Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Ural Classic Motorcycle Trip prin Moldova, Episodul 1: respirăm spiritul retro pe 3 roţi

25 Septembrie 2017 - 08:04
Ilie Toma
E cumva înfricoşător să te gândeşti că de la momentul în care s-au schimbat în calendar mileniile şi a bătut la poartă anul 2000, au trecut deja 17 ani. E la fel de îngrijorător să te gândeşti că din momentul în care mulţi dintre noi copilăreau pe străzile prăfuite ale satelor Moldovei au trecut două-trei decenii, dragilor. Consumaţi de o necontenită tranziţie, de măcinări ale unei naţiuni care încă nu şi-a găsit busola în buzunar, nici nu prea observăm cum foile calendarelor se rup una după cealaltă, iar prefixurile vârstelor noastre se schimbă din 1 în 2, din 2 în 3, din 3 în 4 şi tot aşa... Noi, generaţia aia, care ne consideram mai rebeli, mai ambiţioşi şi mai neastâmpăraţi ca oricare alta – dar oare nu fiecare generaţie se consideră mai ambiţioasă şi mai rebelă decât cele de dinaintea ei? – noi, generaţia aia am ajuns să fim deja văzuţi de ochii mai fragezi ai altora drept nişte extravaganţi ciudaţi, care-şi duc viaţa după nişte gânduri neînţelese de epoca modernă.
Pentru unii dintre noi, în copilărie, sunetului unui motor reprezenta fascinaţia absolută. Mirosul de benzină de carburator însemna adrenalina supremă, iar privirile noastre se întindeau lung după prima „inomarcă” (maşină de producţie străină, din afara fostei URSS, n.r.) din cartier. Apoi, odată cu maşinile venite din occident, maşinile sovietice ce ne încounjurau peste tot deveniseră subiect de zeflemea, o ruşine faţă de propriile noastre versiuni anterioare, parcă.

Şi uite că azi, după câteva decenii în care acest sentiment a împins toată producţia motorizată din timpurile de demult în prăpastia vremii, ele au ajuns să fie atât de puţine, încât ni s-a trezit nostalgia după ele, după valoarea emoţională pe care o reprezentau ele. Se întâmplă la fel ca în cazul adolescentului care-şi reneagă şi-şi răneşte părinţii în perioada în care nu ştie nici el ce vrea de la viaţă, iar apoi, când se mai coace la minte, nutreşte un profund sentiment de respect şi recunoştinţă faţă de aceeaşi părinţi, doar că adeseori nu mai are cui spune despre asta...
Nota aia nostalgică ni s-a amestecat repede cu un entuziasm de ordinul celui pe care l-ai putea avea când ţi s-ar propune o călătorie în timp, atunci când ni s-a propus să ne alăturăm celor de la Escobar Motors într-un road trip prin Moldova cu motociclete clasice Ural. Dan Untură, omul-locomotivă de la care a pornit ideea restaurării acestor bijuterii mecanice, e şi colegul nostru de expediţii, dar şi un bun prieten, iar el şi echipa sa de la Escobar sunt nişte admirabili, care au realizat incredibilul. Oamenii ăştia au o pasiune pentru motociclete cum mai rar există în ţara asta, iar din pasiune au trecut la acţiune şi au tot colecţionat exemplare superbe de la oameni care şi-au iubit motoarele şi le-au păstrat în stare mai bună.
Apoi, şi-au zis că trebuie să le restaureze pe câteva din ele la condiţia aia superbă, de motocicletă nouă, deşi unele exemplare alese pentru restaurare au mai mult de jumătate de secol vechime. Spre exemplu, exemplarele K750, deși au origine conceptuală comună cu Uralul, nu poartă oficial denumirea Ural, pentru că în acea vreme au fost construite la uzina din Ucraina, nu la cea de pe teritoriul Rusiei de astăzi. Cele două K750 din această expediţiei sunt şi cele mai vechi.
Pe lângă ele, cei de la Escobar au mai adus alte 3 Ural-uri mai proaspete, vopsite în culori intense după restaurare. Toate mustesc a piese noi, abia dezvelite din ambalaj, care au fost asamblate cu grijă în garajul Escobar Motors din Chişinău. Fireşte, toate cele 5 motociclete din caravană sunt cu ataş.

Aşadar, eram pregătiţi să pornim la drum, prin Moldova, într-un tur al plăcerii de nedescris, care să ne rămână întipărit pe toată viaţa în circumvoluţiunile creierelor noastre...

Îi ştiam, însă, îngrijorările lui Dan. Motocicletele au fost renovate, dar multe componente moderne pentru aceste Uraluri nu mai sunt la fel de calitative şi rezistente precum cele produse de uzină în perioada în care aceste versiuni ieşeau de pe linia de asamblare. Ural mai produce şi astăzi motocilete cu ataş – asta o ştiţi din articolele noastre anterioare – fiind şi unicul producătoru de motociclete cu ataş din lume, dar motocicletele de astăzi au fost perfecţionate tehnic foarte mult, multe din piele fiind incompatibile cu cele clasice. Aşadar, Dan era îngrijorat de defectele şi reparaţiile iminente care vor urma în această expediţie, aşa că a luat o trusă mare cu scule şi cu mai multe componente de schimb.
Am pornit pe drumuri asfaltate pefect, ieşind din Chişinău prin partea de nord. Deşi ai şi cască, şi geacă de piele, şi mănuşi, şi vântul nu te bate prea tare nici la viteze extraurbane, senzaţia curenţilor de aer, care-ţi suflă în faţă, e sinonimă cu libertatea absolută. E o senzaţie pe care doar motocicliştii o pot înţelege şi pentru care toate eforturile par adeverite. În cazul Uralurilor cu ataş, însă, senzaţia aia e condimentată şi de prezenţa ataşului, care-ţi schimbă ecuaţia echilibrului şi de care trebuie să ţii întotdeauna cont în viraje. Mai mult ca atât, felul în care ţii cont de el e exact invers la virajele spre stânga faţă de cele spre dreapta.

