Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z
Noua Skoda Octavia facelift
24 Martie 2017
Iată că îndrăgita Skoda Octavia a ajuns şi la împrospătarea de mijloc de carieră, iar schimbările de design s-au dovedit a fi mai radicale decât le-ar fi aşteptat cei mai mulţi dintre noi. Noile blocuri optice
duble au fost primite cu scepticism chiar şi de noi, atunci când am văzut primele imagini oficiale şi n-am putut să nu exclamăm „e urâtă, bre, ce-o fi fost în mintea designerilor?”. Alţii au văzut în asta o similaritate cu precedenta generaţie Mercedes-Benz E-Class,
care avea de asemenea blocuri optice
duble, oarecum asemănătoare ca
formă.
Pe lângă schimbările de design, cei de la Skoda au mai operat şi alte modificări Octaviei, printre care tot soiul de rafinamente, dar şi un sistem nou multimedia, pe care se pune acum un tot mai mare accent.

Au trecut tocmai 4 ani de când am pus mâna pentru prima dată pe actuala generaţie Octavia, în momentul apariţiei ei şi testam atunci o motorizare de top
de 1.8 litri TSI, de care eram absolut încântaţi, dar care necesita o precizare, aşa cum necesită şi acum. Octavia e construită pe platforma MQB şi e unul din modelele care vine cu două tipuri de suspensie spate posibilă – bară simplă de torsiune pentru motoarele de până la 150 CP şi suspensie multi-link pentru puteri mai mari. Ei bine, în 2013 spuneam că o Octavia cu multilink e pur şi simplu formidabilă, dar ceva mai
târziu testasem un Golf motorizat mai slab, creat pe aceeaşi platformă, cu bară de torsiune pe puntea spate, şi eram dezamăgiţi de ţinuta lui rutieră. Acum cehii ne spun că între timp ţinuta de drum a versiunilor cu suspensie mai simplă a fost rafinată substanţial, fapt care s-a produs chiar înainte de facelift.

Aşa că testul de astăzi, cu o Skoda Octavia 1.4 TSI, e o ocazie perfectă
de a vedea şi cum se conduce o Octavia cu bară de torsiune pe puntea spate, într-o motorizare mult mai populară, dar şi de a vedea cum se simte un contact pe viu cu noul design al modelului şi cu noile modificări de interior, inclusiv sistemul multimedia de generaţie nouă al cehilor!
Urâtă sau nu chiar?

Pe fotografii, mai ales pe cele oficiale, Octavia încă ne pare că arată urâţel, sau poate mai e nevoie de ceva timp să o acceptăm cu toţii cu noile forme. Dar pe viu maşina arată mult mai plăcut decât în acele imagini. Brusc, blocurile optice faţă nu mai par respingătoare,
cele două blocuri mai mici se unesc cu calandrul şi au o altă înclinare unghiulară, iar totul capătă cumva un sens mai plăcut al formelor, încât ajungi imediat să-ţi zici „nu mai arată chiar atât de rău!”.

Proporţiile maşinii au rămas aceleaşi, foarte reuşite de altfel, iar configuraţia
de liftback a modelului e la fel de practică, cu un portbagaj imens şi cu acces imens la el, dar şi cu spaţiu generos pentru toţi ocupanţii de la bord. Mai mult ca atât, în dotări superioare, cu mai multe opţionale bifate, farurile faţă pot avea lentile mari cu proiecţie LED, nu doar fâşiile LED de zi, iar acest atribut îi certifică imediat apartenenţa
maşinii la o ligă mai superioară. Aceeaşi senzaţie mi-a fost confirmată, atunci când am deschis portierele, de căptuşelile uşilor, cu materiale menite să asigure o izolare fonică superioară acestei maşini gândite pentru a fi practică şi accesibilă.
Interior

