Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Tesla Model X în Moldova!
14 Octombrie 2016
Firul testelor drive PiataAuto.md cu modele Tesla a pornit încă acum un an şi jumătate, când deveneam prima redacţie auto din Moldova, care testa o Tesla Model S. Am făcut acel test drive tocmai în Danemarca – o ţară pionier în materie de automobile cu propulsie electrică.

Şi uite că astăzi, la doar un an şi
jumătate distanţă, apucăm să testăm
următorul model nou Tesla chiar în
Moldova, în premieră naţională! E
vorba de Tesla Model X – primul
SUV al mărcii şi totodată
primul SUV pur electric de serie din lume. De fapt, calificative de „primul” şi „premiere” i se pot da cu duiumul acestui model, pentru că este cu adevărat un deschizător de drumuri în lumea auto, ca de altfel şi tot ceea ce face Tesla de mai bine de un deceniu
încoace. Elon Musk, fondatorul Tesla, este fără îndoială un vizionar, dar este şi un bun vânzător, iar când aceste două calităţi se unesc într-un singur caracter, pe banda rulantă ies lucruri fie fantastice de tot, fie efemere de tot. Sau, şi mai des, lucruri care iau
ingrediente din ambele noţiuni şi le amestecă într-un contrast fatalist şi magnific în acelaşi timp. Cum să fie oare Tesla Model X, dacă tot vorbim în asemenea expresii trase pe muchie de cuţit? Cum să se simtă oare ea în condus într-o ţară ca Moldova, pe care Tesla o avea cândva în plan doar pe harta staţiilor de alimentare, dar nicidecum în cea a reprezentanţelor oficiale? Apropo, anul 2015 a trecut, iar în ţara noastră n-a fost inaugurat nici un Supercharger Tesla, aşa cum promitea acea hartă şi, pe acest ton al unei
promisiuni neîndeplinite deodată ne bate un gând aidoma perioadelor electorale deşarte. Dar să nu ne abatem prea mult în tărâmul de promisiuni vizionare – haideţi să despicăm împreună cu ce se mănâncă acest SUV electric într-o ţară mioritică! Haideţi să vedem toate fascinaţiile şi ciudăţeniile acestui bolid electric cu nume de Tesla Model X!
Hidoşenia fascinantă

Această expresie caracterizează cel mai bine designul şi prezenţa lui Tesla Model X. E fascinantă prin aspectul său imaculat şi neobişnuit, care inspiră imediat un aer de viitor prin silueta aerodinamică (cea mai aerodinamică din lumea SUV-urilor, de altfel), prin
lipsa unor prize de aerisire în partea frontală, prin „T”-ul simbolic al mărcii, dar mai ales prin uşile alea fantastice cu deschidere verticală în forma unor aripi. E suficient să cobori un pasager ca să atragi toate privirile din jur. Dacă le ridici pe ambele în sus, eşti imediat vedeta reţelelor sociale. E o maşină care creează impact de la o poştă, de la un
pixel rezoluţie văzută undeva pe fundal, pentru că aşa a vrut-o creatorul său vizionar. Ăla s-a ghidat după istorioarele despre iPhone şi Steve Jobs, care întorcea designerii şi inginerii înapoi de zece ori până îi creau telefonul funcţional care să arate exact cum îşi dorea el. Uite aşa e şi cu uşile astea absolut nepractice şi nenecesare,
ba chiar stângaci gândite pentru situaţii variabile. Nu contează că sunt anevoioase în exploatare, principalul e să arate cu efect, să fie elementul acela de magnet la public! De ce zic că sunt negândite până la urmă din punct de vedere nefuncţional şi practic? Pentru că am tras un cap zdravăn de uşa stângă a pasagerului spate de îndată ce-am ieşit prima dată din maşină de pe scaunul şoferului! La 1.87 metri înălţime uşa aia stătea atârnată în aer la o înălţime absolut nenecesar de joasă, iar eu, care credeam că asemenea chestii se calculează în etapa de proiectare a unei maşini, am tras un cap dureros de ea când am ieşit. Paradoxul e că uşile astea se ajustează cumva la deschidere în funcţie de spaţiul disponibil prin
împrejurimi, şi ele decid cât de mult se deschid. Deşi în acel moment exista parcă suficient spaţiu, am aflat că uşile nu erau, de fapt, deschise tocmai până la capăt, pentru că mai târziu ele se deschiseseră mai sus şi deja capul meu nu le atingea marginea. Marea enigmă rămâne când şi ce vor decide ele să facă, şi dacă vei pocni un nou cucui de ele la următoarea coborâre din maşină.
