Toyota Yaris
28 Aprilie 2012
Yaris a fost multă vreme ciudatul familiei Toyota, din cauza designului întotdeauna prea diferit faţă de restul gamei, dar şi din cauza abordării mai bugetare a modelului ultra-compact.
Mai mult ca atât, generaţiile preceden-
te au mai trecut prin câteva recall-uri
nedemne, unul din ele inclusiv la coloa-
na de direcţie, iar asta l-a distanţat pe
Yaris de spiritul calităţii Toyota.
Noua generaţie, însă, vine dintr-o cu totul altă bucată de aluat. Noul Yaris nu mai are nimic comun cu predecesorii săi, decât numele care l-a făcut popular în Europa. De fapt, segmentul
hatchback-urilor ultra-compacte e unul popular mai ales pentru pe bătrânul continent, şi tocmai de asta Toyota şi-a dorit un model care să le vină europenilor ca un costum cusut la comandă.

Design

Deci, fiind clară intenţia, pe lângă inginerii europeni, la dezvoltarea modelului au participat o mulţime de
specialişti francezi şi belgieni, care l-au tot croit până a ieşit un rezultat cu adevărat admirabil. Despre noul Yaris se poate, în sfârşit, spune că este o maşină cu adevărat frumoasă, bine proporţionată şi foarte atentă la detalii. Formele sale sunt şi proeminete, cu caracter, dar şi foarte bine armonizate între ele. Fără excese, şi în acelaşi timp deloc anost. Un design cu adevărat atrăgător, care nu aduce doar funcţionalitate, ci şi emoţie.
Ne place şi modul în care au fost calculate dimensiunile uşilor, acestea fiind extinse cât de mult s-a putut spre extremităţile caroseriei. Uşile ocupanţilor faţă sunt de dimensiuni foarte generoase şi facilitează un acces imediat la bord. Însă, spre deosebirile de generaţiile interioare, acum şi pasagerii spate beneficiază de uşi mult mai largi şi mai funcţionale, iar accesul în maşină te face, în sfârşit, să simţi că eşti dorit la bordul
lui Yaris chiar şi pe bancheta spate,
deşi vorbim de un model urban ultra-
compact.

Formele blocurilor optice faţă şi spate
sunt foarte iscusit trasate, iar
caracterul părţii frontale îl dă forma
originală a grilei radiatorului.
Aici, ca şi la toate
elementele caroseriei, se face remarcată o precizie excelentă la îmbinare, care, împreună cu formele originale, îl detaşează pe Yaris de conceptul unui automobil urban accesibil şi îl duc undeva spre zona premium, unde concurează francezii de la Citroen cu modelele DS şi chiar anglo-germanii de la MINI.
De fapt, aerul european al lui Yaris e unul foarte autentic. Modelul nu doar că a fost dezvoltat cu efortul europenilor, dar este şi asamblat în Europa, la singura uzină Toyota din Franţa, în Valenciennes. Prin urmare, Yaris reuşeşte să înglobeze simplitatea şi fiabilitatea ingineriei japoneze cu iscusinţa europeană în materie de design, iar asta e, probabil, visul suprem în materie de maşini.
Interior

Habitaclul maşinii păstrează doza de originalitate a exteriorului şi aduce materiale mult mai calitative decât ale generaţiilor precedente Yaris. Bordul şi panourile interioare ale uşilor sunt executate dintr-un plastic reliefat foarte plăcut la atingere, moale chiar, care pare să fie inspirat din interiorul lui Prius. Ca şi ergonomie, interiorul lui Yaris păstrează lucrurile simple, principalele elemente fiind poziţionate în zonele-cheie, fiind şi intuitive în operare.

O mare parte din comenzile care fac ambianţa plăcută într-o maşină sunt concentrate în noul sistem media, cu un display foarte mare, al maşinii. Pe lângă redarea fidelă a muzicii, acesta mai poate afişa informaţiile stării vehicului, se poate conecta prin tehnologie Bluetooth cu telefonul celui de la volan şi dispune chiar şi de un sistem de navigare. Modul în care se aleg staţiile radio amintesc de sistemele Volkswagen, însă per total, funcţionalitatea acestui sistem te lasă impresionat. Mai mult ca atât, la cuplarea marşarierului, display-ul aceluiaşi sistem afişează imaginile video din spatele maşinii, pentru ca tu,
cel de volan, să
poţi realiza cu uşurinţă o parcare la
milimetru în cele mai înguste spaţii
urbane. Poate nu sunt cele mai noi
tehnologii, dar sunt dotări de care
dispun încă foarte puţine maşini
din acest segment. Şi tocmai
abordarea diferită a noii
generaţii, care decide să
ofere mai mult decât oferă
media industriei, şi care
decide să impresioneze mai
mult spiritul tineresc al
proprietarilor săi, îl face să pară
atât de original şi capabil să concureze
cu modele premium.

Manivela schimbătorului de viteze al transmisiei automate, cum este şi cazul automobilului testat de noi,
pare ciudat de lungă, senzaţie accentuată de diametrul subţire al mijlocului acesteia. Însă, Yaris nu vine în dotare standard cu cotieră centrală şi în mare parte mâinile se vor afla pe volan, iar înălţimea mai mare a manivelei o apropie de poziţia clasică a mâinii pe volan. De fapt, vorbind de cotieră, e păcat că aceasta nu e oferită standard, pentru că ar fi sporit mai mult ambianţa de confort la bord.
Comandată opţional, aceasta nu ocupă totuşi poziţia tunelului central, ci e fixată de scaunul şoferului, la fel ca în cazul van-urilor clasice, deci de ea se poate bucura doar cel de la volan.

O îmbunătăţire sesizabilă vine pentru pasagerii din spate, noua generaţie
Yaris reuşind să ofere mai mult spaţiu pentru aceştia şi o banchetă mai confortabilă. Deşi acest segment de automobile este în continuare folosit foarte rar pentru transportarea a mai mult de 2-3 pasageri la bord, în cazul în care doi pasageri vor ajunge pe bancheta spate a lui Yaris, aceştia vor avea parte de o călătorie demnă.
Cum se conduce noua Toyota Yaris?

Yaris este un model preponderent urban, prin urmare avantajele sale majore ar trebui să se facă remarcate în traficul de oraş. Direcţia sa, cu pinion şi cremalieră, este asistată electric, dar păstrează o foarte bună informativitate în volan, fapt care sporeşte senzaţia de agilitate a maşinii. De fapt, Yaris poate efectua o
întoarcere completă într-un diametru
de doar 9.4 metri, în timp ce
majoritatea maşinilor au nevoie de
peste 10-11 metri.

Pe puntea din faţă, Yaris vine cu o
suspensie de tip McPherson, iar pe
cea din spate e montată o suspensie
cu bară de torsiune. În cele mai multe









din cazuri, acest tip de suspensie spate este mai durabil în timp, în schimb reduce din manevrabilitatea maşinii la viteze mari. În cazul lui Yaris, s-a reuşit să se minimizeze semnificativ lipsa de manevrabilitate,
astfel încât, de cele mai multe ori, ai
senzaţia că beneficiezi de o suspensie independentă în spate. Chiar a trebuit să aruncăm o privire sub maşină, pentru a ne convinge că e vorba de o bară de torsiune montată acolo.

Per total, Yaris reuşeşte să absoarbă eficient denivelările asfaltului imperfect, fără a-i burduşi prea tare pe cei de la interior. De fapt, cunoscând modul în care rula generaţia anterioară Yaris, pot spune că noua generaţie a făcut un pas grandios în a asigura o ţinută de drum lină. La acest efect contribuie şi un ampatament generos pentru acest segment de automobile, de 2,51 metri.

Noua generaţie Toyota Yaris a debutat cu trei motoare, oferite spre alegerea clienţilor – două benzinare şi un diesel. Din păcate, diesel-ul de 1.4 litri nu e disponibil pentru regiunea noastră, deci ne rămân doar benzinarele în atenţie. Cel mai accesibil motor e renumitul propulsor în 3 cilindri, de 1.0 litri, pe care Toyota l-a montat încă începând cu anul 2005 pe modelul Aygo. Abia acum, la 6-7 distanţă, noi motoare de 3 cilindri şi un litru, au fost lansate de Volkswagen şi Ford. În fine, sub capota modelului testat de noi stă un propulsor mult mai nou
şi mai interesant – benzinarul de 1.33 litri, cu 4 cilindri în linie şi 16 valve, care a debutat acum câţiva ani pe Toyota iQ, iar apoi s-a regăsit şi pe Corolla şi Auris.

Sub capota noului Yaris, cei 99 CP livraţi de propulsor sunt mai mult decât suficienţi pentru a asigura un comportament dinamic şi plăcut la maşinii. Până la urmă, sunt, totuşi, 100 de cai-putere, pe care nu îi au multe modele din acest segment! Motorul este foarte elastic şi reacţionează cu bucurie la apăsările de pedală. Trebuie să remarcăm tandemul excelent dintre acest propulsor şi cutia de viteze automată cu raport continuu variabil,

instalată pe Yaris-ul nostru din test. Cele două angrenaje mecanice par să comunice excelent unul cu celălalt, motorul motivând transmisia să retrogradeze raportul de transmisie imediat, iar transmisia generând şi o creştere imediată a rotaţiilor. Iar în rezultat , se obţin acceleraţii imediate, operări precise, şi un condus foarte intuitiv. Singurul instrument de dozaj necesar e pedala de acceleraţie. Chiar dacă veţi oscila între reprize scurte de accelerări pronunţate şi condus constant, transmisia şi motorul se vor adapta foarte rapid pedalei de acceleraţie, şi deci intenţiilor Dvs. De fapt, mă bucur enorm de mult că japonezii au renunţat la Multi-Mode-ul
robotizat, care era o mare şi anemică bătaie de cap, şi au instalat un
variator cu adevărat perfect pentru acest motor. Pot spune că la
volanul unui nou Yaris, cu o astfel
de cutie de viteze, orice domniţă
va fi scutită de greşeli stângace
la volan, pentru că transmisia
rezolvă totul în favoarea celui de la volan şi se adaptează imediat
manierei de condus. Dacă se va dori
un regim manual de schimbare a
treptelor, transmisia dispune de 7
rapoarte predefinite, care pot fi
operate într-un regim asemănător
unei cutii de viteze manuale, prin
intermediul unor padele „+/-” montate
lângă volan!
Un alt avantaj în favoarea transmisiei automate este eficienţa mai mare a acesteia faţă de cutia de viteze manuală. Cuplată cu acelaşi motor de 1.33 litri, versiune automată cu roţi de 14 inch diametru consumă 6.2 litri la 100 km în regim urban, 4.5 litri extra-urban şi 5.1 litri în regim mixt, faţă de 6.8/4.5/5.4 litri/100 km pentru transmisia manuală. Un fapt curios al lui Yaris este eficienţa mai mare a versiunilor dotate cu jante mai mari, de 15 inch. În oraş, acestea consumă cu jumăate litru de benzină mai puţin!

Chiar dacă Yaris este, după cum spuneam, un mod preponderent urban, acesta se poate descurca bine şi în afara oraşului, datorită aceluiaşi tandem reuşit transmisie/motor. Depăşirile se pot opera foarte dinamic, şi ţinuta de drum este la fel de plăcută. Izolarea fonică este la un nivel uşor
peste medie, însă semnificativ mai bun decât cea a precedentei generaţii. Optaţi pentru cotiera centrală opţională – cu ea veţi călători mult mai plăcut pe distanţe ceva mai lungi!

Toyota Yaris – mai bun decât concurenţii săi?

Lupta pentru segmentul compact este deosebit de aprigă, mai ales pe teritoriul european. Tocmai de asta, Yaris are o listă lungă de concurenţi, care oferă motoare apropiate ca putere, dimensiuni comparabile şi abordări similare. Ca şi design, un caracter atât de puternic este oferit doar de VW Polo, Citroen C3/DS3, şi noua Kia Rio. Ca şi calitate şi ambianţă a interiorului, Toyota Yaris se alătură aceloraşi Polo, C3/DS3, Rio şi Ford Fiesta. Confortul la bord şi senzaţiile de condus se află din nou în
vârful topului. Prin urmare – da,
noul Yaris este mai bun decât
vreo 14 dintre concurenţii săi şi
se alătură celor mai bune 2-3
modele din segment, venind şi la
un preţ raţional. În ţara noastră,
Yaris 5 uşi porneşte de la
10,620 Euro, iar un Yaris cu
motor de 1.33 litri şi transmisie
automată costă 13,395 Euro.
Instrumente utile:
Toyota Yaris vs. concurenţii săi
PiataAuto.mdIlie Toma
9
6,905
GALERIE FOTO (31 IMAGINI)
COMENTARII (4)
constantin
Bălţi, Moldova
la 30 Aprilie 2012 - 11:44
Nu inteleg de ce motoarele diesel al japonezoaitelor nu sunt ma rog disponibile pe teritoriul nostru? de ce?
Calitatea motorinei?Nu ma pling deloc,de ce?
0
0
constantin
Bălţi, Moldova
la 30 Aprilie 2012 - 11:48
Dar in genere masinika nu e rea deloc,frumoasa ca dizain,fiabila,economa perfecta pentru oras chiar as spune.
0
0
Petru Amihalachioaie
Chişinău
la 30 Aprilie 2012 - 15:54
Place, place, place! Mai ales indicatoarele de bord, ai impresia ca te afli intr-o nemtoaica, de genul VW. De-as avea bani, la sigur ca as opta pentru un Yaris nou. :)
0
0
Bentley
Chişinău
la 3 Mai 2012 - 08:14
arata bine.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!