Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Mitsubishi Pajero Sport, L200 şi Outlander prin noroi şi mocirlă
15 Octombrie 2016
Da, dragii noştri, prin noroi şi mocirlă, pentru că acest test drive a avut loc în cea mai ploioasă zi a anului 2016,
într-o zi cu cod galben sau chiar portocaliu de ploi, venită după o altă zi cu cod galben pentru aceleaşi
fenomene meteo. Deci, vă puteţi imagina cât de tare şi neîntrerupt a plouat în ziua acestui test drive, şi cât de răzmuiat era pământul plaiului moldovenesc!
În mod normal, un test
drive ar fi trebuit să fie
amânat din cauza unor
asemenea condiţii meteo.
Dar de această dată era
vorba de un test drive cu
2 offroadere şi 1 SUV,
dacă e să fim mai corecţi –
adică noile Mitsubishi Pajero Spot şi L200, însoţite şi de SUV-ul Outlander. Iar Mitsubishi Pajero şi L200 sunt încă nişte vehicule construite pe cadru dur, cu suspensie cu foi de arcuri, cu
sisteme de tracţiune integrale cu diferenţiale blocabile şi demultiplicatoare de cuplu, cu gardă la sol potrivită şi cu capacităţi de atac serioase. Iar cu asemenea „arme” motorizate în arsenal, nu ne putea fi frică de ploaie şi noroi, iar dacă Outlanderul avea să întâmpine pe
undeva dificultăţi, ar fi existat întotdeauna doi fraţi să-l ajute. E un test drive cu totul special, un test drive naţional organizat de distribuitorul Mitsubishi Motors în Moldova, compania Autospace, dar e în acelaşi timp un
test în care nouă, presei auto, ni s-a dat undă verde pentru chinuirea extremă a celor două offroadere! Hm... Ce poate ieşi dintr-un asemenea îndemn permisiv, dat pe un asemenea timp ploios şi noroios, încât depăşeşte parcă
până şi sumbrul poeziilor lui Bacovia?... Să vedem!
Pe asfalt, ca pe furtună!

Din aceste trei modele, cel mai mult ne interesa noul Mitsubishi Pajero Sport, fără îndoială. Şi asta pentru că, deşi şi pick-up-ul L200 este o noutate absolută în Moldova, venit acum în noua sa generaţie, redacţia PiataAuto.md a
apucat să-l testeze pe îndelete în primăvară în Germania. Acum, fireşte că ne era interesant să comparăm acele senzaţii cu ceea ce vom simţi la noi acasă, în Moldova, dar asta nu depăşea gradul de intrigă pe care îl nutream pentru noua generaţie Pajero Sport. Pentru că nu-l mai condusesem până
acum, pentru că noua generaţie arată mult mai bine decât predecesorii săi, pentru că a crescut în dimensiuni şi pentru că promite să fi crescut şi în rafinamentul pe care-l oferă la bord!

Dar prima parte a traseului nostru cuprindea asfalt şi ar fi fost păcat să ne
grăbim să gustăm din Pajero Sport tocmai în asemenea condiţii. Aşa că am început condusul acestui test drive cu un modelul pe care l-am condus cel mai mult dintre toate – Outlander facelift. Noi am testat Mitsubishi Outlander de nenumărate ori – în momentul apariţiei sale în forma generaţiei curente, în momentul primului facelift, apoi şi în momentul faceliftului actual, mai major, aplicat anul trecut. Aşa că v-am spus multe despre el, iar acum ne rămânea doar să vedem dacă nu s-au produs schimbări între timp şi dacă n-o rămânea, sărmanul, blocat pe undeva
prin noroiul ce ne aştepta în cale. Pe traseul asfaltat, pestriţat pe alocuri cu gropi, am putut constata că suspensia a rămas la fel de rigidă pe cât am descris-o anul trecut. Treaba asta taie din confortul de la bord, dar maşina poate îndura şi drumuri mai rele, şi gropi şi denivelări.

