Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Noul Mercedes-Benz E-Class All-Terrain
27 Decembrie 2016
La drept vorbind, Mercedes-Benz a cam întârziat cu lansarea unui break cu capacităţi sporite de trecere, la generaţii distanţă după ce Volvo şi Audi au lansat modelele lor comparabile. E adevărat că cifrele de vânzări din acest segment nu sunt niciodată uriaşe, pentru că aceste modele nu sunt unele de mainstream, dar în acelaşi timp e la fel de adevărat că posesorii acestor break-uri cu capacităţi sporite de trecere se numără deopotrivă printre cei mai fericiţi posesori de maşini şi printre cei mai elevaţi cumpărători. Sunt nişte maşini foarte speciale, care trebuie înţelese mai deosebit. O sută de oameni
vor admira aceste modele, lăudându-le cu onestitate, însă până la urmă vor alege un SUV, sau un break, sau un sedan. Şi doar unul din cei o sută, poate, va ajunge să se încăpăţâneze şi să-şi cumpere o asemenea maşină, iar odată ajuns în lumea break-urilor cu capacităţi sporite de trecere, un întreg stil nou de viaţă i se deschide în faţă.

Iar nouă ni s-a oferit acum şansa să gustăm din acel stil de viaţă diferit la acest test drive internaţional. GT.md / PiataAuto.md a fost unica entitate de presă din Moldova invitată de către cei de la Mercedes-Benz tocmai în
Innsbruck – renumitul orăşel alpin austriac – pentru ca de acolo să pornim explorarea Alpilor în cadrul testului drive internaţional al noului E-Class All-Terrain. Dacă tot cei de la Mercedes-Benz au decis într-un final să intre în segmentul break-urilor cu capacităţi sporite de trecere, trebuiau s-o facă într-un mod corect şi consistent, aşa că eram cât se poate de nerăbdători să descoperim cum este, de fapt, şi cum se simte noul E-Class All-Terrain!

Am testat:
• E 220d (194 CP/400 Nm)
• E 350d (258 CP/630 Nm)
Eleganţa în salopetă.

Obişnuit cu eleganţa şi somptuozitatea designului lui E-Class, pentru mine primele imagini cu E-Class All-Terrain au creat o disonanţă vizuală, ca şi atunci când îmbraci o domnişoară elegantă şi frumoasă în… salopetă. Ştiu. Deja v-aţi gândit şi v-aţi imaginat că nu e o idee deloc rea şi domnişoarei finuţe nu-i stă deloc rău în salopetă, ba chiar scena începe să se înfierbântă. Exact aşa se întâmplă şi cu E-Class All-Terrain – în secunda numărul doi ajungi să admiri combinaţia de eleganţă
îmbrăcată în salopetă şi-ţi place extrem de mult. Da, Mercedes-Benz E-Class All-Terrain arată extrem de bine, iar designerii mărcii au muncit inspirat pentru a-i conferi exact accentele potrivite, acolo unde e nevoie
de ele, pentru a-i reda caracterul un pic neastâmpărat acestui model.

E-Class All-Terrain se laudă cu o gardă la sol sporită, cu zone de protecţie de plastic de jur împrejurul caroseriei,
inclusiv la arcurile roţilor, cu o grilă a
radiatorului unică pentru acest model,
cu două tipuri de design nou de
jante, disponibile exclusiv pentru
All-Terrain. Totuşi, producătorul
promite mult mai multe
modificări de esenţă, pe lângă
cele vizuale. Ideea a fost să
se creeze nu pur şi simplu un E-Class cu nişte elemente vizuale noi, ci unul a cărui consistenţă să fie modificată pentru o nouă filosofie! Dacă le-a reuşit sau nu germanilor, vedem mai departe!
Habitaclu. Desăvârşire desăvârşită. Pentru mai multă aventură în călătorii lungi.

Exprimarea incorectă de mai sus e intenţionată, pentru că încă de la testul noii generaţii Mercedes-Benz E-Class vă spuneam cât de impresionaţi am rămas de habitaclul desăvârşit al acestui model. Iar acum această desăvârşire a fost desăvârşită cu mai multe elemente aventuriere, pentru
călătorii active, pentru stilul ăla de viaţă despre care vorbeam mai sus.

Materialele şi designul interior sunt identice cu cele de pe E-Class sedan, având aceeaşi calitate ireproşabilă, aceeaşi predominare a predilecţiei pentru perfecţiune peste tot. Am fi putut reproşa doar păstrarea zonelor de piano black, mai puţin practice pentru exploatarea pe termen lung – un trend actual aproape universal, cei de
la Mercedes-Benz tot asigurându-ne de rezistenţa lor impecabilă în timp. Am fi putut, dar n-o facem, pentru că E-Class All-Terrain poate avea şi combinaţii în care şi consola centrală până spre tunelul central e acoperită cu inserţii de lemn mat, mult mai practice la atingere şi în exploatare. Astfel, cei care nu vor să opteze pentru piano black, o pot face acum, iar maşinile în asemenea ipostaze arată excelent. E-Class All-Terrain mai are şi texturi unice,
disponibile doar pentru el, fiind vorba de nişte inserţii de aluminiu striat special, ce pot fi comandate în anumite combinaţii.

Sistemul de navigare e identic cu cel de pe E-Class şi e superb de logic şi calitativ în afişaj. Ergonomia sistemului
multimedia, cu tot cu setările maşinii pe care poţi să le faci prin el e de asemenea impecabilă, acest nou sistem fiind mult mai intuitiv decât sistemele de până acum de pe modelele Mercedes-Benz. Head-up display-ul e o completare utilă a acestor sisteme, afişându-ţi pe parbriz informaţiile
esenţiale, astfel încât condusul să poată fi savurat şi mai plăcut.

