Mercedes-Benz C-Class Coupe
11 Noiembrie 2016
Atunci când au apărut primele imagini cu noua generaţie C-Class Coupe, mi-am zis că demult nu am văzut un coupe desenat cu atâta emoţie şi pasiune,
implementată în formele sale. O siluetă de coupe pur-sânge, care coboară fluid spre uşa portbagajului, un „duck-tail” discret pe acel capac de portbagaj, nişte blocuri optice inspirate din graţia lui S-Class Coupe, dar cu forme uşor mai acutizate şi mai tinereşti! Iar pe lateral
şi nişte linii profilate inspirat, care-i dau acestei maşini un aer în care să spui „mai bine nici că se putea”.

Şi ca să înţelegi şi mai bine cât de precis şi-au văzut în minte viitoarea creaţie designerii Mercedes-Benz, află că C-Class Coupe nu poate avea interpretări diferite de design – spre clasic şi elegant în forma liniei Exclusive, sau spre agresiv în forma liniilor Avantgarde sau AMG, cum au
sedanul Clasei C şi break-ul, spre exemplu. Nu! C-Class Coupe poate avea doar linii sportive, implantate de design cu o doză exactă de graţie, iar variaţia concentraţiei ingredientelor poate dăuna produsului final, au considerat probabil creatorii săi, astfel încât azi un Mercedes-Benz C-Class Coupe poate veni fie în interpretarea sa standard, cu agresivitate un pic mai moderată, fie în interpretarea AMG line, aşa cum e şi maşina din testul nostru. Alte opţiuni sunt excluse!
Iar noi avem astăzi în mâinile noastre, în Moldova, un nou Mercedes-Benz C-Class C250 Coupe AMG Line. Pentru noi, e un test ce ne dă şi un fior suplimentar de emoţie, pentru că avem doi ani de când exploatăm un C-Class sedan din aceeaşi generaţie, aceeaşi familie. Iar acum punem mâna pe interpretarea mai emoţională, mai egoistă din aceeaşi tabără!

Ambianţă roşie

Habitaclul noului C-Class Coupe ne întâmpină cu o ambianţă roşie, contrastată frumos de zonele negre, dar şi de inserţiile din aluminiu mat. Ce poate fi mai potrivit pentru un coupe de
culoare albă decât un interior tapisat cu piele roşie? Iar când vine vorba de Mercedes-Benz, puteţi fi siguri că veţi avea parte de o tapiserie de o calitate fină, plăcută la atingere şi la inspecţii vizuale. În cazul exemplarului nostru,
e o piele naturală perforată, pentru că scaunele dispun şi de ventilare. Aceleaşi materiale impecabile continuă peste tot interior, fie că vorbim de bordul tapisat cu piele cusută cu aţă contrastantă, sau de inserţiile de lemn pe pe consola centrală curbată.

Despre ergonomie şi comenzi aşezate exact la locul lor nu mai vorbim, pentru că ştiţi părerea noastră despre interioarele noilor modele Mercedes-Benz, părere pe care am enunţat-o de curând şi la testul drive cu noul GLC Coupe. Pe exemplarul din testul de astăzi, însă, lipseşte touchpad-ul opţional de pe consola centrală şi din această cauză rotula de acolo arată un pic pustiită fără acel element. E la fel de drept, însă, că acel touchpad nu e foarte funcţional şi necesar în operaţiile de facto cu sistemul multimedia, fiind mai mult un element de aspect frumos, decât cu adevărat util şi necesar. Noi îl avem pe maşina noastră redacţională şi îl folosim destul de rar, pentru că e mult mai intuitiv să foloseşti acea rotulă.