Am ajuns la o bucată de traseu la înălţime, expusă câmpurilor şi depresiunilor de alături, iar aici curenţii
de aer au început a sufla atât de puternic, cu tot cu ploaia ce turna de deasupra, încât am început a ne simţi în mijlocul unei furtuni puternice. Maşinile noastre luptau cu vântul lateral şi până şi Outlanderul pe care-l conduceam, cu tot cu suspensia lui rigidă, lupda cu fenomentul, nemaivorbind de Pajero Sport din faţa mea, ruliul căruia era mult mai evident. Dar, în asemenea condiţii
de furtună orice maşină ar avea dificultăţi serioase, iar dacă o maşină ca Pajero Sport, construită pe cadru dur, face faţă lăsând impresia de condus sigur, atunci să ştiţi că poate fi tratată ca un bolid offroader neînfricat.
Deşi am condus un Mitsubishi timp de 6 ani în fiecare zi şi sunt cumva mai acordat pe calităţile mărcii, Outlanderul de astăzi nu-mi produce emoţii speciale, lăsându-mi mai degrabă impresia unui SUV practic, un pic rigid, dar durabil şi fiabil, care poate să te ducă din punctul
A în punctul B în fiecare zi, ani la rând, fără niciun rateu.

Aşa că, abia atunci când, după mai mulţi kilometri de traseu, a venit timpul să urc la volanul lui Mitsubishi L200, pentru mine testul drive ajunsese la primul capitol cu adevărat interesant.
Noua generaţie
Mitsubishi L200, prin Moldova


Dacă vă amintiţi testul nostru drive
din primăvară, Mitsubishi L200 ne-a
plăcut enorm de mult şi am zis atunci
că noul model nipon este de departe
cel mai rafinat şi mai plăcut pick-up
din câte există astăzi pe piaţă. Dar
mai apoi aflasem că nemţii au făcut
şi nişte modificări la exemplarele
importate în ţara lor, care nu aveau
să se regăsească pe exemplarele
din alte ţări, spre exemplu pe cele
importate în Moldova. Aşa că
dilema de astăzi era să simt
cât din rafinamentul şi plăcerea de
condus simţită în primăvară pe
L200-ele germane se vor simţi şi
astăzi în Moldova?

Şi nu mi-a luat mult timp să simt răspunsul. Da, anume să simt, pentru că aceste diferenţe sunt senzoriale şi auditive. Modelul vine cu buşce standard şi cu izolare fonică standard, spre deosebire de cel german testat de noi, dar, spre surprinderea mea, formula standard a lui L200 păstrează o foarte mare doză din maturitatea şi
rafinamentul simţite de noi în
Germania. Prin pietriş bucşele
standard sunt un pic mai reacţionare,
mai ales la suspensia spate, şi
pick-up-ul de aici e un pic mai săltăreţ
atunci când e cu bena goală, dar,
necătând la asta, se simte o
evoluţie foarte consistentă
faţă de generaţia
precedentă L200.
Izolarea fonică e şi
ea un pic redusă
în comparaţie cu
ce-am simţit în
primăvară, dar
faţă de
predecenta
generaţie
evoluţia e
din nou
consistentă.
Mitsubishi L200,
în această
formulă în care-l
conducem noi
astăzi pe traseele
scăldate de ploaie
ale Moldovei, îţi dă
senzaţia unei maşini mult
mai sigure în stabilitatea de curs, mult mai rafinate în abordările porţiunilor
dificile de drum, dar în acelaşi timp cel puţin la fel de capabile de munci grele precum au fost şi predecesorii săi. Şi totuşi, trebuie să fim obiectivi şi sinceri până la urmă şi să vă spunem că, aşa cum e acest Mitsubishi L200 astăzi şi
cum se simte el în mâinile noastre, despre el se poate spune că e mai apropiat de concurenţii lui de pe piaţă, testaţi de noi în ultimii ani, cu avansuri la rafinament, dar nu se mai simte diferenţa aia uriaşă pe care o simţisem în Germania din cauza, sau mai bine zis datorită, modificărilor operate acolo. Deci, nu mai există o prăpastie atât de mare între Mitsubishi L200, liderul, şi
toţi restul, dar partea îmbucurătoare e că oricum noua generaţie Mitsubishi L200 se simte astăzi cam cea mai rafinată şi mai bună dintre toate versiunile concurente testate de noi. Iar asta e o mare, mare realizare atunci când ai de-a face cu concurenţi precum
noua Toyota Hilux sau Ford Ranger (am testat versiunea de până la facelift ultima dată).

În speranţa că nu v-am încâlcit prea tare cu aceste aprecieri exacte date noii generaţii Mitsubishi L200, am putea recapitula scurt pe doi: un pick-up excelent de bun, extrem de reuşit, cu mult evoluat faţă de predecesorul său şi chiar şi în această versiune standard, ne-nemţească, în care este livrat în Moldova, oricum se simte un lider de excelenţă în segmentul său!
Să înceapă prundişul, noroiul, mocirla şi aventura! Cu noul Mitsubishi Pajero Sport!

