Coupe şi Mercedes-Maybach S-Class S560! Şi dacă primele 5 modele din această listă au fost testate de redacţia noastră anterior într-o formă sau alta, atunci cel de-al şaselea e o noutate, fiind vorba de versiunea de după facelift a familiei S-Class. Aşa că, în mod firesc, alegerea subsemnatului s-a îndreptat asupra volanului Maybach, astfel încât prima zi de expediţie a însemnat un mare şi divers test drive al acestui Mercedes-Maybach S560.
Cum e să conduci un Maybach într-o asemenea călătorie? Cât de consistent e confortul lui la bord? Ce consum poate oferi la o distanţă de peste 500 de kilometri parcurşi într-o singură zi? Din fericire, o parte dintre aceste experienţe am reuşit să vi le transmitem ieri prin transmisiuni video LIVE, pe care le înglobăm şi mai jos în această relatare, iar pe lângă cele spuse direct mai avem şi alte impresii despre experienţa cu acest Maybach din prima zi a maratonului.

E o maşină magnifică, lungă, greoaie în manevrarea în spaţii înguste, dar nicidecum grea în kilograme. Nu se simte ca având exces de kilograme, însă la fiecare viraj, intrare în spaţii adiacente, nemaivorbind de spaţii de parcare – e nevoie de traiectorii speciale pe care să le înscrii cu volanul, lăsând întotdeauna suficient spaţiu pentru lungimea de peste 5.5 metri a maşinii şi pentru ampatamentul uriaş. Dar îi prinzi repede dimensiunile şi apoi toată această grijă suplimentară se transformă în parte plăcută a experienţei de la volan.

E foarte moale în reacţii, graţie suspensiei pneumatice şi ampatamentului lung, iar atunci când se trece prin zone mai denivelate, garda la sol a maşinii poate fi un pic sporită prin apăsarea unui buton. În acelaşi timp, volanul e bine conectat cu roţile şi manevrarea lui Maybach e informativă chiar şi la executarea unor manevre mult mai îndrăzneţe.
Abia spre seara zilei de ieri, când am ieşit pe autostrada A3 spre Bucureşti, am îndrăznit să pun maşina în regim Sport – nu are şi un Sport+, ca alte modele Mercedes, pentru că unui Maybach nu-i şade bine în ipostaze prea rebele. Ei bine, odată ce m-am văzut în Sport, am apăsat pedala până în podea şi am auzit, în sfârşit, sunetul delicios al motorului V8 de sub capotă răzbătând până în habitaclul mega izolat de orice sunete din afară. La peste 5-6 mii rpm, motorul sună aşa, de te poate aduce în extaz cât ai zice peşte! E pur şi simplu de nedescris cât de delicios este!

Şi în acelaşi timp, către sfârşitul zilei, spuneam că acest motor e absolut perfect pentru talia şi greutatea maşinii, având forţă pentru a livra putere din belşug odihnindu-se. La turaţii maxime împinge cu efect, dar nu creează bruscări, tot în încercarea de a ţine sus ştacheta manierelor de aristocrat ale maşinii. Iar la 140 km/h pe autostradă, motorul are cam 1,750 rpm în treapta a noua, asigurându-vă o croazieră liniştită. V8-ul acesta toarce dulce, fără efort, sub capotă, spunându-ne încă o dată cât de potrivit e pentru acest Maybach.
Către sfârşitul zilei, Maybach înregistra un consum de 11.2 litri/100 km pe toată durata zilei! Da, cu un motor V8 de 4.0 litri sub capotă, un motor ce livrează 469 CP şi 700 Nm! Un asemenea consum la distanţe lungi îl obţineam acum un an, spre exemplu, cu BMW X4 xDrive28i, cu un motor de 2.0 litri turbo de 245 CP sub capotă, ba chiar pe un MINI Countryman cu motor turbo de 1.5 litri şi 3 cilindri! Încă o dată ne convingem cât de efemer este, de fapt, trendul downsizing-ului pentru condiţiile din lumea reală şi cât de eficiente pot rămâne motoarele de cilindree mare, care se odihnesc în timp ce-şi fac treaba! Şi apropo, cifrele senzaţionale de consum ale lui Maybach sunt valabile cu benzina 95 de la staţiile Lukoil Moldova, întrucât abia seara am alimentat la o staţie Lukoil din România, tot traseul fiind făcut cu benzina din Moldova.
Iar pentru a vă da şi un grad de comparaţie, aflaţi că o medie de consum de aproximativ 10 litri la sută a înregistrat-o ieşi şi Skoda Kodiaq cu motor de 1.4 litri TSI, pe benzină. E drept, însă, că SUV-ul Skoda a circulat cu mai mulţi şoferi la bord, şi nu toţi aveau o dorinţă atât de mare să scoată un consum mai eficient precum o aveam eu pe Maybach. Mi-am zis că astăzi voi trece la volanul lui Kodiaq aproape toată ziua, pentru a vedea ce cifră reală de consum voi scoate de pe SUV-ul ceh cu motor pe benzină. În acelaşi timp, traseul zilei de azi e mai neprietenos cu consumul, aşa că vom vedea la ce cifre voi ajunge la final. Promitem să încercăm şi mai multe intervenţii video LIVE pe parcursul zilei!