Scaunele au un suport lateral excelent şi o profilare extrem de reuşită. Suportul lateral te ajută să obţii imediat o poziţie
sportivă în condus, cu centru de greutate coborât, pe care s-o savurezi în fiecare clipă de aflare la volan. Această poziţie se simte foarte similară cu cea de pe C-Class sedan, iar silueta diferită a maşinii accentuează exact acele calităţi emoţionale şi sportive pe care le aştepţi de la un coupe.
Cele două locuri de pe bancheta spate nu oferă foarte mult spaţiu nici pe înălţime, nici pentru genunchi, în ciuda faptului că C-Class Coupe are acelaşi ampatament ca şi C-Class sedan, de 2,840 mm. Silueta diferită a dictat
necesitatea amplasării mai în faţă a acestei banchete, la care se mai adaugă şi plafonul mai coborât, iar rezultatul final e predictibil pentru un coupe – nişte locuri spate mai mult decorative, ca să arunci acolo o geantă, ceva, şi foarte rar să urci pe cineva la bord.
Senzaţii de condus

Ardeam de nerăbdare să conduc acest coupe, care-mi place atât de mult ca design. Ardeam de nerăbdare să
conduc coupe-ul Clasei C, clasă cu care sunt deja atât de familiar. Şi dacă precedentele generaţii ale coupe-urilor Mercedes-Benz făceau nişte trişări între clase – E-Class Coupe fiind, de fapt,
făcut pe platforma lui C-Class, iar C-Class Coupe fiind mai scurt în ampatament, atunci la noile generaţii ale acestor modele se merge pe oferirea a exact ceea ce se aude: C-Class Coupe este un coupe derivat din C-Class, iar E-Class Coupe va fi unul derivat din E-Class. E acelaşi ampatament, aceeaşi platformă tehnică, la care s-au aplicat nişte recalibrări fireşti. Iar ştiindu-l pe actualul C-Class ca unul din cele mai plăcute automobile de condus din lume, e firesc că aşteptam aceeaşi savoare în condus şi pe coupe-ul ce mi-a nimerit azi în mâinile mele.
Şi am descoperit-o, dar nu oricum, ci uşor mai condimentată! Şi datorită pachetului AMG, cu suspensie mai fermă, dar şi recalibrărilor făcute pentru şasiul coupe-ului, maşina asta se simte de o precizie sportivă încântătoare. Dacă la C-Class sedan ai o precizie admirabilă, care poate fi fie relaxantă şi antrenantă în acelaşi timp, fie sportivă şi antrenantă când ţi-o doreşti, atunci la C-Class Coupe ea e întotdeauna de o acuitate maximă în stil sportiv pur. Maşina virează imediat la cea mai mică
întoarcere a volanului, iar volanul are în el o uşoară rezistenţă la rotire, aşa cum le stă bine maşinilor sportive sadea.

Iar suspensia, deşi foarte fermă, reuşeşte să înghită bine denivelările drumruilor şi păstrează un confort foarte decent la bord. Sunt la volanului unui C250 Coupe, iar asta înseană că sub capotă e un motor turboaspriat de 2.0 litri şi 211 CP, cuplat la noua cutie automată de 9 trepte. Motorul livrează 350 Nm de cuplu maxim, de la
turaţii foarte joase, iar toată treaba
asta se simte din plin în apăsările pedalei de acceleraţie şi-n lejeritatea cu care maşina îşi pune forţa la treabă. Da, un C250 Coupe te împinge în scaun cât ai clipi, iar tracţiunea spate îţi dictează nişte traiectorii plăcute şi sportive în viraje. Este, este ceva cu totul special în
plăcerea de a conduce un coupe
corect dimensionat şi corect proporţionat. Maşina asta se simte... perfect de corectă în dimensiunile ei, în greutate, în echilibrare, în forţa de care dispune şi-n reacţiile motorului şi cutiei de viteze. O conduci cu plăcere maximă şi savurezi un rezultat final voluptos,
fără să te gândeşti neapărat la complexităţile tehnice, care se întâmplă în substratul tehnic al maşinii. S-au gândit inginerii pentru tine, iar tu eşti acum la volan pentru a savura.