Uite că venise timpul pentru o nouă rocadă la volan, iar eu mă bucuram cel mai mult aici. Urma cea mai interesantă parte a traseului şi tocmai acum aveam să urc pe noul Mitsubishi Pajero Sport! Aparent, Pajero Sport şi L200 împart o
platformă comună, dar totuşi Pajero Sport e un automobil cu caroserie completă, un offroader şi un SUV în
acelaşi timp, iar habitaclul ăla promite mult mai mult confort. Şi ardeam de nerăbdare să văd dacă e aşa sau nu!
De îndată ce-am urcat la volan, conducând încă vreo 2-3 kilometri de traseu asfaltat, am simţit diferenţa mare de rafinament şi izolare fonică pe care o oferă Pajero Sport faţă de L200! Uite aici suspensia e mai moale şi mai rafinată în reacţii, iar forma caroseriei şi distribuţia mai echilibrată a greutăţii între axe îl fac mult mai
nepăsător de calitatea carosabilului de sub roţi, efectul ăla de săltăreţ de la L200 dispărând în totalitate. Ăsta e un offroader de rasă, doamnelor şi domnilor! E cu totul altceva!

Şi aici reacţiile suspensiei sunt mult mai silenţioase, nefiind transmise în asfalt
şi nefiind la fel de reacţionare. Mă simţeam de parcă am un deja vu cu bucşele germane de astă primăvară! Uite că la bordul lui Pajero Sport se simte acea doză imensă de rafinament despre care vorbeam anterior în cazul lui L200 testat în Germania, ba chiar se simte într-o măsură şi mai intensă, şi
mai consistentă! E o maşină bine închegată, bine asamblată şi imună la tot ce se întâmplă în afara habitaclului ei! Te cucereşte din primele secunde de la volan dacă ai câtuşi de puţin spirit de aventură în offroad în vine! Iar motorul turbodiesel de sub capotă, de 2.4 litri şi 181 CP, are forţă din belşug să împingă
maşina asta! Şi, spre bucuria urechilor, noul motor diesel sună mai cizelat şi mai ritmic, ca un diesel modern şi performant, uitând de trăncănitul vehiculor dieseluri. Apropo, acelaşi
motor e prezent şi la L200 din testul de astăzi, iar senzaţiile acustice sunt valabile şi acolo.
Şi uite că se termină asfaltul din calea noastră, iar în faţă ni se arată un traseu de prundiş dur, care avea să se transforme mai târziu în prundiş plin de denivelări şi gropi. Ştiam traseul de la SUV Maratonul nostru tomnatic şi eram entuziasmat să-l trec acum cu acest offroader. Ei bine, dragilor, aici m-am îndrăgostit ireversibil de maşina asta, când m-am surprins alergând-o cu 100-110 km/h pe prundiş, într-o absorbţie absolută a şocurilor în afara habitaclului şi într-un confort admirabil! În viraje maşina avea scurte derapări cu iz de drift, şi mă simţeam ca la un raliu, dar confortul de la bord era absolut neverosimil – nici cel mai mic şoc de la prundişul de sub roţi nefiind transmis în
habitaclu! Iar senzaţia în volan este una de conexiune absolută cu roţile faţă şi de simţire a drumului, de încredere în traiectorie, de siguranţă şi de cutezanţă! Să derapezi pe lateral la 100 km/h pe prundiş, aproape în permanenţă, chiar dacă o faci la un unghi mic, şi să fii sigur
că rămâi pe traiectoria dorită, cu un asemenea offroad pe cadru dur, e o senzaţie absolut incredibilă!

Condusul ăsta extraordinar de plăcut mă absorbise într-atât de mult, încât îi
pierdusem pe ceilalţi în oglinda retrovizoare. Cu siguranţă Mitsubishi Pajero Sport e cel mai extraordinar şi capabil model din gaşca de astăzi pentru asemenea goneală cu 110 la oră pe prundiş! Într-un final am refăcut
grupul şi ne-am
îndreptat mai departe,
spre zona de offroad cu
noroi şi mocirlă! Şi eu tot la
volanul minunatului Mitsubishi
Pajero Sport mă aflam!
Prin noroi şi mocirlă, cu
Mitsubishi Pajero Sport


De îndată ce-am ieşit din Trebujeni, noroiul a fost prezent din plin pe drumuri, iar extrazul meu la volanul acestui offroader a atins cote maxime. Dă-i bice, băiete, dă-i! Stropii de noroi
săreau în toate părţile la fiecare nouă baltă pe care o traversam în viteză, cu încredere maximă! Aveam tracţiunea integrală cuplată, dar fără blocaj de diferenţial dintre axe sau demultiplicator
de cuplu! Nu e nevoie deocamdată – Pajero Sport rupe totul de sub el şi aşa!