Renault Koleos, cu motorul său diesel de 2.0 litri şi cutia de viteze CVT a fost mult mai eficient în cifre absolute, apropiindu-se de 8 litri la sută. Ceea ce spusesem la test drive despre acest model şi calităţile la drum lung s-a confirmat în totalitate – Koleos e un SUV extrem de potrivit pentru experienţe fantastice la drum lung, cu mulţi ocupanţi la bord.
Skoda Superb e deocamdată campionul eficienţei, cu o medie de sub 6 litri la sută! Ba 5.6 litri/100 km, ba 5.8, dar cam toată ziua Superb 2.0 TDI ne-a lăsat cu gura căscată la cifrele de eficienţe, demonstrând un adevărat etalon. A ajuns seara la staţia peco cu doar o pătrime de rezervor consumată! Şi toţi care conduseseră Superbul remarcau unul după altul cât e de plăcut, totuşi, să conduci acest model cu siluetă de sedan, mult mai plăcut, ziceau ei, decât cele două SUV-uri pomenite mai sus.
G-Class diesel a fost mult mai lacom, cu o medie de vreo 13-14 litri la sută, dar aici şi-a jucat rolul efectul impresionist pe care maşina îl provoacă fiecărui nou şofer, care voia s-o tot încerce, s-o tot calce bine. Doar că fiecare din ei avea să descopere că G-Class e, totuşi, o cărămidă de offroad, care necesită o conduită specială la viteze mai mari sau manevre mai rapizi pe asfalt. Dar e o cărămidă legendară, aşa că toţi o doresc oricum.
Şi S-Class AMG Coupe i-a fascinat pe toţi, dar a fost şi cel mai lacom model în consum. Motorul său biturbo de 5.5 litri nu s-a sfiit să depăşească o medie de 14-15 litri la sută, în schimb a făcut-o întotdeauna cu efect. La un moment dat, se semnalase o problemă cu S-Class Coupe, motorul nu voia să accelereze cu puterea dorită, continuând domol, chiar dacă se apăsa pedala puternic. „Problema” s-a dovedit a fi mult mai simplă – şoferul activase din neatenţie regimul de limitator de viteză a sistemului cruise-control, care ţinea maşina la maxim 60 km/h, indiferent cât de tare apăsai acceleraţia. Odată dezactivat, huruitul sonor al V8-ului AMG s-a dezlănţuit din nou cu bestialitate prin meleagurile României.
Cam atâtea am avut să vă spunem până acum despre maşini. Despre locuri vă vorbesc mai mult imaginile fotografului nostru, în special cele făcute în regiunea Vulcanilor Noroioşi, pe care i-am vizitat ieri. Echipa Orange a mai ajuns şi la una din afacerile importante din România, fondată de moldoveni – Crama Ceptura, dar a avut şi alte experienţe frumoase de interacţiune, despre care vă vor spune mult mai bine cei de la Orange Moldova.