Trec prin viraje, unul după altul, cu tot mai mare plăcere. Apăs pedala şi ies
din ele cu forţă. Simt că aş putea să forţez un pic nota şi să provoc şi mici derapaje controlate. Pentru că e predictibilă maşina şi pentru că toate acele senzaţii de echilibrare perfectă îţi inspiră încredere. Dar oare nu e această încredere una iluzorie, care să se împrăştie imediat ce ajungi de fapt într-un derapaj şi să constaţi că n-o poţi controla? Asta e întrebarea ce stă în capul oricărui şofer responsabil, pentru că sunt maşini care te pot lua prin surprindere cu ţinuta lor în momente
critice. Dar uite că ajung cu acest Mercedes-Benz C-Class Coupe în apropierea unui viraj brusc, ce urcă în deal, iar asfaltul e acoperit cu praf. Ah, aderenţă scăzută, îmi zic! Aici e momentul să-l împing într-un drift! Apăs imediat butonul Home pe volan pentru
meniul computerului de bord dintre cadranele din faţa mea, mă duc acolo la ultimul sau penultimul item din josul meniului, la Assistance Systems, intru în el şi debifez ESP-ul – anume aşa,
într-atât de complicat se dezactivează ESP-ul la Mercedesurile moderne, pentru că ştiţi voi, inginerii ăia tot continuă să ne spună că nu prea avem de ce să mergem cu ESP-ul
deconectat, că ei sunt inventatorii ESP-ului şi avem nevoie de el tot timpul. Dar uneori, chiar vrei nişte libertate, dacă o poţi stăpâni. Ferice de mine că ştiu toată această procedură nedorit de
complexă de deconectare a ESP-ului şi am reuşit s-o fac până ajunge în curbă, paralel punând maşina în regim Sport, iar când intru în viraj apăs pedala
acceleraţiei în momentul potrivit şi roţile spate încep a derapa! Deci, ce face maşina în acel moment? - pierde controlul, supravirează, se roteşte, ce face? Nu! Ea alunecă graţios şi sportiv, dragii mei, cu o predictibilitate din aia care te inspiră să-ţi iubeşti maşina
deplin, fără rezerve, fără remuşcări că ai dat peste 40,000 euro pe un coupe. Simt o legătură directă şi imediată dintre pedala de acceleraţie şi puntea spate care derapează în acel moment, între unghiul pe care-l dictez volanului şi continuarea frumoasă a derapajului. Simt chiar şi variaţiile de aderenţă de pe asfalt – pe unde e mai mult praf, pe
unde mai puţin, maşina are rezistenţă variabilă de la acest carosabil, dar oricum te poţi juca într-un frumos derapaj controlat cu ea. Recunosc, am făcut cale întoarsă după asta şi am mai repetat de vreo două ori trecerea acestui viraj în derapaj, încercând şi sport plus şi, deşi sunt alte reacţii ale motorului, asta nu schimbă ecuaţia acelei informativităţi superbe pe care o
oferă maşina. Indiferent de regimul ales, maşina vă va da nişte senzaţii mai delicioase decât cel mai bun tort din lume!

Iar ca tabloul dragostei de maşină să
fie complet, aflaţi că C-Class C 250
Coupe mai şi sună frumos din acel
motor de 4 cilindri, graţie unui
sistem de eşapament cu
două guri de evacuare adevărate, care ştiu să pună accentul sonor pe cele mai bune frecvenţe din sunetul unui motor. Maşina asta e făcută de oameni, care s-au gândit la toate. Iar tu simţi asta de la volan şi înţelegi că tocmai de asta senzaţiile pe care le percepi sunt atât
de intense! Da, atât de intense, şi-n viraje, şi-n linie dreaptă, unde minunatul coupe din mâinile mele accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 6.8 secunde!

Doar o singură declaraţie a producătorului german nu merită luată în serios. Cea despre consumul acestui
coupe, despre care testele oficiale au indicat 7.5-8.0 litri /100 km în oraş, şi 4.7-5.3 litri /100 km în regim de traseu. Dacă vei ajunge să mergi în ritm apropiat de testele oficiale cu această maşină, înseamnă că te-ai ramolit de tot în suflet şi nu mai eşti potrivit pentru
un asemenea automobil. Şi nici nu te aştepta să-ţi recomandăm vreun diesel pentru un coupe, chiar dacă noi am atins peste 12 litri la sută în condus
dinamic din afara citadinelor! Condu cu toată plăcerea, prietene, savurează maşina, savurează-i motorul, savurează viaţa bine închegată din ea, savurează-ţi propria viaţă şi norocul de a fi ajuns la
volanul acestei maşini. E o maşină de care e imposibil să nu fii îndrăgostit până-n măduva oaselor odată ce-ai apucat s-o conduci!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
10,498
GALERIE FOTO (54 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!