Dar, din nou, tocmai aceste uşi sunt magnetul vizual al lui Tesla Model X şi fără ele SUV-ul acesta ar părea cu siguranţă mult mai banal. Dincolo de fascinaţia pe care o creează ele împreună cu designul general al maşinii, Tesla Model X este deopotrivă şi un model hidos, care arată neterminat nu ştiu cum în partea din faţă, din cauza acelei feţe plate, fără gură şi fără
grimasă, iar la posterior arată ca un cocoşat disproporţionat de îngust în raport cu silueta de SUV coupe, pe care şi-a dorit să şi-o tragă. Dacă n-ar fi
scuza cu electromobilitatea, maşina asta ar arăta în lumea SUV-urilor, şi mai ales în cea a SUV-urilor coupe, ca un eunuc care s-a aventurat să intre
într-un ring de box. E o hidoşenie fascinantă, deci, dar Model X e un SUV pur electric, de serie, aici şi acum, e un trendsetter, e cool, e dorit, iar la tot ce e cool urâtul e tratat unanim ca frumos, printr-un pact tacit universal.
O maşină gândită de programatori?

Atunci când urci la bordul lui Tesla
Model X te încearcă o senzaţie şi mai
specială de fascinaţie, de parcă
tocmai ai urca la bordul unui aparat
cosmic, cu care, uite, vei
porni în câteva clipe
pe Titan, pentru
prima dată în
istoria umanităţii. Aparent, conceptul bordului derivă din cel al sedanului Model S, pe care l-am testat acum un an şi jumătate, dar tipul diferit de caroserie le-a permis designerilor să aibă mai mult spaţiu de joacă pentru idei futuriste. Planşa de bord e la fel de
pustie de butoane cum ne-a obişnuit Tesla până acum, dar scaunele sunt adevărate opere de artă aeronautică. Sunt cu adevărat excelent de bine gândite – foarte anatomice în formă şi subţiri în spaţiul ocupat pe lungimea
maşinii, cu multiple reglaje, care le fac deosebit de plăcute anatomiei celor de la bord. Se simte cumva experienţa celor de la Tesla în aeronautică, nu în zadar compania-soră Space X are asemenea progrese admirabile în domeniul spaţial. Şi să ştiţi că aceste
aprecieri cu adevărat extraordinare pentru scaune sunt valabile nu doar pentru locurile pasagerilor faţă, ci şi
pentru scaunele din al doilea rând, dar şi pentru cele din al treilea rând – pentru că Tesla Model X poate avea 7 locuri la bord, iar exemplarul testat de noi vine
anume într-o asemenea
configuraţie. Ba chiar al
treilea rând de scaune
este mai spaţios decât
se întâmplă de obicei
în cazul SUV-urilor
similare, aşa că e şi
aici o formulă atractivă
în toată ecuaţia celor
7 locuri de la bord.
Pe rândul doi de
scaune există spaţiu
suficient cât să nu
te simţi strâmtorat,
dar nu se prea fac
excese de generozităţi.
Dar, la drept vorbind,
toate cele 3 scaune de
pe rândul doi culisează şi
se reglează individual, aşa că
aprecierile despre spaţiu pot fi tratate
foarte variabil, iar la nevoie cei 7
ocupanţi de la bord îşi pot ajusta
scaunele pentru comoditate
reciprocă, astfel încât toţi să
călătorească în plăcere. Mai mult
ca atât, dacă bifezi pachetul opţional
pentru climă rece, precum îl are bifat
maşina din testul nostru, primeşti
deodată funcţie de încălzire a
scaunelor pentru toţi ocupanţii şi
pentru volan. Iar
dacă priveşti dintr-o
parte acele scaune
de pe rândul doi
şi modul în care
sunt ele fixate de
podeaua maşinii,
cu siguranţă că
ajungi să te
scarpini un pic
la ceafă de
fascinaţie!
Cei din faţă au cea mai frumoasă
privelişte, datorită unui parbriz
panoramic, care se întinde până
deasupra capului, aşa cum se
întâmplă opţional la actualul Opel
Zafira Tourer. Doar că la Tesla nu
prea poţi acoperi această parte
superioară a parbrizului cu ceva
mecanic, trebuind să te
mulţumeşti să astupi doar
soarele care-ţi dă în ochi, eventual,
în timp ce partea de
sus derivă pur şi simplu spre
semi-mat, semi-umbrit, ca un gradient.

Comenzile esenţiale din jurul volanului sunt, ca şi la Model S, preluate direct de pe modelele Mercedes-Benz, că doar nu în zadar Daimler au fost acţionari
la Tesla ceva vreme. Şi dacă schimbătorul poziţiilor transmisiei sau cel al indicatorului de direcţie sunt preluate de pe modelele curente, atunci butoanele de acţionare a geamurilor par a fi de la modelele apărute acum jumătate de deceniu şi mai mult. Elementul central de atracţie în
habitaclul – „magnetul”, dacă vreţi –
este fără îndoială tableta imensă de
pe consola centrală, care a devenit
deja o semnătură a interioarelor
Tesla. De fapt, cu excepţia
comenzilor de pe coloana
de direcţie, întreaga
planşă de bord a lui Tesla Model X are doar două butoane fizice – butonul de pornire a luminilor de avarie în stânga tabletei şi cel de deschidere a sertarului pentru mănuşi în dreapta. În rest totul se face prin atingeri digitale pe tabletă,
cotrobăind în meniul acesteia. De altfel, tocmai aici vine şi senzaţia aia ademenitoare că ai de-a face cu o maşină într-atât de avansată, încât totul este transferat la nivel digital. Atunci când îţi reglezi muzica, sistemul de
navigare, sau cauţi prin lista ultimelor apeluri făcute cu telefonul, e plăcut. Ba chiar, înainte de pornire poţi sta să descurci mai detailat meniul avansat al maşinii, să-ţi setezi dacă vrei ca maşina să accelereze în regim Sport sau Insane, să-ţi setezi dacă direcţia
să-ţi fie mai axată spre confort sau spre sportivitate. Zic înainte să conduci, pentru că dacă te apuci să faci toate astea în timpul condusului, ai dat de belea. Meniul drăcoveniei din centrul maşinii e destul de întortocheat uneori şi-ţi solicită nişte apăsări mai exacte
câteodată, pe care nu prea poţi să le faci în siguranţă în timp ce conduci. Bine, veţi spune, d-apoi maşina asta se conduce singură, dacă-i faci update la softul 8.0 şi atunci basta. Să ştiţi că nu e totul chiar aşa de roz cum pare. Pentru Autopilot, evident, trebuie să ai sistemul
de navigare activ,
cu destinaţia
recunoscută şi setată.
Pentru ca sistemul de
navigare să funcţioneze,
trebuie să ai conexiune de
internet în maşină, una
permanentă, fireşte, doar cu mici
întreruperi admise. Maşina noastră
n-avea încă o conexiune de internet setată, n-avea update-ul la softul 8.0 făcut şi deci nu ne-am aventurat în ale condusului autonom. În schimb, ea afişează pe cadranele de bord
maşinile pe care le recunoaşte şi benzile de circulaţie atunci când le recunoaşte. Şi dacă la capitolul recunoaşterii altor maşini, Tesla Model X stă destul de bine, făcând diferenţă chiar şi între camioane şi autoturisme, atunci la partea benzilor ea intră
adeseori în neştire pe traseele
Moldovei. Aşa că, având o Tesla Model X în Moldova, cel puţin la nivelul actual de soft şi senzori, noi v-am sfătui să nu experimentaţi Autopilotul decât cu o supraveghere continuă şi atentă a maşinii.