Scaunele sunt extrem de bine profilate, cu un accent imens pe confort, fără a se renunţa la formele atletice. În dotări superioare, precum cele testate de noi, acestea vă pot face masaj cu plăcere,
în mai multe stiluri – şi mai fierbinţi, şi
mai reci, cu presiune variabilă sau
constantă, de parcă ai fi
într-un salon de masaj.
Bancheta din spate e la fel de spaţioasă ca într-un E-Class break, cu niţel mai mult spaţiu faţă de un E-Class sedan. Mai mult ca atât, unghiul spătarului este reglabil pentru fiecare scaun în spate, ceea ce sporeşte şi confortul şi spaţiul atunci când e necesar mai mult. Spătarul locului din mijloc poate fi rabatat separat, pentru a se pune nişte schiuri, spre exemplu. Chiar dacă un eventual al treilea pasager din mijloc va
fi un pic privat de spaţiu la picioare din cauza tunelului central, ceilalţi doi se vor putea alinta de-a binelea în spaţiu pe toate trei dimensiuni. E un adevărat lounge de cinci stele aici, ce mai! Scaune excelente, spaţiu, guri de ventilare dedicate din tunelul central şi din montanţi, reglaj autonom de temperatură, dar şi posibilităţi de conectivitate multimedia. Iar atunci când ieşi din maşină, poţi doar apropia uşa,
iar ea va fi trasă şi închisă încet de maşină – o dotare opţională foarte îndrăgită de conaţionalii noştri.

Există cam aceeaşi paletă de culori şi combinaţii interioare ca şi pe sedanul E-Class. Bejul arată fantastic, dar, evident, poate fi mai puţin practic în timp. Interiorul Designo negru arată excelent şi e mult mai practic, dar preferatul meu e interiorul maro, care
arată un pic mai retro pe alocuri, dar are o alură foarte specială. Iar când vine vorba de portbagaj, E-Class All-Terrain
e pur şi simplu uriaş. Cu siguranţă o familie de 4 sau 5 persoane îşi poate
depozita aici toate valizele necesare pentru o vacanţă!
În şoaptă

În prima zi a testului am urcat la volanul unui E-Class All-Terrain 220d, echipat cu noul motor diesel de 1,950 cm cubi al germanilor. Am mai condus acest motor şi la testul noului E-Class din Lisabona, de astă primăvară, şi cu siguranţă e unul din propulsoarele cele mai
raţionale atât pentru limuzina Clasei E, cât şi pentru E-Class All-Terrain.

La turaţii joase, noul motor diesel e uluitor de silenţios. Excepţional de silenţios! Pare chiar mai rafinat decât pe primele sedanuri E-Class, pe care am mers primăvara. Conduceam singur în maşină, pe autostrăzile austriece de
lângă Innsbruck şi am făcut o constatare consternantă: în maşina mea nu se auzea aproape nimic! O linişte monumentală la 130 km/h – motorul abia-abia auzit de sub capotă, iar alte zgomote lipsesc pur şi simplu – nici de la rulare nu se aude nimic, nici de la curenţii aerodinamici. Nimic! Ca să verific această senzaţie aproape
bacoviană, am început a vorbi în şoaptă, abia auzit. Şi şoaptele de desluşeau perfect. Adică, la bordul lui E-Class All-Terrain ai putea vorbi în şoaptă cu cei de la bord şi ei te-ar auzi! Deşi am testat multe maşini poziţionate ierarhic superior, nu-mi amintesc vreun model care să fi fost într-atât de silenţios în habitaclu! E pur şi simplu incredibil! Iar senzaţia asta s-a
păstrat şi mai târziu, când am ieşit pe drumuri cu mici denivelări şi când am constatat că suspensia absoarbe şocurile şi sunetele impecabil, păstrând neatinsă această linişte absolută din habitaclu! Şi pentru a fi corecţi până la urmă, probabil această linişte absolută se datorează inclusiv şi anvelopelor
de iarnă Pirelli Sotozero, cu care era încălţat automobilul meu de test.

Şi cu o asemenea linişte în interior,
am conectat şi sistemul audio
Burmester, unde germanii ne-au
pregătit un playlist foarte bine gândit,
cu variaţii de stiluri şi game de sunet,
astfel încât să-i putem aprecia
calităţile cu adevărat. E un sistem
audio de o fidelitate excepţională,
asculţi şi savurezi cu urechile fiecare
sunet, fiecare clinchet şi înţelegi ce
înseamnă un sunet de top absolut.
Îşi merită toţi banii sistemul
acesta!
Senzaţii de condus –
E-Class All-Terrain E 220d


Despre silenţiozitatea excepţională a noului motor diesel la turaţii moderate tocmai v-am spus mai sus. Dar atunci
când turezi mai tare acelaşi propulsor, de sub capotă se mai aude sunetului lui, un pic răguşit şi necioplit parcă. Aceeaşi senzaţie o aveam şi la limuzina E-Class. După mine, la turaţii înalte acest motor e mai zgomotos decât dieselul anterior de 2.1 litri. Însă, atunci când am vorbit cu inginerii, aceştia au fost de acord că sunetul la turaţii înalte e mai răguşit, însă nu şi că e mai zgomotos, vorbindu-mi despre măsurări de decibeli. Atunci când am urcat din nou la volan am
ascultat din nou sunetul interior, şi am fost nevoit să-i dau dreptate – timbrul mai de tenor al dieselului de cilindree mai mică e lipsit de frecvenţe joase, şi de aia pare mai gălăgios, dar la drept vorbind e doar chestie de timbru, nu de volum. Deci, totul e în a te obişnuieşti cu timbrul vocii lui, pentru că la nivelul zgomotului măsurat în decibeli, acesta rămâne silenţios.

