Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Jaguar F-PACE (+Offroad VIDEO)
3 Mai 2016
F-PACE este atât de important pentru Jaguar, pe cât a fost The White Album pentru The Beatles – formaţia britanică era deja cunoscută în întreaga lume la
momentul apariţiei „Albumului Alb”, dar acesta din urmă a fost primul care s-a clasat aproape pe toate pieţele importante ale lumii pe primul loc în topul albumelor, marcând începerea unui nou capitol de succes nemaivăzut în istoria formaţiei. Iar acest succes a fost repetat şi chiar surclasat mai
târziu de „AbbeyRoad”, renumitul album cu trecerea de pietoni pe copertă.

Şi acum să revenim la Jaguar, numele cărora este, astăzi, în mod evident cunoscut în întreaga lume, dar e un nume care n-a fost niciodată asociat cu vreun SUV, într-o nume tot mai dominată de SUV-uri. Felina britanică
părea să-şi fi împărţit teritoriul de influenţă foarte clar cu marca înrudită, Land Rover, astfel încât Jaguar domina în toate tipurile de caroserie cu excepţia SUV-urilor, iar Land Rover îşi focusa atenţia doar spre SUV-uri de toate taliile posibile. Vântul schimbării preferinţelor l-a avantajat pe Land Rover, iar lipsa
unui SUV în gama Jaguar părea deja o încăpăţânare ilogică, sau o lipsă de inspiraţie, dacă e să vorbim în limbajul muzical de mai devreme. Aşa că britanicii au experimentat cu posibila crearea a unui SUV Jaguar, iar această idee probabilă a fost primită cu foarte mare entuziasm pe la saloanele auto
mondiale, aşa că britanicii şi-au zis că ezitările nu-şi mai au rost. Designerii şi inginerii Jaguar s-au închis în studiourile lor de creaţie şi au ieşit cu acest „The White Album” al mărcii Jaguar, numit F-PACE!

E primul SUV din istoria Jaguar şi e primul Jaguar din istoria SUV-urilor!
Prin urmare, inginerii şi designerii au avut sarcini enorme, de a-i imprima acestui SUV trăsăturile de felină sălbatică implantate atât de adânc în ADN-ul mărcii britanice! Şi uite că noi, cei de la PiataAuto.md, avem astăzi şansa primului test drive din Moldova
al primului SUV din istoria Jaguar! Mai mult ca atât, avem două exemplare la test cu care vom explora ţara noastră! Nu, nu sunt motorizări diferite – ambele au sub capotă un motor diesel de 2.0 litri şi 180 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu 8 trepte şi sistem de tracţiune integrală – sunt doar culori
diferite şi echipări cu mici diferenţe. Avem două maşini la test „just like that”, de dragul unui test frumos, cu mai multă aventură, cu mai mult dinamism şi mai multă savoare a primului SUV din istoria Jaguar! Deci, să cunoaştem împreună noul Jaguar F-PACE!
Design şi prezenţă

Designerii Jaguar au avut libertatea deplină de a crea lucrul corect pentru că au început de pe foaie albă. Primele SUV-uri din istoria mărcilor sunt adeseori cele mai frumoase, pentru că designerii nu sunt limitaţi de necesitatea de a se distanţa de o generaţie precedentă, inventând linii nenecesare
şi apoi ciudate de design. Primul BMW X5 a fost cel mai adevărat SUV BMW în formele sale, primul Volvo XC90 a întruchipat perfect designul mărcii la acea perioadă şi exact aşa se întâmplă şi cu F-PACE – întruchipează într-un mod simplu şi genial întreaga esenţă a designului Jaguar de astăzi. Îl priveşti
şi-ţi zici că anume aşa ar fi trebuit să arate un SUV Jaguar, şi nicidecum altfel. Şi cât de bine se încadrează acest design de felină atletă pe F-PACE – cu un calandru aproape vertical, cu o capotă profilată spre ochii de felină
exact ca pielea dungată a unui prădător sălbatic. Şi nu e doar o încercare de a-ţi direcţiona ochii exact unde vrea designerul să o faci, e o admiraţie intuitivă la nivelul unei creaţii pe care o vezi genială din prima, fără explicaţii sofisticate sau ghidări de analiză.
Ne place extraordinar de mult şi silueta modelului, dar şi partea spate. Posteriorul lui F-PACE reuşeşte să pară extrem de dinamic fără a tăia din practicismul siluetei, iar formele
blocurilor optice spate şi ale aripilor ne amintesc de sportiva mărcii – F-TYPE! Eh, şi bordo-ul uneia din maşinile de test se reflectă atât de magnific în culorile soarelui intens, de zici că ia
uneori nuanţe de purpuriu închis… Un fel de Deep Purple, care să le ungă sufletul amatorilor de rock britanic clasic.
Într-un cuvânt noul Jaguar F-PACE arată bestial de bine! Cu o doză corectă de agresivitate, cu o doză corectă de practicism şi în acelaşi timp extrem de original şi mai ales extrem de corect pentru un JAGUAR! Am putea spune cu siguranţă că noul F-PACE e unul din SUV-urile cu cel mai reuşit design din câte există astăzi în lume!
Ambianţă interioară

