SUV-urile devin tot mai compacte, iar tracţiunea integrală nu mai e un atribut obligatoriu pentru multe dintre acestea. Hmm... Un SUV cu tracţiune pe faţă? La ce bun să mai cumperi ditamai SUV-ul, atunci, dacă de poţi mulţumi cu un hatchback sau un wagon?

În ultima vreme, atunci când aveam la
test un SUV compact, ţineam să
testăm versiunea cu tracţiune
integrală, pentru a gusta din
capacităţile maxime ale modelului.
Astăzi, însă, inversăm abordarea şi
aducem în faţa Dvs. o Skoda Yeti
cu tracţiune pe faţă şi cel mai mic
motor disponibil – 1.2 TSI.

Suntem siguri că şi Dvs. sunteţi interesaţi de ceea ce Vă poate oferi, până la urmă, un SUV cu doar două roţi motrice şi un motoraş micuţ sub capotă, dacă tot se vrea SUV... Să vedem, deci!

Yeti design

Înainte de apariţia lui Skoda Yeti în lumea auto, numele Yeti însemna un singur lucru în mintea celor mai mulţi dintre noi – omul zăpezilor, eroul multor istorioare din copilărie. Yeti nu era însă un personaj fioros, ci mai degrabă unul inofensiv. Skoda Yeti a abordat un design care respectă această caracterizare a lui Yeti, cu

forme circulare şi siluetă jucăuşă. Yeti e antonimul designului agresiv, o maşină care spune despre tine, cel de la volan, că nu îţi prea plăcea să te baţi cu băieţii răi la şcoală.

Maşina testată de noi, în dotare Fresh, vine să adauge condimente ceva mai iuţi în designul standard, aducând un set de jante contrastante şi o culoare maro mai specială, în pas cu ultimele tendinţe din lumea maşinilor. Chiar şi aşa, Skoda Yeti rămâne o maşină

cuminte, cu aspiraţii familiste. Nimic rău, până la urmă, nu? O astfel de maşină devine foarte repede jucăria iubită a întregii familii, unde călătoriile în grup se transformă în escapade memorabile.

Interior

Cred că nu mai e un secret că Yeti împarte platforma tehnică împreună cu mai multe modele ale grupulu Volkswagen, cel mai apropiat fiind Volkswagen Tiguan. Ca şi design exterior, cele două modele nu au nimic în comun, însă esenţa tehnică e, în mare parte identică. Skoda nu s-a sfiit însă de formele rectangulare atunci când a conturat silueta lui Yeti şi, chiar dacă acestea au tăiat din aspectul dinamic al maşinii, au adăugat foarte mult la partea practică. Chiar designerii germani spun întotdeauna că maşina cea mai practică ar fi una cât mai pătrată. Iar un design reuşit e acela care reuşeşte să păstreze spaţialitatea unei cutii la interior, dar o maschează reuşit la exterior.

Cam asta se poate spune şi despre Yeti. În habitaclu descoperi foarte mult spaţiu ultil, atât pe înălţime, cât şi pe lăţime. Pasagerii din spate, neglijaţi în foarte multe SUV-uri compacte moderne, beneficiază aici de tratament fără discriminare faţă de ocupanţii locurilor faţă, având, practic, acelaşi spaţiu disponibil pe verticală şi

orizontală. Şi la spaţiul rezervat genunchilor lucrurile stau bine, astfel încât la bordul lui Yeti se poate călători plăcut şi la distanţe ceva mai mari.

Aşezat la „postul de conducere” al lui Yeti, dacă ai peste 1.80 metri înălţime, ai iniţial senzaţia că volanul are o formă mai puţin reuşită, fiind direcţionat prea mult pentru cei care îşi vor seta scaunul la înălţimea redusă pe verticală. Atunci când vrei să-l urci, acesta nu-ţi permite să vezi fără obstacole cadranele de bord. În fine, după câteva reglaje pe verticală a scaunului şi a volanului, se poate găsi şi combinaţia potrivită.

Calitatea plasticelor din habitaclu e una foarte demnă pentru preţul maşinii, dar nu vă aşteptaţi să fiţi alintat prea mult. Peste tot e calitatea exact potrivită, astfel încât să nu lase impresia de ieftin şi necorespunzător, dar nici să se ofere mai mult decât raţionalul necesar. Scăpări se observă la uşile faţă, acolo unde la exterior conturul uşilor are o linie curbă în partea inferioară. La interior acolo există un unghi drept, iar partea metalică circulară de la exterior e acoperită la interior cu un material de cauciuc, care nu se încadrează în tabloul general şi care se face observat mai ales dacă

veţi coborî complet geamurile
faţă.

În interior există şi multe spaţii de depozitare bine gândite, care fac maşina foarte comodă în exploatarea cotidiană. Cadranele de bord sunt

clare şi uşor de citit, chiar dacă cifrele vitezometrului şi ale turometrului sunt inscripţionate circular. E stilul curent Skoda, de câţiva ani buni, pe care noi îl agreăm.

Şi deoarece vorbim de o maşină care se adresează mai ales cumpărătorilor

practici şi raţionali, trebuie să menţionăm volumul foarte generos al portbagajului, ajutat de aceleaşi forme rectangulare, care îl fac practic pentru încărcarea obiectelor de dimensiuni mari.

Yeti pe asfalt

Ţinuta de drum a lui Yeti e una plăcut de agilă. Maşina virează uşor şi precis şi, în ciuda centrului de greutate mai mare, Yeti se descurcă foarte bine în curbe. Direcţia e destul de informativă, chiar dacă vorbim de o asistare electrică a acesteia.

Suspensia maşinii absoarbe reuşit denivelările asfaltului autohton, chiar şi atunci când acestea sunt mai pronunţate. Fără sunete suspecte, fără senzaţia de şocuri dureroase. Trebuie să remarcăm şi etajarea foarte reuşită a transmisiei manuale cu 6 rapoarte, care permite maşinii să folosească

folosească treptele 5 şi 6 pentru o funcţionare mai lejeră a motorului la viteze mai mari.

Motorul de sub capotă – un TSI de 1.2 litri şi 105 cai-putere – reflectă cât se poate de bine tendinţa actuală de

downsizing a industriei auto. Doar 1,197 cm cubi ar fi absolut inapţi de performanţă dacă nu ar exista turboaspirarea, care ar avea grijă de dozajul suplimentar de putere, mai ales că acest propulsor are o arhitectură de doar două valve per

cilindru. Cu pedala acceleraţiei forţată
niţel, motorul reuşeşte să-i asigure lui
Yeti un comportament dinamic demn,
însă noi suntem întotdeauna mai
reticenţi faţă de motoarele de cilindree
mică, turboaspirate, care îşi trăiesc
viaţa într-o permanentă forţare din
partea turbinei.

Yeti în offroad – sau cât de bine se descurcă un SUV cu tracţiune pe faţă pe teren accidentat

Ajungem şi la partea cea mai captivantă a testului nostru, acolo unde descoperim ce poate face un Yeti cu tracţiune pe puntea faţă în offroad.

Există un atribut foarte important al unui SUV, pe care nu-l pierzi atunci când renunţi la tracţiunea integrală: garda la sol mărită. În cazul lui Yeti, avem o gardă la sol de 180 mm, care ne dă un avantaj serios pe teren accidentat. În plus, arhitectura maşinii,

cu ampatament relativ scurt şi distanţe mici de la roţi la extremităţile maşinii, o fac şi mai capabilă de a se strecura în zone dificile de offroad. Şi pentru ca aventurile să nu lase urme dureroase, Yeti vine şi cu o zonă masivă de protecţie din plastic în partea inferioară a caroseriei, care îţi sporesc încrederea în peisajele ostile.

Nu vă lăsaţi induşi în eroare de zonele argintii din partea inferioară a barelor de protecţie, însă. Chiar dacă arată a suprafaţă metalică, avem de-a face, de fapt, cu plastic.

Prin urmare, Skoda Yeti abordează foarte bine denivelările de offroad, graţie construcţiei sale. Atât timp cât sub roţi nu există noroi sau gheaţă, lucrurile decurg predictibil şi plăcut. Pentru situaţii ceva mai dificile, Yeti este dotat cu sistem anti-derapaj, care favorizează porniri mai eficiente, astfel încât roţile faţă să nu piardă aderenţa. Cu roţi de iarnă bune, noi credem că Yeti s-ar descurca bine şi pe zăpadă, ajutat de acest sistem.

În offroad mai dur, cu unghiuri mai îndrăzneţe, acelaşi sistem anti-derapaj se poate transforma din prieten asistent în duşman, pentru că limitează turaţiile motorului exact atunci când nu ţi-o doreşti. Din fericire, pe consola centrală există un buton care poate opri acţiunea lui.

Am reuşit să identificăm, totuşi, şi o situaţie pe teren uscat în care tracţiunea pe faţă îşi dovedeşte inferioritatea faţă de una integrală în offroad. Pe o pantă foarte abruptă, am cuplat treapta unu şi am vrut să pornim. Unghiul prea mare de înclinare a maşinii nu a permis, însă, roţilor faţă să aibă suficientă aderenţă pentru a trage maşina, astfel încât acestea nu făceau nimic altceva decât să răscolească un nor imens de praf, maşina rămânând nemişcată. Acelaşi lucru făcut cu sistemul anti-derapaj decuplat nu rezolvă situaţia. Rezolvarea vine prin soluţiile simple – lăsăm maşina să se deplaseze puţin în urmă, până la o zonă cu unghi mai mic al pantei, apoi pornim lin şi ajungem cu ceva viteză la zona critică, pe care, de această dată, o depăşim cu uşurinţă cu Yeti.

Concluzie: se merită achiziţia unui SUV compact, cu tracţiune pe faţă?

Aceste situaţii de offroad
demonstrează că un Yeti cu tracţiune
integrală e, fără îndoială,
preferabil unuia cu
tracţiune faţă, dacă
planificaţi să Vă
aventuraţi
frecvent în

escapade offroad foarte serioase.
Dacă, însă, veţi exploata maşina în
condiţii urbane şi offroad fără extreme,
atunci SUV-ul compact
cu tracţiune faţă Vă va
demonstra că se poate descurca
de minune. Este un Yeti cu
tracţiune faţă mai capabil decât un
hatchback sau un wagon de
dimensiuni comparabile? Fără îndoială, da! Cu mult! Pentru ţara

noastră, cu multe denivelări de carosabil, unde garda la sol înaltă nu este doar un moft, ci o necesitate, şi unde offroad-ul este mult mai uşor de găsit decât trei kilometri de autostradă de bună calitate, soluţia unui SUV compact mai înalt şi bine protejat în zona inferioară se dovedeşte a fi foarte potrivită.

În cazul lui Yeti, argumentul final, care convinge, e preţul. Versiunea testată de noi, cu motor 1.2 TSI de 105 CP şi tracţiune pe faţă, dotată cu sistem de aer condiţionat, sistem audio cu CD-changer, jante din aliaj uşor de 17 inch şi vopsea metalizată costă 13,850 Euro. Cu un asemenea preţ, Yeti bate nemilos în cea mai mare parte a concurenţilor săi şi chiar dacă, din punct de vedere tehnic, unii din ei îi sunt superiori, preţul rămâne întotdeauna argumentul forte a lui Yeti, pentru care puţini concurenţi au un răspuns echivalent.

Instrumente utile:
Skoda Yeti 1.2 TSI 2x4 vs concurenţi

Ilie Toma