Mi-a plăcut mult şi dinamismul acestui propulsor. Împinge foarte bine greutatea unui E-Class All-Terrain cu tracţiune integrală, fiind cuplat la cutia automată cu 9 rapoarte 9G-TRONIC. Cutia de viteze automată şi sistemul 4MATIC de tracţiune integrală sunt standarde pe E-Class All-Terrain, de altfel. La depăşiri
sau urcuşuri montane E-Class All-Terrain 220d accelerează cu fermitate, iar tu de la volan simţi că maşina are putere suficientă chiar şi pentru manevre mai solicitante.

Volanul e mult mai direct şi mai informativ conectat cu roţile, chiar şi decât la E-Class sedan, ba chiar şi în comparaţie cu C-Class sedan! Credeam că cei de la Mercedes-Benz
nu vor mai avea unde să meargă mai departe la maşini „civile”, dar au făcut-o, şi ai o conexiune excelent de directă cu roţile!

Odată ce părăsesc autostrăzile şi mă adâncesc în zonele alpine austrice, după care urmează să urc sus în munţi, senzaţiile de condus devin şi mai interesante. În primul rând, la condusul
pe autostrăzi la viteze de până la 130 km/h am obţinut o medie de consum fantastică: 5.5 litri/100 km! La un moment dat cifra scăzuse şi până la 4.9 litri/100 km, dar media finală când am părăsit autostrăzile a fost de 5.5. Şi asta pentru un model cu tracţiune integrală permanentă şi cu gardă la sol sporită!
În al doilea rând pe aici se simte mult mai bine ţinuta de drum a modelului. Trebuie să ştiţi că Mercedes-Benz E-Class All-Terrain beneficiază standard de suspensie pneumatică! Da, da, toate versiunile vândute vor avea obligatoriu şi suspensie pneumatică, iar asta face parte din consistenţa specială a lui E-Class All-Terrain, menită să-i asigure schimbarea de filozofie. Motivul nu ţine doar de confortul sporit, ci şi de un întreg joc cu garda la sol modificabilă, pe care-l face maşina. Garda la sol a
lui E-Class All-Terrain poate varia între 121 şi 156 mm. Nu vă alarmaţi ca şi noi, de ce cifrele sunt atât de mici – explicaţia vine de la ingineri – ei calculează garda la sol onestă, de la cel mai jos punct al părţii inferioare, nu de la o medie vizuală, aşa că această valoare nu e tocmai comparabilă cu alte modele, ce declară uneori 170-190 cm gardă la sol. Puteţi să vă convingeţi şi vizual că cei 121-156 cm ai lui E-Class All-Terrain sunt suficient de generoşi.
Ei bine, în regim normal maşina are o gardă la sol de 136 mm. Când ea accelerează peste 125 km/h, garda la sol se reduce la 121 cm şi dacă maşina nu-şi reduce viteza mai jos de 80 km/h, garda la sol rămâne constantă. La viteze mai mici, ea revine la 136 mm. Pe offroad, garda la sol e crescută până la 156 cm şi poate fi menţinută aşa până la o viteză maximă de 35 km/h. E-Class All-Terrain dispune de regimuri de condus, selectabile prin sistemul DYNAMIC SELECT, iar acolo şi-a făcut loc un nou regim – All-Terrain, care
modifică garda la sol şi ajustează reacţiile motorului şi ale cutiei. Garda la sol poate fi modificată manual, însă, şi în regimul Comfort, apăsându-se butonul corespunzător de pe tunelul central.

Toată această variaţie a gărzii la sol e într-atât de importantă şi definitorie pentru E-Class All-Terrain, încât germanii au decis să ofere suspensia pneumatică drept dotare standard. Aşadar, maşina nu are arcuri clasice
la suspensie, ci perne de aer, sau arcuri pneumatice, cum le numesc ei, a căror construcţie secţionată o puteţi vedea aici. Şi toată explicaţia acestor soluţii sofisticate vine din dorinţa de a-i asigura maşinii o ţinută de drum impecabilă. Garda la sol mai mare a maşinii îi
dictează un centru de greutate mai mare, iar dacă la viteze mai mari vehiculul îşi reduce automat garda la sol, odată cu ea se coboară şi centrul de greutate, iar astfel se obţine o maşină foarte versatilă la viteze mici şi cu o ţinută rutieră impecabilă, de limuzină sau break, la viteze mari!
Apropo, în sistemul DYNAMIC SELECT la E-Class All-Terrain nu mai există regim Sport Plus, ca la E-Class sau C-Class, din cauza că a apărut All-Terrain, iar cei de la Mercedes-Benz au vrut să menţină numărul opţiunilor la 5 (Eco, Confort, Sport, All-Terrain, Individual). Însă există regimul Individual în continuare, iar acolo la setările motorului se poate alege şi Sport, şi Sport+, astfel încât, de facto, îţi poţi face din regimul Individual un Sport Plus.
Ei bine, după atâta informaţie, să revenim la senzaţiile percepute la volan. Conduc în regim Comfort acest E-Class All-Terrain E 220d roşu, şi-i savurez reacţiile suspensiei, iar deocamdată am parte preponderent de drumuri drepte. Suspensia pneumatică e suficient de moale încât să poţi spune că pluteşti pe drum! Chiar şi atunci când traversezi o zonă cu denivelări, sau chiar prundiş şi offroad uşurel – în regim Comfort suspensia pneumatică are o capacitate de absorbţie fantastică, asigurând un confort impecabil la bord! Dar, în acelaşi timp, aici nu se simt compensările de
forţe prin viraje şi cercuri giratorii, ca la limuzina E-Class. Se simte că All-Terrain, e mai aventurier, şi nu vrea să te poarte chiar ca pe un om lipsit de conexiune cu pământul. Dimpotrivă, îţi oferă mai multă aventură, mai multe senzaţii directe, dar în acelaşi timp ţine afară tot ce nu-ţi trebuie, fără a-ţi afecta aşteptările de confort.