Modificările de interior sunt consistente şi aproape omniprezente – uneori asemenea schimbări se operează chiar
la schimbul unor generaţii. Doar liniile generale ale bordului au rămas aceleaşi – toate detaliile, însă, au fost modificate şi înnobilate. Volanul şi-a actualizat forma în stilul ultimelor modele,
polimerul planşei de bord a primit o textură mai plăcută şi e profilat pe alocuri mai evidenţiat, comenzile consolei centrale au fost redesenate, inserţiile de aluminiu au fost înlocuite
pe alocuri cu piano black, pe dotările superioare au apărut inserţii cu textură nouă şi chiar şi materialul textil de pe scaune pare mai de calitate acum.
Iar în mijlocul tuturor acestor modificări tronează un display enorm central, care ne denotă prezenţa noului sistem multimedia al Octaviei. Acesta are
acum un afişaj atât de calitativ, încât nu-i mai poţi distinge pixelii cu ochiul liber, având culori vii şi imagini expresive, dar fiind şi foarte intuitiv în
operare. El
păstrează, de fapt,
logica sistemelor
multimedia de top
anterioare de pe
modelele Skoda, aşa
că fanii Skoda se vor
descurca foarte rapid cu
el. Display-ul imens este
touchscreen – o chestie
foarte comodă pentru utilizatorii din zilele noastre, obişnuiţi să atingă ecrane mari. Unicul aspect negativ al acestuia e suprafaţa de sticlă ce-l acoperă, care păstrează imediat urmele amprentelor la prima apăsare cu degetul, iar după folosirea maşinii timp de jumătate de zi, când dă o rază de soare pe display, veţi avea priveliştea multiplelor amprente pe el. Din păcate nu există un modul
alternativ de operare a sistemului, aşa că va trebui să vă obişnuiţi cu amprentele.

Spaţiul interior este, fireşte, absolut
identic cu Octavia de dinainte de
facelift, pentru că aici nu s-a
umblat deloc. Totuşi, pasagerii
spate au primit acum noi
beneficii, sub forma a
două porturi USB pentru alimentarea device-urilor pe care le-ar putea folosi aceştia. Opţional, aici se poate regăsi şi o priză de 230 V, iar confortul climateric e asigurat de guri de ventilare dedicate, ce ies din consola centrală. La ce folosesc toate aceste elemente combinate pe o singură maşină e absolut clar, iar ceea ce putem să vă afirmăm cu certitudine e că într-o Octavia pe bancheta spate se stă
foarte confortabil chiar şi pentru
un drum foarte lung, şi foarte
puţine modele din segmentul acesta reuşesc să dea asemenea
senzaţii. Dar aici vorbim de Skoda,
iar cei de la Skoda întotdeauna vor
să muşte un pic din segmentul
ierarhic superior, cu fiecare
model al lor, sau cum zic ei pe englezeşte – „we always want
to offer you a liitle bit more of the
car”.
Senzaţii de condus

Motorul de 1.4 litri TSI e cam cea mai populară alegere pentru Octavia în Moldova şi va mai fi oferit în continuare pe Octavia facelift, urmând a fi înlocuit
treptat de noul motor 1.5 TSI, pe care vom fi încântaţi să-l testăm ceva mai pe urmă. Acum, însă, vrem să vedem ce face noua Skoda Octavia cu benzinarul turboaspirat 1.4 TSI, cuplat la cutia automată DSG cu dublu ambreiaj şi 7 trepte.
Prima impresie de la volan este cea a unei izolări fonice neaşteptat de bune, periclitată doar un pic de zgomotul la rulare, dat probabil de anvelopele Nexen cu care era încălţat modelul de test. Izolarea ambientală e foarte bună, însă, şi asta îţi dă cumva imediat o
impresie că maşina a devenit mult mai rafinată.

Am impresia, de asemenea, că volanul a devenit mai informativ şi mai plăcut în comparaţie cu modelele pe platforma MQB cu suspensie simplificată pe spate
testate de noi anterior. Am apucat volanul în mâini şi după ce am condus maşina câţiva kilometri mi-am spus „mi-ar plăcea să merg în modelul acesta într-o călătorie lungă”. Iar eu sunt un mare amator de călătorii lungi cu maşina, şi pun mare preţ pe confortul
oferit de o maşină la drumeţii de distanţă mare.

Şi, poate partea cea mai importantă – noua Skoda Octavia 1.4 TSI are o ţinută de drum foarte bună – şi voi folosi aici din nou cuvântul rafinată, în sensul în care el reflectă ceva la care s-a lucrat mult, s-a distilat, s-a curăţat, până s-a obţinut echilibrul ideal. Anume o
balanţă ideală pare să ofere acum şasiul maşinii, cu tot cu suspensia aia spate formată dintr-o simplă bară de torsiune, astfel încât automobilul final are o ţinută de drum foarte precisă şi închegată, dar şi trecătoare cu lejeritate peste denivelările ţării noastre, în tandem cu renumitul pachet de drumuri rele. Da, domnilor, Skoda Octavia trece nepăsătoare peste gropi şi drumurile
cariate ale capitalei şi ale ţării, iar dacă vrei să ocoleşti vreo una brusc, are o precizie bună să-şi determine o traiectorie ascultătoare intenţiilor tale. Inginerii au găsit cu adevărat un echilibru excelent şi acum vă pot spune sincer că nu e neapărat să optaţi pentru motorizarea de top pentru a avea o ţinută de drum decentă, aşa cum vă spuneam în 2013. Nu, acum aveţi un
comportament excelent al maşinii şi într-o asemenea motorizare mai accesibilă, iar diferenţa adusă de suspensia de top ţine exact de menajarea performanţei de top, la abordarea la fir a virajelor. Însă fiţi pe pace – şi cu o asemenea Octavia veţi avea parte de plăcere
de condus. Şi mă bucur să pot spune asta. Anume acest aspect al noii Octavia m-a făcut s-o îndrăgesc acum mai mult ca oricând.

