Comparativul sedanurilor de talie medie: Volkswagen Passat vs Skoda Superb vs Toyota Avensis vs Opel Insignia
11 Iulie 2012
Pentru mulţi dintre noi sedanul de clasă medie reprezintă tiparul ideal de automobil al unei familii în care soţii sunt suficient de tineri cât să le placă siluetele dinamice, dar şi suficient de maturi cât să se „coacă” pentru un vehicul mai larg. E altceva că uneori, din lipsă de buget, optăm pentru
sedanuri mai compacte, sau la acelaşi buget ne fac cu ochiul SUV-urile compacte, dar, totuşi, sedanul de talie medie reprezintă maşina achiziţionată de o familie care a reuşit să-şi afirme cu succes statutul social şi profesional şi poate duce o viaţă stabilă de clasă de mijloc sănătoasă.
Noi vom încerca să aflăm astăzi care sunt cele mai tentante sedanuri de talie medie de pe piaţa noastră, ce oferă fiecare din ele şi care sunt principalele avantaje cu care fiecare din ele încearcă să-şi cucerească viitorii proprietari. Avem la test sedanuri care nu atentează direct la
segmentul premium, deşi în dotări maxime fiecare din ele ar putea rivaliza serios cu modele consacrate din vârful premium. Noi ne-am dorit sedanuri care pun accent pe aspecte practice şi raţionale, cu preţuri care pornesc de la sub 20,000 Euro şi ajung la maxim 25-26 mii în dotări generoase.

Din nou, modelele vor fi supuse unul examen dur, pe baza criteriilor raţionale. Şi de această dată, ţinem să vă sugerăm, însă, că dacă pentru Dvs. nu sunt cu adevărat imporante toate criteriile incluse în analiza noastră faceţi deducţiile corespunzătoare pe baza a ceea ce contează cu adevărat
pentru Dvs. şi familia Dvs. Să dăm, deci, start examenului nostru!

Scurtă prezentare

Toate modelele din test vin cu motoare apropiate ca putere, cu o variaţie de doar 20 CP de la cel mai puţin puternic până la cel mai dinamic motor. Astfel, puterea propulsoarelor din test variază între 140 CP şi 160 CP. Trei din patru propulsoare sunt turboaspirate şi doar unul e aspirat natural. Trei dintre modele sunt cuplate la transmisii automate, însă cel de-al patrulea nu dispune de cutie de viteze automată în combinaţie cu propulsorul din test, prin
urmare am acceptat să participe la test cu o transmisie manuală în 6 trepte.

Începem cu modelul care domină acest segment în Moldova – Skoda Superb. Exemplarul din testul nostru are sub capotă un motor turboaspirat 1.8 TSI de 160 CP, cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj DSG. Lista de dotări e aproape maximă, mai sus de atât fiind posibilă doar ediţia de vârf Laurin&Klement.

Exact acelaşi motor şi aceeaşi transmisie se ascunde şi după caroseria lui Volkswagen Passat – cel mai proaspăt model din testul nostru,
care abia de un an şi-a început cariera pe piaţa noastră. Din nou, nivelul de dotare de la bord este unul foarte generos.

Un alt model foarte apreciat în acest segment de publicul ţării noastre este Toyota Avensis, care este prezent în versiunea sa de după facelift-ul de acum jumătate de an. Sub capota sa e prezent un motor aspirat natural, de 1.8 litri, care dezvoltă 147 CP. Propulsorul e cuplat la o transmisie automată cu raport continuu variabil. Dotarea maşinii din test e mult mai modestă, însă şi Avensis dispune în lista de opţionale de dotări similare concurenţilor.
În dotare mai modestă vine şi Opel Insignia, unicul model din test, sub capota căruia nu este amplasat un motor de 1.8 litri. Opel a montat un propulsor de 1.4 litri turbo, capabil să dezvolte 140 CP, transmişi roţilor faţă de o transmisie manuală în 6 trepte.
Design exterior şi prezenţă

Actuala generaţie Toyota Avensis a debutat în 2008 cu un design mult mai îndrăzneţ decât predecesoarea sa. Îndrăzneţ nu înseamnă întotdeauna de succes, însă, iar faceliftul de la mijloc de carieră a mai armonizat o mare parte din formele şi liniile excesive ale modelului. Nouă ne place designul lui Avensis, mai ales cel de după facelift, dar ştim şi cât de controversată poate fi această atitudine.