Designul interior al lui Jaguar F-PACE urmează aceleaşi tendinţe de design date recent de sedanurile proaspete ale mărcii, aşa încât, dacă ai avut ocazia să stai vreodată în unul din ele, în F-PACE te simţi deja familiar. Şi totuşi, există o diferenţă de senzaţii în F-PACE faţă de acele sedanuri – calitatea materialelor
şi a asamblării componentelor interiorului pare aici mai mare, ierarhic superioară parcă. Se simte dorinţa celor de la Jaguar de a-i conferi lui F-PACE un statut superior, de filozofie a lucrurilor executate cu desăvârşire. Totuşi, mai există reminescenţe pe care noi le-am criticat pe alte modele şi care
s-au regăsit şi pe F-PACE, asemeni mânerului imens cu lacăt mecanic al sertarului din planşa de bord. E niţel din altă lume ierarhică, pur şi simplu. Un alt element ciudat pe care-l vedem pentru prima dată aici e un soi de rotulă cu rol de blocare a poziţiei volanului, după ce-l ajustezi pe înălţime şi adâncime. E mare şi ciudată în formă. Şi unele
componente din plastic în zona inferioară a habitaclului par mai rugoase la atingere, dar acolo e vorba de zone mai expuse la uzură şi explicaţia prezenţei lor e evidentă, deşi unii concurenţi ai modelului aleg deja
materiale mai sofisticate inclusiv pentru acele zone.

Pielea şi cusăturile ei, calitatea polimerilor bordului, însă – sunt toate demne de o calitate premium
veritabilă. Inserţiile de lemn imită nişte texturi mai retro, or, Jaguar este prin esenţă niţel retro în filosofie şi design, prin urmare acestea se încadrează bine în peisaj. Cadranele de bord sunt
complet digitale şi ne bucură ochiul cu o calitate excelentă a afişajului. Ba chiar atunci când se include regimul Sport de condus, acestea pun turometrul în rolul principal, cu un fundal de roşu plăcut, spunându-ţi că felina e gata să alerge cu viteza celui mai rapid vânător din junglă.
Cum stă noul Jaguar F-PACE cu spaţiul oferit în habitaclu? Ei bine, pasagerii faţă au parte de spaţiu enorm, neobişnuit de mult pe lăţime şi suficient de mult pe înălţime şi lungime. Da, Jaguar F-PACE e un SUV mai lat decât ne-am fi aşteptat în habitaclu, cele
două locuri late din faţă fiind despărţite de o cotieră lată, iar pe lângă asta şi panourile portierelor sunt late, reuşind să adăpostească până şi comenzile de acţionare a geamurilor în partea lor superioară. Cei care cunosc modelele Land Rover vor recunoaşte aceeaşi
filozofie şi aici şi asta
pentru că vorbim, în
esenţă, de rădăcini
comune.

Bancheta spate oferă mai
mult spaţiu decât te-ai aştepta
la văzul siluetei exterioare. Există
suficient spaţiu pentru genunchi, cu
rezerve generoase pentru
cei mai înalţi adulţi, există şi
suficient spaţiu pe înălţime sau lăţime.
Într-un cuvânt, Jaguar F-PACE
reuşeşte să se alinieze printre cele
mai spaţioase SUV-uri de talie
comparabilă. Cu un asemenea
spaţiu pe bancheta spate, îl puteţi
achiziţiona fără ezitare în rol de
unic SUV al familiei, în care
să călătoriţi cu toţii la drum
lung. Şi adulţii se vor simţi
bine pe bancheta spate
la drum lung, iar aceştia
vor beneficia atât de
guri de ventilare
dedicate, cât şi
de prize USB de înaltă capacitate pentru a avea parte de distracţii non-stop în timpul călătoriilor. Profilarea banchetei, unghiul de înclinare a spătarului – toate sunt reuşite şi confortabile, iar spătarul mai poate fi şi ajustat, în unele dotări chiar cu ajutorul unor comenzi electrice!