Motorul? Are un scurt turbolag la turaţii joase, chiar dacă ştiţi şi voi că are un
compresor mecanic şi o turbină care se ocupă de toate. Acel turbolag e scurt şi e mai mult dat de faptul că, dacă nu apeşi chiar tare de tot pedala acceleraţiei, cutia automată lasă motorul să prindă în mod firesc turaţii. Dacă apeşi mai tare, ea retrogradează
imediat, aşa că atunci când chiar ai nevoie s-o zbugheşti repede, n-ai nici o dificultate. Odată ce începi un condus mai dinamic, propulsorul devine foarte savuros şi-ţi răspunde foarte intuitiv şi cu efect intenţiilor. Da, puterea de 150 CP şi 250 Nm este foarte suficientă
pentru o Octavia, chiar şi cu mai mulţi pasageri la bord. Depăşirile sunt prompte şi pot fi făcute cu încredere în dinamismul maşinii!

Cu siguranţă se pot obţine şi cifre foarte decente de consum, noi n-am condus
decât foarte dinamic maşina, într-un regim mixt. Am apăsat-o fără milă, pentru a-i simţi tot mustul şi tot n-am ridicat consumul mai mult de 9 litri şi un pic, iar apoi el a scăzut la vreo 8.7 litri la sută, tot conducând mai domol în regim urban.
Toate aceste senzaţii mă fac să spun că motorul 1.4 TSI e cel ideal şi recomandabil pentru o Skoda Octavia în Moldova, dacă n-aveţi o exploatare multi-kilometrică, ce-ar adeveri un diesel. E un dinamism excelent atât în mediul urban, cât şi la viteze extra-urbane şi chiar de autobahn, prin urmare puteţi avea încredere în acest propulsor în călătorii de orice distanţă. Iar senzaţia de maşină mult mai rafinată şi plăcută pentru aceste călătorii lungi, de care tot vorbesc, nu m-a părăsit nici un pic pe parcursul întregului test. Maşina asta place. Şi place simţitor mai mult în senzaţiile de la bord şi în condus decât dinaintea faceliftului. Înainte o
apreciam drept o alegere foarte
practică, raţională şi bine gândită.
Acum ne şi place cu adevărat, ca şi
emoţie pe care o creează.

Cât costă în Moldova? Ei bine,
motorizările incipiente, în dotări de
bază, pornesc de la 13,650 euro şi în
oferta pentru piaţa Moldovei există
chiar şi un propulsor pe benzină,
aspirat natural. E important să ştiţi
că dotările esenţiale de siguranţă, precum ESC-ul cu EBD, TSA şi o mulţime de alte abrevieri, sunt oferite standard. Motorizarea testată de noi, de 1.4 litri TSI, porneşte de la 15,940 euro cu cutie manuală şi 17,640 euro cu
cea automată, iar în dotări superioare o asemenea combinaţie trece de 19,000 euro. Cel mai accesibil diesel porneşte de la 18,530 euro cu cutie manuală sau 20,360 euro cu cutie automată, tocmai de asta ziceam că motorizarea
de 1.4 litri TSI pare cea mai raţională pentru cei ce nu fac foarte mulţi kilometri zilnic. Iar amatorii de puteri de top au la alegere în continuare motorul 1.8 TSI de 180 CP, chiar şi cu tracţiune integrală, sau dieselul de top 2.0 TDI
de 185 CP. Dar, după noi, în acea ligă e foarte tentantă deja versiunea RS, care te dă de-a dreptul pe spate.

Îşi merită Skoda Octavia banii plătiţi pe ea? La drept vorbind, şi-i merita şi
până acum, însă facelift-ul a făcut-o cu adevărat plăcută, nu doar raţional, ci şi emoţional. Îţi place deplin, iar să obţii asta la o maşină la preţ accesibil – e fantastic. Şi partea cea mai plăcută e că Skoda Octavia îţi poate oferi
acum senzaţii consistente şi în motorizări medii, cu dotării medii. E bun, cu adevărat bun modelul!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
5,378
GALERIE FOTO (51 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!