Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Opel Astra Sedan
17 Septembrie 2012
Sedanurile compacte au fost întotdeauna pe placul automobiliştilor din estul Europei, dar şi dintr-o mulţime de alte zone ale lumii. Dacă europenii din centrul şi vestul continentului nu schimbă hatchback-urile compacte pe nimic în lume, atunci nouă tradiţia de acum câteva decenii ne-a implantat adânc în suflet dragostea pentru sedanuri.

Până acum vreo 2 ani, sedanurile compacte, dacă existau în gama
vreunui producător mai îndrăzneţ, nu erau decât un derivat hidos dintr-un hatchback, căruia i se tăia hayon-ul din siluetă şi i se ataşa un portbagaj, cât mai mare posibil. Astfel rezultau nişte modele disproporţionate, uneori chiar ridicole. Şi ca să vezi, în ultimii ani piaţa occidentală continentală nu poate evada dintr-o constrângere continuă de vânzări, în timp ce pieţe, precum cea a sud-estului Europei, cresc cu paşi încrezuţi. În acest context, sedanul compact, privit odinioară ca
un model creat doar pentru a bifa un capitol, a devenit acum una din cărţile principale de joc ale producătorilor în regiunile cele mai promiţătoare. E suficient să aruncăm o privire pe sedanurile compacte anunţate doar în ultimul an – Peugeot 301, Citroen C-Elysee şi chiar Skoda Rapid (deşi se într-un segment şi mai compact) – pentru a înţelege cât de aglomerat devine segmentul şi cât de mare e miza pentru acest tip de caroserie. Opel Astra Sedan nu se putea lăsa
prea mult aşteptat, mai ales
că germanii au produs
acest tip de caroserie pe
aproape toată durata istoriei
familiei Astra şi chiar Kadett.

Iat-o în faţa noastră, noua
generaţie Opel Astra Sedan.
Redacţia PiataAuto.md a
mers până în Germania
pentru un test drive în
premieră europeană cu noul
model. Am avut ocazia să
conducem atât propulsoare
pe benzină, cât şi diesel,
transmisii manuale şi
automate – toate pentru a
ne face o impresie cât mai
completă despre ceea ce
poate oferi noua Astra Sedan
viitorilor săi posesori. Să
vedem, deci, ce am
descoperit la bordul noului
model.

Design exterior şi prezenţă

Atenţia tot mai mare dată de
producători segmentului
sedanurilor compacte se
traduce prin siluete mult
mai inspirate, şi forme mult
mai reuşite. E şi cazul noii
Astra Sedan, care, deşi vine
cu o parte frontală similară familiei
Astra, are o siluetă extrem de
dinamică, care nu-ţi mai aruncă
gândurile la hatchback-ul
primar, ci te lasă să te
delectezi cu identitatea
proprie a sedanului.
Linia plafonului coboară lin spre portbagaj, într-o continuitate neîntreruptă, asemeni sedanurilor de clasă mare. Portbagajul are şi el o lungime potrivită, şi nu iese prea mult în spate în dorinţa de a asigura un volum cât mai încăpător, iar în părţile laterale continuă excelent linia aripilor şi a „umerilor”. Blocurile optice spate reuşesc să păstreze acel contur inferior suspendat, specific familiei Astra, şi în acelaşi timp să se încadreze extrem de bine în fluiditatea generală a posteriorului. Iar ultima notă de dinamism este dată de uşa portbagajului, conturată într-un mic spoiler în partea superioară, în stilul „duck tail”-urilor clasice.

De fapt, ne vedem îndreptăţiţi să recunoaştem că noul Astra Sedan este de departe unul din cele mai reuşite sedanuri compacte ca şi design, iar echipa celor de la Opel a făcut o treabă foarte inspirată atunci când a desenat formele noului model.