Calitatea de sonorizare a sistemului audio Meridian lasă un pic de dorit prin fidelitatea reproducerii şi „curăţenia” sunetului scos. Se aude bine, dar nu e impresia sunetului ăla hi-end, pe care
te aştepţi să-l găseşti în modelele premium, poate pentru că unele difuzoare din F-PACE sunt acoperite cu capace găurite din plastic, nu din metal, şi astfel taie din rezonanţa curată a sunetelor de frecvenţă medie. Ştim că F-PACE poate beneficia opţional de un sistem audio şi mai sofisticat de atât, dar noi comparăm calitatea sunetului cu sisteme din aceeaşi ierarhie de dotări pe modelele concurente.

În fine, volumul portbagajului lui F-PACE se dovedeşte a fi nebănuit de generos, sporindu-i spiritul practic de SUV. Mai sus de linia geamurilor portbagajul se îngustează brusc şi nu e foarte practic, dar până la linia geamurilor acesta oferă o formă şi un volum de încărcare foarte util. Pe lângă toate, există butoane de rabatare automată a banchetei spate, care formează o podea dreaptă cu portbagajul. Felina are şi mult spirit practic, deci.
Senzaţii în condus

Maşina argintie din testul nostru are jante de 19 de ţoli, în timp ce cea roşie – de 20 de ţoli. Chiar şi aşa, în majoritatea imaginilor oficiale de prezentare a modelului, F-PACE vine echipat cu jante uriaşe de 22 de ţoli. Abia mai târziu aveam să înţelegem cum se reflectă acestea în senzaţiile de condus. Acum, însă, jantele de diametru
mai mic au şi lăţime mai mică şi asta se simte mai ales la roţile punţii spate, care par un pic prea retrase în adâncime faţă de aripile evazate ale maşinii. Cu siguranţă designul maşinii cere jante mai mari şi mai late.

Aşadar, urc întâi la volanul lui Jaguar F-PACE de culoare argintie, iar sub capotă am un motor diesel de 2 litri, cu 180 CP şi 430 Nm la activ. Motorul e
cuplat la o tradiţională cutie de viteze automată cu 8 trepte şi-şi transmite puterea tuturor celor patru roţi prin intermediul unui sistem de tracţiune integrală permanentă, preluat, evident, de la Land Rover, dacă tot vorbim de aceeaşi companie Jaguar Land Rover. De fapt, ar trebui să o spunem direct, că noul F-PACE foloseşte o platformă perfecţionată de Land Rover, perfecţionată pentru a-i reda maşinii un spirit veritabil de felină sportivă Jaguar,
după cum menţionează limbajul oficial al producătorului. Dacă e aşa sau nu, vom vedea, dar rădăcinile sistemului de tracţiune integrală venite de la Land Rover nu pot fi decât un mare avantaj pentru noul model Jaguar.
În regim urban, F-PACE mai dă semne de ezitări doar în primele minute de condus, când, probabil, îmi învaţă ritmul de condus. Ceva mai târziu motorul şi cutia de viteze încep a reacţiona mult mai prompt şi retrogradează imediat când am nevoie de o nouă strecurare prin trafic, sau de o nouă demarare în forţă. Şi asta fără a pune maşina în regim Sport, deşi includerea acestui
regim o ajută şi mai mult să obţină reacţii instantanee. Într-un asemenea mediu, cei 180 CP şi 430 Nm ai motorului sunt mai mult decât suficienţi pentru un bun dinamism şi fac un tandem bun cu cutia de viteze.

Volanul se simte destul de conectat cu roţile, dar nu pot spune că e foarte sportiv în senzaţii, cel puţin nu pe acest exemplar cu jante de 19 ţoli. La virări
mai rapizi, chiar şi în oraş, simt ruliul caroseriei şi sincer vorbind, simt maşina ca pe un Land Rover Discovery Sport, nu ca pe un Jaguar al SUV-urilor. Dar poate e prea devreme să-mi fac asemenea concluzii. Aşa că în curând ieşim la traseu extra-urban.

