Zeci de maşini diesel Volkswagen şi Audi afectate de Dieselgate au fost furate din locul de stocare!

Din cauza sistemului de trişare al emisiilor, mii de automobile diesel Volkswagen şi Audi, au fost înapoiate producătorului, iar cel din urmă a fost nevoit să găsească spaţii mari pentru stocarea acestor vehicule afectate. Aceste maşini, sunt perfect funcţionale, unica problemă fiind emisiile ce depăşesc cu peste 40 de ori normele legale. Astfel, zăcând cu lunile în acele spaţii mari, aceste vehicule făceau din ochi hoţilor, care au profitat de ocazie şi au furat un total de 60 de automobile, care se aflau în parcarea stadionului abandonat „Pontiac Silverdome” din Michigan, SUA, pe care cei de la Volkswagen o arendaseră.
Hoţii pur şi simplu nu au putut să se uite liniştit la aceste automobile perfect funcţionale, care nici nu sunt distruse şi nici nu sunt reparate, pentru a fi exploatate ulterior. Punând mâna pe aceste maşini „lăsate în voia sorţii”, hoţii le-au făcut acte false, ca mai apoi să le expună spre vânzare. Poliţia americană a recuperat 22 din automobilele furate, 12 dintre care erau scoase la o casă de licitaţii din Michigan.

Mai jos puteţi vedea stadionului abandonat „Pontiac Silverdome”, unde zac sute de automobile Volkswagen şi Audi cu propulsoare diesel 2.0 TDI, afectate de sistemul de trişare al emisiilor.
1
3,398
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!