Prima pagină  »  Teste drive  »  Mercedes-Benz Viano
21 DECEMBRIE 2010
13,053
Mercedes-Benz Viano
De Ilie Toma
4
De putine ori in viata ai ocazia sa dai peste o masina intr-atat de speciala, incat sa nu te mai intrebi cat de rational e pretul, care va fi valoarea la revanzare si nici nu iti mai pasa de ce ar putea spune altii de achizitia tocmai facuta.



Inca inaintea primei zapezi, in mainile noastre a nimerit un Mercedes-Benz Viano, insa nu unul oarecare, ci o masina din acelea, cu totul speciale, despre care tocmai v-am vorbit. Pentru cei care nu prea cunosc ce inseamna modelul – vom spune ca Mercedes-Benz are doua modele foarte apropiate tehnic – Vito si Viano, insa care se deosebesc prin scopul pe care si-l doresc sa-l indeplineasca. Vito este masina destinata in mare parte uzului comercial, fie ca transporta marfuri si dispune de spatiu specializat de incarcare, fie ca transporta pasageri si are locuri si geamuri pentru toti. Viano insa este masina mult mai apropiata de notiunea de limuzina, care ofera un confort mult mai mare pentru pasagerii de la bord si pe care o poti cel mult cumpara pentru a transporta invitati de rang inalt. Sau o cumperi pentru familia ta, si bifezi toate optionalele din lista, transformand-o intr-o casa pe roti.

Asta din urma este si cazul masinii pe care o testam. Daca in mod normal un Viano cu acelasi motor turbodiesel de 3.0 litri sub capota incepe in jurul a 33 mii Euro, atunci exemplarul testat de noi ajunge la 64 mii euro! Dublu! Si aici nu se include pretul celor 3 biciclete din imagine, cu structura din fibra de carbon! Unde se ascund atunci cei 30 de mii de Euro de optionale???

Masina mea este casa mea

Ei bine, calatoriile cu familia sunt intotdeauna placute, mai ales daca vorbim de vacante. Si mai ales daca ai o familie cu cel putin 2 copii. Iar cei care inteleg adevarata placere a calatoriilor de familie vor da intotdeauna preferinta destinatiilor speciale, unde e placut sa te afli, dar e si placut sa ajungi, si unde odihna inseamna activitate. Calatoriile cu avionul? Sunt eficiente, insa ajungi prea repede la destinatie, si nu prea reusesti sa savurezi procesul.



Ce te faci daca iti doresti sa ajungi intr-o statiune montana din Austria, spre exemplu, cu intreaga familie. N-ar fi pacat sa ajungi acolo doar timp de cateva ore? Ei bine, automobilul din testul de azi este destinat celor care cred ca masina este cel mai placut mod de a calatori cu familia.

Deschidem usa laterala pentru a descoperi ceea ce tainueste un Viano atat de scump in interior. Daca te astepti sa vezi cateva scaune si atat, te inseli. In interior descoperim 5 fotolii individuale, tapitate cu piele, fiecare cu centura sa de siguranta. Fiecare din aceste fotolii poate culisa si isi poate schimba unghiul de inclinare, iar cele doua scaune din mijloc pot fi intoarse fie cu fata spre ceilalti pasageri, fie cu fata spre cel de la volan. Partile laterale interioare continua acelasi ton de lux, cu tapiterie din piele striata si inserti de lemn.

Si deoarece calatoriile lungi inseamna si ca ti se va face foame cateodata, in centrul habitaclului exista si o masa rabatabila in mai multe variante. Cei foarte ocupati si conectati cu responsabilitatile de serviciu isi pot pune si laptopul aici, eventual. Desigur, exista si priza pentru acesta.



Plafonul este unul panoramic, care iti va permite sa vezi coroanele copacilor montani atunci cand vei fi in Austria. Iar placerile nu sfarsesc aici – in tavan gasim si un display LCD generos, care se deschide si ne ofera posibilitatea sa urmarim un film pe DVD. Ok, e o masina placuta, in care poti privi un DVD. Odata inclus filmul insa, descoperim si un sunet pe masura, in sistem Dolby Surround, exact ca in cinematografele moderne. Ok, deci, copii pot privi Spiderman cu tot cu efecte de sunet in timpul calatoriei!

In sistemul de bagaj suplimentar avem echipament de schi, iar montarea acestui sistem pe pavilion iti permite sa pastrezi spatiul util pentru pasageri. Un astfel de sistem se dovedeste a fi foarte util, aici fiind indicat sa se plaseze bagajele de care nu e nevoie decat atunci cand ajungi la destinatie.

Si in fata, pentru tine, cel de la volan, exista lucruri placute. O ambianta cu linii clasice si materiale placute la atingere, care n-or fi chiar in stilul ultimelor tendinte ale marcii, dar inspira incredere si durabilitate. Beneficiezi de o pozitie placuta, care te va mentine neobosit pentru distante mari.

Si acum despre partea tehnica

Intr-o calatorie lunga ai nevoie si de o suspensie placuta si de un motor cu reactii bune dar si cu un consum mic. Dupa cum spuneam mai sus, sub capota modelului testat de noi se afla un motor de 3.0 litri, turbodiesel V6, care este de fapt si cel mai puternic motor diesel disponibil pentru Viano. Acesta dezvolta 224 CP la 3800 rpm, iar cuplul maxim disponibil se ridica la valoarea de 440 Nm. Si mai placut este faptul ca maximul cuplului este disponibil inca de la 1400 rpm si se mentine pana spre 2800 rpm.

Motorul 3.0 CDI poate fi cuplat doar la o transmisie automata pe Viano, una in 5 trepte. Cu 440 Nm izvorati din motor, ne-am putea astepta la cifre de acceleratii impresionante, insa nu trebuie sa uitam ca vorbim de un vehicul care cantareste 2.2 tone la gol. Desi nu creaza senzatii, cifra de acceleratie de la 0 la 100 km/h ramane a fi totusi una demna: 9.1 secunde. Iar modelul poate atinge o viteza maxima de 182 km/h. Toate aceste caracteristici ii asigura lui Viano si un comportament sigur in depasiri, motorul dispunand de resurse suficiente pentru manevre reusite si rapizi.



La rulare, confortul oferit de Viano, datorita scaunelor foarte comode, se ridica la nivelul unei limuzine de clasa business, insa nu ajunge la cel al unui S-Class, spre exemplu. Transmisia automata face condusul extrem de lejer, celui de la volan ramanandu-I a savura curbele si kilometrii unui drum intins. Virajele sunt abordate de Viano cu mult mai multa incredere decat m-as fi asteptat, iar inclinatiile unghiulare ale caroseriei sunt destul de mici. La un moment dat, la abordarea stransa a unui viraj de langa Hancesti, rotile masinii au inceput a scrasni scurt, domolite de sistemul ESP, si, chiar si in acel moment, inclinatiile caroseriei au fost minime, iar masina si-a pastrat stabilitatea de curs.

Pret

Proprietarul unui astfel de Viano trebuie sa fie un familist, pasionat de calatorii. Stim cu totii ca la 64 mii Euro ai in fata o lista enorma de modele pe care le poti cumpara si care s-ar putea sa ofere performante mai mari acceleratii si manevrabilitate, o silueta mai eleganta si un confort chiar mai bun. Cu 64 mii Euro ai sansa sa cumperi un E-Class extrem de generos dotat, cu un propulsor generos. Chiar si la un S-Class ai putea tinde. Si totusi de ce ai alege un Viano in locul unor limuzine atat de elegante?



Sunt cateva variante de raspuns. Unu. Pentru ca ai deja un E-Class, un ML, un GL sau un S-Class si iti doresti o alta masina care te duca in armonie in calatoriile de familie. Doi. Pentru ca ai avut deja un S-Class sau un E-Class si acum te-ai maturizat suficient incat sa iti doresti mai multa armonie pentru familia ta si mai putin pentru ego-ul tau. Si trei. Pentru esti cu totul deosebit si gandesti cu totul deosebit decat ar gandi oricine altcineva si pui in valoare cu totul alte aspecte decat cei care opteaza pentru un GL. Care dintre raspunsuri ti se potriveste?
GALERIE FOTO (39 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!