Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Prima pagină  »  Teste drive  »  Chevrolet Cruze Hatchback
30 IANUARIE 2012
2,023
Chevrolet Cruze Hatchback
De Valeriu Bahnaru
1
Apărut pe piaţă în anul 2009, sedanul Chevrolet Cruze şi-a câştigat rapid popularitatea, fapt certificat şi de cifrele remarcabile de vânzări – peste 1 milion de exemplare vândute până la sfârşitul anului 2011. Nu e greu de intuit motivul acestui succes: calităţi atractive pentru clienţi la un preţ accesibil. Tind să cred că evoluţia lui Chevrolet Cruze în cursele WTCC a avut şi ea o contribuţie la popularitatea modelului, date fiind cele două victorii consecutive ale modelului din 2010 şi 2011.



Versiunea hatchback, pe care o testăm azi, a apărut mult mai târziu decât sedanul, fiind dezvăluită iniţial la Salonul Auto de la Paris din toamna anului 2010, cu o lansare pe piaţă realizată abia în primăvara anului 2011. În ţara noastră modelul a ajuns şi mai târziu, cu un preţ de bază identic cu cel al sedanului – de 10,890 Euro. În acest segment, moldovenii preferă sedanurile, însă preţurile egale ale celor două versiuni îi oferă cumpărătorului şansa unei alegeri făcute doar din considerentele propriilor necesităţi de exploatare, excluzând diferenţa de preţ.



Să vedem, deci, ce oferă hatchback-ul Cruze pentru cei care îşi doresc un model bun la un preţ raţional. Chevrolet Cruze este construit pe platforma tehnică Delta II a celor de la General Motors, împărtăşită şi de actuala generaţie Opel Astra. Totuşi, dacă în faţă ambele modele au o suspensie de tip McPherson, atunci în spate Chevrolet nu aduce suspensia cu bare Watt a lui Astra şi optează pentru o soluţie mai simplă. În comparaţie cu sedanul Cruze, versiunea hatchback este cu 87 mm mai scurtă (4,510 mm faţă de 4,597 mm). În acelaşi timp, hatchback-ul reuşeşte să ofere mai mult spaţiu pe înălţime pentru pasagerii din spate, datorită liniei uşor diferite a plafonului. Volum portbagajul este cu 37 litri mai mic, faţă de cel al sedanului şi constituie 413 litri – un volum destul de generos pentru această clasă. Mai mult ca atât, bancheta din spate este rabatabilă şi poate spori volumul de încărcare până la 883 litri.



Designul hatchback-ului diferă destul de mult faţă de sedan, mai ales dacă modelul este admirat din lateral sau spate. Silueta maşinii pare mult mai sportivă, datorită unghiului de înclinare accentuat al montanţilor spate, dar şi a „coapselor” ridicate. Linia plafonului continuă într-un spoiler superior pe hayon-ul portbagajului. Aici plăcuţa de înmatriculare este montată pe bara de protecţie, lăsând astfel spaţiu de manevră pentru linii accentuate pe uşa spate a modelului.

Din cauza noii linii a plafonului, fluxul curenţilor de aer a trebuit corectat pentru menţinerea unui bun coeficient aerodinamic. Astfel, pe uşa portbagajului şi-au făcut loc tocmai patru (!) spoilere, care au rol de a direcţiona corect curenţii de aer. Unul din aceste spoilere este cel pomenit mai sus, montat în partea superioară a hayon-ului, alte două spoilere sunt montate vertical, pe marginile lunetei, iar cel de-al patrulea vine pe linia de mijloc a hayon-ului.



În general, designul hatchback-ului Cruze e unul estetic, modelul fiind bine proporţionat, însă partea frontală pare mult mai agresivă decât cea din spate, motiv din care atributul „armonios” nu se prea potriveşte aici.

Maşina din test a avut o echipare apropiată de cea de bază, iar noi am avut, astfel, ocazia să fim cât mai aproape de preţul de start. Modelul din test costă 12,090 Euro şi din lista de opţionale putem enumera sistemul de aer condiţionat şi vopseaua neagră „Curbon Flash”, în care a fost vopsită până şi grila radiatorului.

Interiorul este aproape identic cu cel al sedanului Cruze. Acelaşi bord, foarte iscusit desenat. Însă în cazul lui Cruze, bordul diferă foarte mult de la o dotare de bază la cea superioară, datorită combinaţiilor de culori mai îndrăzneţe. Astfel, dacă în dotări superioare panoul de bord arată absolut formidabil, atunci simplitatea versiunii de bază taie simţitor din ideea designerilor care au conceput frumuseţea iniţială. Într-o dotare superioară se poate comanda şi un volan multi-funcţional, cu spiţe în stil aluiminiu, care conferă interiorul un cu totul alt ton de sportivitate.