Pe o linie de design mult mai clasică a mers Opel, atunci când a prezentat, în vara lui 2008, Insignia. Modelul revoluţiona marca germană, toate modelele de atunci şi până astăzi aducând evoluţii grandioase în raport cu predecesorii săi. Iar revoluţia adusă de Insignia se referă atât la design, cât şi la calitatea materialelor, asamblării sau rulării. După cum spuneam, însă, designul Insigniei face uz masiv de ingrediente clasice, înglobându-le într-o formă conservatoare şi elegantă.

Skoda a mers pe aceiaşi paşi la începutul anului 2008, atunci a prezentat Superb-ul. Linii clasice, uşor retro chiar, înglobate într-o maşină extra-lungă, cu tentă de limuzină, care îşi propune să cucerească imediat nostalgicii sedanurilor mari şi confortabile de altă dată. Mai ales că Superb e cel mai lung model din test. Totuşi, şi Insignia nu are decât cu 1 cm mai puţin, iar asta te face să înţelegi efectul vizual de maşină lungă este obţinut de Superb printr-o siluetă suplă, cu accent pe lungimea habitaclului.

Volkswagen a aplicat reţeta sobrietăţii germane în designul noii generaţii Passat. Poate prea sobru, vor zice unii. Însă chiar şi aşa, modelului îi reuşeşte să emane prospeţime şi un statut înalt. Designul lui Passat nu naşte controverse. Fie îţi place, fie nu te atinge deloc la inimă, însă nu poţi spune că modelul nu ar avea gust estetic.

Dinamică motor

Vă aşteptaţi probabil să zicem că motoarele turboaspirate tronează la capacităţi dinamice. Şi aveţi probabil dreptate. Dar nu înainte de a vorbi despre formidabilul propulsor al lui Avensis.

Chiar dacă nu a fost creat să impresioneze prin impusluri de putere, sub capota sedanului japonez e montată o bijuterie de propulsor excelent de bine echilibrat şi excelent de silenţios în operare. Elasticitatea acestuia e de asemenea foarte bună, deşi regimul eco al transmisiei îi temperează capacităţile în regim de condus normal. Totuşi, la o apăsare mai puternică a acceleraţiei, se simte uşurinţa cu care motorul respiră, datorită sistemul de gestiune variabilă a valvelor Valvematic şi chiar fără
turbină motorul reuşeşte să livreze 147 CP la turaţii înalte. De fapt, propulsorul de 1.8 litri de sub capota lui Avensis are un randament într-atât de bun, încât următorul în ierarhie, cel de 2.0 litri, dezvoltă cu doar 5 CP mai mult şi astfel, nu prea îşi merită investiţia. Noi credem că anume motorul de 1.8 litri e cea mai potrivită opţiune pentru Avensis, iar dacă Dvs. sunteţi
familistul mai mult raţional decât înnebunit după accelerări sportive, atunci asta ar trebui să fie alegerea Dvs.
Cei 140 CP ai Insigniei par a fi mai modeşti decât performanţa propulsorului lui Avensis şi datele tehnice oficiale de acceleraţie confirmă această presupunere. Însă motorul lui Insignia impresionează prin două aspecte cheie, unul din care e absolut neaşteptat, dacă e să ne gândim că avem o cilindree de doar 1.4 litri. Elasticitatea motorului. Asta e cel mai impresionant lucru pe care îl descoperi la volanul lui Insignia. În regim de condus lejer de traseu, Insignia poate urca pantele cu uşurinţă şi în treapta a 6-a, cu vreo 1,500 rpm, fără a da semne de insuficienţă de putere. Apăsările rapizi ale acceleratorului denotă un turbolag minim, iar odată inclusă, turbina asigură livrarea unei puteri brute, mecanice, plăcute.
Cei 160 CP, prezenţi atât sub capota lui Superb, cât şi sub cea a lui Passat, au un comportament uşor diferit, chiar dacă vorbim, teoretic, de acelaşi propulsor. La acceleraţii maxime, mai ales dacă îl asculţi din exterior, motorul lui Superb scoate un sunet plăcut de aspirare forţată, generată de turbină. Sunetul lui Passat este ceva mai elevat şi mai mascat de efecte secundare, însă se focusează spre gestionarea performanţei.