Au venit noi bălţi, mai mari, mai pline de noroi, iar eu mă simţeam şi mai încrezut să le abordez în forţă. Nici micile derapaje nu te mai sperie, pentru că simţi întotdeauna predictibilitate în volan
şi în traiectoria maşinii! O corectezi cât ai zice peşte oricând şi o repui acolo unde-ţi doreşti! Am ajuns să iau aceste bălţi şi denivelări cu atât forţă, încât apa din ele sărea mai sus de înălţimea
maşinii mele, iar într-un final am sărit de-a binelea de parcă aş fi fost pe undeva pe la raliul Dakar! Aoleu, ce plăcere! Ce test drive! Ce offroader!
Apoi am tot sărit şi mai departe, ba chiar şi în toiul scurtelor drifturi de offroad! Maşina asta e incredibilă! E absolut senzaţională dacă ai curajul să-i explorezi capacităţile! Mitsubishi Pajero Sport e cu siguranţă cel mai predictibil,
mai confortabil şi mai plăcut de condus offroader cu cadru dur din segmentul său! Niponii au creat un model extraordinar!
Apoi au venit şi maluri abrupte pe care trebuia să le trecem. Eram ultimul în coloană, că aşa era mai vesel. Outlander a trecut malul atent, să nu
ajungă pe burtă, şi a trecut cu bine. L200 a trecut mai uşor. Iar eu cu Pajero Sport am apăsat pedala acceleraţiei cu încredere şi am trecut peste el ca peste un hop oarecare! Ce nonşalanţă! Ce capacităţi!
Apoi uite că drumul se despărţea în
două fâşii paralele – una mai bună,
pe unde mergea Outlander, şi una
mai rea şi mai coborâtă, pe unde o
apucasem eu. Fotograful n-a putut
rata o asemenea ocazie
de poză, iar eu am staţionat acolo cu o idee năstruşnică în cap. Aveam lângă mine un mal cât jumătate de maşină. Ia
să urc pe el! Chiar dacă Pajero Sport e niţel înfricoşător în asemenea clipe, făcându-te să te întrebi dacă nu-l răstorni, abilităţile de condus, simţirea maşinii şi curajul te pot ghida să mergi mai departe, aproape de limitele fizice ale unui asemenea atac în offroad! Cursele lungi ale suspensiilor te ajută,
apoi roţile încep a rămâne suspendate în aer. Dar n-am blocat nici acum diferenţialul, care e acum unul Torsen între axe. N-a fost nevoie! Pajero Sport înaintează ca un tanc spunându-ţi că nu e cazul să scoţi la bătaie obuzele mai
serioase, deşi dintr-o parte totul pare a fi o luptă extremă cu legile fizicii! Ia uitaţi-vă cum arată un Pajero Sport căţărându-se neastâmpărat pe aici! Vreau maşina asta! Vreau aventurile
pe care le poate ea genera, le vreau în fiecare week-end de acum încolo!
Am înaintat. Picanteriile nu se opreau aici. Aveam în faţa noastră, ceva mai
târziu, un vad cu apă. Mitsubishi L200 s-a aventurat să îl treacă primul încolo şi înapoi. A făcut-o fără difucultăţi. Am urmat eu, cu Pajero Sport. Din nou,
lejeritate, nepăsare şi graţie în execuţie. Am trecut fără cea mai mică dificultate şi nici aici n-a fost nevoie să includ blocajul de diferenţial sau demultiplicatorul de cuplu!
Apoi au venit zone cu adevărată mocirclă, multă şi al naibii de plăcută pentru unul ca mine de la volanul lui Pajero Sport! Gaz! Gaz!
Mitsubishi Pajero Sport înaintează ca un tanc pe aici, ridicând apa la două-trei înălţimi proprii! Acum am simţit tendinţe şi mai năstruşnice de derapaj controlat
în offroad, iar
ESC-ul maşinii îmi permitea
să le fac, la un unghi nu prea
mare, fără a fi prea intrusiv în a
mă opri. Apoi am blocat, în sfârşi
diferenţialul dintre axe, dar nu pentru
că n-aş fi putut înainta altfel, ci pentru că aşa aveam garantate cam 60% din cuplu pe puntea spate, iar asta însemna drift mai vesel în noroi pentru mine. Şi
diferenţa s-a simţit imediat într-o frenezie plăcută şi dulce în condus! Ah! Ce senzaţii tari! Şi mai imaginaţi-vă acum că am oprit şi ESC-ul, aşa că
offroader-ul ăsta acum,
în mâinile mele, era un adevărat bolid de Dakar, un tank, un „BTR” din acela
pe care-l ştiu veteranii noştri! Da, puteam drifta acum la unghiuri şi mai
mari, şi mai îndrăzneţe, şi maşina se simţea cu o predictibiliate absolut neverosimilă pentru un asemenea offroader! Ştii imediat ce face, unde merge traiectoria, cât să dozezi pedala acceleraţiei şi asta în ciuda faptului că maşina mea e echipată cu o cutie de viteze automată! Au-to-ma-tă! Cu 8 trepte, de origine ZF! Şi uite ce fac eu cu maşina asta acum!

