Bucăţi de lemn în construcţia Tesla Model Y? Primii proprietari au avut parte de surprize

11 Septembrie 2020, 14:43
Ilie Toma
Atunci când ne gândim la un electromobil, şi mai ales la producătorul pioner al inovaţiilor — Tesla — ne imaginăm automat că toate soluţiile inginereşti sunt inovative şi avansate din punct de vedere tehnologic. Dar primii proprietari ai SUV-ului compact Tesla Model Y au avut parte de o surpriză incredibilă.
Un proprietar de Model Y din Australia a mers în repetate ori la cei de la Tesla, fiind deranjat de un sunet ciudat ce vedea de sub capotă, de sub panourile care acoperă tot ce e situat acolo. Fiind vorba de o maşină nouă, cu garanţie, acesta a cerut să-i fie remediat scârţâitul deranjant, dar după câteva inspecţii, cei de la Tesla i-ar fi zis că nu e nici un defect la mijloc şi i-ar fi rezuzat orice reparaţie.
Aşa că el a mers acasă şi s-a apucat să-şi repare maşina singur, demontând panourile unul câte unul. Când a ajuns la condensatorul sistemului de răcire a avut parte de o surpriză majoră, descoperind că acesta e fixat cu nişte colţuri de lemn, care stau pe margini, iar peste ele stă trasă o bandă adezivă verde. Consternat de ceea ce a descoperit, acesta a publicat imaginile în reţelele sociale, întrebând dacă şi la alte exemplare de Model Y condensatorul e fixat la fel, cu bucăţi de lemn. S-au găsit câţiva curajoşi care au demontrat şi ei panourile maşinilor lor şi au descoperit că metoda spartană e aceeaşi la toate exemplarele.
S-au găsit, însă, şi oameni care au sărit în apărarea celor de la Tesla şi a lui Elon Musk, spunând că lemnul e un material ecologic. Da, doar că e şi inflamabil, au zis ceilalţi. În fine, Tesla n-a comentat deocamdată descoperirea proprietarilor de Model Y.
0
34,735
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!