E interesant să observăm o altă diferenţă dintre cele două modele. Superb e cu 7 cm mai lung decât Passat şi, cu acelaşi motor şi aceeaşi transmisie, ne aşteptăm să accelereze mai lent decât Passat, din cauză că intuim o posibilă greutate
mai mare a maşinii. În realitate, însă, cele două maşini sunt aproape identice în numărul de kilograme la gol – 1,394 kg pentru Superb faţă de 1,379 kg pentru Passat – şi Superbul e cu 0.3 secunde mai rapid în accelerarea de la 0 la 100 km/h. De ce o maşină cu 15 kg mai grea şi cu 7 cm mai lungă accelerează mai rapid decât cealaltă, dacă ambele au aceeaşi putere, vă veţi întreba probabil?
Răspunsul se află în curba cuplului şi a puterii celor două motoare. Da, chiar dacă sunt, de facto, identice, propulsoarele lui Superb şi a lui Passat au setări uşor diferite. Puterea maximă de 160 CP se realizează între 5,000 şi 6,200 rpm în cazul lui Passat şi între 4,500 şi 6,200 rpm în cazul lui Superb, iar cuplul maxim de 250 Nm e disponibil între 1,500 şi 4,200 rpm în cazul lui Passat şi între 1,500 şi 4,500 rpm în cazul lui Superb. Deci, ceva mai multă dinamică pentru motorul lui
Superb. Însă, acceleraţiile la maxim ne demonstrează că Passat-ul reuşeşte să transfere puterea maximă pe asfalt ceva mai bine, evitând să piardă timp în derapaje prea lungi.
Dinamică operare transmisie

Despre transmisia manuală a lui Insignia putem să spunem doar că e foarte precisă în cuplare şi bine etajată, primele patru trepte favorizând accelerările rapizi, în timp ce ultimele două trepte favorizează un condus eficient de croazieră.

Să vedem, însă, cât de rapide în operare sunt transmisiile automate ale celorlalte trei modele din test. Transmisia lui Avensis e una cu raport continuu variabil şi reacţionează bine la schimbările de regim de condus, atât timp cât nu se vrea comportament extrem. În mare parte, aceasta e focusată spre a asigura eficienţa maximă a maşinii, şi mai puţin spre condus ultra-sportiv. Pentru a avea parte de parametri dinamici buni, se poate acţiona regimul Sport, ceea ce
garantează o mai mare focusare a transmisiei spre performanţă, dar nu se merge nici aici până la extrem. Avantajul transmisie cu raport continuu variabil e lipsa absolută a oricăror şocuri.

Mai capabile de reacţii rapizi în accele-
raţii extreme sunt transmisiile lui Skoda
Superb şi Volkswagen Passat, care
dispun de dublu ambreiaj, datorită
căruia schimbarea treptelor are loc
fără cele mai mici şocuri. Având ambe-
le 7 trepte, aceste transmisii asigură şi
o bună eficienţă a motoarelor la condus
lejer, însă, la apăsări puternice de accelerator, turbina va uita de eficienţă şi se va focusa doar spre performanţă.

Feedback direcţie

Tot mai multe modele noi vin cu direcţie asistată electric. E şi cazul
tuturor celor patru modele din test. Iar producătorii reuşesc să perfecţioneze tot mai mult aceste sisteme de asistare, astfel încât să se asigure un feedback tot mai bun în volan.

Dintre toate modelele din test, Skoda Superb are direcţia cea mai focusată
spre uşurinţă în viraje şi confort, neglijând oarecum eventuale preferinţe sportive ale celui de la volan. Totuşi, identitatea de maşină lungă, confortabilă şi relaxantă a lui Superb îi adevereşte această setare a volanului.

Ceva mai informativă e direcţia lui
Toyota Avensis, care virează de asemenea uşor, însă manifestă mai multă informativitate pentru şofer. Passat-ul mai perfecţionează uşor această senzaţie cu un plus mic de informativitate şi cu o mai mare rigiditate, iar Insignia vine cu cea mai informativă şi mai sportivă direcţie.
Manevrabilitate în viraje

Superb are o ţinută de drum foarte bună pe austrăzi şi drumuri cu viraje moderate. Atunci, însă, când se îmginge abordarea virajelor până la extrem, intră în rol legile fizicii, care rezidă din ampatamentul foarte lung raportat la ecartamentul scurt al
automobilului şi care fac partea poste-
rioară a maşinii să întârzie în a asculta
de traiectoria impusă de direcţie. O
suspensie spate cu o arhitectură mai
complexă ar fi putut minimiza acest
efect, însă cehii au optat pentru o
suspensie mai practică şi mai
accesibilă în producţie, cu o arhitectu-
ră similară celei de pe actuala Octavia.
Suspensia lui Toyota Avensis are o bună capacitate de a absorbi denivelările carosabilului, ceea ce, în condiţiile drumurilor autohtone, îi conferă un avantaj practic în exploatare. Totuşi, la abordarea în mare viteză a virajelor, Avensis va manifesta o tendinţă vizibilă de
subvirare, cu o manevrabilitate mai moderată. Din nou ne convingem că Avensis e modelul oamenilor mai practici, care se mulţumesc cu o sportivitate moderată, în schimb câştigă la adaptabilitatea maşinii faţă de condiţiile de exploatare ale ţării noastre.
Opel Insignia şi Volkswagen Passat, pe de altă parte, au o poziţie mult mai fixă pe carosabil, iar proporţionarea reuşită, în tandem cu suspensiile
spate multi-link reuşesc să le asigure celor două modele o manevrabilitate foarte bună chiar şi în virajele strânse, abordate cu viteză.
Confort la rulare

