Unicul de felul său Mercedes-Benz 300 TE AMG Hammer 6.0 S124 poate atinge 300 km/h! (Video)

15 Septembrie 2017, 18:11
Valeriu Bahnaru via Petrolicious
Atunci când AMG era un atelier de tuning şi nu intra în componenţa Mercedes-Benz, apăreau proiecte interesante şi cu adevărat unice, care nu-şi aveau analogi în lume. Orice client putea veni la AMG şi cere să i se modifice un Mercedes-Benz într-un fel anume, iar AMG era de acord să facă acest lucru pentru bani destul de grei.
Celebritatea celor de la AMG a venit în 1986, atunci când atelierul german a lansat versiunea 300 E 6.0 poreclită „Hammer”, pentru că te lovea precum un ciocan în spate cu puterea pe care o avea. Modelul construit pe baza sedanului W124 sau coupe-ului C124, era dotat cu unitatea V8 M117, preluată de la nava amiral 560SEL, volumul căreia era crescut de la 5.6 la 6.0 litri, instalate chiulase cu 4 supape per cilindru. Rezultatul era 385 CP şi un cuplu monstruos pe acele timpuri de 566 Nm! Anume acesta şi te lovea precum un ciocan! Pe lângă motor, era modificată suspensia, care cobora garda la sol cu 4 cm, instalat kitul aerodinamic, iconicele jante AMG de 17 inch şi câteva modificări la interior.
În unul din episoadele celor de la Petrolicios, a ajuns unicul de felul său Mercedes-Benz 300 TE AMG Hammer 6.0 în caroserie break S124, care a fost creat pe baza unei versiuni diesel 300 TD din anul 1988 pentru un client canadian! Cel din urmă a ajuns să plătească 190,000 de dolari pentru tratamentul Hammer, care a durat un an de zile, doar pentru ca soţia sa să conducă această maşină specială! Un Lamborghini Countach costa cu 40,000 de dolari mai puţin pe acele timpuri!
Se pare că anume cei de la AMG au şi fost cei care au inventat break-urile dinamice, pentru că pe atunci nimeni nu explora această nişă. Chiar şi acum acest break are performanţe năucitoare. Fiind dotat cu transmisia automată în 4 trepte, break-ul accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5.2 secunde şi poate atinge viteza maximă de 306 km/h!

Ah, dar cât de bine sună acest V8 cu 32 de supape! Nu ezitaţi să urmăriţi filmuleţul celor de la Petrolicious pentru a auzi cum sună acest lup în blană de oaie!
0
4,060
GALERIE FOTO (31 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!