Iată cum funcţionează propulsorul pe benzină Mazda Skyactiv-X ce utilizează aprinderea prin comprimare! (Video)

În cadrul Salonului Auto de la Tokyo cei de la Mazda au dezvăluit nu doar conceptele senzaţionale KAI şi Vision Coupe, dar şi propulsorul revoluţionar Skyactiv-X. Odată cu dezvăluirea acestuia a fost făcut public şi filmuleţul, unde este explicată funcţionarea acestuia.
Noul propulsor Skyactiv-X este primul propulsor pe benzină ce utilizează aprinderea prin comprimare – principiul motoarelor diesel! Acesta combină avantajele propulsoarelor pe benzină şi celor diesel, pentru a obţine performanţe sporite şi eficienţă.

Avantajul aprinderii prin comprimare este arderea unui amestec sărac (mai mult aer decât benzină), ceea ce şi sporeşte eficienţa. Principiul de funcţionare numit Spark Controlled Compression Ignition (SPCCI), include bujiile convenţionale, iar în dependenţă de regimurile de operare, acesta poate aprinde combustibilul prin scânteie sau prin comprimare (în filmuleţ însă, bujia este utilizată tot timpul). Principala provocare pentru a face această idee comercial viabilă, a fost lărgirea diapazonului în care poate fi utilizată aprinderea prin comprimare şi realizarea unei tranziţii line dintre cele două tipuri de aprindere. Principiul SPCCI înlătură cele două probleme majore.
Propulsorul este echipat şi cu un compresor mecanic, care livrează puterea instant, de la turaţii joase şi oferă cu 10-30% mai mult cuplu (va dezvolta în jur de 190 CP şi 230 Nm) comparativ cu propulsoarele Skyactiv-G. Dar cel mai important, noul propulsor Skyactiv-X este cu 20-30% mai eficient faţă de actualele propulsoare pe benzină Skyactiv-G, având un consum egal sau mai mic decât cel al propulsoarelor actuale diesel Skyactiv-D! Imaginaţi-vă un propulsor de dimensiunile unui Skyactiv-G de 2.0 litri (probabil acesta şi va fi volumul propulsorului revoluţionar), cu puterea unui Skyactiv-G de 2.5 litri şi eficienţa unui diesel Skyactiv-D de 1.5 litri – acesta este Skyactiv-X! Propulsorul nu va ajunge pe piaţă mai devreme de anul 2019 şi se va regăsi sub capota viitoarei generaţii Mazda3, prefaţată de conceptul KAI.
2
4,189
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!