Confortul la bordul unui sedan de talie medie trebuie să fie unul foarte bun, iar modele din test adeveresc aceste aşteptări. Cu oricare din modelele din test se poate călători pe distanţe foarte lungi într-o ambianţă plăcută, chiar dacă la bord se vor afla 4 pasageri.

Pe un drum bun, ocupanţii de la bordul lui Passat vor fi cuprinşi de relaxare şi savurarea călătoriei. Însă, pe un drum cu denivelări, mai ales dacă acestea sunt mici şi dese, suspensia spate a maşinii produce un sunet neplăcut la trecerea acestora, fapt care taie din plăcerea călătoriilor.
În cazul lui Superb, suspensia mai simplă în construcţie se dovedeşte a fi mai eficientă în asigurarea unui nivel demn de confort pe carosabilul autohton şi rămâne la un nivel demn atunci când maşina rulează pe drum bun. Suspensia lui Superb este focusată spre a asigura un curs mai domol şi izolează mai bine şi textura asfaltului de senzaţiile din habitaclu.

Opel Insignia încearcă să îmbine atât caracteristici sportive, cât şi confort bun la bord şi capacitate bună de absrobţie. Totuşi, gropile mai accentuate din asfatul autohton sunt abordate mai dureros de Insignia. În schimb, sedanul Opel are o ţinută de
drum impecabilă pe un drum cu adevărat bun, chiar şi la viteze foarte mari.

Suspensia lui Avensis face faţă cel mai firesc denivelărilor din ţara noastră, fără a da impresia unor forţări peste media normală a maşinii. Avensis se împacă bine cu drumurile imperfecte, iar nouă această caracteristică ne place extrem de mult. Chiar dacă maşina nu este la fel de „moale” precum Superbul, capacitatea suspensiei de a absorbi eficient energia şocurilor de carosabil o avantajează în obţinerea unui confort înalt şi, mai ales, dă senzaţia unei excelente durabilităţi în timp.
Izolare fonică

Dacă v-aţi aşteptat să blamăm unicul model japonez din test pentru izolare fonică mai slabă, aflaţi că nu o vom face. Avensis-ul are un concept mult mai apropiat de preferinţele europenilor, fiind dezvoltat să placă mai ales acestora. Modelul japonez
este chiar şi asamblat în Europa, la uzina Toyota din Marea Britanie. Iar în condusul real, Avensis manifestă un nivel cu adevărat bun de izolare fonică, deşi nu vorbim de echivalente cu ale unor mărci premium. Skoda Superb are un nivel comparabil de antifonare,
confortul acustic fiind destul de bun la bord. Volkswagen ar câştiga detaşat pe drumuri bune, însă lasă zgomote la interior pe drumuri rele. Opel Insignia aduce un oarecare plus de linişte la bord, fapt pentru care primeşte un avantaj în faţa concurenţilor.
Design interior / ergonomie

Fiind orientate spre un public ceva mai matur, toate cele patru sedanuri vin cu un design simetric şi elegant la interior.

Toyota Avensis respectă această tendinţă clasică şi oferă o bună ergonomie, cu comenzi poziţionate intuitiv. Totuşi, la bordul lui Avensis se mai întâlnesc anacronisme precum display-urile gri monocrome, cu afişaj negru. Ambianţa la bordul lui Superb e deosebit de plăcută, fiind amplificată de un design foarte reuşit. Simetrie fără excese, plăcută ochiului, care dă maşinii o alură matură. Iar ergonomia Skodei e, ca întotdeauna, excelentă.

Un design plăcut, simetric, dar cu un aer ceva mai hi-tech, vine la bordul Insigniei. Consola centrală abundă în butoane cu tot felul de funcţii, dar chiar şi aşa, acestea sunt inteligent poziţionate şi ergonomia rămâne la un bun nivel. Passat-ul aduce interiorul cel mai sobru şi maturizat, care, deşi nu s-a schimbat foarte mult în comparaţie cu generaţia precedentă, rămâne a fi plăcut şi elegant.

Afişajele cadranelor de bord sunt plăcute la toate cele patru modele. Sistemele media sunt intuitive, iar ergonomia bună în toate cele patru cazuri. În mod evident, sistemele opţionale de la bordul lui Passat şi Superb, cu display touchscreen, sunt cele mai plăcute în afişaj şi operare.