Când vin, însă, primele viraje strânse şi serpentine, simt efectul centrului de greutate un pic mai ridicat. Dacă
laşi maşina să treacă pe inerţie virajele, vei simţi un pic de ruliu şi o ţinută de drum uşor intimidată, faţă de limuzină. În următoarele viraje procedez corect din punct de vedere tehnic şi apăs un pic pedala acceleraţiei, iar vectorul maşinii este corectat imediat de sistemul de tracţiune integrală şi E-Class All-Terrain trece cu excelenţă virajele, fără vreun ruliu evident. Tracţiunea integrală e una permanentă la E-Class, transmiţând 45% din cuplu punţii faţă şi 55% punţii spate, iar asta înseamnă că în viraje puteţi face uz de ea pentru un vector perfect, chiar şi atunci când e gheaţă sau zăpadă dedesubt. Da, E-Class n-are un sistem decuplabil, ci
trimite de facto întotdeauna cuplu către toate patru roţi şi nu există nici o situaţie, nici măcar pe o autostradă uscată, când maşina ar deconecta o punte, deşi în maşină nu există vreun buton de ghidare a sistemului, decât includerea regimului All-Terrain. Dar acesta din urmă nu face ceva deosebit asupra tracţiunii, ci mai degrabă asupra cuplului motorului, schimbului treptei şi gărzii la sol. Un sistem de tracţiune integrală din acela veritabil, deci!

Şi asta se simte în condus! Cu pedala şi cu forţa motorului se pot imprima traiectorii perfect înscrise în viraje, iar de la volan ai imediat încredere în
aderenţa maşinii, chiar şi pe drumuri acoperite pe zăpadă sau gheaţă. Simţi un sistem 4x4 cinstit cu tine, predictibil, intuitiv. Şi asta-ţi face condusul şi mai plăcut!

Conduc tot mai dinamic şi ajung să includ şi regimul Sport, pentru a vedea diferenţa. Deodată simt o schimbare mare în ţinuta de drum a maşinii. Ştiam că se rigidizează suspensia, dar parcă odată cu asta a fost anulat orice ruliu fizic al caroseriei, pe care eu îl contracaram cu acceleraţia uşoară până acum. Deodată, brusc, nu mai există aproape deloc ruliu şi toată forţa vectorială merge doar la înaintare. Abia
mai târziu am aflat motivul acestei senzaţii – în regim Sport suspensia coboară garda la sol la cel mai coborât nivel, iar odată cu asta se coboară şi centrul de greutate, iar astfel ruliul se anulează prin efect fizic. Doamne, ce maşină complicată în toate tehnologiile astea! Dar cât de plăcut se simte rezultatul final!

În regim Sport poţi conduce extrem de dinamic, şi datorită ţinutei de drum radical îmbunătăţite, dar şi datorită reacţiilor şi mai prompte ale motorului şi cutiei de viteze. Diferenţa de
comportament e mare între regimurile Comfort şi Sport, dar cu această polivalenţă Mercedes-Benz ne-a obişnuit deja de la C-Class încoace.

Găsesc curaj să forţez şi mai mult nota cu condusul pe serpentine, iar în scurt timp mă conving că ESP-ul e destul de galant în intervenţii pe uscat, făcând corecţii fără panică, aşa încât dacă ai nişte abilităţi avansate de control al maşinii, poţi conduce întotdeauna un pic peste limită, cu aceste mici corecţii prin viraje! Dar să nu se întreacă măsura, desigur.
Alternam regimurile de condus, de
la Sport la Comfort, Individual şi tot
aşa. Când revin de la Sport la Comfort, simt imediat diferenţa în ţinuta de drum şi pentru o jumătate de minut am impresia că mă simt neconfortabil pe asemenea serpentine. Dar după ce mă readaptez în acest regim, mă conving din nou că se poate circula dinamic chiar şi fără includerea regimului Sport. Poţi merge liniştit, apoi brusc să-l calci dinamic, fără să fie neapărat nevoie să-l pui întotdeauna în Sport pentru o depăşire sau pentru un episod de câteva viraje.
Pe offroad şi zăpadă cu E-Class All-Terrain

Da, am ieşit la un moment dat pe o primă zonă de prundiş şi pietre care derivau repede în pământ acoperit cu zăpadă prin Alpii Austrieci. Eram deja la o altitudine mai mare, unde zăpada e mult mai prezentă. În regim normal al
suspensiei, adică Comfort, E-Class All-Terrain înghite foarte bine şocurile de offroad, inclusiv prundişul sau trecerea peste pietre mai provocatoare. Dar mi-am zis că ar fi cazul să-l trec şi în regim All-Terrain. Garda la sol s-a înălţat în câteva secunde şi am continuat să înaintez. Brusc, maşina mea a devenit prea rigidă şi nu mai absorbea şocurile
aşa cum mi-aş fi dorit. Cursele suspensiei au devenit scurte şi gălăgioase, reacţionare chiar. Ah, din nou descopăr o conformare cu acest trend neînţeles pentru mine, în care regimul de offroad înseamnă o rigidizare nenecesară a suspensiei. De ce, domnilor? În offroad e nevoie de şi mai multă capacitate de absorbţie, nu
de o suspensie care nu vrea să înghită aproape nimic! Le-am dat întrebarea asta şi inginerilor Mercedes-Benz, iar răspunsul pe care l-am primit a fost simplu: în regim offroad ei pun prioritate pe păstrarea gărzii la sol înalte, pentru ca atunci când maşina trece pe teren
accidentat ea să rămână cât mai înaltă, pentru a nu contacta cu solul, de aici şi rigidizarea suspensiei, şi reducerea cursei. Teoretic, dacă vrei mai multă capacitate de absorbţie în offroad, poţi ridica manual garda la sol în regim Comfort, cum am făcut şi eu, iar astfel
suspensia nu devine rigidizată, ci doar înălţată. Şi trebuie să recunosc că de aici încolo am circulat mai mult aşa în offroad cu E-Class All-Terrain.