Şi unde mai pui că noile sedanuri compacte, cu toată atenţia sporită de care tot vorbeam mai sus, nu mai sunt chiar atât de compacte. Noul Opel Astra Sedan măsoară 4,658 mm lungime – iar asta e cam echivalent
cu cât măsurau sedanurile de talie medie până nu demult. Volkswagen Passat B5 avea o lungime cu doar 1.7 cm mai mare! Mai mult ca atât, ultima generaţie Opel Vectra era chiar mai scurtă decât actuala Astra Sedan!

Dinamică motor şi operare transmisii

Primul motor încercat de noi a fost 1.4 Turbo – un propulsor de 140 CP cu care suntem familiarizaţi de mai multă vreme, prezent şi sub capota celorlalte modele din familia Astra, dar şi pe modele precum Insignia şi Zafira Tourer. Totuşi, odată cu facelift-ul gamei Astra şi lansarea lui Astra Sedan, motorul a fost uşor modificat, primind un regim de overboost, cu ajutorul căruia îşi poate creşte pe perioade scurte, la aceelerări intense, valoarea cuplului maxim, de la 200 Nm la 220 Nm.

Pentru un prim contact, am ales o Astra Sedan dotată cu acest propulsor, cuplat la o transmisie automată. E vorba de o cutie cu 6 rapoarte, cu acţionare clasică a schimburilor de trepte. Propulsorul oferă o bună elasticitate şi la turaţii joase, dar şi reacţii foarte bune la turaţii înalte, însă transmisia automată pare să-i tempereze puţin potenţialul dinamic la schimbarea sacadată a
tempoului de condus. În linie dreaptă,
totuşi, la accelerare de la 0 la 100
km/h, transmisia automată adaugă
doar 0.1 secunde în timpul de
acceleraţie faţă de cea manuală (10.3


























faţă de 10.2 s), fapt care merită apreciat.

Numărul de 6 trepte ale transmisiei este deosebit de benefic pentru
eficienţa modelului la rularea pe
autostrăzi, la viteze mari, mai ales că
încă destul de puţine modele din
segment oferă transmisii automate cu
6 raporte. Aici Astra Sedan


























punctează reuşit în faţa concurenţilor săi.

Am ales apoi să conducem şi un diesel, cuplat, de această dată la o
transmisie manuală cu 6 rapoarte. E vorba de un propulsor 1.7 CDTI de 130 CP, cel mai puternic diesel, de altfel, disponibil pentru Astra Sedan. Partea mai puţin plăcută în momentul lansării pe piaţă a modelului este indisponibilitatea unei transmisii automate pentru motorizările diesel.

Însă transmisiile manuale ale celor de la Opel sunt atât de plăcute în operare, încât noi chiar am tinde să vă îndemnăm să optaţi pentru o transmisie manuală în cazul lui Astra
Sedan, indiferent de motorizare. Ca întotdeauna, cuplarea treptelor este deosebit de precisă, indiferent de treapta aleasă, iar etajarea rapoartelor este foarte reuşită atât pentru accelerările fără efort, cât şi pentru viteze de croazieră relaxante.

Motorul diesel este vioi, iar cuplul mai mare, de tocmai 300 Nm, în tandem cu transmisia manuală, asigură un condus chiar mai dinamic decât în cazul benzinarului turboaspirat de mai devreme. Deşi cifrele oficiale de
acceleraţie sunt ceva mai lente, în senzaţii de condus dieselul de 130 CP reacţionează mai dornic de livrare imediată a puterii. Şi unde mai pui că acesta indică un consum extra-urban de doar 4.0 litri/100 km!

Atenţie, însă, primele două motoare pe benzină din ierarhia de motorizări şi dieselul de 1.3 litri sunt cuplate la transmisii manuale cu 5 rapoarte. Cele cinci trepte sunt potrivite dacă planificaţi exploatarea maşinii la nivel local şi regional, însă dacă aveţi în gând şi călătorii de lungă distanţă, sfatul nostru este să optaţi pentru o motorizare superioară, care să permită echiparea cu o transmisie manuală cu 6 rapoarte.