Totuşi, chiar şi în cea mai simplă ipostază, calitatea asamblării interiorului este una foarte bună, toate elementele fiind bine fixate acolo unde le este locul, fără nici un sunet nedorit. Şi izolarea fonică a habitaclului este bună în raport cu concurenţii săi, iar comenzile sunt deosebit de intuitive şi ergonomice. Accesul pe bancheta din spate a devenit mai facil, datorită liniei mai înalte a plafonului, iar trei pasageri îşi pot găsi o poziţie cu un confort demn acolo.

De fapt, vastitatea spaţiului interior este unul din punctele forte ale modelului, şi asta pentru că aici se pot simţi confortabil pasagerii de orice înălţime, chiar şi cei care depăşesc 1.90 m.



Poziţia la volan este una confortabilă şi bine fixată. Ca şi în cazul altor modele din acest segment, coloana de direcţie poate fi reglată doar pe înălţime, nu şi pe adâncime. Din păcate, versiunea de bază nu dispune de o cotieră centrală, astfel încât veţi fi nevoit să ţineţi ambele mâini pe volan întotdeauna, chiar şi la distanţe ceva mai lungi. Şi e păcat, pentru că Chevrolet Cruze oferă un confort la rulare neaşteptat de mare anume la trasee extra-urbane. Prin urmare, sfatul nostru este să optaţi neapărat pentru prezenţa cotierei!



Da, un model bugetar asemeni lui Cruze pare să fie creat mai mult pentru mediul urban şi distanţe extra-urbane relativ scurte. Totuşi, suspensia maşinii are o setare foarte potrivită pentru drumurile autohtone, astfel încât te copleşteşte prin naturaleţea cu care rulează maşina la traseu deschis. Cruze absoarde cu bine denivelările şi te face să te simţi relaxat în interior, dorindu-ţi călătorii pe distanţe mari. Îmi amintesc aici de un clip video mai puţin cunoscut al lui Will Smith, numit „Just Crusin’”, unde acesta conduce agale prin New York la volanul unui Aston Martin DB7 Volante. Ei bine, calităţile lui DB7 sub incomparabile cu cele ale lui Cruze, însă hatchback-ul te predispune la un condus lejer şi confortabil, cu un feedback firesc obţinut de la maşină.



Pe de altă parte, nici motorul de sub capotă nu e prevăzut pentru senzaţii dinamice prea surprinzătoare. Vorbim de un propulsor aspirat natural, de 1.6 litri, care dezvoltă 124 CP şi 154 Nm. Transmisia manuală cu 5 trepte e bine etajată, astfel încât treapta a 5-a oferă un diapazon destul de larg de viteze la care se poate circula lejer, însă cuplarea treptelor are o senzaţie uşor artificală, izolată de procesul mecanic. Totuşi, dacă vă doriţi acceleraţii mai subite, e indicat să turaţi motorul peste 3,000 rpm.



Pentru pasionaţii de mai multă putere, Cruze poate fi echipat cu un motor de 1.8 litri şi 141 CP sau un propulsor turboaspirat de 1.4 litri. Cu aceste propulsoare maşina capătă un caracter mult mai agresiv.



Chevrolet Cruze are o manevrabilitate bună, datorită feedback-ului bun din volan şi suspensiei McPherson de pe puntea faţă. Totuşi, dacă Opel Astra, construit pe aceeaşi platformă, dispune de o mai bună adaptabilitate atât pentru virajele abordate în viteză, cât şi pentru rularea cu un confort sportiv, atunci Cruze a fost privat în Europa de suspensia spate cu bare Watt şi constituie o interpretare mai simplă a lucrurilor, cu un diapazon mai restrâns spre mediu al situaţiilor în care performanţele suspensiei sunt la nivel maxim.



În rezultat, Cruze devine un automobil mai accesibil şi mai raţional, axat spre necesităţi relativ obişnuite, ale celor care exploatează un automobil în limitele condiţiilor fireşti. În cazul hatchback-ului, doza suplimentară de practicism l-a transformat într-un automobil şi mai potrivit pentru familiile tinere. Nu uitaţi de cotieră şi de un sistem audio mai performant decât cel de pe versiunea de bază, şi atunci veţi obţine un automobil cu adevărat plăcut şi practic.
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (13)
dima
Chişinău
la 30 Ianuarie 2012 - 11:53
buna masinica, daca nu vii greu scriti va rog ce consum are 1.6, ma cam deranjeaza motorul ecotec!
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 30 Ianuarie 2012 - 16:21
Mda intodeauna mi-a placut acets amsina,e formidabila si nu scumpa,dar am auzit ca e cam periculos sa cumperi Chevrolet dar nustiu nu pot sa spun in privinta la ast animic inca. Oricum sa am acesti beni o procur...
0
0
constantin
Bălţi, Moldova
la 30 Ianuarie 2012 - 18:30
Nu prea imi place marca Chevrolet,dar Cruze e foarte dragut, din punctul meu de vedere face atit cit e pretzul lui.Arata bine atit din exterior cit si in habitaclu.Referitor la cotiera este foarte bine recomendat,sa fie.M-am deprins intra-tit de mult cu ea,incit nu as putea sa conduc fara cotiera.Ma alatur la sfatul sus mentionat daca va procurati automobil sa optati unul cu cotiera.
0
0
constantin
Bălţi, Moldova
la 30 Ianuarie 2012 - 18:36
dima
Ce poti spune negativ referitor la motorul ecotec?Am auzit foarte des ca e unul rau,consuma mult ulei,nu e fiabil.Poate mai are puncte negative.
0
0
dima
Chişinău
la 30 Ianuarie 2012 - 21:13
constantin asta stiu si eu, si e destul pentru un motor cele mentionate de tine, ca sa fie un motor rau:)))))
0
0
Mihail
Chişinău
la 30 Ianuarie 2012 - 22:56
sunt modele americoase la care placerea astupa ura pe care o am fata de aceasta politica.... dar nu si acesta..... e bun dar nu leasi da banii lor... tat la europeni/asitici si punct.... :)

poate ca si astai o boala ....miam luat nokia in loc de iphone tot din motive plitice....(stiu ca nui chiar normal da astai boala mea_)
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 30 Ianuarie 2012 - 23:07
Mihai tu cind procuri ceva te gindesti la politica sau la calitate?
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 31 Ianuarie 2012 - 12:06
Mie de exemplu mii totuna ce tara fabruca una sau alta, principalul sa-mi konvina pretul, aspectul, functionalitatea...

De Cruze pot spune ca e mai placut okiului in varianta Hatchback, la sedan un minus in aspectul exterior il au stopurile care dupa parerea mea, kind va veni vremea facelift-ului sa fie redesenate...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 31 Ianuarie 2012 - 12:08
P.S. Referitor la commentul de mai sus, inafara de "made in china". :))
0
0
Mihail
Chişinău
la 2 Februarie 2012 - 18:27
VB_1One ia nu grai tu prostii de kitaioji! ca ei la momentu de fata fac apsolut tot... in europa toate iphonurile sunt made in china ....
da cei trept originale de la producator,,,, si asa majoritatea produselor....
0
0
petro
Chişinău
la 2 Februarie 2012 - 22:48
sedanul,dupa parerea mea este mai reusit...
0
0
Sorin Toderita
Chişinău
la 12 Februarie 2012 - 19:19
am facut test drive la sedan, in general nu e rea dar... cel mai deranjant mi sa parut scaunul cit am incercat sa ma fac comod dar in zadar. asistentul intruna imi reprosa cind incercam sa fac viraje mai indraznete pentru a vedea cit de bine lucreaza suspensia, mi sa parut ca si lui ii era frica de eventuale defectiuni, pina la 3000rpm masina nu are putere cu toate ca motorul 1.8 ar trebui sa o faca. la banii lui poti cumpara un japonez care cistiga si in spatiu si in dinamica. Puncte forte, se vede clar ca sa lucrat mult la design mai ales la interior dar si aici au concurenti puternici de exemplu hynday sau kia. Vinzarile mari cred eu sunt doar rezultatul muncii marchetologilor, intradevar au avut spoturi puternice.
0
0
Iurie
Chişinău
la 26 Februarie 2012 - 22:19
Pretul e exagerat pentru acest model si cred eu ca-si capata cumparatorii doar prin aspect...calitatea interiorului e f/proasta in comparatie cu alti concurenti la asa pret... e lenesa...motorul galagios., izolare slaba atit la motor cit si la caroserie...in spate e comod doar pentru copii...suspensia e f/dura si functioneaza straniu...iarna cei din spate ingheata mai ales picioarele...deoarece incalzire pentru ei nu e prevazuta...e mai putin spatioasa si mai putin comfortabila ca loganul desi pretul e dublu...cu siguranta nu-si merita banii...
1
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!
Get Adobe Flash player