Noul Land Rover Discovery este maşina perfecta pentru un bucătar şef! (Video)

Nu este o glumă de 1 aprilie. Acest Land Rover Discovery este o adevărată bucătărie pe roţi, elaborată pentru renumitul bucătar şef şi prezentator TV, Jamie Oliver.
Britanicul nu a fost impresionat doar de frigiderul, pe care-l ofereau cei de la Land Rover pentru modelul Discovery. Ideile cu care a venit Jamie au fost cu adevărat năstruşnice, dar nu imposibile pentru specialiştii diviziei exclusiviste SVO (Special Vehicle Operations), care i-au transformat visul în realitate.
Astfel, acest Discovery a primit o masă de bucătărie retractabilă, în care este integrat aragazul, lavoarul un televizor de 40 de inch, precum şi un sertar pentru condimente. Un loc special pentru condimente este rezervat şi în spatele geamului lateral spate din stânga, în partea opusă regăsindu-se un loc special pentru vegetaţie. O adevărată grădină cu până la 8 plante este adăpostită în portbagaj.
Sub capotă este amplasată o cratiţă pentru pregătirea bucatelor „la foc încet”. Pe mijlocul roţilor sunt amplasate rezervoarele speciale, în trei din ele fiind preparat untul, amestecat în timpul mersului, iar în cel de-al patrulea pregătită îngheţata. Probabil cea mai bizară adiţie este tocătorul de carne anexat în logoul de pe calandru.
În acelaşi loc poate fi anexat elementul pentru tăierea pastelor sau rotişorul pentru pregătirea cărnii la foc. Există până şi un prăjitor de pâine amplasat în tunelul central! Unele elemente de bucătărie, sunt inspirate din elementele automobilului, precum inscripţia de pe capacul cratiţei, care aduce aminte de inscripţia Castrol (uleiuri de motor), sau ustensilele pentru fărâmiţarea condimentelor, care sunt realizate în forma bielei şi pistonului motorului.
Se pare că cei de la SVO sunt de acord să doteze vehiculul clientului cu orice şi-ar dori acesta!
0
2,434
GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (4 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!