TEST DRIVE: Mercedes-Benz V-Class ExtraLong 250d 4MATIC - The Best or Nothing pentru 7 oameni simultan?
28 August 2017
Acest test drive e deosebit de multe alte test de ale noastre pentru că ideea lui a pornit dintr-o necesitate. Din necesitatea de a transporta 6 oameni simultan într-unul din colţurile Moldovei fără a avea 2 maşini implicate.

Mi-am amintit atunci de SUV-urile cu 7 locuri, dar şi de Mercedes-Benz V-Class şi trebuie să recunosc că ideea de a călători într-un V-Class mi se părea mult mai atrăgătoare, graţie
dimensiunilor mari ale maşinii. Am făcut anterior un test drive cu acest model, dar eram doar noi, echipa redacţională la bordul lui, pe o distanţă scurtă. Acum, însă, am avut ocazia să simt acest model într-o călătorie reală prin Moldova, cu 6 oameni la bord. Mai mult ca atât, cei de la Mercedes-Benz Moldova ne-au oferit la test o versune 4MATIC, iar astfel perspectiva călătoriei părea şi mai intrigantă!

Ploaia intensă şi ghinionul din primii kilometri

În dimineaţa testului, ploua intens. De fapt, plouase şi întreaga zi anterioară, astfel că se împlineau deja vreo 30 de ore neîntrerupte de ploaie. Călătoria, însă, trebuia să aibă loc, ca şi testul drive.
Circulam pe str. Varniţa a capitalei, iar aproape de intersecţia ei era o mare baltă de apă şi spaţiu pentru ca o singură maşină să treacă mai în siguranţă. Am cedat celor din faţa mea să treacă ei primii, apoi am trecut şi eu şi am depăşit cu bine acea zonă, dar, ceva mai încolo, mai erau zone acoperite cu apă, însă nu foarte înaltă. La un moment dat roata stângă faţă a intrat într-o groapă invizibilă, fiind invizibilă pentru că era complet acoperită cu apă. S-a auzit un sunet surd şi dureros, eu am scăpat o exclamare repezită printre buze, zicându-mi că maşina a simţit bine groapa.

Am continuat deplasarea, întrebându-mă dacă nu cumva groapa aia a lăsat vreo urmă maşinii. Apoi mi-am amintit
că toate Mercedes-urile moderne dispun de senzori de presiune şi, eventual, voi fi anunţat. Mai aveam vreo 400-500 metri să înaintez în sus până la primul stop programat şi aveam să inspectez vizual roata acolo.

Peste vreun minut, însă, am auzit o reacţie dură la trecerea peste o crăpătură de asfalt, mult mai dură, decât ar fi normal, iar peste câteva secunde, simptomul s-a repetat. Am tras pe dreapta, incluzând luminile de avarie şi am coborât din maşină. Anvelopa stângă faţă era complet dezumflată. Era o anvelopă Continental, iar sediul Continental era la doar vreo 100 metri depărtare. Mi-am zis că ar fi bine s-o umflu cu compresorul şi să ajung acolo. Janta arăta bine, ea nu avusese de suferit.
Însă anvelopa suferise, e clar, deşi parcă nici impactul ăla la trecerea gropii cu vreo 20 km/h, cât aveam eu, nu fusese chiar atât de puternic încât să facă praf anvelopa. Dar, totuşi, avem ce avem.

Am conectat pompa şi am văzut că ea dă drumul mult prea tare la aer, încât nici măcar nu e posibil de umflat. Plus, din anvelopă ieşea un pic de fum negricios, abia vizibil, semn că începuse să se încălzească. Începusem să fiu tot mai sigur că anvelopa nu va mai putea fi reparată. Din fericire, V-Class-ul avea roată de rezervă şi am putut ajunge în scurt timp la Continental.

Au scos roata. Anvelopa era tăiată la colţ de la impactul cu marginea
ascuţită a gropii. Cei de la Continental ne-au zis că presiunea era mai slabă decât cea recomandată, doar astfel poate fi explicată consecinţa acestei gropi. Pe interior anvelopa avea o mulţime de cauciuc praf adunat, ros de pe pereţi de la cei câteva sute de metri pe care i-am mers cu ea afectată. Se vedea şi tăietura. Dacă era doar tăietura, ea ar fi putut fi reparată, ne-au spus cei de la Continental, deşi tot ar fi fost o anvelopă bolnavă, deja. Aşa, însă, ea nu mai poate fi reparată. Dar de ce senzorul de presiune nu ne-a anunţat imediat despre pierderea presiunii?