Setarea rigidă a suspensiei în regim All-Terrain poate avea sens atunci când
traversaţi un râuleţ prin apă şi vreţi să staţi cât mai departe de pietrele lui, spre exemplu. Apropo, E-Class All-Terrain poate merge prin ape de până la 30 cm adâncime. Maşina are, de altfel, şi unghiuri de abordare şi degajare destul de îndrăzneţe pentru un break – 17.3
grade la abordare şi 16.9 la degajare. Iar pentru explorări desăvârşite, există şi un sistem de vizualizare video la 360 grade în jurul maşinii, care vă poate ajuta să vedeţi mai bine ce aveţi în faţă, în spate, sau pe lateral. Iar camera video spate, care până acum avea nevoie de o secundă pentru activare, pentru că ieşea din emblema mărcii de pe portbagaj, acum iese în avans când maşina simte că faci manevre de viteză mică, astfel încât la cuplarea marşarierului ea să fie deja pregătită.
Şi staţi, că funcţiile menite să vă facă explorarea de offroad mai interesantă nu se sfârşesc aici! Display-ul sistemului multimedia mai are un regim de afişaj, în care E-Class All-Terrain îţi indică toate datele cruciale de offroad – unghiul de înclinare pe lateral şi longitudinal, punctul centrului de greutate, variabil în regim live odată cu accelerări, frânări şi virări. Chiar şi unghiul de întoarcere a roţilor e afişaj aici! Să tot explorezi tărâmuri necunoscute aşa!
Am mai înaintat pe zăpadă în afara asfaltului cu Mercedes-Benz E-Class All-Terrain şi, deşi mă tot bătea gândul să nu rămân blocat pe aici, cu fiecare nou minut de înaintare mă convingeam că maşina are capacităţi de trecere mai mare decât aş fi creditat-o eu iniţial. Şi o mare parte din aceste capacităţi vin de la tracţiunea integrală 4MATIC – ea se simte superbă, onestă, cu adevărat permanentă, astfel încât simţi că întotdeauna roţile te împing ferm înainte, toate patru.
Am revenit la asfalt, pentru a-mi continua drumul către înălţimile Alpilor cu acest E-Class All-Terrain E 220d. Am o slăbiciune deosebită faţă de aceste break-uri cu capacităţi sporite de trecere – mi-au plăcut întotdeauna extrem de mult. Admiram şi Audi allroad, şi Volvo XC70, iar cu un asemenea break non-premium am ajuns chiar în Sahara. Pentru mine, aceste maşini au ceva extrem de
special în ele, ceva special creat pentru satisfacţia uriaşă a celor de la bord şi mai puţin pentru exhibiţionism, cum sunt SUV-urile. Iar adeseori capacităţile lor de trecere sunt cel puţin similare SUV-urilor, în timp ce ţinuta de drum şi confortul sunt apropiate limuzinelor şi break-urilor! Conduc acest E-Class All-Terrain prin înălţimile Alpilor, tot
mai sus şi mai sus, însoţit de privelişti tot mai magnifice, şi mă regăsesc în el. Îmi place conceptul acestui tip de caroserie, iar atunci când el vine cu un asemenea nivel debordant de confort şi o asemenea inginerie admirabilă, cu un motor super eficient şi un sistem de
tracţiune integrală permanentă, constaţi că ai absolut tot ce ţi-ai putea dori pe o maşină ce nu vrea neapărat să-i impresioneze pe alţii, ci în primul rând pe tine, de la volan, şi pe cei pe care-i iei la bord. Fantastică senzaţie, fantastică plăcere de condus, fantastică perspectiva senzaţiilor de posesor al unui asemenea automobil!

Am ajuns în Hochgurlg, punctul meu de destinaţie pentru prima zi a testului drive, cu o cifră de consum excelentă, după ce am tot urcat în munţi, după
condus iniţial de autostrăzi şi apoi apăsări puternice în toate regimurile, după dinamism şi savurare a maşinii. E-Class All-Terrain E 220d pe care l-am condus a indicat 7.1 litri/100 km şi asta e cu siguranţă o cifră cam maximă pe care o puteţi atinge la un condus dinamic în condiţii în care să nu vă prea pese de consum. Regimurile de condus eficient vă pot da cifre medii şi de 5 litri şi ceva şi chiar de 4 litri şi ceva.

Seara, la discuţii cu inginerii, am aflat că diferenţialul sistemului 4MATIC nu e
integrat acum in cutia de viteze, cum era înainte, ci ca un apendice la ea, în structură oarecum separată, astfel garantându-i-se mai multă eficienţă şi promptitudine în funcţionare. Şi m-au asigurat de caracterul permanent al sistemului – nu există nici o situaţie de decuplare a vreo unei punţi.