Calitate materiale interior

În cazul lui Opel Insignia şi Skoda Superb, calitatea materialelor variază mult prea mult în funcţie de nivelul de echipare – în dotările de bază materialele textile pot fi mai puţin calitative, în timp ce la dotările de vârf calitatea o echivalează pe cea a modelelor premium consacrate.

Tapiţeria de piele, din dotarea maximă a lui Superb, e una foarte plăcută, iar ambianţa unui Superb dotat generos pare să concureze îndrăzneţ cu sedanurile triadei germane. Plasticul însă, chiar şi în dotarea maximă, nu denotă aceeaşi calitate înaltă şi pare firav la atingere, mai ales cel de pe tunelul central.

Avensis, pe de altă parte, vine cu un plastic mai dur, dar reliefat şi capabil să reziste bine la exploatare intensă în timp. Componentele bordului sunt îmbinate cu precizie şi poţi fi sigur că nu te vei plânge de lipsa calităţii nici peste 150,000 km.

Insignia denotă de asemenea materiale foarte bune, cu un plastic durabil, lucrat cu o excelentă precizie. Din nou, componentele interiorului sunt asamblate fără cele mai mici rateuri şi asta se simte chiar şi în dotările mai modeste.

Calitatea cea mai bună a materialelor o întâlnim la bordul lui Passat, unde bordul este moale la atingere în toate nivelele de echipare, iar precizia de asamblare – una excelentă. În dotarea testată de noi, această precizie e confirmată de modul în care inserţiile masive de lemn sunt îmbinate pe bord cu celelalte materiale. Există şi aici însă o mică ciudăţenie – partea superioară a bordului are materiale
preluate din segmentul premium, în timp ce partea inferioară contrastează cu un plastic mult mai dur. Însă, per total, senzaţia calităţii înalte domină.

Spaţiu/confort pasageri faţă

Ei bine, spaţiul enorm din habitaclul lui Superb îi avantajează pe toţi ocupanţii de la bord, inclusiv cei din faţă. Poziţia de condus e foarte relaxantă, ca într-o adevărată limuzină de talie mare. Şi scaunele sunt profilate reuşit, favorizând confortul. Pentru cei care pun accent prioritar pe confort şi spaţu, Superb e cu siguranţă modelul cel mai indicat din cele patru.

La bordul lui Passat confortul e de asemenea prezent într-o doză foarte bună, însă poziţia în scaun e ceva mai rigidă, cu tentă mai sportivă. Modelul te predispune la mai mult dinamism, ceea ce îi va inspira pe amatorii de condus mai dinamic.

O poziţie similară o aduce şi Insignia. Confortabilă şi relaxantă atunci când vrei să conduci lejer, dar parcă niciodată detaşată complet de condusul sportiv. Atât la Passat, cât şi la Insignia, scaunele faţă au un suport lateral foarte bun.

Toyota Avensis oferă spaţiu generos pentru ocupanţiilor locurilor faţă, însă nu excelează la suportul lateral asigurat de scaunele de aici. Totuşi, suspensia bună şi informativitatea direcţiei oferă senzaţii plăcute de condus.

Spaţiu/confort pasageri spate

La acest capitol Opel Insignia oferă cel mai modest spaţiu pentru pasagerii spate, mai ales pe înălţime. Această situaţie e cauzată de linia fluidă a plafonului, apropiată de cea a unui coupe. Din nou, avem un caz în care designul dinamic şi plăcut îşi ia tributul din contul pasagerilor banchetei spate. Cei care au până la 1.75-1.80 metri se vor descurca, însă cei mai înalţi de
atât şi-ar putea dori ceva mai mult
loc.

Toyota Avensis oferă ceva mai mult
spaţiu pentru ocupanţii locurilor spate.
Avensis vine cu o banchetă de grosime generoasă, menită să asigure
confortul, însă pasagerii înalţi ajung
exact până spre plafon.

Passat, are mai puţin spaţiu pe înălţime la prima vedere, însă compensează cu o banchetă de grosime mai mică şi mai profilată, fapt care oferă în final cam acelaşi spaţiu util pentru ocupanţii de aici.
La toate cele trei modele unghiul de
înclinare a banchetei e atent ales,
astfel încât să se poată călători fără
a obosi pe distanţe lungi. Dacă
Insignia şi Passat oferă guri de
aerisire dedicate pasagerilor spate,
atunci Avensis nu o face, din
păcate.