Mai târziu aveam să aflăm de la distribuitor că exemplarul testat de noi avea o problemă cu recunoaşterea sistemului de senzori, care trebuia
rezolvată în curând. Astfel, acea
problemă, în tandem cu groapa
nimerită de noi, a distrus anvelopa.
Nu ne rămânea decât să vedem ce soluţie putem găsi. Cei de la Continental ne-au găsit una nouă, absolută identică, la depozitul lor din România, care urma
să ne fie livrată în decurs de 4-5
zile. O asemenea anvelopă, de 19
ţoli cu profil de doar 45% înălţime,
a costat tocmai 6,000 lei cu livrare.
Cei de la Continental au fost
suficient de amabili să ne ofere o anvelopă temporară de dimensiune identică, cu profil asemănător, pe
care au montat-o pe maşina noastră pentru cele 4-5 zile, ca să ne putem continua călătoria. Peste 5 zile anvelope comandată a sosit, iar V-Class-ul avea deja noua anvelopă instalată şi integritatea restabilită. Acum, însă, vom continua să vă relatăm experienţele din zilele testului.
Confort la mărimea XXL

Din primele secunde la volan mi-am amintit cât de mare e, de fapt, un Mercedes-Benz V-Class. La volan mi-aş fi dorit să pot coborî niţel mai jos scaunul pe înălţime, dar mai apoi m-am obişnuit cu poziţia mai diferită.
Toate comenzile sunt la fel de ergonomice ca pe orice alt model Mercedes-Benz modern, iar maşina noastră mai era şi echipată cu vârf şi îndesat, până la un preţ total de peste 75,000 euro.

Aveam sistemul multimedia COMMAND ONLINE şi mă bucuram să-l pot testa acum în Moldova, întrucât de obicei interacţionasem cu
el mai mult în afara ţării pe modelele Mercedes-Benz şi mi-era interesant cum a evoluat el în cartografierea ţării noastre. M-am bucurat să descopăr o detaliere foarte bună a traseelor din Moldova, inclusiv a celor secundare, iar trasarea rutelor către destinaţie a fost întotdeauna foarte logică. Şi afişajul grafic este foarte bun, deşi ştiţi deja că Mercedes-Benz are şi o generaţie nouă de sistem multimedia, pe E-Class şi S-Class facelift.
Sistemul COMMAND ONLINE are şi memorie internă de stocare a filmelor sau fişierelor audio şi poate reproduce,
evident, fişiere video. Fireşte, poate avea şi conexiune la internet, şi poate fi folosit şi ca browser pentru navigare
în internet. Evident, noi n-am rezistat fără a accesa PiataAuto.md de pe acest sistem multimedia.
Exemplarul nostru era dotat şi cu sistem audio de top Burmester, sunetul căruia este ireproşabil de bun, chiar şi pentru cei mai pretenţioşi audiofili. Iar touchpad-ul central recunoaşte, ca
întotdeauna, scrisul
de mână, atât în cazul
cifrelor, cât şi al literelor.
Puteţi introduce, spre
exemplu, destinaţia în
sistemul de navigare prin
acest mod şi foarte repede veţi
constata că e cea mai comodă
metodă de a introduce rapid text.
Pentru prima parte a călătoriei, trebuia să adunăm toată echipa de călători, iar ca să facem asta, a trebuit să mergem şi la aeroport să-i întâmpinăm. De altfel, una din menirile cele mai strălucite a lui V-Class este anume în rol de business traveller, adică de maşină care să transporte oaspeţii în scop de afaceri. Toţi beneficiază de confort premium absolut, pe toate locurile, nimeni nefiind neglijat.
Călătoria

Peste ceva timp ne văzusem cu toţii la bord şi ne făceam comozi. Portbagajul maşinii, care face uz de spaţiu de sub
ultimul rând de scaune, se dovedise suficient de mare să adăpostească valizele călătorilor noştri. În interior, toate scaunele sunt tapisate cu aceeaşi calitate a pielii, pe scaunele
din faţă şi cele de pe rândul doi ea fiind perforată, pentru că aceste rânduri dispun şi de ventilare. Toţi pasagerii au spaţii de depozitare pentru sticle de apă şi alte obiecte personale, iar pe
consola centrală din faţă, în zona din spate, există chiar două locuri pentru pahare sau sticle ce pot fi încălzite sau răcite!

Vreţi să menţineţi cafeaua fierbinte iarna? Nici o problemă! Apa sau sucul rece, pe timp de vară? Nici o problemă! Excelentă funcţie, pe care am folosit-o cu plăcere în această călătorie!
Am remarcat cu plăcere că până şi pe locurile spate adulţii încap fără dificultate şi, spre deosebire de SUV-urile ale căror locuri sunt montate cam în portbagaj, aici rândul 3 are acelaşi spaţiu pe înălţime şi lăţime ca şi rândul
doi. Nimeni nu e neglijat, iar asta e fantastic într-o călătorie de grup!

