Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Ford Mustang 2.3 EcoBoost
23 August 2016
Mare noroc pe capul nostru, dragilor! Să testezi primăvara în Germania noua generaţie Ford Mustang cu cel mai savuros motor V8 de 5.0 litri sub capotă e deja un eveniment care să te fericească pe mulţi ani înainte. Dar să mai testezi la câteva luni distanţă, acasă, în Moldova, aceeaşi noua generaţie Mustang, dar de această
dată cu motorul turboaspirat 2.3 EcoBoost sub capotă, înseamnă să ai noroc cu carul când alţii au cu paharul, vorba cântecului de suflet.

Aşa că ne-am întâlnit din nou cu Alex, maestrul nostru fotograf care a produs şi imaginile testului drive la Mustang GT 5.0 V8. Se ştie că fotografii iubesc
culorile, iar dacă la primul test Mustangul l-a bucurat pe Alex cu o nuanţă de galben fierbinte, atunci Mustangul de pe meleagurile noastre îl fericeşte din nou cu o nuanţă de roşu închis, dar foarte intens.

Eu însă, aveam gânduri mult mai multe şi mai amestecate în capul meu un pic însurit decât culoarea exterioară. Mi-a plăcut atât de mult fiorul dat de V8-ul
american al Mustangului de astă primăvară, încât eram convins că nici un alt motor şi nici o altă ipostază
a „poneiului” nu va putea repeta acele senzaţii. Da, recunosc că am mers un pic pesimist la testul acesta drive şi nici n-avea cum fi altfel, dar marea întrebare
nu era dacă un Mustang 2.3 EcoBoost e mai bun decât un Mustang 5.0 GT V8 – răspunsul la întrebarea asta la mintea
copiilor – ci cât de Mustang se mai
simte un asemenea muscle-car, cu
un motor turboaspirat sub capotă,
un motor cu doar 4 cilindri? Cât din
intensitatea acelui fior demonic de pe
motorizarea V8 se păstrează aici?
Jumătate din el? Mai puţin? Mai
mult? Are oare
vreun rost
să cumperi un Mustang cu un asemenea motor, în general?

Haideţi să vedem! Nu mai avem răbdare!
Ce, mănâncă mult, aşa-i?...

Am pornit motorul şi am auzit un sunet mult mai cuminte decât m-aş fi aşteptat. Bine, ştiu că e un motor de cilindree
mică şi de doar patru cilindri, dar cei de la Ford puteau cu siguranţă să ajusteze tobele de eşapament în aşa fel încât să fugărească de vreo trei ori ecoul înainte de a-i da drumul la libertate şi să
producă astfel un sunet mult mai adânc şi mai fioros al motorului. Ei bine, la ralanti motorul nu e prea impresionant la sunet, dar cine ştie ce-o fi făcând mai departe, la turaţii mari?
Maşina noastră n-avea benzină aproape deloc, urma să intrăm noi la prima staţie Rompetrol Moldova să o alimentăm cu vreo jumătate de rezervor cel puţin, că aveam planuri mari cu ea. Am pornit destul de lejer, întrucât staţia
de alimentare era la doar vreo 300-400 metri de locul în care pornisem şi când să intrăm pe teritoriul ei… uite că rămânem fără benzină, iar motorul opreşte neputiincios. Instinctiv, mai apăs odată butonul de start al motorului, zic
poate o mai fi rămas ceva benzină să mai facem cei vreo 30 de metri rămaşi până la pompă, dar n-a fost să fie. Motorul n-a avut cu ce porni, aşa că am oprit manual încercarea lui de a-şi lua startul. Am decuplat cutia de viteze automată – da, Mustangul testat de noi e unul cu cutie automată – şi am coborât să-l împingem, râzând în hohote de penibilitatea acestei
situaţii. Cei de la staţie au prins repede gluma şi ne-au întrebat „ce, mănâncă mult Mustangul, aşa-i?”… De fapt, n-aveam idee deocamdată cât mănâncă, dar era cert că Mustangul e înfometat acum. Aşa că l-am împins la pompă cu
ajutorul lor şi rezervorul a înghiţit nemilos cei vreo 45 de litri de combustibil turnaţi pentru a aduce săgeata pe la jumătatea rezervorului.
Turbo, patru cilindri şi cutie automată