Feedback direcţie

Ultimele modele Opel oferă un feedback foarte bun în condus şi mă întrebam înaintea testului dacă pentru Astra Sedan a fost păstrată aceeaşi senzaţie. Din fericire, platforma tehnică identică a întregii familii Astra a permis sedanului să ofere aceeaşi informativitate plăcută, fiind un model, condusul căruia se poate savura cu adevărat.

Traseul testului nostru drive a trecut prin cele mai diverse peisaje –
de la autostrăzi fără limită de viteză, la străzi urbane asfaltate sau pavate, şi chiar drumuri extra-urbane pline de curbe fermecătoare pentru un condus plin de inspiraţie. La viteze de până spre 160 km/h, pe autostrăzi, Astra Sedan păstrează o bună acuitate a direcţiei, care permite un condus nealertat, cu manevre efectuate lejer şi precis. În oraş, direcţia Astrei Sedan e suficient de uşoară în manevrare pentru a facilita deplasarea în spaţii restrânse şi parcarea. Pe pavaje solicitante vibraţiile nu se transmit în volan, aspect la care Astra punctează din nou în faţa concurenţilor.

Iar plăcerea cea mare vine, cu sigu-
ranţă, din condusul pe trasee cu multe
viraje. Dacă sunteţi bărbatul/şoferul
unei familii care şi-ar putea achiziţiona
un astfel de model, acest aspect este
deosebit de important, pentru că, pe
lângă un automobil practic la un preţ corect, veţi avea şansa unor experien-ţe plăcute la volan, care vă vor întări
satisfacţia alegerii.

Manevrabilitate în viraje
Atunci când vorbim de un sedan compact, încă ne aşteptăm ca acesta
să vină cu cele mai simple soluţii, inclusiv la suspensie, pentru a fi ieftin şi pentru a răspunde unor cerinţe minime de confort şi manevrabilitate. Nu mai e cazul. Timpurile s-au schimbat şi astăzi un sedan compact, care se vrea a fi de succes, nu-şi mai permite să adopte soluţii simpliste.

Opel Astra Sedan vine cu aceeaşi
suspensie spate ca şi Astra Hatch sau Sports Tourer. Adică vorbim de o bară de torsiune cu bare de stabilizare Watt Link. Prin această suspensie, Opel reuşeşte să asigure consumarea unui spaţiu moderat din volumul portbagajului, menţinerea costurilor de producţie şi exploatare la un nivel moderat, dar şi asigurarea unei bune manevrabilităţi datorită celor două bare de stabilizare masive asimetrice.

Pe puntea faţă, ca şi în cazul Astrei hatchback, e prezentă o suspensie de tip McPherson.

Atât timp cât nu se va forţa nota în manevre extreme, Astra Sedan va oferi o manevrabilitate foarte bună în viraje, asigurând calităţi cu mult superioare peste cele ale modelelor care vin cu o simplă bară de torsiune în spate.
Confort la rulare

Confortul e unul din elementele importante, căutate de clienţii sedanurilor de această talie şi Astra Sedan nu a neglijat acest aspect. Ampatamentul lung al platformei tehnice a familiei Astra, de 2,685 mm, i-a permis sedanului să aibă o ţinută de drum echilibrată, care întăreşte senzaţia de confort la rulare.

Iar atmosfera plăcută la bord este fortificată şi de suspensia plăcută a modelului, extrem de capabilă de a absorbi denivelările. Din fericire, am avut ocazia să rulăm şi prin câteva mici localităţi germane cu asfalt avariat (credeaţi că nu există, nu?), care ne-au permis o apropiere de tabloul ţării noastre, pentru a înţelege şi mai bine comportamentul noului model în peisaje departe de perfecţiune.

