Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Porsche testează versiunea de producţie Mission E - concurentul Teslei Model S!

În curând, mai exact în 2019, Tesla Model S va avea un concurent direct, acesta fiind viitorul vehicul electric Porsche Mission E. Prezentat în calitate de concept la Salonul Auto de la Frankfurt din 2015, noul Mission E a apărut în caroserie de producţie pe străzile germane!
Prototipurile electromobilului au fost surprinse cu un camuflaj relativ lejer, expunând la vedere mai multe elemente importante. Astfel, modelul de producţie va avea proporţii mai puţin radicale, faţă de concept, o înălţime mai mare şi aripi nu foarte voluptoase. Mission E va avea şi portiere cu deschidere convenţională (conceptul avea portiere ce se deschideau prin părţi precum la Rolls-Royce). Pentru a accentua sportivitatea gemurile laterale sunt lipsite de rame. Mânerile portierelor sunt semi-ascunse, fiind o combinaţie dintre cele tradiţionale şi cele regăsite pe Tesla Model S.
Blocurile optice faţă, precum şi cele spate, vor fi realizate în stilul conceptului. Incizia din bara de protecţie faţă aduce aminte de Toyota GT86 facelift şi acesta nu este un compliment. Un alt moment discutabil, este luneta, care pare a fi extrem de mică pentru a oferi o vizibilitate decentă în spate. Capacul portbagajului se va deschide precum la sedan, astfel, luneta va rămâne pe caroserie, spre deosebire de Panamera, unde luneta face parte din capacul portbagajului.
Potrivit celor de la Porsche viitorul Mission E va fi disponibil în mai multe versiuni de putere, care vor putea fi activate prin Wi-Fi. Spre exemplu, dacă electromobilul a fost procurat în versiune de 400 CP, un surplus de 50 CP va fi activat prin intermediul actualizărilor over-the-air, evident, acest lucru nu va fi gratuit. Reamintim că Porsche Mission E Concept avea o propulsie electrică de peste 600 CP, putea atinge prima sută de kilometri în mai puţin de 3.5 secunde, să parcurgă cu un singur „plin” peste 500 km şi să încarce bateriile litiu-ion instalate în podea la 80% în doar 15 minute, iar fiind încărcat la 100% acesta ofere o autonomie de 500 km.
Viitorul electromobil Porsche Mission E va fi produs la uzina din Stuttgart-Zuffenhausen în care s-au investit 700 milioane de euro. Anual producătorul german planifică să producă 20,000 de exemplare Mission E. Cifre mult prea conservative faţă de vânzările celor de la Tesla.
0
296
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!