(VIDEO) ZIUA 13 a expediţiei cu Skoda KAROQ spre ţara lui Moş Crăciun: magnificele peisaje ale nordului ne aduc la temperaturi de -32 de grade!

De mai multe ori în această expediţie spre Laponia, cu caravana Skoda KAROQ, am crezut că am văzut peisaje atât de frumoase, încât nimic din ce-am putea vedea mai departe nu le-ar mai putea egala. Dar geografia planetei noastre ne-a convins de fiecare dată că limitele magnificului naturii pot depăşi şi mai mult limitele imaginaţiei.
O asemenea zi a fost şi cea de-a 13-a a expediţiei noastre, în care ne trezisem într-un orăşel uitat de lume din nordul extrem al Norvegiei, numit Sorkjosen. Eram pe malul unui fiord norvegian, iar partea cea mai captivantă era că aproape tot traseul din această zi urma coasta norvegiană, trecând printre zeci şi zeci de fiorduri, cu privelişti de-a dreptul neverosimile.
Aici s-ar fi potrivit cele mai înălţătoare melodii de fundal, drept soundtrack, potrivite acestor munţi uriaşi care se uneau direct cu marea rece. Conduceam cele 4 Skokda KAROQ într-o stare de zen şi meditaţie pe aici, străduindu-ne să savurăm şi să întipărim fiecare moment şi fiecare imagine a acestor clipe de neuitat pentru toată viaţa. Nici o combinaţie de cuvinte, pentru a descrie magnificul acestor locuri, n-ar fi suficient de completă pentru a reda întreaga grandoare.
Tocmai de asta, nici nu vă mai spunem prea multe cuvinte, ci vă îndemnăm să savuraţi mai jos câteva din aceste imagini magnifice, înainte de vă povesti ce-am experimentat mai departe.
Tot înaintând prin aceste locuri titanice, am ajuns în oraşul Tromso, punctul nostru simbolic de conexiune cu Oceanul Atlantic. Aici oamenii noştri de creaţie au mai produs câteva capodopere, pe care vă îndemnăm să le savuraţi mai jos!
Iar după Tromse, am apucat-o spre est şi în scurt spre sud-este pentru a ne îndrepta deja spre Rovaniemi. Drumul pe care mergeam avea şi o denumire sugestivă – Northern Lights Route – sau traseul Aurorei Boreale, fapt care ne dădea speranţe şi mai mari pentru a mai întâlni un episod intens de lumini ale norrdului. Ne doream câteva imagini fantastice cu cele 4 KAROQ-uri expediţionale pe fundalul acestui fenomen unic al naturii.
La o asemenea temperatură, până şi vaporii de aer îngheaţă direct, formând cristale zburătoare în aer. Zăpada scârţâie zgomotos sub picioare, dar KAROQ-urile noastre înaintau cu dârzenie prin aceste condiţii dure ale planetei.
Într-un final, am ajuns la căsuţele unde urma să ne cazăm, iar aurora boreală deja începuse între timp a-şi demonstra frumuseţile pe cer, fapt remarcat şi în filmuleţul acestei zile. Aşa că n-am ezitat să ieşim încă la o sesiune foto şi video cu cele 4 Skoda Karoq, pentru nişte imagini memorabile!
Doar că la asemenea temperaturi primele semne de degerare au început să apară după mai puţin de 2 ore în aer liber. Cu gerurile arctice nu e de glumit, dragilor, aşa că în scurt timp ne-am retras la căldura din Skoda KAROQ şi la cabanele bine înfierbântate de lemnul finlandez, cu gândul că ziua care va urma va însemna să ajungem, în sfârşit, la destinaţie, în sătucul lui Moş Crăciun!
Oh, şi câte momente superbe avem în faţă! Familii cu copii care vor veni din toată Europa, inclusiv din Moldova, întâlnirea cu moşului şi transformarea călătoriei lor într-un de vis! Staţi pe aproape, dragii noştri, pentru că toate astea sunt posibile doar alături de voi şi doar pentru voi!

Cu plecăciune, echipa expediţioniştilor PiataAuto.md.
0
6,508
GALERIE FOTO (60 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!