Pajero Sport m-a cucerit ireversibil. E cel mai bun Mitsubishi pe care l-am
testat în ultimii vreo 5 ani cel puţin, dar cu siguranţă şi cel mai bun offroader Mitsubishi din câte au existat vreodată! Ba chiar aş spune că e cel mai bun offroader cu construcţie pe cadru dur
de dimensiune comparabilă din câte se vând azi pe la noi! Aşteptam să descopăr în noul Pajero Sport o maşină bună, dar nici pe departe nu puteam întui un offroader atât de bun!
Pe lângă aceste senzaţii pe care
le-am simţit de la bord, nimic nu mai
pare mai important. Nici măcar preţul.
Porneşte de la 31,950 dolari în
Moldova, iar dotarea testată
de noi costă 39,950 dolari,
ceea ce, tradus în euro,
ar însemna cam 29,000
euro în versiune
incipientă şi
36,300 euro în
cea de top
absolut. Cumpăraţi-l în versiunea de top absolut! Nici un alt offroader de 36,300 euro nu vă va da senzaţii într-atât de intense şi pline de viaţă, nici un alt
offroader de acelaşi preţ nu este la fel de bun şi nu oferă la fel de mult! Şi când zic mult, am în vedere inclusiv tehnologii noi de siguranţă, precum frânarea autonomă, de exemplu!
Vreau maşina asta! M-am molipsit
de ea! Ce bine ar fi să-ţi poţi permite
două maşini într-o familie, una mai
focusată spre călătoriile lungi de
asfalt şi o minunăţie ca asta!
Formidabil automobil!
Salvatorul, sau cum Mitsubishi Pajero Sport a tractat o Niva din şanţ

În tonul acestor senzaţii măreţe, am condus seara, spre capitală, pe un traseu impecabil şi m-am convins de ţinuta de drum foarte bună a maşinii şi
în peisaje civilizate. Apoi, pe un traseu aglomerat, am zărit o Niva ce alunecase de pe drum cu faţa într-un şanţ adânc şi abrupt de pe marginea drumului. Era încă acea zi cu ploaie infernală. Şoferul
ei se chinuia de-a binelea să iasă în marşarier, dar unghiul prea mare al pantei, mocirla de la baza şanţului şi
carosabilul fără prea mare
aderenţă nu-i permiteau. Era un
accident, de facto, ce mai, doar că Niva fusese suficient de rezistentă să nu-şi boţească faţa. Am tras pe dreapta lângă acel om şi l-am întrebat dacă avea nevoie de ajutor – aveam o funie de tractare în portbagaj şi uite că n-am
avut nevoie de ea la acest test drive
nici pentru Outlander. Şoferul Nivei s-a bucurat nespus, iar cu ajutorul oamenilor din jur, am blocat niţel traficul de pe traseu, am tras Pajero Sport mai aproape, am cuplat funia de tractare şi
am scos cu lejeritate
Niva din şanţ, fără pic
de efort. În 2 minute
Mitsubishi Pajero Sport
salvase Niva. Uite ăsta e un
offroader adevărat, neînfricat în faţa oricăror condiţii, oricât de dificile ar fi ele! Vreau maşina asta şi gata! Extraordinar model!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
9,702
GALERIE FOTO (135 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!