Apoi am ieşit, în sfârşit, la drumul mare. Prin oraş e mare agitaţie în jurul Mustangului. Zeci de oameni îşi scot telefoanele să-l fotografieze şi să-l filmeze, iar alţii cu sutele îşi întorc lung privirile după bestia asta americană. Şi
trebuie să recunoaştem că pentru trecători un Mustang 2.3 arată identic cu un Mustang 5.0 ca imagine vizuală. Sunt mici detalii ce-l deosebesc pe măreţul GT de fratele cu EcoBoost-ul sub capotă, dar acele mici detalii sunt observate doar de fanii avansaţi ai
modelului. Însă există şi un detaliu ce lipseşte din peisaj chiar şi pentru trecători – sunetul. Un EcoBoost sună cumva prezent dacă-l turezi mai tare, dar nu e nici pe departe la fel de dominant şi diabolic ca V8-ul imens
de 5.0 litri. E ca şi cum EcoBoost-ul ar fi un pudel cu lătrat un pic îngroşat, iar V8-ul ar fi un leu care rage de-l aud şi cele mai dosit pitite vietăţi din junglă. Cu GT-ul nu e nevoie să aştepţi să-şi întoarcă cineva privirea pentru designul şi prezenţa maşinii, poţi apăsa un pic acceleraţia şi vor fi nevoiţi cu toţii să-şi întoarcă alertaţi gâturile, iar unii din ei, mai slabi din fire, ar putea avea nevoie şi de şedinţe de psihoterapeut… Ăla e un demon care bagă spaimă cu
nemiluita, iar ăsta e un exemplar dresat şi manierat. Prea dresat poate şi prea manierat, dacă te gândeşti că eşti la volanul unui Mustang, la volanul poate celui mai legendar muscle-car!

Îl calc din plin la traseu. Motorul EcoBoost urcă sus în turaţii, vitezometrul îmi arată că maşina prinde viteză destul de intens, dar n-am nici zece la sută din emoţia Mustangului GT V8. În acea maşină mă luptam cu
moartea în fiecare secundă, pentru că fundul maşinii se zmuncea întotdeauna de pe asfalt, iar roţile topeau anvelopele oricând apăsai mai tare pedala. Aici, însă, maşina asta accelerează ca un sedan mai puternic. Sunetul motorului acesta nu e nici măcar la fel de plăcut ca şi cel al EcoBoost-ului trilindric de un litru – până şi pe acela când îl turam la 5,000 rpm scotea o melodie de suflet. Aici, însă, e funcţionare plăcută, frumoasă, dar fără condimente
deosebite. Şi cutia de viteze automată nu i se potriveşte maşinii ăsteia! Scuzat fie-mi conservatorismul, dar eu încă mai cred că un muscle-car adevărat trebuie cumpărat cu o cutie manuală. Cât e de plăcută manuala lui Mustang, cât de precisă şi metalică – îi ţinem minte
şi acum senzaţiile de la testul din primăvară. Dar un Mustang cu cutie automată… Nu, nu e ceea ce trebuie.

Şi păcat de toate ingredientele astea foarte bune şi fiabile de altfel. Motorul EcoBoost e un motor super bun, ca
şi toate EcoBoost-urile de la Ford, doar că locul lui nu e pe un Mustang. Până şi turbolag-ul e destul de mic, abia resimţit şi doar la turaţii mai joase. Cutia de viteze e şi ea foarte bună, şi schimbă destul de logic şi prompt, dar pe Mustang ea pare să filtreze o senzaţie deja rarefiată în raport cu aşteptările de la un muscle-car. În rezultat, conduc Mustangul acesta şi vorbim cu Alex care ar fi verdictul cel mai potrivit pentru acest muscle-car cu 2.3 EcoBoost sub capotă şi o cutie automată între motor
şi puntea spate. „Ca berea fără alcool”, îi zic eu. „Ca femeile din plastic”, îmi zice Alex. Sună cam grotesc, dar are dreptate maestrul fotograf…

Probabil, reţeta ar putea fi
îmbunătăţită dacă s-ar opta pentru
cutia manuală în combinaţie cu
acelaşi motor EcoBoost. Deja ar fi
un grad de naturaleţe mai mare. Dar,
fireşte, adevăratul spirit al
Mustangului îl puteţi simţi doar
cu motor V8 de 5.0 litri şi
o cutie manuală. Acolo e nebunia, acolo e demenţa care nu doar că-ţi va adeveri aşteptările despre o legendă, ci te va duce în infern şi înapoi la fiece nou episod de condus, făcându-te să tremuri de adrenalină şi plăcere în acelaşi timp de fiecare dată când ieşi din maşină.

Deci, cât din intensitatea fiorului de pe Mustang V8 se păstrează pe acest Mustang cu motor de 4 cilindri? Să fie
jumătate, dacă numărul cilindrilor a fost înjumătăţit? Adevărul e că Mustang 2.3 EcoBoost îţi oferă în senzaţii de condus mult mai puţin de jumătatea senzaţiilor motorizării V8, acesta fiind cazul când un întreg tăiat în două nu rezultă într-o jumătate bine conturată, ci mult prea disipată. Nici măcar dacă apeşi pedala aproape complet şi eşti într-un scurt viraj, maşina asta nu prea dă semne de fund jucăuş, de derapaje. Zero
pericol. Mult prea cuminte. Trebuie să te strădui tu bine să provoci ceva, să pui cutia în regim manual, eventual poate chiar să opreşti sistemul de stabilizare. Dar la V8 nu trebuia să opreşti nimic, fiorul ăla era întotdeauna acolo, la intensitate maximă! Maşina asta, cu motorul 2.3 EcoBoost, parcă e ultra-cuminţită intenţionat, pentru birocraţii europeni, ca să poată fi vândut demonul V8. Şi totuşi, chiar şi fără emoţia
aşteptată, vitezometrul e martorul unei acceleraţii destul de bune a lui Mustang 2.3 EcoBoost – muscle-car-ul acesta turboaspirat accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5.8 secunde cu cutia automată, timpul fiind identic în cazul cutiei manuale cu 6 trepte. Teoretic,
asta înseamnă că maşina noastră de azi e doar cu exact o secundă mai lentă decât bestia V8 testată în primăvară, care făcea 4.8 secunde până la prima sută! Dar cât de diferit se simte această acceleraţie într-una din maşini, faţă de cealaltă!
Motorul nostru de astăzi, cu 4 cilindri, dezvoltă 317 CP la 5,700 rpm, iar cuplul maxim de 432 Nm e oferit la 3,000 rpm. O asemenea putere şi un asemenea cuplu sunt, din nou, parametri foarte demni pentru un motor de 2.3 litri, iar puşi pe un oarecare alt coupe sau
sportcar, ei ar putea fi apreciaţi ca o reţetă tehnică foarte potrivită. Dar Mustang întotdeauna şi-a alintat posesorii cu motoare imense şi aspirate natural. Alta e filosofia modelului, de aia motorul acesta modern, turboaspirat, foarte bun, parcă nu se încadrează în peisaj şi gata.
De altfel, şi suspensia maşinii e destul de bine calibrată, multilink-ul integral din spate făcând o treabă excelentă în a-i asigura lui Mustang o ţinută de drum exemplară. Suspensia e rigidă cum te aştepţi de la un sportcar, dar în acelaşi
timp, atunci când dă peste denivelări sau gropi, nu se sfieşte şi le înghite uimitor de bine. Iar senzaţia din volan e foarte plăcută – aceasta, alături de setările suspensiei, fiind elementele care au fost păstrate cel mai apropiate
de caracteristicile lui Mustang GT 5.0 V8.

Da, cred că ar fi corect să spunem că şi atmosfera de interior e similară, cu o
calitate apropiată a ambianţei şi materialelor, dar şi cu acelaşi stil brutal foarte potrivit maşinii. Nouă ne place factura acestui interior mai ales pentru că se potriveşte filosofiei maşinii. Şi
da, Mustangul nostru avea şi sistem de navigare, care recunoştea cea mai mare parte a străzilor şi traseelor din Moldova!