Mai sunt şi alte funcţii esenţiale ale maşinii pe care eşti forţat să le gestionezi prin acest display şi care se dovedesc a fi iritante uneori. Despre climatizare – nu mai menţionăm, aceeaşi chestie o găsim deja şi pe noul Volvo XC90 şi S90. Însă ce spuneţi despre deschiderea uşilor spate? Am oprit cu toţii, şi cei din spate şi-au tras de butonul pe care îl au acolo şi nu prea ştim de ce el nu reacţiona. Aşa că poţi intra în meniul maşinii şi să apeşi câte un buton digital pentru deschiderea fiecărei uşi, ca să-ţi eliberezi pasagerii. Tare cool, dragilor, dar ce se întâmplă în cazul unui accident, sau a unei imobilizări a celui de la volan, sau a unei situaţii când contează fiecare fracţiune de secundă? Uneori chiar e nevoie de un buton fizic, de o conexiune mecanică imediată! E vorba de o maşină, care mişcă într-un trafic al vieţii reale, nu de un joc de calculator, dragilor. Tocmai
în acele momente îţi zici că e o maşină gândită în primul rând de programatori, de start-up-eri, de minţi geniale în ale vizionarismului, care n-au fost contrabalansate de nişte ingineri cu experienţă get-beget în industria auto. Tot băieţii din gaşca vizionarilor au ales şi materialele pentru tapiserie, cel mai
probabil în funcţie de culoare, şi nu şi-au prea făcut grijă să-şi întrebe furnizorii despre durabilitate în timp. Maşina din testul nostru, cu abia câteva sute de kilometri la bord, avea deja marginea şezutului scaunului şoferului încreţită şi întunecată la culoare de primele semne
de uzură. Pe planşa de bord, însă, pielea şi inserţiile de aluminiu şi lemn arată mult mai bine şi mai conforme cu statutul de maşină premium. De o calitate ireproşabilă sunt şi afişajele display-urilor ce ţin locul cadranelor de bord şi cel central, evident.
Nebunia în mişcare

Adevărata nebunie a acestei maşini începe, însă, atunci când eşti în mişcare. Tesla Model X nu are un buton de pornire şi oprire, ci mai degrabă se trezeşte la viaţă când o deschizi, apoi îţi pui centura, treci cutia de viteze în poziţia D şi începi mişcarea. Nu are nici
măcar buton pentru frâna de mână. Şi nici nu prea are nevoie, la o adică, pentru că nu există cutie de viteze propriu-zisă, iar butonul P al manivelei efectuează aceeaşi funcţie a frânei electronice de mână.
Noi conducem o Tesla Model X P90D, ceea ce înseamnă mult de tot. În primul rând, înseamnă că avem o baterie de 90 kWh, iar la o asemenea maşină electrică, bateria înseamnă cel mai mult, ea dictând atât autonomia vehiculului, cât şi puterea lui efectivă. Teoretic, Tesla Model X P90D are o autonomie oficială de 467 km. Motoarele maşinii însumează 691 CP şi 600 Nm, cu această putere SUV-ul ăsta putând prinde 100 km/h în 3.9 secunde de la
start, ajungând până la o viteză de 250 km/h. Acum, imaginaţi-vă – 3.9 secunde pentru acceleraţia de la 0 la 100 km/h – asta e nebunie totală, mai nebunie decât orice herghelie admirabilă de cai de sub capota oricărui SUV de performanţă pură!

Graţie motoarelor electrice, maşina
asta are şi tracţiune integrală, dar,
fireşte, e una ghidată de aceleaşi
electromotoare, ce au grijă de punţi diferite, nefiind vorba de vreun sistem cu diferenţial. Pierderile de aderenţă se gestionează în tandem cu sistemul ESC al maşinii şi creierii electronici ai motoarelor, dar noi am probat câteva accelerări rapizi pe teren cu aderenţă variabilă a diferitor roţi şi Tesla Model X a reacţionat destul de prompt şi logic în distribuţia cuplului.