Izolarea fonică bună a modelului se face remarcată imediat. Curenţii de aer trec
nesimţit pe lângă maşină, graţie unei bune aerodinamici, şi nu se fac auziţi la interior. Răzbat la viteze mai mari doar zgomotele de la rularea roţilor şi cele de la turarea mai puternică a motorului diesel, care devine mai intrusiv când e apăsat. Per total, izolarea fonică a lui F-PACE e bună, dar comparând-o cu
concurenţii premium, ea nu o depăşeşte pe cea a modelelor concurente.

Apăsările de acceleraţie la viteze extraurbane se simt în continuare dinamic, F-PACE
neavând nici o dificultate în a efectua depăşiri pronunţate sau accelerări până la viteze mari de tot. În toate această vâltoare, motorul şi cutia fac o treabă bună, dar ţinuta de drum a maşinii se simte pe alocuri nesigură din cauza
ruliului caroseriei. Din nou, nici conectivitatea volanului cu roţile nu e tocmai cea mai sportivă, cea mai puritană sau cea mai directă. Din nou simt modelul acesta ca un Land Rover, nu ca pe un Jaguar, pentru că îmi amintesc că în recent testatele Jaguar XE şi XF tocmai suspensia şi senzaţiile excepţionale din volan fuseseră cele care mă cuceriseră. Aici, însă, am o
capacitate de absorbţie foarte bună a suspensiei, însă îmi lipseşte senzaţia aia naturală, antrenantă, a direcţiei Jaguar.

Apoi vin şi primele serpentine accentuate din apropiere de Hânceşti, poate cele mai solicitante serpentine succesive din câte le are Moldova. Conduc dinamic şi apăs uşor pedala
acceleraţiei pentru a-i imprima maşinii un vector mai bun în asemenea curbe strânse. Roţile încep a şuiera în viraje, iar ruliul maşinii se simte destul de accentuat. O nouă curbă strânsă, pe care o iau cu viteză şi cu acceleraţia apăsată pe jumătate şi uite că roţile încep a şuiera şi maşina derapează pe lateral, în direcţia benzii de pe contrasens, iar acolo, ceva mai departe venea un tir. Derapajul a fost suficient
de accentuat încât dintr-o parte să pară că am pierdut controlul maşinii pe acest segment de serpentină, dar eu de la volan, am simţit intervenţia ESC-ului, şi am redus un pic dozajul acceleraţiei, dar nu te tot, corectând şi volanul în direcţia
ieşirii din derapaj şi peste o secundă maşina avea din nou aderenţă, pe traiectoria corectă. Totuşi, asta mi-a certificat încă o dată că limitele fizice ale acestui F-PACE nu sunt atât de sus pe cât m-aş fi aşteptat de la un SUV cu
cap de felină pe calandru. Regimul Sport de condus nu se reflectă asupra suspensiei maşinilor noastre, întrucât amortizoarele nu sunt cu reacţii adaptive, prin urmare el schimbă doar algoritmii cutiei şi motorului şi
acutizează un pic direcţia. Senzaţiile primite prin aceste serpentine erau atât de curioase, încât aveau nevoie de o repetare, aşa că am mai cursat de câteva ori în viteză pentru a observa şi