O dotare aproape unică în segment e dată de sistemul FlexRide – renumitul sistem de reacţii ajustabile a suspensiilor – pe care Opel nu s-a sfiit să-l facă disponibil şi pe noul Astra Sedan. Chiar dacă această dotare opţională e una din cele mai scumpe,
cei care o vor alege vor putea să-şi asigure cu adevărat confortul unui sedan de talie mare la bordul lui Astra Sedan. Regimul Tour al acestuia oferă reacţii mult mai moi a suspensiei, făcând călătoriile lejere foarte plăcute, în timp ce regimul Sport întăreşte reacţiile şi vă dă şansa unei ţinute cu adevărat sportive. Şi toate astea sunt prezente pe un sedan compact, oferit la un preţ foarte raţional!

Izolare fonică

Ei bine, dacă se vrea un preţ final accesibil al unui sedan compact, atunci izolarea fonică e, de obicei, capitolul la care se economiseşte masiv. Pentru că nu prea se vede la prima vedere şi apoi nici clienţii nu întotdeauna ţin morţiş să aleagă un model care să ofere un confort acustic de mare clasă.

Astra Sedan rămâne onest, însă, faţă de viitorii săi proprietari, şi oferă o izolare fonică aproape identică celei sesizate la bordul hatchback-ului sau break-ului. Adică foarte bună. Aici Astra Sedan nu-şi trădează câtuşi de puţin apartenenţa la calificativul de „marcă germană”. Deci, cei care vor o maşină în care să nu se facă prea auzite nici zgomotele rulării, nici cele ale curenţilor de aer, pot opta cu încredere pentru Astra Sedan. Doar motorul diesel îşi face auzit sunetul în habitaclu ceva mai intrusiv.
Design interior / ergonomie

Designul interiorului lui Astra Sedan este, mare parte, identic cu cel al întregii familii Astra. Prin urmare, descoperim acelaşi accent plăcut pe simetrie şi eleganţă.

Consola centrală, criticată de foarte mulţi pentru că ar avea prea multe butoane, nouă ne-a plăcut întotdeauna. Pentru că ne place aerul de high-tech şi maşină inteligentă, capabilă de multe. Şi ne bucurăm că lucrurile au fost păstrate intacte pe sedan, dar şi pe întreaga familie Astra de după
facelift. Pentru că „o maşină nu este un iPhone sau un iPod” – după cum ne spun încă o dată oficialii Opel, iar la bordul unei maşini chiar ai nevoie să poţi accesa unele funcţii imediat, fără a căuta prin prea multe meniuri, ori locaţia butoanelor e o chestie pe care proprietarul o deprinde după primele 1-2 mii km cel mult.

Calitate materiale interior

Vă întrebaţi, probabil, unde au economisit germanii în conceperea noului Astra Sedan, dacă au păstrat aceeaşi platformă tehnică, cu aceeaşi
suspensie, şi au mai păstrat şi o izo-lare fonică aproape identică? Adevărul e că sunt foarte puţine elementele la care Astra Sedan denotă raţionalizare de buget, iar unul din ele este calitatea materialelor folosite la interior.

Dacă pielea din dotările superioare şi materialele textile au rămas identice, atunci plasticul folosit la bord şi la căptuşeala interioară a uşilor a devenit
mai dur, cu o textură ceva mai
imperfect prelucrată. Nu e un fapt
neapărat deranjant, pentru că şi aşa
calitatea a fost menţinută în limitele
unei decenţe plăcute, dar se simte
difrenţa faţă de Astra hatchback sau
break. Totuşi, o mulţime de alte
materiale au rămas identice, precum
cele folosite la inserţii, la consola
centrală şi la tot felul de butoane şi
comenzi.
Spaţiu / confort pasageri faţă

Opel Astra a primit multe aprecieri pentru confortul oferit pasagerilor faţă, mai ales că dispunea de scaune certificate oficial de medicii din Germania, care ne asigurau că spatele are parte de cel mai bun tratament la bordul unui astfel de model. Ei bine, aceleaşi scaune au fost păstrate şi de noul Astra Sedan, prin urmare, cu un spaţiu identic oferit ocupanţilor de aici şi cu un tratament regesc oferit anatomiei, noul sedan german îşi alintă de-a dreptul călătorii.