Skoda Superb, însă, este liderul
absolut la spaţiul şi confortul oferit
pasagerilor spate. Aici există într-atât
de mult loc, încât Superb îl depăşeşte
la acest capitol pe Mercedes-Benz
E-Class şi îl echivalează pe S-Class. Trebuie să recunoaştem că
cehii au procedat foarte inteligent
atunci când au conceput actualul
Superb, or, spaţiul şi confortul
atât de generos, oferit pasagerilor
spate, poate fi unul din
elementele-cheie în convingerea
unui cumpărător, mai ales dacă
acesta este un familist.

Bancheta lui Superb este profilată
reuşit, iar pasagerii de aici dispun şi
ei de guri de climatizare separate,
fapt care le va fortifica senzaţia de
confort deosebit la bord. Prin urmare,
Superb primeşte nota maximă la acest
capitol.
Practicalitate portbagaj

Opel Insignia şi Toyota Avensis au
volumuri aproape egale ale
portbagajelor, de 500 şi 509 litri, însă
Avensis are un avantaj datorită
deschiderii mai practice, care facilitează obiectele mai voluminoase.
Passat are şi el o formă practică, rectangulară a portbagajului, şi mai şi oferă cu 60 litri în plus volum. Skoda Superb, deşi oferă acelaşi volum de 565 litri ca şi Passat-ul, învinge la practicalitate datorită sistemului TwinDoor, care face posibilă deschiderea uşii portbagajului în două
moduri – ca în cazul unui sedan
obişnuit, sau cu tot cu lunetă, ca în
cazul unui hatchback. Această inovaţie
îl ajută pe Superb să fie deosebit de util
atunci când se doreşte încărcarea
unor obiecte voluminoase,
recomandându-l ca maşină practică
de familie.
Consum

Oficial, cifra cea mai mică de consum este atinsă de motorul de 1.4 litri turbo al lui Opel Insignia. Totuşi, ca întotdeauna, combinaţia motor mic plus maşină de talie generoasă
înseamnă că turbina va fi pusă mult mai des în funcţiune, iar cifra consumului real va fi ceva mai departe de datele omologate oficial. Şi în testul nostru Opel Insignia s-a poziţionat pe locul 2 la eficienţă în consum, ajutat de elasticitatea bună a motorului.

Motoarele turboaspirate de sub capota lui Skoda Superb şi VW Passat pot fi destul de eficiente la un condus domol, însă, din nou, atunci când se apasă acceleratorul mai dinamic, consumul urcă fără jenă.
Campionul absolut la eficienţă, dintre cele patru modele din test, s-a dovedit a fi, însă, Toyota Avensis. Oficial, în regim extra-urban, Avensis ar trebui să consume 5.5 litri/100 km, iar în regim mixt – 7.1 litri/100 km. Pe un traseu extra-urban de aproximativ 30 km, însă, noi am pus la încercare de trafic real consumul sedanului japonez şi am rămas absolut fascinaţi. Am reuşit să obţinem un consum de 3.8 litri/100 km, iar după traversarea unei localităţi rurale de la sfârşitul traseului, consumul mediu total s-a oprit la valoarea de 4.1 litri/100 km! Şi vorbim de condus pe drum public, cu puţină străduinţă de a eficientiza maniera de condus, nu de vreun maraton fanatic.
Cu un astfel de consum al lui Avensis, e logic să ne întrebăm, la ce bun am mai opta pentru un diesel sau pentru un hibrid, dacă un sedan în toată legea poate fi atât de eficient! Explicaţia vine din tehnologia genială a japonezilor de
gestiune a valvelor motorului, care îi permite motorul să „respire” întotdeauna cu maximă eficienţă, la care se mai adaugă şi o transmisie care gestionează foarte bine turaţiile şi cuplul motorului, astfel încât să îl
menţină într-o planjă eficientă. Iată şi recompensa preţioasă pe care o primeşte proprietarul pentru dinamismul mai puţin pronunţat al maşinii – o eficienţă incredibilă. Notă maximă pentru Avensis!
Preţ de achiziţie

Vom lua în calcul, ca de obicei, motorizările prezente în test, dar vom exclude dotările opţionale pentru o mai mare obiectivitate. Analizăm, deci, aceleaşi motoare, cu aceleaşi transmisii, dar fără alte opţionale.

Deoarece are o cilindree mai mică şi transmisie automată, e firesc să descoperim că Opel Insignia are cel mai accesibil preţ de start dintre exemplarele testate de noi. Modelul german porneşte de la 16,190 Euro. Exemplarul testat de noi costă 18,100 Euro cu tot cu opţionale (în cadrul unei promoţii valabile la data publicării poate
fi achiziţionat la 16,900 Euro). Totuşi, dacă îţi doreşti un benzinar cuplat la o transmisie automată, Insignia te impune să urci foarte mult în lista de motorizări, până la propulsorul de 2.0 litri turbo, fapt pentru care ne vedem impuşi să o penalizăm.

Cu motor de 1.8 litri şi transmisie automată, Toyota Avensis porneşte de la un preţ foarte atractiv, de 20,560 Euro, preţ echivalent cu cel al exemplarului testat de noi. Cu aceşti bani proprietarul lui Avensis primeşte faruri de ceaţă la exteiror, sistem de climatizare bizonal la interior, încălzire scaune, sistem cruise control şi comenzi pe volan pentru sistem audio.
Fiind ambele echipate extrem generos, ne aşteptam să descoperim un preţ ceva mai accesibil pentru Skoda Superb şi ceva mai piperat pentru Volkswagen Passat. Totuşi, distribuitorul Volkswagen din Moldova oferă preţuri mai accesibile pentru unele motorizări, iar 1.8 TSI se încadrează în această listă, fapt care face ca preţul Passat-ului din test să fie cu câteva sute de euro mai mic decât cel al Superb-ului! Chiar şi aşa, trebuie să recunoaştem că şi Superb-ul vine cu un preţ foarte raţional pentru ceea are de oferit maşina!
La costurile de întreţinere, descoperim noi situaţii interesante. Toate cele patru modele solicită costuri oarecum raţionale, fără a face excese în acest sens. Toate maşinile din test au un interval de service de 15,000 km, fapt care vă economiseşte bugetul destinat mentenanţei. Skoda Superb şi Toyota Avensis însumează cifre foarte apropiate la costurile pentru primii 100,000 km. Volkswagen Passat va solicita mai puţini bani pentru deservirile tehnice programate pentru primii 100,000 km, cu o diferenţă de
3,000 de lei faţă de Avensis şi 4,000 faţă de Superb.

Liderul la accesibilitatea costurilor
de întreţinere se dovedeşte a fi,
însă, Insignia, cu costuri sesizabil
mai mici. Nu trebuie să uităm, însă,
de cilindreea mai mică a motorului,
care necesită o cantitate mai mică
de ulei la fiecare schimb, şi de
transmisia manuală, schimbul de
ulei pentru care e mult mai
accesibil decât în cazul transmisiilor
automate.

Cine e câştigătorul testului?

Ajungem şi la partea în care trebuie să facem totalurile testului nostru. La o adică, nu avem un model care să piardă detaşat în faţa concurenţilor şi asta pentru că din start am ales patru cele mai bune şi mai populare modele din segment. Skoda Superb şi Toyota Avensis se situează în mod obiectiv pe poziţii relativ egale. În contextul ţării noastre, nu putem să spunem că aceste modele ar fi mai puţin bune decât ceilalţi doi concurenţi din text.
Ba dimpotrivă, anume Toyota Avensis
şi Skoda Superb sunt modelele cele
mai bine adaptate condiţiilor
autohtone de exploatare, cu carosabil
imperfect şi specific local al
preferinţelor cumpărătorilor. Un
cumpărător raţional din ţara noastră,
care nu ţine să pună accent pe
designul maşinii sau pe
manevrabilitatea foarte sportivă în
viraje, are zeci de motive să opteze
pentru un Avensis deosebit de fiabil şi
confortabil, sau pentru un Superb la fel
de confortabil şi extrem de spaţios.
Cei pentru care condusul dinamic e mai important, cei care dincolo de aspectul practic caută o mai mare precizie în viraje, un design mai elevat, o plăcere mai puritană în condus, vor privi foarte atent şi la Insignia, care se clasează pe locul doi, datorită acestor capacităţi. Platforma modelului e într-atât de bine echilibrată, încât puteţi rula pe autostrăzile germane cu peste 200 km/h şi tot să aveţi poftă să acceleraţi mai mult. Da, Insignia e cea mai fidelă condusului antrenant şi dinamic şi e maşina cumpărătorului care pune
accent pe o decizie raţională, dar nu vrea nici să renunţe la temperamentul său nebunesc.