mai bine limitele fizice ale maşinii. Cu o asemenea mărime a jantelor, F-PACE intră destul de repede în derapaj lateral, uneori dorit, alteori nu, dar partea bună e că simţi maşina predictibilă
întotdeauna şi o poţi corecta în scurt timp. Am circulat doar cu ESC-ul pornit şi maşina a tot şuierat anvelopele prin aceste locuri, frânând succesiv roţile când credea ea că avem nevoie de
stabilizare a traiectoriei, dar oricum spatele maşinii reuşea să fugă în drifturi scurte, iar uneori toată maşina migra pe lateral, şuierând din anvelope. Am tot gonit maşina pe aici, am tot frânat înainte de viraje şi am accelerat în mijlocul lor, încât aş fi putut spune că un Land Rover simplu n-ar fi putut avea un condus atât de dinamic, dar nici
un SUV cu nume de Jaguar parcă nu avea toate ingredientele pe care le-aş fi aşteptat pentru un condus sportiv pur-sânge. Când am oprit, din plăcuţele de
frână faţă ieşea fum. Aşa că a trebuit să mai fac un tur de răcire, înainte de a urca pe Jaguarul roşu.
Aici, din primii zece metri parcurşi tabloul e cu totul altul. E acelaşi motor sub capotă, aceeaşi cutie de viteze, acelaşi sistem de tracţiune integrală şi totuşi maşina se simte imediat mai sportivă, cu un volan cu mult mai
informativ! În ce constă diferenţa? Ah da, în jantele de 20 de ţoli, cu doar un ţol mai mari decât cele de pe exemplarul anterior! Dar acestea fac o diferenţă uriaşă, surprinzătoare chiar! Iau aceleaşi serpentine strânse acum
cu acest F-PACE roşu şi simt îndată că limitele fizice ale maşinii au urcat cu un pas important mai sus! Aceeaşi suspensie reuşeşte acum să aibă un ruliu mult mai mic, iar maşina îşi menţine aderenţa neclintită până la
viteze mult mai mari! Şuieratul anvelopelor vine mult mai sus, dar şi atunci ruliul caroseriei e mult mai mic, iar senzaţia din volan e mult mai apropiată de cea din sedanurile XE şi XF. Nici nu-mi vine a crede că e acelaşi model, cu aceeaşi motorizare! Diferenţa dintre cele două maşini e uriaşă! E într-atât de mare, încât mă văd nevoit să vă recomand să optaţi cel puţin pentru jante de 20 de ţoli – pentru că acestea încă mai păstrează o bună capacitate
de absorbţie pe drumurile din Moldova, dar îi imprimă maşinii un comportament mult mai sigur şi mai plăcut în condus! Nu, tot ce e mai mic de 20 de ţoli în
materie de jante e contraindicat pentru F-PACE! Îmi imaginez acum cât de sportiv trebuie să se conducă modelul acesta cu jantele de 22 de ţoli, prezentate în imaginile oficiale!
Mi-au plăcut într-atât de mult senzaţiile de la volanul F-PACE-ului roşu, încât mi-am zis că-mi voi continua drum la volanul lui! Plăcerea de condus e incontestabil mult mai mare, iar noi
avem norocul să mergem acum pe un carosabil excelent de bun, care-mi permite să conduc SUV-ul acesta în
sânul civilizaţiei, făcând uz de ingineria şi ADN-ul lui sportiv!
Jaguar F-PACE în offroad