Urmăriţi-ne astăzi şi pe pagina noastră de Facebook pentru noi intervenţii LIVE, iar mai jos, expunem cele două intervenţii video LIVE de ieri cu Maybach. Pe curând!
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (23 IMAGINI):
COMENTARII FACEBOOK:
MAI MULTE ŞTIRI:
Road trip cu Mercedes-Benz C-Class, Episodul 1: fără benzină, pe autostradă?
22 Septembrie 2017 - 09:23
Una din cele mai mari tâmpenii admise de inginerii germani în crearea noului Mercedes-Benz C-Class este rezervorul de benzină de doar 41 de litri, făcut sub pretextul scăderii totale a greutăţii, dar şi...
VIDEO: Americanii testează o Lada 2106!
22 Septembrie 2017 - 08:45
Pe măsură ce trece timpul, automobilele sovietice obţin o valoare morală tot mai mare, trecând în tabăra celor clasice şi respectate, în ciuda imperfecţiunilor lor. Dar ce se întâmplă...
Revoluţie în lumea auto: Volvo lansează folosirea automobilelor pe bază de abonament!
21 Septembrie 2017 - 15:38
Dragii noştri, ţineţi minte această zi de 21 septembrie 2017, pentru că astăzi s-a pus startul unei revoluţii în lumea auto! Şi a făcut-o nimeni altul decât Volvo, odată cu lansarea noului său SUV compact, Volvo XC40...
Premieră: noul Volvo XC40!
21 Septembrie 2017 - 14:24
Volvo a lansat astăzi cel mai compact SUV al său – noul XC40 – în capitala mondială a modei, Milano. Iar creatorii săi au ţinut să...
VIDEO: Urmăriţi LIVE prezentarea noului Volvo XC40!
21 Septembrie 2017 - 10:25
Astăzi se lansează noul Volvo XC40 – cel mai compact SUV al mărcii suedeze, iar PiataAuto.md şi Volvo Moldova vă invită să urmăriţi LIVE premiera mondială a acestuia...
VIDEO: Land Rover Discovery a tractat un autotren de 110 tone!
21 Septembrie 2017 - 08:46
Australia e renumită pentru drumurile drepte şi pustii, dar şi pentru autotrenurile uriaşe. Dacă tot există drumuri atât de drepte acolo, de ce n-ar agăţa şoferii o întreagă suită de remorci la camionul lor, transformându-l în locomotivă de asfalt?...
Jubileu important la Nissan: 150 de milioane de vehicule produse în toată istoria companiei!
20 Septembrie 2017 - 15:03
Nissan Motor Corporation anunţă un moment extrem de important în istoria sa. Automobilul cu numărul 150,000,000 a ieşit de pe una din liniile de asamblare ale uzinelor sale. Ceea ce pare aproape incredibil, însă, e...
Bicicleta de 1,400 euro: BMW M Bike
20 Septembrie 2017 - 10:15
Da, litera „M” nu condimentează preţul şi performanţa doar în cazul automobilelor, ci şi a bicicletelor. Fanii BMW, şi mai ales fanii diviziei BMW Motorsport, dar mai cu seamă...
Renault Kadjar primeşte noi motorizări
20 Septembrie 2017 - 08:02
Renault Kadjar, unul din cele mai populare SUV-uri de pe piaţa din Moldova, primeşte noi motorizări. Acestea îi vor completa oferta cu noi combinaţii preţioase, care lipseau până în prezent...
Automobilele redacţiei: deservirea şi verificarea lui Mercedes-Benz C-Class înainte de un drum lung
19 Septembrie 2017 - 14:43
Înainte de orice drum lung, mai ales din cel care presupune şi ieşirea pe autostrăzi, noi mergem întotdeauna la service pentru o balansare a roţilor. Drumurile rele din Moldova dezechilibrează...