Toate versiunile Tesla Model X au suspensie pneumatică standard, iar în condus maşina asta se simte previzibil de confortabilă şi moale, dar cu păstrarea unei bune doze de fermitate. Rigiditatea reacţiilor suspensiei nu poate fi ajustată, în schimb se poate ajusta garda la sol. Totuşi, suspensia maşinii este una inteligentă, care analizează factori şi senzori pentru cele mai potrivite reacţii. Tesla Model X ia excelent de bine virajele pentru un SUV de talia sa, iar asta se întâmplă graţie centrului de greutate coborât, datorat, la rândul lui, setului de baterii montat în partea inferioară a caroseriei. Totuşi, puterea şi cuplul mare, dar şi distribuţia electrificată a cuplului între roţi, te face să fii ceva mai precaut la apăsarea mai puternică a acceleraţiei în viraje,
întrucât acest transfer de
cuplu către roţi şi către
asfalt nu e la fel de
predictibil şi informativ ca
la un SUV clasic, şi-ţi
rămâne oarecum senzaţia
că pe ici pe acolo zvâcnirile
de cuplu te-ar putea
destabiliza.
Dar ce nebunie se lansează atunci când se apasă puternic pedala acceleraţiei! Motoarele scot un sunet de metrou, parcă, iar maşina te împinge lipit în scaun şi explodează cu tot cuplul deodată, iar cei de la bord se luptă să-şi ţină capurile drepte. E demenţială acceleraţia, mai ales în modul Insane! Dacă repeţi de 2-3 ori procesul, până şi cei mai rezistenţi pasageri vor avea rău de mare, într-atât de nebună e acceleraţia! Şi unde mai pui că fiecare
asemenea acceleraţie Insane muşcă vreo 5 kilometri din autonomia maşinii!...

Dar să ştiţi că nu e nevoie să mergeţi întotdeauna cu acceleraţia în podea pentru senzaţii tari. Şi apăsările uşoare sunt pline de cuplu imens, izvorât din electromotoare, şi de senzaţia aia de putere suficientă, din belşug, pe care o adorăm cu toţii la maşinile puternice. Tesla Model X e cu siguranţă SUV-ul care-şi va lăsa în urma colegii de traseu
la un condus fără efort, iar la un eventual sprint la întrecere îi va umili pur şi simplu fără drept de apel, dispărând ca o rachetă în neant. Rupe. Rupe de nu te vezi maşina asta, uite aşa, simplu spus! Te copleşeşte cu puterea ei imensă, te face să uiţi de gafele programatorilor şi să-ţi placă abordarea asta că ţi-au pus putere de procesoare quadronucleare în goana după performanţă. Paradoxul e că amalgamul final – format şi din sisteme
de management electronic date de nişte furnizori mai cu experienţă în aderenţă şi siguranţă, şi din ESC, şi din tot felul de alte componente mecanice şi electronice – funcţionează, iar maşina asta pe nume Tesla Model X, cu toată nebunia ei, te lasă deopotrivă perplex şi cucerit.

O vrei ca a treia maşină în familie, vrei episoadele alea de acceleraţie Insane la
porniri, vrei imaginea asta de băiat curajos, vizionar, şi eminamente avut, care a ajuns să-şi cumpere o ditamai Tesla Model X, SUV-ul electric, şi acum e acolo sus, pe culmi, în materie de performanţă, imagine şi admiraţie. Şi atunci îţi dai seama că reţeta de marketing a lui Elon Musk şi echipa a funcţionat, la fel cum funcţionează şi reţeta celor de la Apple cu iPhone. Tesla Model X e, fără îndoială, un
produs dorit, oriunde în lume, şi Moldova nu face excepţie. Chiar dacă nebunia asta de maşină costă aici, în ţara noastră, tocmai 165,000 de euro la cei de la AutoExpres, unicii ce-au avut curajul să importe un asemenea exemplar şi să aştepte clientul vizionar.