Conducem un EcoBoost de patru cilindri şi tânjim după V8 savuros. Dar
trebuie să fim şi realişti, cu picioarele
pe pământ. În Germania un V8 costă
cu doar 5,000 euro mai mult
decât EcoBoost-ul de 2.3 litri şi 4 cilindri şi în cazul lor altă recomandare decât să optaţi pentru V8 nu poate exista pur şi simplu. Nici măcar argumentul de consum nu ţine – cu V8-ul noi am obţinut vreo 17 litri la sută consum mediu alergându-l bine, iar cu EcoBoost-ul de 4 cilindri – cu 3.5 litri la sută mai puţin, dar alergându-l mai puţin agresiv. Fie şi o diferenţă de 4 la sută,
noi tot am opta pentru V8. Dar în Moldova diferenţa de preţ e cu totul alta, din cauza grilei de accize vamale – marele Mustang GT V8 venind la o diferenţă de vreo 20 de mii de euro faţă de EcoBoost. Da, maşina din testul nostru de astăzi costă 43 de mii de euro cu tot cu opţionale, în timp ce un Mustang GT 5.0 V8 va costa peste 60 de mii. E o diferenţă usturătoare, care te pune oarecum pe gânduri, şi poţi sta mult în faţa unei asemenea decizii. Pe de o parte, e o diferenţă uriaşă de preţ pe care n-o poţi ocoli, pe de altă parte, e şi o diferenţă uriaşă în senzaţii şi
atunci te întrebi ce vrei, de fapt – un muscle-car în deplinătatea senzaţiilor sale fioroase, sau un muscle-car cu filtru, care arată la fel de bine, dar e ca.. berea fără alcool. E mai sănătos, mai raţional, dar dacă e prea cuminte în
în senzaţii deja începe a concura cu alte coupe-uri germane de 43 de mii de euro, care vor merge comparabil în cifre, diferit în senzaţii şi într-un final ar putea să te atragă şi prin emoţii dincolo
de argumentele raţionale. În schimb în tabăra motorului V8 germanii ar putea fi la fel de fioroşi în sunet, la fel de rapizi în performanţă, însă la fel de nebuni în fiorul pe care ţi-l dau la volan n-are nici un model curaj să fie, doar Mustang poate asta!
Conducem muscle-car-ul ăsta la apus de soare prin Moldova şi ne place, chiar dacă nu ne place... Uite aşa un oximoron absurd. Tânjim după senzaţiile din V8, dar nu poţi să fii într-atât de rece la inimă încât să spui că nu, acesta nu mai e un Mustang şi nu-ţi mai place să mergi cu el sau nu-ţi mai place să-l conduci. Oricum te simţi special la volanul lui, oricum iubeşti maşina asta chiar dacă nu e de viţă la fel de nobilă. Ai vrea să nu recunoşti, să te
ţii dârz şi să nu te laşi sedus de motorul acesta cu mărimea 2 la… cilindree, dar oricum te vei trezi dimineaţa în braţele ei...

Uite-aşa nişte senzaţii contradictorii îţi dă Ford Mustang 2.3 EcoBoost. Dacă ar fi să alegem azi între el şi fratele cu V8-ul sub capotă, fără îndoială
am opta pentru motorul aspirat natural de cilindree mai mare. Şi dacă aveţi cele 20 de mii de euro în plus, nici nu vă gândiţi prea mult – alegeţi V8-ul
de 5 litri. Dacă, însă, nu aveţi cei 20 de mii în plus, dar vă doriţi acest Mustang de 43 de mii, luaţi-l la un test, ca şi noi, şi lăsaţi-vă cucerit. Vă va cuceri şi mai
uşor dacă n-aţi încercat infernul de 5.0 litri anterior. Apoi, decizia va veni de la sine şi maşina vă va seduce ireversibil exact cum am scris mai sus!

Iar noaptea, după ce apuse soarele, Mustangul vă va aminti întotdeauna ce alegere specială aţi făcut, proiectând
simbolul calului galopând pe asfalt, în părţile laterale, cu ajutorul unor proiectoare încadrate în corpurile oglinzilor exterioare. Iar iluminarea interiorului e una de un albastru-verzui, în stil clasic american, care te copleşeşte imediat într-o atmosferă de muscle-car american pur-sânge. Ăsta
e adevărul, chiar şi un motor turboaspirat sub capotă, care nu i se potriveşte de fapt lui Mustang, muscle-car-ul ăsta tot reuşeşte să fie o maşină fermecătoare!

Iar dincolo de ocean americanii au rezolvat între timp problema acestei alegeri dureroase între un motor EcoBoost de 4 cilindri şi un V8 de 5.0 litri simţitor mai scump: au lansat
un V6 aspirat natural de 3.7 litri pe Mustang, care e chiar mai ieftin decât 2.3 EcoBoost în SUA şi are 300 de cai
la activ. Eh, sistemul nostru de taxare, însă, tot ar face din acest motor unul mult mai scump, iar în Europa
propulsorul V6 încă n-a fost lansat oficial, aşa că alegerea pe continentul nostru se dă deocamdată tot între motorul de patru cilindri şi cel de opt. Dvs. pe care-l alegeţi?
PiataAuto.mdIlie Toma
2
2,958
GALERIE FOTO (65 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!