Iar aceste reconfirmări păreau perfecte pentru a ne pregăti de a doua zi, cea în care condusul pe zăpadă avea să ia noi înălţimi. La propriu! Pentru că cei de la Mercedes-Benz au deschis doar pentru
noi un pas montan închis în mod normal pe timp de iarnă, iar acolo am putut să ne ridicăm la altitudini şi mai mari, pe drumuri şerpuitoare acoperite cu zăpadă şi gheaţă, punând astfel la
treabă capacităţile lui E-Class All-Terrain!

După un tur de grup, mai mult pentru recunoaştere, mi-am zis că ar fi cazul să schimb şi maşina pentru această nouă
zi, aşa că am luat un E 350d, cu un motor diesel V6 de 258 CP sub capotă. Şi de aici a început aventura pe zăpadă la un nivel şi mai condimentat!
Am încercat şi opriri şi accelerări bruscate, pentru a ne convinge că sistemul de tracţiunea integrală îşi aduce prestaţia în primul rând prin mecanică şi mai puţină electronică. Abia după ce cuplul motorului pleacă mecanic către toate cele patru roţi şi rupe zăpada de sub ele, un pic făcând maşina să derapeze spectaculos, un pic împroşcând zăpadă din urmă, abia mai târziu mai intervine ESP-ul cu redistribuiri de cuplu între
diferenţiale. În viraje, dacă treci corect
din punct de vedere tehnic şi nu
destabilizezi maşina cu opriri
bruşte de acceleraţie
sau, păzească sfântul,
frânări bruşte, atunci treci
cu precizie admirabilă tot,
ba chiar va fi dificil să
prinzi un drift! Doar în
regim Individual cu Sport Plus la caracteristicile motorului, ESP-ul va fi un pic mai permisiv şi-ţi va permite
scurte derapări controlate, cu mai multă distracţie. Dar simţi întotdeauna tracţiunea pe patru roţi, o simţi uneori
chiar neaşteptat de cinstită cu tine, cum era demult, şi în acelaşi timp performantă şi tehnologizată şi sigură. Pe acest pas montan înzăpezit, trecut pe alocuri în regim super sportiv, maşina a mai apucat şi nişte mormane
de zăpadă de alături, care m-au făcut iniţial să mă îngrijorez dacă n-o fi acestea lăsat urme estetice pe maşină. Dar aici protecţiile din plastic ale lui E-Class All-Terrain ne-au demonstrat că nu stau în zadar pe acolo, că sunt elastice şi bine gândite, astfel că toate aceste mici contacte cu mediul ambiant trec fără nici o urmare.
Apoi am tot încercat să prind şi drifturi pe aici, dar adevărul e că anvelopele extrem de aderente şi sistemul de tracţiune integrală nu-ţi permit s-o faci foarte simplu. Trebuie să reuşeşti să-i induci o forţă laterală mai mare maşinii, cooptată cu turaţii mai mari, ca sistemul să transmită mai mult forţă spre spate, şi aşa să intri într-un derapaj, însă
trebuie să fii şi foarte precaut cu precizia manevrării acestei forţe destul de mari de care ai nevoie. Deci, se poate, dar e
nevoie de abilităţi avansate. Iar această caracteristică înseamnă pentru toate celelalte situaţii o aderenţă impecabilă în curbe înzăpezite sau acoperite cu gheaţă.
Pe zăpadă mai mare, mai pufoasă, proaspăt căzută în Alpi, se înaintează de asemenea frumos, cu păstrarea aderenţei, fără rateuri şi ezitări. Ah, nu
putem decât s-o spunem din nou – E-Class All-Terrain beneficiază de o tracţiune integrală din alea în care ai cu adevărat încredere!
Senzaţii de condus –
E-Class All-Terrain E 350d


Şi după toate aceste experienţe minunate prin trecătorile alpine înzăpezite, a venit şi vrea unei noi călătorii de peste o sută de kilometri cu maşina aleasă de mine pentru ziua de astăzi – E 350d. Cui nu-i plac motoarele de cilindree mare, în cazul acesta fiind
vorba de un motor diesel de 3.0 litri?
Ah!

Motorul diesel V6 de pe E 350d se odihneşte în timp ce conduce, iar când îl pui la treabă îţi dă şi sunete extraordinare, de rasă, cu timbru jos, dar rafinat. Totuşi, sunetul lui nu trădează imediat cilindree mare, fiind parcă de o modestie mai forţată decât
ţi-ai dori. În materie de dinamism – deşi cuplul lui e tocmai de 620 Nm, el nu izbucneşte tot odată, ci ţi se oferă progresiv. Şi asta se asociază foarte bine cu stilul maşinii, şi cu confortul de la bord. Însă când apeşi prompt pedala, ai apăsat-o şi ai plecat imediat, fără dramatism, dar prompt. Căutam o explicaţie pentru această lipsă de dramatism cu un motor atât de puternic
şi am aflat-o abia apoi, tot de la ingineri – în primele două trepte cuplul maxim al motorului e un pic limitat electronic, anume pentru a i se garanta această acceleraţie galantă, lineară. Hm, aici eu parcă mi-aş fi dorit frâu liber, nu limitări, deşi îmi place şi rezultatul final în senzaţiile de condus ale acestei motorizări.