Dar a venit timpul să părăsim civilizaţia carosabilului ideal şi să păşim într-un anturaj în care doar SUV-urile au ce căuta. Aici am alternat din nou poziţia la volanul celor două exemplare F-PACE din testul nostru. Şi m-am bucurat să descopăr încă o dată că până şi jantele de 20 de ţoli îi păstrează lui F-PACE o bună capacitate de absorbţie. SUV-ul
trece nestingherit peste pământ dezgolit, peste bolovani şi chiar peste pietriş. Chiar şi la viteză mare! Uite aici cromozomii de Land Rover au cea mai plăcut amprentă!

Apoi am urcat din nou pe Jaguarul argintiu, cu roţi de 19 ţoli şi am pornit în
viteză pe un drum de pământ, dar cu denivelări mari. În vâltoarea vitezei, maşina lăsa o dâră imensă de praf în urmă, dar accelera cu poftă mai departe. Au urmat denivelările imense, care mi-ar fi adus suspensia oricărui
alt SUV la limita curselor şi la limita capacităţii de absorbţie, dar aici SUV-ul oscila prin ele şi simţeam cursele lungi ale roţilor care trec prin toate aceste denivelări menţinând aderenţa! Pasagerul meu de alături se ţinea
agăţat cu mâinile de mânere, înfricoşat de oscilările uriaşe pe care le făcea maşina, dar eu, de la volan, simţeam maşina în siguranţă absolută, cu o
aderenţă păstrată până şi în asemenea alergări extreme de offroad! Excelent!
Apoi, ne-a venit în minte să ne cufundăm într-o adâncitură mare, alături de drum. „N-o vei putea face, e prea adâncă, prea abruptă” – ziceau toţi cei
prezenţi de faţă. Dar F-PACE a intrat cu uşurinţă în ea graţie geometriei bune a caroseriei şi gărzii la sol înalte, iar de la volan ai o vizibilitate bună în offroad şi-i
simţi foarte bine limitele maşinii. Am înaintat prin acest canal acoperit de iarbă mustoasă de primăvară până mi-am zis că ar fi cazul să ies din el. Un
mal imens mă despărţea de drum,
un mal pe care, abordându-l, trebuia
să fiu atent să nu răstorn maşina pur şi simplu, pentru că unghiul său de
înclinare era cu adevărat abrupt. N-am inclus nici un sistem electronic de asistenţă, şi nici n-am vreo suspensie pneumatică să-i ridic garda la sol a maşinii. Am apăsat pur şi simplu pedala acceleraţiei şi am driblat cu volanul un unghi potrivit de abordare a acestei pante uriaşe din faţa mea. Roţile au
început a derapa pe iarba mustoasă, dar distribuţia cuplului e excelentă şi maşina a continuat să înainteze. Roata stângă spate a fost prima care a rămas suspendată în aer, dar sistemul de tracţiune integrală n-a făcut greşeala de a-i trimite tot cuplul în van, direcţionând
cuplul şi către celelalte roţi cu aderenţă. Apoi roata stângă faţă s-a ridicat la jumătate de metru în aer şi celelalte trei au împins maşina vertiginos în sus. Geometria maşinii e excelentă, iar cu sistemul acesta de tracţiune integrală te poţi aventura în cele mai provocatoare
aventuri! E un spirit adevărat de Land Rover în haine de felină Jaguar, doamnelor şi domnilor, iar asta-l propulsează pe F-PACE cu un cap mai sus la capacităţile de offroad extrem în faţa multor concurenţi!

Iar ca să vedeţi şi mai bine tot ce am experimentat noi în offroad cu noul Jaguar F-PACE, trebuie să priviţi filmuleţul de la sfârşitul acestui test!
Cât costă noul JAGUAR F-PACE în Moldova?

În unele ţări europene, Jaguar F-PACE e disponibil şi cu tracţiune pe două roţi, adică pe puntea spate, dar şi cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. În Moldova, însă, nu puteţi avea asemenea versiuni nenecesar de simplificate, aşa că ierarhia porneşte de
la motorul diesel testat de noi, de 2.0 litri şi 180 CP, cuplat la cutia de viteze automată cu 8 trepte şi la sistemul de tracţiune integrală. În dotare de bază PURE, un asemenea F-PACE costă în Moldova 42,000 euro, iar în dotare superioară PRESTIGE – 46,000 euro. Exemplarele noastre sunt ambele în dotare PRESTIGE, cu ceva opţionale adăugate pe ele şi costă 56,340 euro
pentru exemplarul argintiu şi 56,200 euro pentru exemplarul roşu. Cei care vor mai multă putere pot opta pentru un diesel de 3.0 litri şi 300 CP, care porneşte de la 72,000 euro, sau pentru un benzinar cu compresor mecanic, de 3.0 litri şi 340 CP, preţul căruia porneşte de la 53,000 euro.
VERDICT: Jaguar F-PACE

The White Album. Acesta e cu siguranţă modelul care va schimba macazul istoriei Jaguar şi va genera vânzări enorme. Incontestabil, Jaguar F-PACE are un design extraordinar de reuşit, fiind deopotrivă predictibil în felul în care te aştepţi să arate primul SUV Jaguar, dar şi original pentru a se face imediat remarcat şi admirat. În habitaclu se face mult mai remarcată calitatea
veritabilă premium, deşi mai există zone în partea inferioară a acestuia din plastic mai rugos. Totuşi, dacă la alte modele mai punctam mici inexactităţi în alinierea componentelor, aici calitatea asamblării este deja una desăvârşită, într-un stil veritabil premium. Iar confortul e subliniat de o tapiserie plăcute de piele cu cusături stilate, dar şi de o iluminare ambientală nocturnă într-o multitudine de nuanţe
posibile. Mai există, de asemenea, mici detalii din afara piesajului, precum lacătul sertarului sau cel al fixării volanului, dar ambianţa interiorului lui F-PACE denotă o iarerhizare superioară, mult mai nobilă. Un factor extrem de important la care F-PACE plusează în faţa concurenţilor de talie comparabilă este spaţiul interior foarte generos, inclusiv şi pentru ocupanţii de pe bancheta spate.
Senzaţiile de condus diferă extrem de mult în funcţie de mărimea jantelor. Noi am testat două exemplare cu jante de 19 şi 20 de ţoli, iar F-PACE-ul de 19 inch are un caracter mult mai apropiat de un Land Rover Discovery Sport şi mult mai îndepărtat de felul în care te
aştepţi să se conducă un SUV Jaguar. În viraje se simte un ruliu accentuat la caroseriei, iar limitele fizice de păstrare a aderenţei şi manevrabilităţii în curbe strânse se ating ating mult prea repede pentru a se putea spune că F-PACE are un caracter cu adevărat sportiv, cu adevărat Jaguar, un lucru trist mai ales cunoscând savoarea sportivă cu care se conduc sedanurile proaspetele ale
mărcii britanice. Totuşi, de îndată ce-am urcat pe exemplarul cu doar jante cu diametru mai mare – cu doar 1 ţol mai mare – tabloul s-a schimbat extrem de mult, maşina simţindu-se semnificativ mai informativă în volan, semnificativ mai manevrabilă în curbe şi mai sportivă în senzaţiile în condus. Ştiind că jantele pot creşte până la o dimensiune de 22 de ţoli, putem deduce că spiritul veritabil Jaguar în acest SUV de dezvăluie tot
mai mult odată cu creşterea jantelor în diametru şi eventual bifarea unei suspensii adaptive în dotări de top. Iar jantele de 20 de ţoli constituie un echilibru excelent între un caracter mai sportiv şi o capacitate de absorbţie suficientă pentru drumurile din ţara noastră, aşa că asta e recomandarea noastră – jante de 20 de inch.
Motorul şi cutia de viteze fac un tandem bun şi, deşi dieselul de 180 CP constituie un motor entry-level în ierarhia motorizărilor şi nu e tocmai unul să te împingă în scaune, acesta reuşeşte să-i asigure lui F-PACE un dinamism demn pentru un condus fără anxietăţi. Totuşi, în mintea noastră de admiratori ai mărcii Jaguar în forma ei
pură, configuraţia ideală, mai puţin practică desigur, a unui F-PACE ar fi motorizarea de 3.0 litri V6 pe benzină de 340 CP, cu jante de 21 de ţoli şi o echipare foarte generoasă. Eh, anume în acele dotări de vârf şi motorizări de forţă Jaguar F-PACE poate ţine piept celor mai performante modele concurente. Dar, fireşte, cei mai mulţi
cumpărători vor gândi mai practic şi atunci opţiunea motorului testat de noi astăzi e cea mai raţională.

Şi uite că, pe lângă faptul că britanicii au creat cel mai fierbinte SUV al momentului, tot ei au pus pe maşina asta un spirit aventurier de Land Rover, care ne-a lăsat cu gura căscată în
offroad! Jaguar F-PACE îşi poate devansa aici concurenţii cu mult curaj, pentru că e mult mai capabil atât în materie de geometrie şi gardă la sol, cât şi în materie de gestiune a distribuţiei cuplului între punţi şi între roţi! Astfel, am fost fascinaţi să constatăm că noul Jaguar F-PACE, primul SUV din istoria
mărcii britanice, nu e doar un SUV de asfalt, ci şi unul căruia nu-i frică de offroad! Ah, cât de bine aleargă felina asta peste denivelări şi prundiş, peste bolovani şi praf! Ah, cât de bine se caţără felina asta pe pante cu doar câteva dintre roţi atingând pământul cu aderenţă! Iar cu mărimea potrivită a jantelor, putem spune că noua felină se simte în apele ei şi pe asfalt, în
vâltoarea condusului de performanţă! Dacă faceţi o preselecţie logică a modelului pe care urmează să-l achiziţionaţi, mergeţi pe varianta dieselului din testul nostru de astăzi, dar dacă vreţi spiritul adevărat şi absolut Jaguar, mai adăugaţi unsprezece mii de euro pentru V6-ul cu compresor mecanic de 340 CP! Noi îl ştim de pe F-TYPE, iar motorul ăla e o adevărată bijuterie delicioasă a sunetului şi senzaţiilor!
PiataAuto.mdIlie Toma
6
3,954
GALERIE FOTO (132 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!