Lui Volkswagen Passat i se pot aduce mai multe critici, că ar fi poate prea focusat spre condiţiile pur europene de exploatare, sau că ar fi schimbat prea puţine la interior, dar nu putem să nu recunoaştem că Passat reuşeşte
să-şi învingă concurenţii prin evoluţii sigure şi hotărâte la toate aspectele. Passat nu experimentează nici cu designul, nici cu spaţiul interior, şi nici
cu nimic altceva, ci perfecţionează în
ritm continuu fiecare din aceste
aspecte într-un mod poate chiar prea
conservator, dar care îl propulsează
sigur printre liderii absoluţi al
segmentului.
19
19,552
GALERIE FOTO (123 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (13)
Victor
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 12:21
* Skoda Superb aici e-n plus, in asa caz, la asa test cu masini de aceasta clasa, era mai potrivit sa fie Octavia si nu Superb. Ca intotdeauna, piataauto, mai testeaza masini din clase diferite.
P.S. Astfel era potrivit sa fie Toyota Avalon, Volkswagen Phaeton...
1
0
Igor
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 12:54
Mda... se putea lua pentru test si o Insignia mai doata... macar 1.6 turbo si salonul mai echipat... clar dezavantajata Insignia...
0
1
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 11 Iulie 2012 - 13:43
Victor: Nu-i nimic în plus la testul-drive-ul ăsta: Skoda Superb- 484 cm,Vw Passat-477cm,Toyota Avensis-470 și Opel Insignia 483, da Skoda Octavia are 457 cm... Ap ar fi corect să testeze Octavia??!!
0
0
gheorghe
Ungheni, Moldova
la 11 Iulie 2012 - 13:52
insignia cu motor de 2.0 l si 280 cp, ar fi foarte dinamica. sint dezamagit ca nu ati luat in test un motor pentru insignia cu capacitate cilindrica egala cu a concurentilor
0
0
gheorghe
Ungheni, Moldova
la 11 Iulie 2012 - 13:52
insignia cu motor de 2.0 l si 280 cp, ar fi foarte dinamica. sint dezamagit ca nu ati luat in test un motor pentru insignia cu capacitate cilindrica egala cu a concurentilor
0
0
Victor
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 14:17
Volkswagen: AvensisSuperb: diferenta 14 cm. (si tu zici ca e admisibil, corect, te inteleg de ce, judecand dupa nickname-ul tau). Octavia(456) Avensis(470): diferenta: 14 cm. Si desigur sa fi fost invers, sa inteleg...ca asa te-ai revolta(inutil) ca nu-i ok. Deduce concluzia, dupa ce schimb imaginar putin pozitiile :) .
0
0
dima
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 15:30
baieti cititi textul, este scris, sau ales modelele cele mai intrebate pe piata noastra (motorizare si complectare), testul e bun, bravo, nimeni inca in MD nu face asa testuri, insa fara ca sa citesc am stiut ca VW va fi pe primul loc, mereu in toate testele Passat iese invingator, daca sa vorbim de aceste automobile peste vro 3-4 ani apoi fiti siguri ca Avensis era in frunte datorita fiabilitatii sale superioare, Insignia raminea pe locul 2, iar Skoda si VW erau pe 3 si respectiv 4.
P.S. tot pe siteul vostru am citit despre Insignia ca in 2010 a luat primul loc ca fiind cel mai fiabi automobil din clasa sa in Europa!
0
0
dima
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 15:36
Apropo urmatorul test ar fi super sa fie intre Combo, Caddy, Doblo, Cangoo etc, fiindca observ ca tot mai multi oameni aleg acest gen de automobile!
0
0
Petru Amihalachioaie
Chişinău
la 11 Iulie 2012 - 22:18
Am primit o mare plăcere citind acest comparativ. +1 :)
0
1
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 12 Iulie 2012 - 02:50
Lipseste Renault Latitude si Hyundai i40.
0
0
Igor
London, Marea Britanie
la 12 Iulie 2012 - 23:31
Lipsesc ele mai multe, doar ca autorul le-a comparat pe cele mai populare in RM.

p.s. pentru Victor: Referitor la Skoda Octavia, ea este in clasa cu Jetta, Corolla si Astra. Superb-ul, da, e mare, frumos s.a.m.d, dar pina la "gasca" lui BMW seria 5, Mercedes E classe, Audi A6 sau Lexus GS mai are, nu mai vb de modelele de top ale acestora. Dupa parerea mea este un test destul de obiectiv. :)
1
0
gheorghe
Ungheni, Moldova
la 18 Iulie 2012 - 14:43
insignia cistiga la design, sportivitate, costuri de expluatare, fiabilitate.
0
1
Vitalie T.
Chişinău
la 7 Iunie 2013 - 15:17
Sa stiti ca acest test drive m-a convins sa imi procur Opel Insignia ! O masina cu design placut desigur poti sa alegi o alta motorizare daca asta nu iti place...si cu alte dotari ! Ma uitam pe mobile.de preturile sunt destul de bune cu o vreo 15.000 de euro iti procuri una destul de bunicica! Piata Auto ms pt testul dat!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!