Senzaţiile din volan, izolarea fonică impecabilă şi confortul de la bord sunt identice şi pe această motorizare şi
maşina nu se simte mai grea din cauza motorului mai mare, deşi e firesc că există o anumită diferenţă de kilograme. Conduc şi savurez, acum cu mai multă rezervă de putere sub capotă!
Şi cât credeţi că a consumat motorul diesel de cilindree imensă? Am ajuns la sfârşit cu un consum de 5.9 litri/100 km, cu serpentine, regim sport şi autostrăzi de mare viteză. Ba chiar la un moment dat aveam şi 5.2 litri/100 km. Însă şi
cifra de 5.9 litri/100 km, pentru un diesel V6 de 3.0 litri şi 258 CP, e absolut fenomenală. Aşa că optarea pentru dieselul de cilindree mai mare e doar o chestie ce ţine de costul de achiziţie, pentru că de consum nu trebuie să vă faceţi nici o grijă!
Verdict: noul Mercedes-Benz E-Class All-Terrain

Ideea iniţială a creatorilor acestui model a fost să nu se facă doar un E-Class cu nişte decoruri de faţadă, ci unul cu o consistenţă puternic regândită, pentru o nouă filosofie. Şi adevărul gol-goluţ e că le-a reuşit. E-Class All-Terrain se simte ca un model aparte, cu filosofia sa şi mai ales cu caracteristicile sale inginereşti proprii, cu senzaţii în condus diferite faţă de un E-Class obişnuit, cu o doză mai mare de aventură la bord, cu
o conexiune mai bună cu lumea din jur,
cu un nou stil de viaţă fantastic ce ţi-l deschide în faţă.

Cele două motoare diesel testate de noi – E 220d şi E 350d – sunt ambele excepţional de bune. Dieselul mai mic poate scoate 4-5 litri la sută în viaţa reală, e extraordinar de silenţios, mai ales la turaţii mici, şi are un dinamism suficient şi pentru condus prin munţi, şi pentru depăşiri. Dieselul mai mare are un consum aproape identic, cu o diferenţă în sunetul mai rafinat şi
rezerva mai mare de putere. Acesta din urmă nu e la fel de raţional ca alegere, fiind mai degrabă opţiunea celor ce nu se limitează deloc în bugetul achiziţiei, dar şi E 220d e perfect suficient pentru satisfacţie pe termen lung.

Mercedes-Benz E-Class All-Terrain
e o maşină complexă în tehnologii şi
inginerie, dar care îţi dă o pace
interioară finală de excepţie când o
conduci. Nu-ţi face griji, nu vei fi bătut
la cap cu complexitatea ei,
inginerii s-au gândit la toate, iar ţie îţi rămâne doar să savurezi plăcerea de a-i fi posesor şi de a o conduce, pe aproape orice tip de teren.
Şi aici vine marea întrebare: de ce să alegi un E-Class All-Terrain în locul unui SUV? Păi, pentru că la capacităţi de trecere în offroad E-Class All-Terrain nu e mai limitat, putând să facă multe SUV-uri moderne să roşească în urma lui. Nu are o poziţie de condus la fel de înaltă poate, dar în materie de confort
dimpotrivă, excelează în faţa oricărui SUV, graţie unui centru de greutate mai coborât şi a unei ţinute de drum asemenea unui break sau a unei limuzine. Nu e la fel de pompos în prezenţă ca un SUV, dar anume asta e o calitate pentru el, de a fi discret pe dinafară şi opulent pe dinăuntru! Şi vă
deschide cu adevărat o întreagă nouă lume fascinantă, un întreg nou stil de viaţă, care va rezona mult timp înainte cu caracterul Dvs.!

Preţurile pentru Moldova nu sunt deocamdată cunoscute, însă germanii sugerează un preţ cu vreo 4-5 mii euro
mai mare pentru aceeaşi motorizare în comparaţie cu un break E-Class, preţ datorat echipării standard cu suspensie pneumatică şi alte câteva elemente instalate pe noul E-Class All-Terrain.

După noi, E-Class All-Terrain e o maşină ce trebuie înţeleasă într-un
mod aparte, ca orice break cu capacităţi sporite de trecere, însă e în acelaşi timp o maşină fascinantă. Criticile care i se pot aduce sunt mici, punctate pe ici-colo şi aproape toate rezolvabile în combinaţii ocolitoare, însă produsul final – acest nou Mercedes-Benz E-Class All-Terrain – e un automobil fantastic!
Iar la final, putem confirma – cei de la Mercedes-Benz şi-au făcut intrarea în acest segment aşa cum ne-am fi aşteptat s-o facă – deloc superficial, cu multă consistenţă şi cu o filosofie admirabilă!
Bonus Hi-Tech Nr.1 – Farurile LED Multibeam, experimentate pe viu

Acest test drive mi-a dat şansa să conduc pentru prima dată în afara oraşului, pe distanţă lungă, un Mercedes-Benz cu farurile full-LED de tip nou, MULTIBEAM LED, ce au debutat pe E-Class. În viaţa de zi cu zi conduc C-Class-ul redaţional dotat de asemenea cu faruri full-LED, dar acolo e un alt tip de gândire pentru acele faruri – LED-urile conectabile şi deconectabile sunt mai puţine la număr, sunt grupate în două lentile, iar acele lentile se mişcă fizic cu ajutorul unor actuatoare pentru a direcţiona fasciculele în cel mai potrivit mod. Tot aşa se realizează şi asigurarea unei celule migrante de umbră pentru traficul din faţă, în timp ce farurile luminează restul peisajului cu faza lungă. Şi aceeaşi logică o au şi farurile de pe o mulţime de alte modele Mercedes-Benz – de la S-Class la GLS sau GLE. Şi, experimentând deja de mai bine de doi
ani aceste faruri full-LED, pot spune că sunt formidabile – şi din punct de vedere a vizibilităţii nocturne, şi din punct de vedere a operării fără erori a acestei tehnologii.

