Mazda aduce două concepte la Tokyo!
10 Octombrie 2017, 11:19
Cei de la Mazda au anunţat că vor aduce două concepte inedite la Salonul Auto de la Tokyo, care va avea loc între 28 octombrie şi 5 noiembrie.
Unul din concepte este un sedan extrem de dinamic, care vine într-o caroserie de coupe cu 4 uşi. Acest concept este menit să demonstreze în ce direcţie va evolua designul KODO al celor de la Mazda în viitor.
Conceptul ar putea prefaţa şi aspectul viitoarei Mazda6, deşi proporţiile acestuia sunt apropiate de un model cu tracţiune spate. Designul conceptului este inspirat din cel al coupe-ului conceptual RX-VISION.
Cel de-al doilea concept va prefaţa viitoarea generaţie Mazda3. Conceptul păstrează caracterul actualei generaţii, fiind mai agresiv şi futurist. Acest
hatchback conceptual va fi propulsat de noul propulsor pe benzină Skyactiv-X ce utilizează aprinderea prin comprimare – principiul motoarelor diesel! Noul propulsor Skyactiv-X,
care va debuta pe viitoarea Mazda3, combină avantajele propulsoarelor pe benzină şi celor diesel, pentru a obţine performanţe şi eficienţă.
Noul propulsor Skyactiv-X va fi cu 20-30% mai eficient faţă de actualele propulsoare pe benzină Skyactiv-G, având un consum egal sau mai mic decât cel al propulsoarelor actuale diesel Skyactiv-D. Totodată va fi demonstrat şi şasiul viitoarei
Mazda3.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,220
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!