Dar să nu credeţi că vă vom spune cuvinte poroase despre adaptabilitatea lui Tesla Model X pentru folosirea din
viaţa de zi cu zi chiar şi în Moldova. Ba dimpotrivă, să-ţi cumperi astăzi o Tesla Model X în Moldova înseamnă o mare bătaie de cap pe mult timp înainte. În primul rând pentru că, practic, nu există prize electrice publice de încărcare a maşinilor electrice în ţara noastră. Există câteva, dar sunt ale unor companii private, doar una din ele, zvonindu-se că e disponibilă public. Însă unele din ele vor avea nevoie de adaptor pentru compatibilitate la tipul de priză. Deci, în spaţiul public veţi încărca maşina fie în cazul unui mare noroc,
fie a unei mari necesităţi. De aia, trebuie să vă activaţi o linie electrică trifazică la casa Dvs., cu ajutorul furnizorului de energie, pentru a avea suficientă putere sporită cât să încărcaţi bateria enormă a maşinii, să zicem în timp de vreo 11-14 ore. Pentru că, la o priză standard de prin ţara noastră, aţi putea aştepta şi 15, dar şi 20, 25 sau chiar 35 de ore pentru o încărcare deplină a bateriei de 90 kWh. Fireşte, puteţi încărca mai rapid până la vreo 80 la sută, dar oricum asta înseamnă că nu vă veţi putea deplasa chiar oriunde şi
oricând. E mai mult o maşină de rezervă, ce trebuie să coexiste deocamdată în tandem cu cel puţin încă o maşină în familie, cu excepţia cazului în care chiar vreţi să luaţi toată treaba cu încărcările prea în serios. Şi-apoi, autonomia aia oficială anunţată poate fi redusă cu 35-50 la sută în condiţiile unui trafic real, mai ales pe timp rece. În testul nostru, fiecare kilometru traversat real a mâncat trei kilometri din autonomia iniţială a maşinii, dar aici s-au inclus şi episoadele de acceleraţie Insane. Aţi pus încălzirea la 3 scaune
în habitaclu? Minus câţiva kilometri buni. Căldură prin gurile de ventilare – încă un minus, şi tot aşa fiecare elemente de confort e taxat de facto. Dar nu uitaţi, Tesla Model X te lasă perplex şi cucerit, iar asta înseamnă că tu, ca un viteaz
vizionar, eşti deja pregătit să-ţi
asumi toate aceste bătăi de cap
palpitante şi neliniştite de dragul de a
te şti proprietarul unei asemenea
mostre de tehnologie cosmică adusă printre noi.
Pentru că e o mostră de tehnologie curajoasă, care a îndrăznit să poposească în lumea reală, şi dacă n-ar fi făcut-o vizionarii ăştia programatori, nu ar fi dat întregii lumi auto un impuls dureros, care i-a pus pe toţi pe treabă.
Şi doar pentru pionieratul acesta Tesla, şi implicit Model X, merită admiraţie. Orice gândire raţională îţi spune imediat că 165,000 euro daţi pe maşina asta sunt o investiţie la fel de eficientă ca şi cum te-ai încălzi într-o seară cu ei aruncându-i la foc într-un şemineu, dar o maşină nebună ca asta n-are nevoie de minţi firesc de raţionale – ea are nevoie fie de minţi nebune, ce-şi permit
acest act de curaj, şi mai suprem în cazul Moldovei, fie de minţi ultra-raţionale care să o trateze cu fanatismul de rigoare pentru programări de călătorii şi episoade de încărcări, fapt care tot prin nebunie poate fi definit. Deci, cum ai întoarce, tot o maşină nebună ne iese, creată pentru micii nebuni ai marilor oraşe, sau poate pentru marii nebuni ai micilor
oraşe. Tesla Model X e hidoşenia fascinantă, e maşina vizionară gândită de programatori, dar care accelerează de-ţi dă fiori. Însă, vom spune pentru a treia oară pe parcursul acestui test, că ea te lasă deopotrivă perplex şi cucerit. Şi cu asta basta!
PiataAuto.mdIlie Toma
6
17,617
GALERIE FOTO (101 IMAGINI)
COMENTARII (1)
Costea Cristian
Craiova, România
la 14 Iulie 2017 - 12:53
Viitorul suna bine! Odata cu lansarea model 3 Tesla aduce viitorul si in curtile noastre, ale oamenilor de rand. Cu un pret de plecare de 35.000USD din care scadem prima de la stat pentru masini electrice(10.000eur in Romania) ajungem la o suma ce nu mai pare asa exorbitanta.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!