Toţi dispun şi de guri de aer condiţionat, pe care şi le pot opri sau îndrepta cum vor. Din faţă se poate
regla separat intensitatea suflării aerului spre zona din spate a habitaclului şi cea din faţă.

Ploaia contenise între timp, iar noi mergeam spre sud estul ţării. Pe
Ploaia contenise între timp, iar noi mergeam spre sud estul ţării. Pe drumuri mai denivelate, cu valuri, suspensia lui V-Class se descurcă bine, dar nu pot să nu remarc că în gropi mai iritante, suspensia devine reacţionară şi zgomotoasă. După experienţa din prima jumătate a zilei,
veţi înţelege perfect că eram foarte precauţi în înaintarea pe porţiunile rele de drum. Dar, deja aveam şi presiunea corectă de 2.5 bari în toate roţile.

În viraje, V-Class are un ruliu firesc pentru arhitectura sa, iar atunci când conduci un van cu mulţi oameni la
bord, trebuie să gândeşti altfel, la confortul virării pentru pasageri, să încetineşti mai mult decât ţi-ar permite fizica maşinii. Am încercat şi viraje abordate mai în viteză, cu pedala de acceleraţie uşor apăsată, iar sistemul de tracţiune integrală permanentă şi-a făcut treaba de minune în asigurarea
unui vector excelent! Mă şi vedeam în ea călătorind iarna prin munţii Alpi, urcând drumurile înzăpezite pline de viraje! Da, puteţi fi siguri pe asemenea condiţii – sistemul 4MATIC de pe V-Class e unul din ăla adevărat, în care toate 4 roţi primesc cuplu întotdeauna! Şi asta e formidabil pentru un van, iar
garda la sol a maşinii n-a avut de suferit!

Sub capotă stă motorul de 2.1 litri, diesel, pe care-l ştim cu toţii de ceva ani buni în gama Mercedes-Benz. El livrează 204 CP şi 500 Nm şi asta e exact puterea potrivită pentru un asemenea V-Class cu tracţiune
integrală. Există şi versiuni mai puţini puternice, dar v-am recomanda să optaţi pentru această valoare a puterii şi cuplului.

Am călătorit cu plăcere şi savoare, asta a fost cea mai dominantă senzaţie pentru toţi la bord. La un moment dat, cei din spate ne întrebau ce vorbim noi, ce din faţă, pentru că automobilul ăsta e atât de mare, încât când întorci capul, îi vezi pe cei de pe rândul trei foarte departe de tine. Mi-am amintit de un sistem foarte curios şi l-am căutat în sistemul multimedia. Voila! Amplificarea vocii celor din faţă cu
retransmiterea ei în boxe către cei din spate! Şi pasagerii de acolo au început să ne audă şi şoaptele! Superb sistem, iar pentru o maşină atât de mare, e chiar necesar!

Am ajuns la destinaţie înainte de apusul soarelui, după 162 km parcurşi, inclusiv traseele urbane făcute la începutul zilei. Aveam consumul mediu pe ziua de astăzi de 8.6 litri/100 km, cu 6 pasageri la bord şi cu multe staţionări urbane la început. Şi apoi nu uitaţi că
noi conducem versiunea ExtraLong – cea mai lungă din cele 3 versiuni de lungime posibile ale lui V-Class, care măsoară 5.37 metri lungime şi 1.93 metri lăţime, care cântăreşte 2,205 kg la gol, iar cu 6 persoane la bord – cam 2,600 kg. Deci, noi zicem că e o eficienţă foarte bună!
Verdict

Mercedes-Benz V-Class e un automobil extrem de multifuncţional, dar în acelaşi timp e unul ce ţinteşte nişe. Multe la număr, dar totuşi nişe. L-ar putea lua companiile pentru transporturi de afaceri. L-ar putea lua
familiile mai mari, foarte pasionate de călătoriile lungi de familie. Şi adevărul e că în fiecare din acele nişe spre care ţinteşte, V-Class face o treabă formidabilă şi te convinge că e cea mai bună opţiune pe care ţi-o poţi imagina.
Da, dacă ar fi după noi, am opta pentru jante ceva mai mici şi profil ceva mai mare al anvelopelor în Moldova, dar în rest am lăsa exact echiparea de pe maşina de test, cu tot cu luminile full-LED adaptive şi tot ce are ea. Cumva,
deşi conduci un ditamai van-ul de 5.3 metri lungime, la volanul lui Mercedes-Benz V-Class te simţi ca la volanul unei maşini ultra-luxoase lejere. Iar dacă ai norocul să fie printre pasagerii lui, atunci poţi simţi cu adevărat că
noţiunea de „The Best or Nothing” se aplică în cazul lui Mercedes-Benz V-Class pentru 7 oameni simultan!
PiataAuto.mdIlie Toma
0
9,300
GALERIE FOTO (50 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!