Pe E-Class, însă, şi acum şi pe E-Class All-Terrain, a debutat un nou tip de faruri full-LED, cu tocmai 72 de LED-uri în fiecare bloc optice. Şi deoarece sunt atât de multe LED-uri ce formează fasciculele de lumină, a dispărut necesitatea unor actuatoare, care să mişte fizic lentilele, toate migrările de fascicule asigurându-se prin conectarea sau deconectarea unor noi LED-uri. Aşadar, acum am avut ocazia să conduc un E-Class All-Terain dotat cu acest tip de faruri pe timp de noapte, în afara oraşului şi să-i apreciez funcţionarea.

În primul rând, pot spune că funcţionează cu o precizie mult mai mare – adică celula de umbră creată este exact cât vehiculul din faţă, fără o
zonă de rezervă, cum se întâmplă la C-Class, de exemplu. În schimb, atunci când maşina dispare, trecând de tine pe contrasens, celulele de umbră se aprind treptat înapoi, iluminând zona ce fusese anterior umbrită. Ai, practic, o jumătate de secundă de efecte vizuale, în care tot vezi cum treptat farurile îţi completează acea zonă de umbră – iar după mine acest efect vizual e un artificiu nenecesar. Mi-aş dori reumplerea mai rapidă a umbrei, se poate asigura o trecere de la intensitate zero la deplină, aşa cum e la C-Class, dar nu prea am nevoie de scăpărările astea de ritual. I-am întrebat din nou, pe ingineri, care e motivul acestor artificii şi mi-au confirmat exact ce presupuneam – sunt doar nişte artificii, o chestie de efect vizual, pentru ca cel de la volan să simtă cât de multe LED-uri are care îşi fac treaba în acele blocuri optice! Inutil şi neinspirat, după părerea mea. E mult mai plăcut jocul lin şi neintrusiv de lumini de pe farurile full LED cu actuatoare ale altor modele Mercedes-Benz!
Bonus Hi-Tech Nr. 2 – Pilotul semiautomat al lui E-Class All-Terrain, experimentat pe viu

Uite că am făcut-o şi pe asta, dacă n-am reuşit la primul test internaţional cu limuzina E-Class. Am experimentat pilotul maşinii, care e la un singur pas de condusul autonom.

Acţionând de două ori manivela sistemului de cruise-control, activezi şi pilotul. Îi setezi viteza ţintă pe autostradă şi te relaxezi. Maşina urmăreşte traficul din faţă şi-şi ajustează viteza în funcţie de acesta. Până aici, totul e similar cu un cruise control activ mai răspândit. Doar că E-Class menţine şi banda de circulaţie! Da, maşina face singură mici ajustări şi se centrează pe bandă. Chiar dacă autostrada o ia pe o curbă, maşina va întoarce volanul mai tare, în mod autonom, şi va menţine acea bandă. Condus autonom, ce mai! Totuşi, din când în când maşina îţi va da câte o notificare să mai apuci volanul, verificându-te, probabil că încă n-ai adormit.

Partea şi mai fascinantă vine la etapa când vezi că E-Class All-Terrain mai poate schimba şi benzile, făcând
depăşiri de autostradă. Tot ce trebuie să faci e să porneşti indicatorul de direcţie stânga, ţinându-l două secunde, iar maşina va analiza spaţiul din spatele său de pe banda stângă, asigurându-se că nu sunt maşini pe care să le pună în pericol, va analiza spaţiul şi de dinaintea ei, apoi va întoarce volanul şi va trece pe banda stângă, sporind un pic şi viteza, în funcţie de condiţii. Va depăşi maşina sau maşinile, apoi, când veţi porni indicatorul dreapta, ea va reveni pe banda iniţială. Toate astea fără să puneţi cât de puţin mâna pe volan sau piciorul pe pedala acceleraţiei!

Chiar te simţi ca într-o maşină care se conduce singură şi nu ştiu cum alţii cum sunt, dar pe mine mă apucă somnul şi plictiseala la volan în asemenea condiţii automatizate, când aproape că nu mai am ce face la volan. Bine, e admirabil ce poate maşina, dar prefer să-i apuc volanul ăla informativ şi plăcut şi să rămân conectat cu ea şi stăpân pe episodul de condus. Aşa că aici mi-am încheiat experienţa de pilotare automată.

Ceva mai târziu, am simţit pe propria piele un alt sistem inteligent de-al lui E-Class All-Terrain, cel în care maşina
vede un obstacol pe contrasens şi te aduce repede înapoi pe banda sa, frânând două dintre roţi. Circulam pe un drum extraurban austriac şi la un moment dat pesemne că admirasem prea mult munţii din jur, încât maşina a călcat un pic banda de delimitare dintre benzi cu o intruziune uşoară pe contrasens. Acolo, la vreo 50 metri distantă, venea altă maşină în întâmpinare, iar E-Class-ul meu All-Terrain, a dat un semnal, a frânat uşor roţile de pe partea dreaptă şi m-a adus repejor înapoi pe banda mea. Aici eu mă simţeam de parcă mi-ar fi dat profesorul cu arătătorul peste deget şi m-ar fi pus înapoi în banca mea, pentru că nu riscam tocmai un accident, dar în acelaşi timp, într-un scenariu mai serios, asemenea sistem poate salva mai multe vieţi odată! E poate unul din cele mai utile sisteme, ce poate cu adevărat ajuta la evitarea celor mai groaznice accidente, cele în care două maşini se ciocnesc faţă în faţă. Iar pentru asemenea sisteme producătorii precum Mercedes-Benz merită cu adevărat apreciaţi.

PiataAuto.mdIlie Toma
5
6,757
GALERIE FOTO (145 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!