Noul Range Rover Sport facelift debutează cu versiune plug-in hibridă! (Video)
4 Octombrie 2017, 10:15
Odată cu faceliftul SUV-ul britanic Range Rover Sport vine cu noutăţi importante, precum debutul primului model plug-in hibrid al celor de la Jaguar Land Rover! Dar să le luăm pe rând. Exteriorul SUV-ului a fost condimentat cu idei inspirate din noul Velar, precum blocurile optice faţă full-LED cu elemente laser care iluminează
la peste 500 de metri, un nou design pentru barele de protecţie, jante şi blocurile optice spate, dar şi o nouă
plasă pentru calandru. Inciziile au devenit vizual mai masive, iar partea de jos a fost vopsită în culoarea caroseriei.
Versiunea dinamică SVR vine cu o capotă realizată din fibră de carbon ce dispune de două incizii masive şi o bară de protecţie spate cu un difuzor revizuit şi finale de evacuare noi.
Din fibră de carbon sunt realizate mai multe elemente, precum conturul calandrului şi prizelor laterale ale barei de protecţie faţă, inserţia dintre blocurile optice spate şi inserţiile de la
interior. Range Rover Sport SVR păstrează unitatea V8 Supercharged de 5.0 litri ce dezvoltă acum 575 CP (+25 CP) şi 700 Nm, şi-i permite să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4.5 secunde.
Interiorul, de asemenea, este inspirat din cel al lui Velar, fiind practic lipsit de butoane, aproape toate butoanele sunt tactile inclusiv pe volan şi consola centrală. Apare noul sistem multimedia Touch Pro Duo cu display de 10 inch, precum şi noua planşă de bord digitală de 12 inch, dar şi iluminarea ambientală. La interior nu lipsesc tehnologiile moderne de confort şi siguranţă, precum şi un 4G Wi-Fi la care pot fi conectate până la 8 dispozitive simultan.
Noul Range Rover Sport facelift va fi disponibil în motorizările pe benzină 2.0 Si4 (300 CP şi 400 Nm), 3.0 V6 Supercharged (340/380 CP şi 450 Nm) şi 5.0 V8 Supercharged (525 CP şi 625 Nm), precum şi în motorizări diesel 2.0 SD4 (240 CP şi 500 Nm), 3.0 TDV6 (258 şi 600 Nm), 3.0 SDV6 (306 CP şi 700 Nm) şi 4.4 SDV8 (339 CP şi 740 Nm).
O adevărată premieră este versiunea plug-in hibrid, numită P400e. Acesta dispune de o propulsive hibridă formată din benzinarul 2.0 Si4 (300 CP şi 400 Nm) şi un motor electric de 116 CP
integrat în transmisie, pentru un total impresionant de 404 CP şi 640 Nm, datorită căruia este posibilă o acceleraţie de la 0 la 100 km/h de 6.7 secunde şi o viteză maximă de 220 km/h.
Pachetul de baterii de 13.1 kWh oferă o autonomie în regim pur electric de 51 km, însă de la o priză domestică de 10 amperi acesta este încărcat timp de
tocmai 7 ore şi 30 de minute. Tipul de încărcare poate fi redus la 2 ore şi 45 de minute atunci când se optează pentru un încărcător de 32 de amperi.
Cu bateria plină SUV-ul hibrid poate consuma doar 2.8 litri de benzină pentru prima sută de kilometri, în timp ce emisiile de CO2 nu vor depăşi 64 g/km.
Cei de la Land Rover anunţă că începând cu 2020 toate modelele Jaguar şi Land Rover vor avea versiuni electrificate, fie pur electrice sau hibride.

Livrările noului Range Rover Sport facelift vor demara deja către
sfârşitul anului 2017.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
4,485
GALERIE FOTO (56 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (5 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!