Şi mai plăcut e că aceleaşi scaune oferă un suport lateral foarte eficient şi în cazul în care vreţi să aveţi parte de un condus mai dinamic. Prin urmare, notă maximă la acest capitol.

Spaţiu / confort pasageri spate

Bancheta spate îşi va bucura ocupanţii cu un spaţiu generos oferit genunchilor, dar şi cu un unghi de înclinare reuşit al spătarului. Şezutul generos amplifică senzaţia generală de confort, iar dacă cel de-al treilea pasager lipseşte, atunci se poate deschide o cotieră comodă, care dispune şi de suport pentru pahare.

Unicul element care lipseşte pentru confortul absolut de aici e
disponibilitatea unor
prize care ar dirija un flux
de aer direct din sistemul
de climatizare. E o lipsă
oarecum motivată din
acest segment, însă,
astfel că nu vom fi
prea critici.

Mai merită menţionat
şi spaţiul generos
pe înălţime, oferit
pasagerilor spate
de la bordul lui
Astra Sedan.
Practicism portbagaj

Chiar dacă silueta noului Astra Sedan
nu denotă un accent prea mare pus pe
volumul portbagajului, acesta
impresionează, totuşi, printr-o
arhitectură foarte practică, cu 460 litri
volum util. Mai mult ca atât, bancheta
spate dispune şi de o uşiţă care poate
fi deschisă pentru un acces uşor în
timpul rulării sau pentru a depozita
obiecte lungi, precum schiurile. În
cazul rabatării banchetei spate,
volumul util al portbagajului creşte
până la 1,010 litri.

Consum

În cazul lui Astra Sedan consumurile cele mai bune le au motoarele diesel
cu transmisie manuală, versiunea 1.3 CDTI cuplată la o transmisie cu 5 rapoarte excelând cu un consum mixt de 4.1-4.2 litri/100 km şi un consum extra-urban de 3.6-3.7 litri/100 km.

Motoarele pe benzină, atât cele aspirate natural, cât şi cele turboaspirate, au consumuri moderate în tandem cu trasmisiile manuale, însă ceva mai mari în tandem cu transmisia automată cu 6 rapoarte. Totuşi, chiar şi aşa, nici o motorizare cu transmisie automată nu depăşeşte un consum mixt de 7.2 litri/100 km, iar în cazul
transmisiilor manuale cifra maximă a consumului mixt de benzină nu depăşeşte 6.8 litri/100 km.

Preţ de achiziţie

Repezentanţii Opel ne-au comunicat chiar în Germania preţul de start al noului Opel Astra Sedan în Republica Moldova – 12,100 Euro, pentru motorizarea de 1.4 litri aspirată natural, cuplată la o transmisie manuală cu 5 rapoarte. Această motorizare e una perfectă pentru cei care pun accent pe un preţ accesibil şi vor exploata
maşina fie în scop de serviciu, fie personal, dar în arie regională.

În calitate de maşină de familie, însă, noi recomandăm o urcare în scara ierarhică a motorizărilor, spre propulsorul turboaspirat de 1.4 litri, care vine la o diferenţă raţională de preţ, însă va oferi o plăcere mult mai intensă de condus. Dacă bugetul vă permite şi bifarea unor opţionale interesante, atunci cu siguranţă vă puteţi asigura experienţe frumoase la bordul maşinii pentru mulţi ani înainte.

Cei care pun accent pe motorizări die-
sel şi eficienţă, pot opta pentru dieselul
de 1.3 litri, consumul căruia nu depăşe-
şte 5.3 litri/100 km în regim urban. Cei
dornici de mai multă putere au la ale-gere două motorizări 1.7 CDTI, una de
110 CP şi alta de 130 CP, şi, desigur,
benzinarul 1.6 litri Turbo, de 180 CP.

De fapt, partea cu adevărat impresionantă a noului Astra Sedan este disponibilitatea unui număr atât de mare de motoare pentru un sedan care se vrea compact şi accesibil. Şapte motoare diferite sunt disponibile, iar trei dintre ele pot fi cuplate şi la transmisii automate – deci în total 10 combinaţii posibile chiar din momentul lansării modelului. E o ofertă care bate nemilos în concurenţă, ori nu prea găsim alte sedanuri de această talie cu o variaţie atât de amplă în lista de motorizări.
Costuri de întreţinere

Deşi noul sedan german abia urmează să ajungă în ţara noastră pe parcursul următoarelor luni, se ştie deja că preţurile deservirilor programate vor fi aproximativ egale cu cele ale unui Astra hatchback. Prin urmare, vor fi foarte accesibile, ori Opel s-a mândit întotdeauna cu costuri de exploatare foarte moderate. Intervalul de service al modelului este de 15,000 km.
Verdict final: Opel Astra Sedan

Pentru a înţelege cu adevărat ceea ce
oferă noul Opel Astra Sedan, trebuie
să ne detaşăm de clişeul segmentării
de sedan compact, din care face parte
oficial noul model. Pentru că Astra
Sedan nu mai e deloc un automobil compact, ci un model capabil să ofere
tot ceea ce ofereau până mai ieri seda-
nurile de talie medie, atât de apreciate
în ţara noastră. Iar toate aceste bene-
ficii vin în forma unui design extrem de
reuşit şi atrăgător, asigurat de un
substrat tehnic modern şi eficient.
Deci, evoluţia din ultimii ani a acestui
segment, al sedanurilor „compacte”, şi
accentul tot mai mare asupra lor, nu
aduce decât beneficii noilor posesori.
Până la urmă, pentru un preţ raţional
posesorul obţine o maşină mai lungă,
mai elegantă, mai spaţioasă şi
echivalentă tehnic cu modelele actuale
ale mărcii.

E îmbucurător şi preţul noului Astra
Sedan pentru Moldova. Cu 12,100
Euro preţ de start anunţat, modelul va
fi o opţiune greu de neglijat, ademenind
puternic clienţii tradiţionali ai
sedanurilor compacte germane şi japoneze concurente.

Instrumente utile:

Toate motorizările Opel Astra Sedan

Comparare cu concurenţii
Opel Astra 1.4 Manual
Opel Astra Sedan 1.4 Turbo Manual
Opel Astra Sedan 1.4 Turbo Automat
Opel Astra Sedan 1.7 CDTI Manual
PiataAuto.mdIlie Toma
10
5,245
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (6)
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 17 Septembrie 2012 - 14:05
hazliu a sunat fraza: "din fericire....asfalt avariat" :)
Bucura foarte mult noua abordare a materialelor video. Poate ar fi mai bine daca in video ati include si careva poze cu intreaga masina, de altfel imaginea devine plictisitoare.

Bravo PA.
0
2
viorel ciobotaru
Bucureşti, România
la 17 Septembrie 2012 - 16:27
masina e super frumoasa,in Romania nu am vazut asa ceva si nici dealerii nu stiu mai nimic.bravo voua celor de la automoldova pentru ce face-ti !
0
0
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 18 Septembrie 2012 - 03:03
Saptamana trecuta am vazut noul i30 si noua Cee'd ...

Scuzati-mi expresia, dar as putea spune ca m-am c...t pe mine. Optiuni si confort la greu, avand in vedere un pret de bun simt. Doi concurenti in fata carora Astra nu are absolut nici o sansa.
3
1
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 18 Septembrie 2012 - 17:16
Nu de Tine depind vînzările și niciodată nu poți să știi ce va fi mai în viitor.
0
1
gheorghe
Ungheni, Moldova
la 20 Septembrie 2012 - 16:56
buna masina
0
1
Vlad
Chişinău
la 25 Septembrie 2012 - 14:26
Nu sunt fan Opel, dar masina asta arata bine. 12100 euro e un pret f. bun pentru ea, daca cu vreo 14-15 o iai complectata binisor, se merita.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!