Parcarea cu plată în centrul Chişinăului, pe strada Veronica Micle, a devenit mai scumpă decât parcarea în centrul Zurich-ului

26 Decembrie 2023, 08:03
Redacţia PiataAuto.md
Chişinăului are în ultimii ani probleme tot mai mari cu parcarea în centrul său. Pe de o parte, mai multe străzi au devenit amenajate civilizat, şi au şi locuri adiţionale de parcare. Pe de altă parte, odată cu asta au fost excluse şi multe din locurile anterioare nu tocmai formale, care erau folosite drept parcări. Se promiteau în schimb locuri de parcări cu plată în centrul Chişinăului, eventual parcări multietajate, care ar fi oferit o alternativă civilizată, pentru un cost decent. Aceste parcări cu plată sunt extrem de puţine, iar acum parcarea pe strada Veronica Micle din centrul Chişinăului, spre exemplu, a devenit mai scumpă decât parcarea în centrul Zurich-ului!
Vorbim despre parcarea cu plată de pe strada Veronica Micle, situată între intersecţiile cu străzile Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri. Această parcare funcţionează de câţiva ani, şi la început avea un tarif de 10 lei ora, deci circa 0,50 euro/ora. Apoi, acum 2 ani, costul parcării a crescut brusc la 50 lei ora, deci circa 2,50 euro/ora. Foarte mult, şi existau multe nemulţumiri, dar pe atunci existau şi voci care spuneau că e în centru, şi în multe oraşe europene există preţuri similare.
Foto: Localizarea parcării de pe strada Veronica Micle din Chişinău

De curând, însă, preţul parcării de acolo a crescut brusc la 100 lei/ora, preţ care se menţine chiar dacă parchezi 2 sau 3 ore. Deci la cursul BNM de azi, asta înseamnă 5,15 euro/oră! Cinci euro şi cincisprezece cenţi pentru o oră de parcare în centrul Chişinăului!
Foto: Noile preţuri la parcarea de pe strada Veronica Micle din centrul Chişinăului

Am putea spune că dacă nu convine cuiva aici, ar putea parca la o altă parcare cu plată, spre exemplu cea situată în spatele guvernului şi Universităţii Tehnice, renumita parcare cu plată dintre străzile 31 August 1989, Bodoni, Puşkin şi Veronica Micle. Acolo preţul e de 50 lei/ora, dar e o mare problemă. În acea parcare acum nu poţi ajunge civilizat, pentru că strada 31 August e în reparaţii de mult timp, iar singurul acces se face prin spatele guvernului. Drumul către acea parcare e atât de denivelat, cu asfalt prăbuşit în nişte depresiuni bizare, încât dacă nu ai un SUV, sau un sedan cu gardă la sol mare, nu poţi trece spre zona de intrare a acelei parcări! Şi atunci singura opţiune cu plată rămâne parcarea de la Micle, pentru că alte parcări cu plată nu mai există în centrul Chişinăului, iar să găseşti un loc gratuit în centru, în orele amiezii, e o sarcină care poate lua şi 20-40 minute de rotiri repetitive pe străzi, timp în care contribui la ambuteiaje.
Foto: Parcarea de la 31 August, dar drumul de acces din imagine nu mai există, din cauza reparaţiei străzii 31 August

Aşadar, şoferilor din Chişinău li se propune să plătească 5,15 euro/oră pentru parcare dacă vor să parcheze în condiţii civilizate, în centrul. E un preţ mai mult decât revoltător, pe care această parcare şi-l permite datorită lipsei de oferte de alternativă din centru şi dorinţei de a face profit maxim. Din nou, şi acum la revoltele şoferilor există voci care spun că şi-n alte oraşe europene există preţuri similare. Greşit! S-a trecut deja limita! Am luat drept referinţă oraşul Zurich din Elveţia, oraş care e constant în topul celor mai scumpe oraşe din lume.
Foto: Clădirea Operei Zurich, din centrul oraşului elveţian

În Zurich există locuri cu plată amenajate pe unde e posibil în centru, dar există şi o parcare mai mare, amenajată în centru, lângă renumitul edificiul al Operei din Zurich, parcarea fiind subterană. E simbolică şi apropierea de operă, or, şi parcarea din Chişinău e lângă teatrul Luceafărul şi-n apropiere de teatrul Eminescu şi nu foarte departe de Sala cu Orgă. Aşadar, în Zurich preţul pentru a-ţi lăsa maşina la parcarea centrală de lângă Opera Zurich e acelaşi ca şi preţul parcării pe locuri ocazionale din centru, doar că la ultimele timpul e limitat la maxim 2 ore, ca să poată şi alţii parca. Cât costă parcarea în centrul Zurich-ului? Taxarea are loc la fiecare jumătate de oră, nu la fiecare oră ca-n Chişinău, şi acea jumătate de oră costă 2 franci, deci rezultă un preţ de 4 CHF pe oră! Conform cursului BNM, asta înseamnă 82,41 lei/oră!
Foto: Preţurile parcării din centrul Zurich-ului

Există şi un calculator online pe site-ul parcării centrale din Zurich, poţi calcula că 1 oră şi jumătate de parcare costă 6 franci în zilele obişnuite de lucru şi 3 franci în zilele de odihnă sau noaptea. Respectiv în zilele de odihnă şi noaptea preţul e redus de la 4 la 2 franci pe oră, deci circa 41,20 lei/oră. Parcarea din Chişinău nu afişează vreun tarif mai mic pentru noapte sau pentru zilele de odihnă.
Foto: Preţul parcării pentru o oră în centrul Zurich-ului, în zi de lucru, e de 4,00 franci, adică 82,41 lei/ora, mai puţin decât în Chişinău, unde e 100 lei/ora

Astfel, am ajuns la paradoxul în care să parchezi în centrul celui mai scump oraş din lume şi din Europa, Zurich, e mai ieftin decât să parchezi în centrul Chişinăului! Şi parcarea din Zurich e rezultatul unei investiţii enorme de construcţie subterană şi apoi amenajare a unui scuar deasupra. În Chişinău, acea parcare de pe Micle e doar un teren cu pavaj şi gard şi atât.
Foto: Aşa arată intrarea cu ascensoare în parcarea subterană de la Opera Zurich
0
3,724
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!