TopCar oferă mai mult caracter pentru Mercedes-Benz V-Class (Video)

Specialiştii atelierului rus TopCar au modificat modelul Mercedes-Benz V-Class, elaborând un kit aerodinamic numit Inferno. Cei de la TopCar nu s-au mulţumit doar cu ataşamente şi au elaborat de la zero barele de protecţie faţă/spate, care pot fi înzestrate şi cu elemente realizate din fibră de carbon.
În bara de protecţie faţă au fost integrate luminile de zi stilate LED, iar în cea spate difuzorul şi finalele sistemului de evacuare, realizate din fibră de carbon în stilul modelelor 63 AMG. Au fost modificate şi pragurile, iar aripile au primit extensii. În partea de jos a lunetei este instalată o inserţie din fibră de carbon, iar în partea de sus se regăseşte un spoiler discret, care poate fi vopsit în culoarea caroseriei, precum şi din fibră de carbon vizibilă, precum este pe acest exemplar.
Potrivit celor de la TopCar, acest kit aerodinamic este cel mai arătos kit oferit pentru actualul V-Class, cu ceea ce suntem de acord, fiind şi unicul kit care include o capotă realizată din fibră de carbon. Cea din urmă dispune de doi „muşchi” evidenţiaţi, care aduc aminte de modelele 63 AMG. Din carbon este executat şi calandrul stilat.
Exemplarul în cauză este echipat temporar cu jantele BRABUS de 19 inch, ulterior acestea vor fi schimbate pe roţi de la 1221 Wheels. Preţul pentru întreg kitul, inclusiv elementele realizate din fibră de carbon, este de 16,750 de euro.
Opţiunile precum capota din fibră de carbon, logoul cu rechinul celor de la TopCar pe calandru, extensiile aripilor realizate din fibră de carbon vizibilă şi spoilerul spate, vor adăuga la preţ alţi 5,510 euro. Instalarea kitului va costa 3,330 de euro. Astfel, preţul kitului, cu toate opţiunile incluse şi instalare, dar fără de roţi, este de 25,590 de euro.
0
1,952
GALERIE FOTO (11 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!