Dar nu ne ia mult să sesizăm ceea ce părea de predictibil. Magia condusului unui Ural cu ataş nu e în viteză, ci în fiecare moment şi vibraţie a motorului, fiecare ajustare de ghidon, fiecare schimb de trepte ale cutiei de viteze, fiecare tragere a acceleraţiei şi ascultarea sunetului motorului rezultat odată cu asta. Ai în mâini un ghidon greu, ce trebuie stăpânit cu multă forţă, iar ajustarea accelerării prin carburator e şi ea o măiestrie a echilibrului.
Paradoxal, dar şi cel care călătoreşte în ataş are parte de senzaţii mai intense decât am fi crezut. Eşti acolo, la 20 de centimentri de la drum, susţinut de doar o singură roată pe lateral, aşezat într-o structură de fier ce nu-ţi promite mare lucru pentru orice situaţie de trafic. Dar simplitatea acestei ecuaţii o şi face adorată.

La dealul Peresecinii a venit şi prima problemă tehnică la unul din Uraluri. Ah, nu, de fapt a doua, pentru că prima avusese loc încă înainte de pornire – un amortizor de la o furcă se rupsese şi fusese fixat cu bandă adezivă de furcă. Acum aceeaşi motocicletă avea motorul supraîncălzit după o urcare lungă în deal. A trebuit să ne oprim, să-l răcim. Motoarele astea au răcire cu aer, aşa că asemenea simptome pot veni destul de frecvent. Problema e un pic agravată de bielele din interior, care după restaurare au devenit de diametru un pic mai mare pe interiorul cilindrilor, ca să se sporească etanşitatea motorului, doar că asta a dus şi la o generare mai mare de căldură în motor. Dan a rezolvat deja problema la câteva dintre motociclete, dar nu şi la asta.
A trebuit să luăm o pauză de vreo 45-60 minute pentru a-i permite motorului să se răcească. Cum ştii că motorul unui Ural s-a supraîncălzit? Nu, n-ai nici un indicator, ci doar simţi că începe a trage cu greu şi începe a mai rata câte o aprindere.
Am continuat ulterior drumul spre Orheiul Vechi, iar pe drum mai lipsit de urcări, toate motocicletele s-au simţit perfect, fără nici o problemă tehnică. La un moment dat, am ieşit în afara traseului, către unul din lacurile din apropiere. Din nou, motocicliştii s-au aşezat cu toţii pe iarbă, s-au întins firesc şi şi-au lăsat bolizii să se odihnească. Atunci când conduci un Ural, nu-ţi este frică să te murdăreşti sau să fii parte din natură.
Tot aici am avut parte şi de nişte vizitatori entuziasmaţi cu o Lada 2103, restaurată şi ea la o condiţie superbă, ba chiar şi cu anvelope cu parte laterală vopsită în alb. Nu lipseau nici capacele cromate pe mijlocul roţilor, nici obloanele pe lunetă. Ah, ce maşină! E cu siguranţă una dintre cele mai reuşite maşini produse vreodată la VAZ.
Peste ceva timp după pornire, se rupsese şi sârma acceleratorului de la un alt Ural, de această dată de la cel oranj. Dar şi de această dată Dan şi echipa lui de la Escobar Motors au rezolvat problema în mai puţin de 10 minute.
Drumul nostru a continuat mai departe spre Trebujeni, unde ne aştepta un segment de offroad şi unde eu, în sfârşit, urma să am un rol de motociclist activ, la ghidon, nu doar unul de urmăritor şi ajutător tehnic pentru filmări. Cum s-or descurca, de facto, motocicletele astea Ural pe teren accidentat? Legenda zice că foarte bine, dar vrem să simţim pe pielea noastră acele lucruri.
Ajunşi aici, în zona de offroad în defileul Răutului, eram pregătiţi de marea aventură. Totuşi, eu încă nu eram la ghidonul vreo unui ural, ci conduceam un Lexus de asistenţă. Marea picanterie pentru mine avea să vină mai târziu. Acum era momentul să înaintăm prin aceste zone dificile de offroad cu Uralurile.
Ah, dragilor, ce spirit de aventură! Traseul nostru era pietros, niţel înclinat unghiular spre stânga, iar asta însemna că cei de la ghidon aveau motive în plus de a se îngrijora de echilibrul motocicletelor, care pot fi foarte uşor răsturnate spre stânga. Mai mult ca atât, traseul nostru urca şi cobora în permanenţă, iar sub roţi era un traseu de pietre amestecate cu moloz, aşa că aderenţa roţilor înguste de Ural nu era tocmai perfectă.
Dar nimeni nu se plângea de probleme, cu excepţia Uralului căruia i se încălzisese motorul. O mai păţise o dată şi acum şi rămăsese în urmă să-şi răcească măruntaiele. În rest, toate motocicletele înaintau dârz pe aici, iar cei de la cârma lor păreau nişte vikingi neînfricaţi. Am şi filmat aceste momente, pe care le puteţi vedea în materialul video de mai jos.
Iar odată trecuţi de stânci şi pietre, ne-am văzut într-o poiană mare în interiorul defileului, unde puteam trage o gură de aer, înmiresmată de murmurul apei Răutului de alături. Acum venise momentul să urc şi eu pe unul dintre Uraluri şi am avut noroc să urc tocmai pe un K750.
Despre această experienţă, însă, dar şi despre aventurile şi defecţiunile de mai departe, vă vom relata mai multe în episodul de mâine! Fiţi alături de noi!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (109 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter