Menu
Acasă
Search
CITIRE TEST DRIVE:

MINI 5-uşi Cooper D – The Italian Job!

22 Iunie 2015
Ilie Toma
MINI 5-uşi Cooper D – The Italian Job!
Eram în Munchen pentru o operaţiune secretă foarte antrenantă. Trebuia să preiau maşina – primul MINI 5-uşi din istorie – iar apoi să merg tocmai în Italia cu ea. Nu ştiam ce culoare va fi maşina, ştiam doar că va fi un Cooper D, însă în mintea mea, cu o zi mai devreme, se perindau cadrele renumitului film „The Italian Job”, cu maşinuţe MINI roşii, cu două linii negre trasate pe capotă.

Am intrat în garajul secret. Luminile s-au aprins sus, una câte una, clipind mecanic, până când întunericul din garaj a fost alungat. În faţa mea s-au arătat câteva zeci de maşini. Care o fi a mea? Am apăsat butonul cheii şi dintr-un colţ mi-a făcut din ochi el, MINI-le cu 5 uşi cu care-mi voi petrece următoarea săptămână. Minune! E roşu, cu două linii negre pe capotă! Iar eu merg în Italia! E „Italian job” în adevăratul sens al cuvântului!

Un mare MINI

Cui i-a venit, dragilor, ideea de a crea un MINI cu 5 uşi? Noua generaţie MINI şi aşa a păcătuit în ochii fanilor înrăiţi MINi crescând cu un pas gigantic în dimensiuni, iar acum uite că a apărut o versiune şi mai lungă şi, pentru prima dată în istorie, cu 5 uşi? Noul MINI cu 5 uşi are un ampatament mai lung faţă de cel cu 3 uşi şi promite să ofere mai mult practicism, doar că nu ştiu cui, deoarece cumpărătorii MINI o fi căutând ei lucruri de neînţeles, dar practicismul cu siguranţă e undeva pe ultimul loc în lista lor de priorităţi. Mai degrabă se putea să-i atragi cu un player de LP-uri de vinil în portbagaj... Şi totuşi, cei de la MINI, inspiraţi probabil de succesul lui Countryman, s-au gândit să facă şi un Hatch cu 5 uşi. Din fericire, noul MINI cu 5 uşi arată la fel de stilat şi de bine dacă-l priveşti din faţă, din spate, sau din unghiuri combinate, numai să nu-l priveşti direct din lateral, pentru că de acolo pare alungit cu forţa.

Iar eu, odată ce mi-am setat o poziţie comodă în scaunul şoferului, mi-am zis că ar trebui să văd şi ce beneficii reale aduc cele 2 uşi în plus şi ampatamentul alungit, aşa că am deschis uşa spate şi am încercat să iau loc pe bancheta spate în urma scaunului şoferului, reglat tot de mine. N-am loc! Spaţiul pentru genunchi e foarte restrâns şi nu-ţi permite un eventual confort demn la un drum mai lung decât nişte călătorii urbane. Pe înălţime şi lăţime lucrurile stau mai bine pentru maxim doi ocupanţi, dar spaţiul pentru genunchi e insuficient. De ce să-ţi cumperi un MINI cu 5 uşi, atunci, dacă nu ai spaţiu suficient în spate şi nici practicism cu adevărat consistent? Aîîîî... Pentru un eventual player cu LP-uri de vinil din portbagaj. Pentru orice ai vrea, găseşti tu vreun motiv zvăpăiat, dar nu căuta în fişa cu explicaţii logice. E un mare MINI, suficient de mare încât să se depărteze de conceputul original MINI, dar şi suficient de mic încât să nu fie la fel de practic ca un hatchback obişnuit de aceeaşi lungime.

Senzaţii de condus

Sub capota motorizării Cooper D e un motor diesel de nouă generaţie a celor de la MINI, un diesel în doar 3 cilindri, cu 1.5 litri volum. Atunci când am testat noul MINI Hatch cu 3 uşi, am avut ocazia să gust dintr-un motor de 3 cilindri pe benzină, iar acum mă aflu la prima mea experienţă cu noul motor tricilindric diesel. Am trei pedale şi un levier alături, ceea ce înseamnă că am şansa să conduc un MINI cu cutie de viteze manuală! Da! Anume aşa trebuie să fie un MINI savuros de condus!

Însă MINI-ul meu promite a fi şi eficient. Motorul dezvoltă 116 CP la 4,000 rpm, cuplul maxim de 270 Nm se realizează la valoarea de 1,750 rpm, iar în tandem cu cutia de viteze manuală maşinuţa asta ar trebui să indice un consum 4.5 litri/100 km în oraş, 3.3 litri/100 km în afara oraşului şi 3.7 litri/100 km în regim mixt. Îmi aminteam că acum mai bine de un an reuşisem să obţin un consum de 3.7 litri/100 km cu un BMW Seria 1 prin Germania, însă ştiam că MINI-le va avea să îndure condiţii mult mai solicitante de relief, întrucât va trebui să traversez de la nord la sud munţii Alpi, iar apoi să fac o trecere similară inversă. Mai mult ca atât, aveam destul de mult timp pentru a ajunge în inima Italiei şi, ştiind că taxele de autostrăzi din Italia sunt destul de usturătoare, mi-am zis că aş putea savura mai plăcut traseele italiene dacă aş merge în afara autostrăzilor, iar asta înseamnă un regim mixt, de facto.

Pe autostrăzile germane am încercat din start să fugăresc un pic acest minunat MINI. Centrul de greutate al maşinii e extrem de coborât şi asta se simte mai ales la viteză mare, sau atunci când abordezi mai agresiv un viraj. Maşinuţa se descurcă minunat, fiind parcă fixată de asfalt!

Mai apoi, am redus viteza până la o medie de 120-130 km/h. Aveam mult timp şi îmi doream să am consum bun. Diferenţa dintre MINI şi alte maşini, atunci când sunt conduse cu 120 km/h pe autobahn, e că MINI-le nu e deloc plictisitor nici atunci. Sistemul audio al maşinii scotea un sunet foarte bun şi tocmai dădusem peste un post de radio german cu nişte muzică de club foarte specială, într-un soi de mix care a ţinut pentru următoarele 2 ore! Ah, dar ce ore de plăcute pentru condus au fost acele ore! Volanul e informativ, în maşinuţa aia de simţi ca într-un karting la volan, iar fundalul acustic calitativ îmi menţinea tonul călătoriei! Combinaţie fantastică!

Am dat şi peste ploi pe drum, iar între timp media consumului meu scăzuse spre 4.3 litri/100 km, cu mici reprize în care calculatorul de bord îmi afişa 4.2 litri/100 km. Apoi am intrat în Austria şi am dat peste munţi, iar odată cu ei, primul traseu montan din regiunea Tirol. Ah, să călătoreşti prin alpi în lunile mai şi iunie înseamnă o plăcere de nedescris! Atâta verde viu în jur, atâtea piscuri albe îţi asigură fundalul decorului, iar traseele sunt uscate şi sigure! Pe aceste serpentine, am descoperit MINI cu 5 uşi dintr-o nouă ipostază. Intuiam că ampatamentul mai lung al maşinii o va face mai puţin agilă în viraje foarte strânse, atunci când vrei să mergi prin serpentine cu pedala în podea. Dar maşinuţa mi-a demonstrat cu totul altceva. Centrul de greutate coborât, ecartamentul bun şi arhitectura multilink a suspensiei spate, fac din maşinuţa asta o adevărată savoare de condus. Şi cât e de plăcut să dirijezi tu turaţiile motorului cu cutia de viteze manuală prin munţi! Sunt aşa episoade în viaţa oricărui şofer, când ai parte de o maşină extraordinar de plăcută în condus şi în acelaşi timp mergi pe un traseu de vis. Uite că pentru mine era o asemenea zi! Savuram MINI-ul ăsta şi nici măcar nu pot spune că am ajuns în cele mai ascuţite seprentine.

Apoi am ieşit din nou pe autostrăzile austriece şi m-am îndreptat spre sud, spre Italia. Foarte repede am ajuns pe tărâm italienesc, într-atât de repede, încât nici n-am apucat să alimentez maşina în Austria, unde dieselul e cu mult mai ieftin decât în Italia. Dar mi-am continuat drumul şi imediat am „rugat” sistemul de navigare să evite ausotrăzile cu taxă. Aşa că de aici a început epopeea mea de condus în Italia, adevăratul Italian Job.

N-a trecut mult până când m-am abătut de la drumul principal, aşa cum mă sfătuise sistemul de navigare. În scurt timp, mi-am dat seama că mă îndrept spre un pas montan. Aproape că mă gândeam să mă întorc înapoi şi să accept taxa de autostrăzi. Dar mă bucur că n-am făcut-o, pentru că a urmat un episod de intensitate maximă în condus! Am prins a urca tot mai intens în pantele seprentinelor, iar peisajele din jurul meu au prins a deveni tot mai înalte şi mai înalte! Era pasul Pennes, care ajungea la o altitudine de 2,211 metri! Şi eu am prins a apuca virajele cu viteze ameţitoare, impunând maşinuţa să-şi demonstreze agilitatea la capacitate maximă! Carosabilul era uscat, aşa că roţile îmi asigurau o bună aderenţă, iar plăcerea pe care o simţeam în volan îmi spunea că am parte de o zi cu totul specială! Şi sunetul motorul turat mai tare e plăcut, dieselul de sub capotă are suficientă forţă de a face maşina asta dinamică, mai ales cu o cutie de viteze manuală! Nu-mi mai păsa de consum acum, savuram cu o intensitate nemaivăzută plăcerea condusului acestui MINI şi interacţionam ritmic şi precis cu toate comenzile maşinii, de parcă aş fi concurat într-un raliu! MINI cu 5 uşi se conduce delicios, exact ca un MINI hatch cu 3 uşi! Nu ştiu cum o fi reuşi inginerii ceia să obţină asta pe o maşină cu ampatament mărit, dar le-a reuşit!

Episodul meu de extaz a mai durat vreo oră, din care am savurat fiecare clipă! Apoi am ieşit pe drumuri italiene obişnuite şi am condus ore întregi într-un ritm lejer şi relaxant, încercând să compensez creşterea consumului mediu. Iar între timp primele concluzii mai plenare mi se formau deja despre motorul cu 3 cilindri.

Atunci când îl pui serios la treabă, motorul are viaţă în el, puterea şi cuplul fiindu-i mai mult decât suficiente pentru a face maşina foarte sprintenă. În ritm mai lejer de condus, însă, constaţi că cel mai optim interval de turaţii nu e cel din jurul a 1,750 rpm, cât scrie în fişa tehnică drept interval al cuplului maxim, ci undeva 2,200-2,500 rpm. La sub 2,000 rpm, dacă nu apeşi pedala puternic, motorul denotă un pic de vibraţii de subturare, de parcă nu i-ar prea ajunge aer să respire elastic. Poţi continua să mergi la aceste turaţii, dar motorul nu va fi mai eficient. Însă, dacă urci turaţiile la peste 2,000 rpm, preferabil între 2,200 şi 2,500, atunci motorul funcţionează mult mai echilibrat şi uşor, mai firesc în turaţii, parcă, iar cifra consumului începe a scădea în acest regim. Trebuie să menţionez neapărat că transmsisia manuală cu 6 trepte a lui MINI 5 uşi are nişte trepte foarte lungi! În oraş, dacă vrei să ţii intervalul ăla eficient, ajungi maxim la treapta 3-a din şase, cu condiţia să respecţi limita de 50 km/h. Dacă muţi spre a 4-a, mergi deja într-un regim uşor subturat. La traseu extra-urban, în Italia, unde viteza legală e 90 km/h, am circulat mai mult în treapta a 4-a şi a 5-a, fără a folosi aproape deloc a 6-a. Dar asta n-a făcut maşina mai puţin eficientă, dimpotrivă! Cifra mea de consum mixt a continuat să scadă înapoi, până a ajuns spre 4.3-4.4 litri/100 km. Descopeream că MINI Cooper D se conduce foarte special din cauza acestui specific al motorului şi cutiei de viteze, dar îmi plăcea ce descopăr!

Se lăsa de noapte, iar farurile mele erau conectate în regim automat. Echiparea maşinii mele nu dispunea de faruri cu LED-uri, şi nici măcar xenon sau orice mai consideraţi că ar fi fost firesc să fie pe o maşinuţă trendy. Aveam nişte simple lumini halogene. În regim de zi, luminează jumătatea superioară a farurilor de ceaţă, cu rol de lumini de atenţionare. Iar în jurul meu să lăsa deja seara avansată, şi farurile mele nu se conectau automat. Trecusem prin câteva tuneluri, unde farurile făcuseră conectarea automată şi nu înţelegeam de ce acum nu se conectau. N-am pornit farurile, pentru că ştiam că în faţă am acele lumini de poziţie în scop de siguranţă, şi mi-am zis că voi aştepta să văd când se vor include ele automat. Era într-atât de slabă lumina de afară, încât nu mai vedeam bine vitezometrul şi turometru din faţa mea, care erau şi ele stinse, dar lumina tot refuza să pornească automat. Într-un final, când afară era aproape întuneric, farurile s-au pornit automat. Prea tardiv, MINI, prea tardiv! Sfatul nostru e să nu vă prea bazaţi pe includerea automată a farurilor, ci să le porniţi manual seara, pentru siguranţa Dvs. Cel puţin combinaţia cu farurile halogene.

Apoi, noaptea, am dat peste o altă inconvenienţă cu farurile. În faza scurtă, iluminarea e firească şi suficientă, dar când incluzi faza lungă, cea scurtă se opreşte. Iar asta înseamnă că eu văd bine drumul la 100-200 metri înaintea mea, dar foarte slab drumul de la 10-20 metri de mine. Pe drumuri ideale, n-ar fi o mare problemă, poate, dar eu conduceam într-o regiune a Italiei cu drumuri pline de denivelări şi gropi, cam ca şi cele din Moldova. Şi vizibilitatea redusă la distanţă mică îmi creea un disconfort notabil.

După alte câteva ore de condus, şi o mică pauză de somn, cerul începuse a se lumina, iar pentru mine au urmat noi munţi italieni. Mă apropiam tot mai mult de inima Italiei, în ţinuturile Toscanei! Drumurile denivelate din ultimele sute de kilometri m-au convins că maşina poate absorbi bine denivelările mai văluroase, mai line, dar se cam irită în gropile mici şi sacadate. O altă incomoditate, observată mai ales atunci conduci în regiuni cu peisaje frumoase, e forma plafonului, cu montanţi faţă deplasaţi înainte şi un acoperiş care merge mult în faţa ta, deasupra, lăsând loc unui parbriz de dimensiuni relativ mici. Acest concept nu-ţi prea permite să admiri înălţimile peisajelor din jur, te simţi ca într-un tanc mic şi coborât. Dar aşa au fost toate MINI-le, întotdeauna.

După o pauză de două zile în Toscana, a trebui să mă îndrept spre regiunea de nord-vest a Italiei. De această dată am decis să merg primii vreo 90 km pe autostrăzi, pentru că astfel economiseam vreo 2 ore fără a intra în ultimul lanţ muntos prin serpentine. Am condus relaxant, iar cifra mea de consum mediu pe toată distanţa deplasării rămânea în jurul a 4.3-4.4 litri/100 km. Au urmat alte două zile de muncă acolo şi abia după aia în seara unei zile, porneam înapoi spre Germania.

Traseul ales de mine trecea prin Elveţia, dar printr-o parte a ei mai lipsită de autostrăzi, în partea estică. Am început din nou a urca tot mai mult la mare altitudine. Apoi am auzit un semnat de alertă din partea maşinii! Afară sunt doar 2.5 grade! În perioada asta a anului! Am continuat urcarea, iar apoi au venit şi primele serpentine abrupte. Între timp, display-ul meu arăta că afară sunt doar 1.5 grade! Traseul era un pic umed, iar la o asemenea temperatură, ar fi putut fi foarte lunecos! Şi eu eram cu anvelope de vară! Oh! Sper să nu dau peste zăpadă acum! După câteva viraje, într-unul din ele, la 180 grade, MINI-ul meu a pierdut uşor aderenţa şi a început a luneca pe lateral, spre strânga. Nu aveam o viteză prea mare şi deraparea s-ar fi sfârşit sigur în câteva clipe, dar, evident, sistemele electronice ale maşinii au intervenit şi au stabilizat situaţia prompt şi rapid. Însă ăsta a fost semnul clar, pentru mine, că nu voi putea merge la fel de rapid şi savuros prin munţii elveţieni, ca şi prin cei italieni cu câteva zile în urmă.

Se lăsă noaptea între timp, iar eu conduceam prudent, pe un drum absolut pustiu. Temperatura se oprise la 1.5 grade, dar afară începuse să plouă, apoi să ningă cu un fel de lapoviţă. Era noapte deja, farurile îmi dădeau din nou bătăi de cap cu logica iluminării lor, iar eu ascultam nişte muzică mult mai ciudată la posturile de radio elveţiene. Am pus apoi nişte hard rock britanic vechi, şi sub ritmuri de Deep Purple, condusul MINI-ului în aceste condiţii a devenit mult mai plăcut. Au urmat multe ore de condus, intrasem deja în Austria, apoi în Germania, iar aici deja ploua intens.

Spre dimineaţă eram la locaţia garajului secret din care preluasem maşina acum o săptămână. Parcursesem 1,706 km cu maşina asta şi, deşi la ora 3:20 noaptea aveam o medie de 4.4 litri, condusul pe autostrăzile nemţeşti de la urmă mi-a ridicat media totală la 4.5 litri/100 km. E valoarea condusului urban şi e o cifră realistă şi potrivită, darcă luăm în calcul că am avut un regim mixt de condus, pe un relief foarte diferenţiat, cu o dublă trecere a munţilor Alpi. Aşa că maşinuţa asta s-a dovedit a fi, până la urmă, foarte eficientă în consum. Motorul trebuie mânuit mai specific pentru o eficienţă maximă, dar prinzi ideea în scurt timp şi, ajutat de transmisia cu trepte lungi, începi a face o treabă minunată în ale eficienţei la volan. Logica şi reacţiile luminilor mi-au cam dat bătăi de cap, însă senzaţiile în condus, dinamismul şi manevrabilitatea maşinuţei, sunt cele care o fac să-şi merite alegerea! Cât despre cele 5 uşi, ele sunt cam inutile, la drept vorbind, dar dacă aveţi nişte copii mici, tot vă vor ajuta. Ştiu că nu veţi alege maşina asta pentru numărul de uşi sau pentru volumul portbagajului. Un MINI se alege cu pasiune şi se conduce cu pasiune!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (49 IMAGINI):
MAI MULTE TESTE DRIVE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter